Supravegherea specializata – masura de protectie speciala a minorului care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal. Oportunitatea masurii – o analiza de la caz la caz.

Supravegherea specializata  este o masura de protectie speciala, alaturi de plasament si plasament in regim de urgenta, ca masuri de protectie alternativa a copiilor aflati insituatiile prevazute in art. 39 alin. 1 din legea 272/2004.

In aplicarea consecventa a principiului  interesului superior al copilului, dar si a principiilor consacrate legislativ in egala masura, vizand asigurarea unei ingrijiri  personalizate  si respectarea demnitatii copilului-atunci cand instanta de judecata este sesizata cu o astfel de cerere dupa o perioada  destul de mare de timp de la data savarsirii faptei penale, este necesar sa se verifice daca masura mai este necesara pentru atingerea scopului in vederea caruia a fost instituita de lege – respectiv  reabilitarea comportamentala si reinsertia scolara, familiala si sociala a minorului.

Asadar, masura speciala a supravegherii specializate nu este un scop in sine si nu poate fi conceputa luarea acestei masuri  in mod automat  doar ca o consecinta a savarsirii faptei penale de catre minorul care nu raspunde penal, ci intotdeauna trebuie sa corespunda la momentul in care se dispune, unor necesitatisi nevoi actuale ale acelui minor, a carui evaluare atesta persistenta unor carente eductionale, de comportament si de adaptare.

In consecinta, in situatia in care aceste nevoi nu mai sunt de actualitate, prin grija familiei sia scolii care au intervenit prompt si eficient la indreptarea minorului, masura supravegherii specializate nu se mai justifica, nu mai este oportuna si adecvata scopului urmarit, este disproportionata  si poate capata in mod indirect valentele unei sanctiuni, fie si numai  ale unei masuri educative, cum ar fi aceea a libertatii supravegheate, prevazuta in codul penal.

1. Prin sentinţa civilă  nr. 407/20 nov. 2008 Tribunalul Dolj a respins cererea formulată de petenta DGASPC Dolj , prin care s-a solicitat să se dispună supravegherea specializată în familia tatălui a copilului RIS, născut in anul 1997 în Craiova, fiica lui RI şi RCD.

Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Părinţii copilului s-au despărţit în urmă cu 8 ani, iar copilul RIS, împreună cu alţi doi fraţi, au rămas în grija tatălui. Tatăl locuieşte împreună cu aceştia într-un imobil compus din 3 camere şi 2 holuri, modest mobilate, în condiţii igienico-sanitare satisfăcătoare. Veniturile familiei sunt compuse  din ajutorul social în sumă de  100  lei/lună si alocaţiile complementare de 72 lei.Mama copilului, Rotaru Constantina-Daniela nu a menţinut legătura cu familia şi nici nu a plătit pensia alimentară stabilită printr-o hotărâre judecătorească prin care cei trei copii au fost încredinţaţi tatălui.

Copilul RIS a intrat în atenţia DGASPC Dolj în baza adresei Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova care arăta că acesta, împreuna cu 4 minori au sustras mai mulţi butuci din lemn de plop ce fuseseră tăiaţi şi depozitaţi în piaţa de zi din oraşul Bechet, jud. Dolj, săvârşind  infracţiunea de furt calificat prevăzută de art.208, alin.l -209, alin.l, lit.a) si e) Cod Penal. Copilul RIS este elev în clasa a VI-a în cadrul unui liceu din Bechet. Acesta prezintă un nivel de dezvoltare fizică corespunzătoare vârstei cronologice.

Din Raportul Serviciului de Probaţiune, a reieşit faptul  că  aceasta  a  săvârşit  infracţiunea fără să conştientizeze gravitatea gestului copiind comportamentul altor persoane. A menţionat că atât copilul cât şi tatăl acestuia au fost citaţi la Comisia pentru Protecţia Copilului Dolj în vederea dispunerii unei masuri de protecţie dar aceştia nu s-au prezentat.

Tribunalul a reţinut că este adevărat că minora, prin luarea unor butuci din lemn de plop, ce fuseseră depozitaţi în piaţa de zi din oraşul Bechet, a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi astfel ar fi întrunite condiţiile prev. de art. 80 alin. 1 din Legea 272/2004, însă în raport de criteriile arătate în alin. 2 al aceluiaşi articol, instanţa a considerat că nu se impune luarea faţă de minoră a uneia dintre măsurile prev. de art. 55 lit. a sau c (plasamentul sau supravegherea specializată).

Aceasta, deoarece potrivit art. 80 alin. 2 din Legea 272/2004 „ În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 55 lit. a şi c, instanţa judecătorească, a ţinut seama de: condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei; gradul de pericol social al faptei; mediul în care a crescut şi a trăit copilul; riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală; orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului”.

Or, în speţa de faţă, din actele dosarului, dar mai ales din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj,a rezultat că săvârşirea faptei nu a avut loc ca urmare a unei conştientizări din partea minorei a faptei sale, ci minora a copiat comportamentul altor persoane. De asemenea, minora beneficiază de un mediu stabil în domiciliul tatălui, chiar şi în lipsa mamei, care a părăsit-o acum 7 ani, tatăl se preocupă de creşterea şi educaţia minorei şi a celorlalţi 2 fraţi ai ei şi depune toate eforturile ca acestora să nu le lipsească nimic şi să beneficieze de o educaţie corespunzătoare.

În atare situaţie, instanţa a considerat că nu au existat condiţii anume care au favorizat săvârşirea faptei, ci doar întâmplarea ca minora să-i vadă pe alţii luând din acei butuci şi nici riscul săvârşirii din nou de către minoră a unei fapte prevăzute de legea penală, cu atât mai mult cu cât tatăl minorei şi-a intensificat supravegherea şi a încercat să o facă pe minoră să conştientizeze consecinţele unor decizii, precum şi diferenţa dintre a lua şi a fura.

Cu privire la gradul de pericol social al faptei, s-a constatat că acesta este aproape inexistent având în vedere în primul rând faptul că, aşa cum a declarat chiar minora, aceasta a luat cei doi butuci pentru a se juca cu ei, folosindu-i pe post de scenă, urcându-se pe ei şi cântând, iar în al doilea rând, vârsta minorei, care la data săvârşirii faptei avea 8 ani şi 7 luni, când lumea nu este văzută decât ca o joacă.

Pe de altă parte, de la data săvârşirii faptei şi până în prezent au trecut 3 ani şi deci, dacă a existat o anumită rezonanţă socială negativă a acestei fapte, aceasta s-a stins prin trecerea acestui interval mare de timp, cu atât mai mult cu cât minora nu a mai săvârşit o altă faptă în această perioadă.

În altă ordine de idei, potrivit art. 81 alin. 1 din Legea 272/2004 „ Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi: frecventarea cursurilor şcolare; utilizarea unor servicii de îngrijire de zi; urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie; interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.”

Din interpretarea acestui text de lege, se înţelege că această măsură nu poate fi instituită (neavând eficienţă), decât dacă instanţa consideră că minorul trebuie să respecte o anumită obligaţie.

Or, în cazul minorei de faţă, instanţa a considerat că nu-i poate stabili o anumită obligaţie pe care trebuie s-o respecte, de vreme ce aceasta frecventează cursurile şcolare, având rezultate bune la învăţătură, nu are nici o afecţiune medicală şi a săvârşit fapta doar ca o joacă de copii şi nu se impune deci nici utilizarea unor servicii de îngrijire de zi ori interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane şi nici o altă condiţie anume, aceasta conştientizând în prezent, când are aproximativ 12 ani,  efectele unor anumite acţiuni ale sale.

2.Împotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen si motivat, DGASPC Dolj, criticand  hotararea pentru nelegalitate.

Criticile sunt în esenţă următoarele:in mod gresit prima instanta a respins cererea si nu a dispus fata de minora care a savarsit o fapta penala,  avand in vedere cercetarea sa de catre organele de urmarire penala, una din masurile prevazute de art. 55 lit. a si c din Legea 272/2004, chiar daca pericolul social al faptei este apreciat ca fiind foarte mic.

Solicita admiterea recursului, modificarea sentintei in totalitate, admiterea cererii, fiind indeplinite cerintele art. 55 lit. din lege, in sensul supravegherii specializate in familia tatlui a copilului RIS.

Recursul de faţă s-a respins ca nefondat pentru considerentele  ce se vor arăta în continuare:

Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă. Protecţia prevăzută la alin. 1include instituirea tutelei, măsurile de protecţie specială prevăzute de prezenta lege si  adopţia, potrivit art. 39 din Legea 272/2004 privind  protectia si promovarea drepturilor copilului.

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, in conformitate cu  prevederile art. 50 din acelasi act normativ.Măsurile de protecţie specială a copilului sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă si  supravegherea specializată, potrivit art. 55 lit. a – c  din Legea 272/2004.Supravegherea specializata ca masura de protectie speciala,  se dispune faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal, in conformitate cu art. 56 lit. e si art. 67  din  acelasi act normativ.

In cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura se dispune de către comisia pentru protecţia copilului, iar în lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească, ascultarea copilului fiind obligatorie, ca si exprimarea consimtamantului copilului in caz ca a implinit 14 ani, conform art. 24 si art. 53 alin. 3 din acelasi act normativ. In acest caz, se dispune fata de minor una din masurile prev. in art. 55 lit. a şi c, respectiv plasamentul sau supravegherea specializata prin mentinerea copilului in familia sa cu respectarea anumitor obligatii,  in conditiile art. 81 din lege, la alegerea uneia sau alteia dintre masuri,  avandu-se in vedere criteriile  prevazute in art. 80 alin. 2, respectiv:  condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei,  gradul de pericol social al faptei,  mediul în care a crescut şi a trăit copilul,  riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală si  orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului. In cauza, indiscutabil s-a stabilit ca minora a fost cercetata pentru savarsirea unei fapte penale si s-a solicitat luarea masurii supravegherii specializate in familia tatalui.

Dar, se ridica problema de a stii, daca potrivit legii,  Comisia sau instanta dupa caz, este obligata sa dispuna fata de un minor care a savarsit o fapta penala si nu raspunde penal, masura plasamentului sau masura speciala de protectie a supravegherii specializate, operand in continuare in planul efectelor un principiu al oficialitatii odata declansata  cercetarea din partea organelor statului, sau  in fata autoritatii specializate si/sau  a instantei civile, opereaza principiul oportunitatii subsumat principiului fundamental al respectarii interesului superior al copilului, in raport cu disp. art. 2 alin. 3 din lege, potrivit carora  acest principiu va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

In rezolvarea acestei probleme de drept, Curtea  apreciaza ca raspunsul corect la aceasta chestiune este cel cel stabilit in prima instanta, avand in vedere toate  considerentele primei instante judicios expuse, dar  si urmatorul argument de text: Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar in cazul în care împrejurările prevăzute la alin. 1 s-au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, potrivit art.    68  din Legea 272/2004.

Or, in masura in care instanta poata sa dispuna incetarea masurii odata cu modificarea  imprejurarilor avute in vedere initial, cu atat mai mult  poate sa nu dispuna luarea acesteia, daca aceste imprejurari nu mai sunt de actualitate la momentul solicitarii si deci, nu justifica in prezent,  instituirea unei masuri de protectie speciala, fie ea si supravegherea specializata.

Cu alte cuvinte, este necesar pentru luarea masurii,  ca minorul sa  fi savarsit o fapta penala si sa nu raspunda penal, dar nu si suficient, astfel ca atat comisia cat si instanta dupa caz, analizeaza in interesul superior al copilului,  oportunitatea masurii in raport cu toate elementele relevante in cauza si cu particularitatile cazului, in context tinandu-se seama inclusiv de  cele prevazute de lege  in art.  80 alin. 2 din lege, chiar daca acestea apar ca fiind  utile doar in momentul alegerii uneia dintre masurile prev. de art. 55 lit. a sau lit. c, avand in vedere importanta acestora. 

Aşa fiind, in cauza tribunalul  a făcut o aplicare corecta  a legii,  nefiind incident cazul de recurs de modificare, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. Prin urmare, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila si neexistand niciun motiv de recurs de ordine publica in sensul  disp. art. 306 alin. 2 Cod procedura civila ce se pune in dezbaterea  partilor si din oficiu,  s-a respins recursul  de fata ca nefondat.

5

Domenii speta

Spete similare