Interdicţia curatorului minorului de a încheia valabil acte de dispoziţie fără încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare (art.129 codul familiei)

Ocrotirea legală  minorului sub 14 ani, se realiza prin curatelă în temeiul dispoziţiilor art. 152 cod fam. întrucât urma să dispună de un bun al cărui proprietar era, însă nu avea capacitatea deplină de exerciţiu pentru a încheia actul personal.

Curatela este un mijloc juridic temporar şi subsidiar de ocrotire a minorului prin  finalitatea ei fiind o tutelă ad-hoc, căreia îi sunt aplicabile regulile de la tutelă.

Ca urmare, există acte juridice pe care curatorul nu le poate încheia valabil decât cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare cum sunt actele de dispoziţie şi există acte pe care acesta nu le poate încheia nici cu încuviinţarea autorităţii tutelare.

Astfel, curatorul fără prealabila încuviinţare a autorităţii tutelare  nu poate înstrăina sau gaja un bun aparţinând minorului, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 129 codul  familiei.

Dispoziţiile art. 130 condiţionează încuviinţarea autorităţii tutelare de necesitatea ca actul să răspundă unei nevoi sau să prezinte un folos neîndoielnic pentru minori, şi trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute de aceste dispoziţii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal reclamantul I. M. M. a chemat în judecată pe pârâţii C. G., C. E., I. M. şi C.T. F. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 2714/3.11.1997 şi 5359/4.11.2003 şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestora.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în anul 1995, când avea vârsta de 10 ani, prin procuratorul său C.G., pârât în cauză, a dobândit prin cumpărare 400 mp , teren intravilan situat în Mun. Caracal, pe acest teren edificându-se în anul 1996 o casă a cărei autorizaţie de construcţie şi certificat de urbanism au fost emise pe numele lui şi în registrul de rol al primăriei s-a procedat la înscrierea acesteia.

În anul 1997, când avea 12 ani, fără ştirea şi acordul său, curatorul C. G. şi soţia sa C. E., au înstrăinat casa şi terenul pârâtei I. M., fostă C., respectiv mamei sale.

Ulterior, în anul 2003, pârâta I. M. a vândut casa şi terenul pârâtului C. T. F. cu contract autentificat sub nr. 5359/4.11.2003 pentru preţul de 255.000.000 lei, preţ derizoriu în condiţiile în care casa se compunea din parter şi etaj cu 5 dormitoare, baie, bucătărie, două holuri, sufragerie şi un spaţiu comercial cu parter.

La termenul din 23 februarie 2005 pârâtul C. T. F., prin apărător ales, a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului avându-se în vedere faptul că acesta nu este parte în cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare.

Prin sentinţa civilă nr. 623 din 23 februarie 2005 Judecătoria Craiova a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului I. M. M. ridicată de pârâtul C. T. F., respingând şi acţiunea reclamantului cu ambele capete de cerere, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul I. M. M. arătând că instanţa de fond a interpretat greşit probatoriile administrate deoarece, la data încheierii ambelor contracte era minor şi prin acestea, i-a fost afectat patrimoniul propriu pe care procuristul trebuie să-l administreze.

Prin decizia civilă nr. 785/4.10.2005 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 2587/2005 s-a admis apelul declarat de reclamant, a fost schimbată sentinţa în sensul că s-a admis acţiunea şi s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2714/3.11.1997 şi nr. 5359/4.11.2003 dispunându-se reţinerea părţilor în situaţia anterioară şi menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.

Prin aceeaşi decizie, intimatul C. T. F. a fost obligat la 316 lei RON cheltuieli de judecată către apelant aferente fondului şi apelului.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2714 din 3.11.1997 C. G. şi C. E au vândut în nume personal  deşi erau curatori, imobilul din str. Ţepeş Vodă nr.2 şi terenul aferent acestuia de 400 mp., M. C., deşi acest bun aparţinea apelantului reclamant care era minor.

Aceste imobile au fost ulterior înstrăinate de I (C.) M. pârâtului C. T. F., deşi apelantul reclamant era proprietarul acestora şi era încă minor.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs C. T. F. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova şi prin încheierea de  şedinţă din 24 ianuarie 2006 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea acesteia la secţia pentru cauze cu minori şi familie, unde s-a înregistrat sub nr. 96/MF/2006.

În recursul formulat C.T. F. a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că au fost lezate interesele minorului, în condiţiile în care înstrăinarea imobilului s-a făcut în condiţii de legalitate de către curator şi cu avizul autorităţii tutelare, iar reclamantul cunoştea de vânzare, locuind în imobilul înstrăinat.

Prin decizia civilă nr. 112 din 15 martie 2006 Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia 785/4 oct,. 2005 a Tribunalului Olt şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe , recomandând ca în rejudecare instanţa de apel să aibă în vedere obiectul cererii de chemare în judecată urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 6 al. l lit. b din normele de aplicare a Legii 146/1997 privind taxa de timbru.

Prin decizia civilă nr. 307/31 august 2006 Tribunalul Olt, conformându-se indicaţiilor date în decizia de casare, a luat act că reclamantul a renunţat la apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 623/2005 pronunţată de Judecătoria Caracal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I. M.M. considerând că a fost încălcat principiul oralităţii dezbaterilor, cauza fiind soluţionată pe cale de excepţie; s-a susţinut că pretinsa renunţare la apel nu poate produce nici un fel de efecte, deoarece decizia civilă 785/2005 a fost desfiinţată integral de Curtea de Apel Craiova, iar renunţarea la judecată indiferent că este făcută verbal sau scris, se constată numai în şedinţa publică după ascultarea părţilor.

Prin decizia civilă nr. 456/12 dec. 2006 recursul declarat de reclamantul Ilie Mario Marcu a fost admis, casată decizia civilă 307/31 aug. 2006 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 15oo /2006 şi trimisă cauza la Tribunalul Olt  spre rejudecare în fond. 

Pentru a proceda astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, renunţarea la apel, de care a luat act tribunalul, nu a fost valabil exprimată, situaţie în care instanţa de apel nu a examinat cauza în fond. Cauza a fost reînregistrată la nr. 1623/54/2006 la Tribunalul Olt.

Din motivele de apel formulate de apelantul I. M. M .a rezultat că acesta a criticat sentinţa civilă 623/23 februarie 2005 a Judecătoriei Caracal în sensul că instanţa de fond a interpretat greşit probele administrate, deoarece la data încheierii ambelor contracte era minor şi prin aceste contract e i-a fost afectat patrimoniul propriu pe care procuristul trebuia să-l administreze.

Tribunalul Olt prin decizia nr. 93/19 martie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinţei civile nr. 623/23.02.2005 pronunţată de Judecătoria Caracal .

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

La 16 iunie 1995 C.G. a cumpărat de la numita E. D. în numele lui I. M. M. şi pentru el – în baza dispoziţiei nr. 36/15.06.1995 a Primăriei Caracal – terenul intravilan în suprafaţă de 400 mp situat în  Caracal încheindu-se contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3157/16iunie 1995.

Ulterior, pe terenul menţionat mai sus, s-au construit un spaţiu comercial şi o locuinţă conform certificatului de urbanism nr. 140326/1996  şi a autorizaţiei de construire nr. 166/15.10.1996 ambele eliberate pe numele reclamantului.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2714/3nov. 1997 casa şi terenul au fost vândute  de C. G.– cu încuviinţarea autorităţii tutelare conform dispoziţiei nr. 162/31 OCT. 1997 – pârâtei C. M., care, la rândul său, vinde aceste imobile pârâtului C. T. F în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5359/4.11.2003.

Reclamantul I.M. M. a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare 2714/1997 şi 5339/4.11.2003 deoarece au fost vândute de curatorul său în perioada în care reclamantul era minor şi nu a realizat vânzarea cumpărarea casei şi a terenului, iar preţul pentru care pârâta C (în prezent I.) le-a vândut este un preţ derizoriu.

La data perfectării contractelor reclamantul născut la 12 sept.1985 – avea vârsta de 12 ani – era deci lipsit de capacitate de exerciţiu şi nu ar fi putut să încheie contractul de vânzare-cumpărare personal; contractul a fost încheiat şi semnat de către curatorul său pârâtul C.G., acesta fiind numit curator cu încuviinţarea prealabilă a Autorităţii tutelare  conform art.  105 codul familiei raportat la art. 132 codul familiei, edificatoare în acest sens fiind şi dispoziţia nr. 162 din 31 oct. 1997 a autorităţii tutelare.

Dispoziţiile legale menţionate au precizat că pentru cei ce nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie de reprezentanţii lor legali, ceea ce s-a şi întâmplat în cauza de faţă. Aşadar, sunt nefondate criticile formulate de apelant referitoare la împrejurarea că în mod nejustificat nu s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare 2714/1997.

Nefondate au fost apreciate şi criticile formulate de apelant privind împrejurarea că prin contractul de vânzare cumpărare 5359/2003  încheiat între I. M. şi C.T.F., imobilul s-ar fi înstrăinat pentru un preţ derizoriu şi fără ştirea reclamantului.

La data la care a fost încheiat contractul 5359/2003 reclamantul nu mai era proprietarul imobilului, deoarece în baza contractului de vânzare cumpărare 2714/1997 pârâta Ilie Mariana devenise proprietar exclusiv al acestui bun, astfel că putea să încheie în nume personal vânzarea imobilului.

Nefondate au fost şi criticile formulate de apelant privind preţul derizoriu, deoarece în astfel de situaţii părţile determină preţul sub sau peste valoarea bunului, deoarece echivalenţa este relativă fiind raportată nu numai la valoarea bunului ci şi la subiectivismul părţilor contractante.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul reclamant I. M. M. criticând-o ca fiind nelegală, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 codul procedură civilă.

Prin motivele scrise se invocă o cauză de nelegalitate în sensul soluţionării cauzei de către un complet nespecializat pe cauze de minori şi familie.

Pe fond recurentul susţine că au fost ignorate dispoziţiile imperative ale art. 1157 cod civil, art. 155 şi 129 codul familiei.

Înstrăinarea bunurilor s-a făcut în perioada minorităţii când se bucura de protecţia specială instituită de Codul familiei, iar înstrăinarea sau gajarea bunurilor minorului nu se putea face fără o prealabilă încuviinţare din partea autorităţii tutelare.

Decizia de curatelă de care s-a prevalat pârâtul şi care a fost luată în considerare de instanţă, ca reprezentând un act valabil pentru înstrăinare, este de fapt o procură de reprezentare şi nu un aviz din partea autorităţii tutelare.

Caracterul fictiv şi ilicit al vânzării se poate deduce cu uşurinţă şi din răspunsurile la interogator ale pârâţilor, care au arătat în mod expres şi sincere că pârâtul C.T. nu a achitat nici o sumă pentru imobil, nu a intrat în posesia acestuia şi nu a locuit niciodată în el.

Alături de nulităţile de neînlăturat privitor la condiţiile de formă ale înstrăinării este evidentă şi cauza ilicită sau chiar lipsa acesteia care atrage nulitatea vânzării potrivit art. 966 cod civil.

Curtea constată a fi nefondată critica recurentului privind soluţionarea apelului de către un complet  civil şi nu de un complet de minori şi familie  având în vedere că la nivelul Tribunalului Olt nu au fost înfiinţate secţii pentru minori şi familie iar în condiţiile legii  astfel de cauze sunt soluţionate în materie civilă de secţia civilă iar în materie penală de secţia penală,judecătorii acestor secţii fiind desemnaţi să facă parte din complete specializate iar judecătorii care au soluţionat apelul  sunt desemnaţi să soluţioneze astfel de cauze.

Curtea constată însă a fi întemeiat recursul pe fond pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 948 cod civil condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat, o cauză licită.

Aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 949 cod civil, are capacitatea de a contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă.

 Potrivit dispoziţiile art. 950 cod civil sunt necapabili de a contracta minorii şi interzişi.

Vânzarea cumpărarea fiind un act de dispoziţie impune condiţia ca părţile contractante să aibă capacitate de exerciţiu deplină,pentru încheierea sa valabilă, iar în cazul celor care nu au capacitate de exerciţiu sau au capacitate de exerciţiu restrânsă contractul trebuie încheiat prin ocrotitorul legal sau cu încuviinţarea acestuia şi în toate cazurile cu încuviinţarea autorităţii tutelare.

Ocrotirea legală  a recurentului în cauza de faţă,care la data încheierii actului era minor sub 14 ani, se realiza prin curatelă în temeiul dispoziţiilor art. 152 codul familiei  întrucât urma să dispună de un bun al cărui proprietar era, însă nu avea capacitatea deplină de exerciţiu pentru a încheia actul personal.

Curatela este un mijloc juridic temporar şi subsidiar de ocrotire a minorului prin  finalitatea ei fiind o tutelă ad-hoc, căreia îi sunt aplicabile regulile de la tutelă.

Ca urmare, există acte juridice pe care curatorul nu le poate încheia valabil decât cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare cum sunt actele de dispoziţie şi există acte pe care acesta nu le poate încheia nici cu încuviinţarea autorităţii tutelare.

Astfel, curatorul fără prealabila încuviinţare a autorităţii tutelare  nu poate înstrăina sau gaja un bun aparţinând minorului, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 129 codul familiei .

Dispoziţiile art. 130 codul familiei condiţionează încuviinţarea autorităţii tutelare de necesitatea ca actul să răspundă unei nevoi sau să prezinte un folos neîndoielnic pentru minori, şi trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute de aceste dispoziţii.

În raport de aceste precizări, rezultă că la întocmirea actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2714/3 noiembrie 1997 recurentul care avea vârsta sub 14 ani, fiind lipsit de capacitatea de exerciţiu trebuia reprezentat prin curator, condiţie impusă de dispoziţiile art. 152 lit. c codul familiei, iar această vânzare trebuia încuviinţată de către autoritatea tutelară.

Curtea constată că la încheierea actului au fost încălcate dispoziţiile legale privind încuviinţarea autorităţii tutelare dată curatorului pentru a înstrăina imobilul proprietatea minorului fiind îndeplinită doar condiţia reprezentării ca urmarea numirii de către autoritatea tutelară a unui curator.

Dispoziţia  de instituire a curatelei  din 31 oct.1997 nu are caracterul unei încuviinţări a autorităţii tutelare la care fac referire dispoziţiile art. l30 codul familiei, fiind evident că într-o asemenea situaţie lipsa capacităţii de exerciţiu a minorului nu a fost suplinită în mod legal.

Pe de altă parte chiar dacă ar fi existat o asemenea încuviinţare în raport de dispoziţiile art. 128 codul familiei era interzisă încheierea unui asemenea contract între curator  în calitate de reprezentant al minorului şi fiica sa, respectiv mama minorului.

O altă cauză de nulitate priveşte lipsa cauzei contractului de vânzare-cumpărare vânzarea fiind fictivă , deoarece în realitate bunul nu s-a transmis din posesia vânzătorului în posesia cumpărătorului şi nu s-a plătit nici un preţ, împrejurări recunoscute de părţile în litigiu,iar potrivit disp.art.966 codul civil, obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect.

Când lipsa cauzei se datorează lipsei contraprestaţiei,lipsei predării bunului,lipseşte un element esenţial al actului juridic civil, iar sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii absolute.

Consecinţa firească a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 3 noiembrie 1997 este aceea a constatării nulităţii absolute şi a celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 4 noiembrie 2003  între I. M. şi C. T. F. autentificat sub nr.5359/2003,în virtutea principiului  anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Sunt argumentele pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 codul procedură civilă s-a admis recursul declarat de reclamant, în sensul arătat reformându-se cele două hotărâri judecătoreşti ale instanţelor de fond, admiţându-se acţiunea formulată de reclamant, constatându-se nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Domenii speta

Spete similare