Despăgubiri. Răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Daune morale şi materiale.

Prin cererea înregistrată la nr. 4993/95/2008 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanţii T. S, T.S.D şi T.P au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând să fie obligat la plata sumei de 3.200.000 EURO.

De asemenea au solicitat obligarea aceluiaşi pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea litigiului.

Reclamanţii au precizat că suma solicitată urmează a fi împărţită astfel: pentru reclamantul T.S. suma de 2.950.000 EURO cu titlu de daune morale şi 50.000 EURO cu titlu de daune materiale; pentru reclamantul T.S.D suma de 100.000 EURO daune morale şi pentru T.P suma de 90.000 EURO daune morale şi 10.000 EURO daune materiale.

În motivarea cererii au precizat că, reclamantul T.S a fost arestat preventiv de la data de 26.11.2001 până la data de 3.09.2002 şi că prin sentinţă penală irevocabilă acesta a fost achitat.

S-a invocat eroarea judiciară în condiţiile art. 504 şi urm. C.pr.penală.

De asemenea reclamanţii au susţinut că au suferit un şoc fizic şi psihic de mare intensitate, fiind îngrădită libertatea reclamantului T.S, că acesta avea o vârstă înaintată,  familia sa a rămas fără sprijin, iar copilul minor aflat în întreţinere s-a  îmbolnăvit grav.

S-a mai precizat că întreaga familie a avut de suferit atât datorită arestului preventiv al reclamantului T.S cât şi a existenţei şi duratei procesului penal, că familia a fost nevoită să facă împrumuturi pentru a asigura apărarea în procesul penal şi pentru pachetele cu mâncare dar şi deplasările pe care membrii familiei le-au făcut în scopul vizitării reclamantului T.S.

În perioada arestului reclamantului T.S, atât reclamanta T.P cât şi reclamantul T.D au avut probleme grave de sănătate cauzate de şocul suferit şi de stresul provocat de existenţa procesului penal.

Reclamanta T.P a precizat că împotriva sa nu s-a pronunţat o condamnare definitivă dar, procesul penal în cadrul căruia a avut calitatea de inculpată a produs efectele unei erori judiciare, şi a avut de suferit atât moral cât şi material de pe urma acestuia dar şi a arestării nelegale a soţului ei.

Aceasta a susţinut că în societate şi în comunitatea în care trăieşte, imaginea sa şi a familiei a avut de suferit, că suferinţele au fost atât de ordin moral dar şi material, rămânând cu un minor în întreţinere, fiind nevoită să vândă bunuri din gospodărie şi să facă împrumuturi.

În drept reclamanţii îşi întemeiază cererea pe disp.art. 504, 506 C.pr penală, art. 52 alin. 3 din Constituţia României şi art. 5 paragraful 5 din CEDO.

În cauză a formulat întâmpinare pârâtul prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului T.S ca neîntemeiată şi respingerea ca inadmisibilă a acţiunii recl.T. S. D şi T .P.

Reclamanţii au mai depus la dosar somaţii de executare emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Motru.

Penitenciarul Tg.Jiu a înaintat prin adresa nr. 207935/08.05.2008 copia fişei medicale a reclamantului T.S care a fost pus în liberate la data de 03.09.2002 din Penitenciarul Tg-Jiu.

În şedinţa publică din 15.05.2008 instanţa a interogat reclamantul T.S.

În şedinţa publică din 05.06.2008, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor T.P şi T.S.D în raport cu temeiul juridic invocat prin cererea introductivă, având în vedere susţinerile pârâtului din întâmpinare.

S-a admis excepţia şi s-a constatat că reclamanţii T.P şi T.S.D nu au calitate procesuală activă în raport cu temeiul cererii de chemare în judecată.

La data de 09.06.2008, reclamantul T.S şi-a majorat câtimea cererii în sensul solicitării obligării pârâtului la plata sumei de 3.150.000 EURO cu titlu de daune morale şi 50.000 EURO cu titlu de daune materiale.

Prin sentinţa nr.114 din 3 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.4993/95/2008, s-a admis în parte acţiunea reclamantului T.S, domiciliat în comuna Cătunele, sat Steic, jud. Gorj în contradictoriu cu  pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sector 5.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor la 200.000 lei daune morale către reclamantul T.S.

S-a respins cererea pentru daunele materiale.

S-a admis excepţia invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

S-a respins acţiunea reclamanţilor T.P şi T.S.D, ambii domiciliaţi în comuna Cătunele, sat Steic, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor.

A fost obligat pârâtul la 2500 lei cheltuieli de judecată către reclamantul T.S.

S-a reţinut că reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 26.11.2001-30.09.2002 pentru infracţiunea prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal.

Prin sentinţa penală nr.84/1.02.2007 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr.1702/263/2006, irevocabilă prin decizia penală nr.968/20.11.2007 a Curţii de Apel Craiova, s-a dispus achitarea reclamantului, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c, Cod pr.penală, condiţii în care s-a apreciat fondată acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art.504, 505 Cod pr.penală, în privinţa daunelor morale solicitate.

Stabilirea cuantumului daunelor morale s-a făcut raportat la durata arestării  şi a consecinţelor produse asupra persoanei reclamantului şi asupra familiei sale, concluzionându-se că procesul penal iniţiat împotriva sa i-a afectat sănătatea, creditul moral, poziţia socială a acestuia, cât şi a soţiei şi fiului său.

Privitor la prejudiciul material, instanţa a considerat că, prin materialul probator administrat nu s-a făcut dovada existenţei daunelor pretinse şi a raportului de cauzalitate dintre acesta şi faptul cauzator de prejudiciu.

Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apeluri, în baza art.282 Cod pr.civilă, reclamantul, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Public.

Reclamantul a susţinut că, pentru stabilirea daunelor morale, instanţa trebuia să ţină seama şi de alte criterii decât cele avute în vedere, şi anume: viaţa personală a reclamantului anterior, în timpul arestării şi după eliberare, cu impactul produs asupra lui de arestare; perioada cât a fost arestat nelegal; împrejurarea că în comunitatea din care face parte reclamantul, era cunoscut ca o persoană cinstită, decentă şi muncitoare, calităţi ştirbite prin arestare; îngrădirea dreptului la libertate şi a altor drepturi patrimoniale ocrotite de lege, prin arestare; ştirbirea onoarei şi demnităţii; şocul produs prin arestare; şocul executării privării de libertate; evenimentele legate de familia reclamantului şi acutizarea  suferinţei în timpul sărbătorilor religioase  petrecute în penitenciar; trauma cauzată se afecţiunile suferite de fiul său; dificultăţile de reintegrare; prejudiciul moral suferit de soţia şi fiul său; vârsta înaintată a reclamantului.

Prin ignorarea acestor criterii, nu s-a asigurat respectarea principiului reparării integrală a pagubei.

Referitor la prejudiciul material suferit, s-au administrat probe suficiente, în măsură a face dovada pretenţiilor solicitate, dar instanţa a interpretat şi reţinut greşit probatoriile, iar pe de altă parte, în baza rolului activ, avea obligaţia de a ordona efectuarea unei expertize judiciare privind calculul sumelor împrumutate de pe la bănci şi a celor reprezentând contravaloarea bunurilor vândute în vederea acoperirii cheltuielilor de transport şi cele pentru pachetele primite la penitenciar.

Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru apelantul Statul Român a susţinut că acţiunea reclamantului  nu se încadrează în cazurile de reparare a pagubelor cauzate  prin erori judiciare, acesta nefiind condamnat definitiv pentru niciuna din faptele pentru care a fost trimis în judecată.

A mai criticat sentinţa pentru cuantumul daunelor morale acordate, în lipsa unui minim de indicii şi argumente din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite de constituţie i-au  fost afectate.

Cheltuielile de judecată au fost stabilite în sarcina pârâtei, în lipsa unei culpe procesuale  a acesteia.

Prin criticile formulate de Ministerul Public s-a arătat că dispoziţiile art.5 paragraful  5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art.504 alin.2 din Codul de pr.penală se instituie o prezumţie privind  răspunderea Statului pentru prejudiciile materiale şi morale suferite în perioada în care persoanele au fost private de libertate în mod nelegal în cursul procesului penal, dar stabilirea întinderii reparaţiei se face de instanţe, conform probatoriului.

Conform art.505 alin.1 Cod pr.civilă  cuantumul daunelor se calculează în raport de durata privării de libertate şi consecinţele produse asupra persoanei şi familiei sale, ori suma de 200.000 lei acordată în cauză este exagerată faţă de datele concrete ale speţei.

Instanţa s-a limitat la o motivare generală, care nu a avut în vedere particularităţile cauzei şi nu a ţinut seama că eroarea judiciară comisă poate fi imputată parţial reclamantului care, anterior, a mai suferit o condamnare penală, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru infracţiuni comise într-o perioadă apropiată de momentul petrecerii faptelor pentru care  s-a dispus achitarea.

Aşadar, nu s-a avut în vedere comportamentul reclamantului, anterior declanşării procesului penal în care a fost achitat, cât şi hotărârile contradictorii pronunţate în  ciclurile procesuale  urmate de dosarul penal.

Examinând criticile invocate se constată nefondate apelurile, pentru următoarele considerente:

Reclamantul T.S. a fost arestat preventiv în perioada 26.11.2001-30.09.2002, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal, iar prin sentinţa penală nr.84/1.02.2007 pronunţată de Judecătoria Motru, irevocabilă prin decizia penală nr.968/20.11.2002 a Curţii de Apel Craiova, a fost achitat în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c, Cod pr.penală.

Potrivit art.52 alin.3 teza I din Constituţie, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, principiul responsabilităţii faţă de persoanele care au suferit din cauza erorilor judiciare săvârşite în procesele penale trebuind aplicat tuturor  victimelor acestora.

Art.504 Cod pr.penală materializează principiul  constituţional enunţat, finalitatea textului fiind de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât şi prin nelegala privare sau restrângere de libertate din cursul procesului penal finalizat fie prin achitarea inculpatului, fie prin încetarea procesului penal, astfel legea internă fiind în deplină concordanţă cu prevederile art.5 paragraful 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în conformitate cu care  trebuie interpretate dispoziţiile legislaţiei naţionale.

Prin prisma acestor considerente, acţiunea reclamantului este admisibilă, criticile formulate de pârât sub acest aspect nefiind fondate.

Cerinţele de acordare a daunelor sunt cele menţionate de text, iar răspunderea statului pentru eroare judiciară, aşa cum este prevăzută de norma legală, nu este condiţionată de lipsa unei eventuale culpe concurente a reclamantului, rezultată din comportamentul anterior al acestuia, sau existenţa antecedentelor penale.

Repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără distincţie după cum acesta este material sau moral.

În privinţa daunelor morale, instanţa apreciază, în raport de circumstanţele cauzei, dacă prejudiciul trebuie reparat sub formă bănească şi în ce cuantum, sau dacă dimpotrivă nu trebuie astfel reparat întrucât gravitatea sa nu justifică o asemenea măsură.

În speţă, prin hotărârea pronunţată, s-a apreciat corect asupra naturii reparaţiei pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului cât şi asupra cuantumului  bănesc al reparaţiei.

Daunele morale reprezintă acele consecinţe dăunătoare, care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conţinut neeconomic şi care constau în atingerea adusă valorilor  ce definesc personalitatea umană, valori referitoare la  existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate şi onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

În acest context, prin privarea de libertate a reclamantului pe perioada 26.11.2001-30.09.2002, cât a fost arestat preventiv, acestuia i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar traumele psihice şi suferinţele fizice provocate de o asemenea măsură pot şi trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri corespunzătoare.

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor condiţii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, etc., toate acestea subordonându-se  conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Pornirea procesului penal pentru o faptă penală cu privire la care în final s-a stabilit că nu a existat, a avut consecinţe grave asupra reclamantului, vătămându-i sănătatea, onoarea, creditul moral, poziţia socială, aspecte care definesc persoana umană şi care analizate şi evaluate obiectiv, constituie criterii importante şi serioase de stabilire a daunelor morale.

Aceste consecinţe dăunătoare au fost corect apreciate de instanţa de fond care a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin acordarea unor despăgubiri echitabile şi cu reală funcţie reparatorie, de natură a conferi reclamantului o satisfacţie echitabilă.

Criteriile enumerate de reclamant în motivele de apel şi care acesta pretinde că nu au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale, au fost parţial examinate de prima instanţă, însă chiar în situaţia în care s-ar fi analizat în parte fiecare din elementele arătate de apelant, majorarea despăgubirilor nu s-ar justifica, deoarece scopul acordării lor este de reparaţie a prejudiciului real, ci nu de a conferi  reclamantului un folos material fără justificare cauzală în eroarea penală şi consecinţele acesteia.

Incidenţa art.504 Cod pr.penală circumscrie despăgubirile morale la prejudiciile de natură morală cauzate prin eroarea judiciară, ori în speţă acest factor prejudiciabil se limitează la durata arestării preventive, aşa cum  prevăd dispoziţiile art.505 alin.1 Cod pr.penală, deoarece ulterior punerii în libertate, derularea procesului penal, finalizat cu o sentinţă de achitare, menţinută în căile de atac, reprezintă o cauză licită, pentru care statul nu poate fi ţinut să răspundă, indiferent de consecinţele pe plan moral, fizic şi psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra reclamantului.

Repararea integrală a prejudiciului presupune, de principiu, şi acordarea despăgubirilor pentru daunele materiale suferite, dar în măsura în care au fost dovedite, ori cu probele administrate în cauză nu s-a demonstrat temeinicia cererii reclamantului.

Prin cererea introductivă, memoriul depus la fila 114 în dosarul de fond şi declaraţia consemnată la fila 130, reclamantul a precizat că prejudiciul material produs se constituie din cheltuielile pricinuite de derularea procesului şi de detenţie, respectiv onorarii apărător, contravaloarea pachetelor primite în arest, contravaloarea transportului pentru membrii familiei din localitatea de domiciliu, la sediul instanţei sau al locului de detenţie.

În declaraţie a menţionat că în procesul penal nu a solicitat cheltuielile de judecată, iar vânzările de bunuri mobile şi a animalelor din gospodărie, cât şi contractarea împrumuturilor  bancare s-au făcut în scopul acoperii cheltuielilor din proces.

Din verificarea actelor dosarului penal, se constată că la soluţionarea în fond a litigiului, prin sentinţa penală nr.84/1.02.2007 pronunţată de Judecătoria Motru, reclamantul din prezenta cauză a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, cerere consemnată în practicaua  sentinţei ( încheierea de amânare a pronunţării din 25.01.2007), asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat, iar reclamantul nu a formulat critici sub acest aspect în căile de atac exercitate.

Faţă de această situaţie, reclamantul nu putea solicita acordarea cheltuielilor de judecată prin acţiunea din prezenta cauză, atâta timp cât avea posibilitatea de a urmări obligarea la plata lor în procesul penal.

Pentru dovedirea contravalorii transportului membrilor familiei reclamantului  la locul de detenţie, la dosar s-au depus la filele 63-67 copii ale biletelor de călătorie cu autobuzul, dar nu rezultă destinaţia pentru care au fost eliberate, o parte din ele nu sunt datate, iar altele poartă date ulterioare eliberării reclamantului din penitenciar.

De asemenea, copiile  bonurilor fiscale emise de SC PETROM SA, depuse la filele 63 şi 64 sunt datate 21.03.2008 şi respectiv 16.03.2008, iar copiile biletelor de tren de la fila 67, poartă data de 25.07.2007, aşadar sunt ulterioare perioadei vizate de art.505 alin.1 Cod pr.penală, mai mult, chiar ulterioare datei pronunţării deciziei irevocabile din procesul penal - decizia penală nr.968/20.11.2007 a Curţii de Apel Craiova, condiţii în care cererea de acordare a despăgubirilor pentru aceste cheltuieli nu este fondată.

Prin cererile depuse reclamantul a pretins că el şi membrii familiei au contractat mai multe împrumuturi bancare, în vederea acoperirii cheltuielilor efectuate în perioada detenţiei.

Actele depuse în copie la filele 68-80 şi 82-88, respectiv extrase de cont, grafice de rambursare în baza contractelor de credite, se referă însă la operaţiuni ulterioare perioadei de referinţă. Astfel extrasul de cont de la filele 68-69 priveşte perioada începând cu data  de 31.12.2006, graficele de rambursare Bancpost (filele 70-74), au în vedere împrumutul contractat în 2007, buletinul de schimb valutar de la fila 75,  este datat 15.01.2008, iar contractul de credit de la filele 82-88, a fost încheiat la 16.01.2007.  În consecinţă, în lipsa unor dovezi certe care să ateste că sumele împrumutate au fost destinate să acopere cheltuielile materiale efectuate pe perioada cât reclamantul a fost arestat preventiv, ele nu pot fi avute în vedere la acordarea daunelor în baza art.504 Cod pr.penală, întrucât potrivit prevederilor art.505 alin.1 Cod pr.penală, la stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate.

S-a mai susţinut că pentru completarea veniturilor familiei, din gospodărie s-au vândut animale şi bunuri mobile, şi anume un tractor cu remorcă .

Din chitanţa depusă la fila 81 în copie, rezultă că tractorul şi remorca au fost vândute la 12.04.2003 cu preţul de 1 miliard lei unei persoane al cărui nume nu este lizibil, aşadar tranzacţia este şi ea ulterioară perioadei avută în vedere de textele legale menţionate.

Martorii audiaţi de instanţa de fond şi cea de apel, au confirmat susţinerile reclamantului privind înstrăinarea unor animale din gospodărie, dar nu au putut preciza nici datele la care au avut loc aceste vânzări, nici sumele obţinute, condiţii în care nu pot fi reţinute ca prejudiciu material.

În baza rolului activ definit de art.129 c.pr.civ., instanţa de apel a dispus suplimentarea probatoriului administrat, dar din ansamblul probelor nu au rezultat elemente în raport de care să poată fi stabilite cheltuielile efectuate pentru pachetele primite de reclamant în arest.

În privinţa executării cheltuielilor judiciare la care reclamantul a fost obligat în procesul penal, cu actele depuse la filele 107-112, respectiv somaţii de plată emise în baza hotărârilor penale pronunţate în ciclurile  procesuale derulate în cursul anului 2004, nu s-a făcut dovada decât a efectuării unor acte de executare, nu şi a plăţii efective.

Chiar dacă sumele respective ar fi fost achitate de reclamant, calea legală de recuperare era acţiunea îndreptată împotriva Agenţiei  Naţionale de Administraţie Fiscală, ele neputând face obiectul acţiunii în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile art.504-506 Cod pr.penală.

Faţă de situaţia reţinută se apreciază că justificat prima instanţă a respins cererea pentru daune materiale.

Criticile pârâtului referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate.

Conform art.274 c.pr.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Aşadar, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia “ partea care cade în pretenţii „ iar a cădea în pretenţii înseamnă a pierde procesul.

În speţă, pârâtul a pierdut procesul, aşa încât, întemeiat a fost obligat la plata cheltuielilor, în baza art.274 c.pr.civ.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, apelurile declarate în cauză sunt nefondate şi vor fi respinse, conform art.296 Cod pr.civilă.

8

Domenii speta

Spete similare