Dispoziţii potrivnice. Înţelesul noţiunii.

Prin sentinţa civilă nr.1516 din 12.02.2007, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul I.S. împotriva pârâţilor R.N.L. şi D.R.I.,  a fost obligat pârâtul R.N. să-i lase reclamantului  în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1347 mp. teren arabil şi să-şi deplaseze gardul despărţitor  către Est (interiorul proprietăţii acestuia), cu lăţimea de 3,22 m., pe toată  lungimea terenului de 418,30 m. A fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul D.R.I.

Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 87/22.02.2008, a admis apelul declarat de apelantul - pârât R.N.L., a schimbat sentinţa civilă, în sensul că s-a admis în parte acţiunea cu privire la capătul de cerere în grăniţuire şi s-a stabilit hotarul despărţitor între proprietăţile reclamantului şi pârâtului pe actualul amplasament. S-a respins capătul de cerere în revendicare .

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul  iar prin decizi a civilă 662 din  1 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova s-a admis recursul, s-a modificat decizia civilă nr. 87 din 22 februarie 2008 şi s-a admis apelul formulat de pârât împotriva sentinţei civile nr.1516 din 12 februarie 2007, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.254/215/2005

S-a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1516 din 12 februarie 2007, în sensul că a fost obligat  pârâtul R.N.L să-i lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1123,16mp, teren arabil  şi să-şi retragă gardul despărţitor pe amplasamentul stabilit prin raportul de expertiză aflat la filele 45-50, în dosarul de apel.

La data de 11 septembrie 2008 revizuientul R.N.L a formulat cerere de revizuire a deciziei civile 662 din  1 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova.

În motivarea iniţială a cererii de revizuire s-au invocat dispoziţiile art. 322 pct. 1,2,3,5,8 c.p.c. S-a susţinut că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre care nu poate fi dusă la îndeplinire, existând dispoziţii contradictorii. Revizuientul a arătat că în cauză nu a fost efectuat un raport de expertiză concludent, iar acţiunea reclamantului a fost greşit admisă, deşi revizuientul nu ocupă din terenul vecinului său.

Cererea de revizuire a fost din nou precizată la data de 12 ian. 2009, fiind invocate prevederile art. 322 pct. 1, 2, şi 3 c.p.c.

S-a arătat că în dispozitivul deciziei există contradicţii , că instanţa nu  a ţinut seama de întinderea suprafeţei de tern ocupată de revizuient, care este cea prevăzută în actele sale de proprietate.

S-a susţinut că instanţa a depăşit limitele obiectului cauzei, încălcând un drept constituţional al revizuientului, deşi  acesta a făcut dovada că este proprietarul terenului.

Un alt motiv de revizuire a privit faptul că instanţa a acordat reclamantului mai mult decât  a cerut, deoarece prin acţiune nu a  fost formulat un capăt de cerere privind obligaţia de  a face.  Revizuientul a considerat că instanţa de recurs avea posibilitatea de casa decizia din apel cu trimitere sau cu reţinere, că nu a motivat pentru ce a înlăturat expertizele efectuate.

Cererea de revizuire  a fost respinsă pentru următoarele considerente.

În raport de prevederile art. 322 c.p.c., revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi promovată numai pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond, care au fost discutate şi stabilite de instanţă cu ocazia rezolvării fondului litigiului.  Dispoziţiile care reglementează exercitarea acestei căi de atac sunt de strictă interpretare, astfel că motivele  exprese de revizuire nu pot fi extinse sau interpretate astfel încât să se dea posibilitatea unei noi judecăţi a fondului, pentru că s-ar ajunge la încălcarea principiul autorităţii de lucru judecat.

Potrivit unei  practici constante a Curţii Europene  a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor părţi. Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care reclamă, între altele, ca soluţia dată în mod oricărui litigiu de instanţele judecătoreşti să nu mai fie pusă in discuţie. (Hotărârea Brumărescu c. României din 30.09.1999, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 414 din 31/08/2000 , Hotărârea Aurel Stanca c. României din 27.04.2004 , cauza  Ryabykh c. Rusiei, nr. 52854/99)

Aceasta presupune că instanţa care este investită cu o cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma în instanţă de control judiciar care să repună în discuţie raportul juridic iniţial dedus judecăţii, deoarece aceasta poate afecta principiul securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, care se prezumă că exprimă adevărul şi se bucură de validitate, nu mai poate fi repusă în discuţie decât pentru motive excepţionale, limitativ prevăzute de lege.

În aceste condiţii, criticile de fond care au fost aduse prin cererea de revizuire de faţă nu se circumscriu motivelor de revizuire şi nu pot fi analizate. Aceste critici sunt cele care vizează interpretarea actelor de proprietate ale părţilor, stabilirea întinderii suprafeţei de teren ocupate de părţi şi determinarea titlului juridic existent asupra acestor terenuri.

Potrivit  art. 322 pct 1 C.p.c., revizuirea poate fi promovată dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice, care nu pot fi aduse la îndeplinire, făcând astfel executarea imposibilă, ceea ce presupune că instanţa a dispus executarea unor obligaţii care se exclud reciproc. Contrarietatea trebuie să existe în cadrul dispozitivului, nu şi între dispozitiv sau considerente ori între dispozitiv şi probele administrate în cauză.

După cum se observă din motivele cererii de revizuire, coroborate cu dispozitivul deciziei atacate, revizuientul se referă la  o contrarietate a dispozitivului cu probele cauzei, cât timp obligaţia ce i-a fost impusă este clară şi precisă, derivând din revendicarea unei suprafeţe de teren de către reclamantul intimat.

În atare condiţii, primul motiv de revizuire nu este fondat, el cuprinzând critici de fond, care au legătură cu interpretarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt, iar nu cu o imposibilitate de executare a obligaţiei datorată contradictorialităţii dispoziţiilor  deciziei.

Cel de al doilea motiv al revizuirii priveşte  pronunţarea asupra unui lucru care nu a  fost cerut , susţinându-se că, deşi instanţa a fost investită cu o acţiune în revendicare s-a pronunţat şi asupra unei obligaţii de  a face.

Reclamantul a solicitat prin acţiunea iniţială grăniţuirea proprietăţilor, arătând că îşi rezervă dreptul de a completa acţiunea cu o cerere în revendicare, după efectuarea unei expertize . Acţiunea a fost precizată la 5. 02.2007, fiind revendicată suprafaţa de 1347 m.p. teren.

Prin raportul de expertiză efectuat la prima instanţă, ca şi în cel din apel,  omologat de instanţa de recurs, s-a stabilit linia despărţitoare dintre proprietăţile părţilor, arătându-se că pentru realizarea acesteia este necesar ca linia gardului să fie schimbată şi deplasată spre est.

Instanţa de recurs,  stabilind soluţia pe fond, a admis în parte acţiunea în revendicare  şi a stabilit  linia de hotar, obligând la retragerea gardului, conform celor stabilite de expert. Aşadar, instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri privind obligaţia de a face, ci asupra acţiunii în revendicare şi grăniţuire, iar obligaţia de a retrage gardul face parte din demersurile necesare stabilirii liniei de hotar.

Soluţia a fost dată cu respectarea principiului disponibilităţii, aşa cum este prevăzut de art. 129 alin ultim C.p.c., în limitele investirii instanţei, ceea ce duce la concluzia că instanţa nu a acordat  ceea ce nu s-a cerut şi nici nu a dat mai mult decât s-a cerut.

Art. 322 pct. 3 C.p.c. priveşte formularea cererii de revizuire  dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă. Acest motiv de revizuire este aplicabil atunci când prin hotărâre s-a dispus obligarea la predarea unui bun cert şi determinat, care a pierit după pronunţarea hotărârii, iar nu la situaţia în care obligaţia stabilită în sarcina debitorului poate fi executată de acesta, benevol, sau adusă la îndeplinire silit, cum este cazul în speţă. Cât timp terenul revendicat de reclamant şi asupra căruia s-a dispus trasarea liniei de hotar există,  debitorul obligaţiei nu poate susţine că obiectul nu se află în fiinţă,  acest temei  al revizuirii fiind în mod neîntemeiat invocat de revizuient.

Concluzia care se impune în urma analizei incidenţei dispoziţiilor  art. 322 pct. 1,2,3 C.p.c, invocate în cererea de revizuire precizată, este aceea că nu sunt îndeplinite cerinţele textelor legale şi că este nefondată cererea de revizuire, care va fi astfel respinsă.

2

Domenii speta

Spete similare