Taxă de poluare. Cerere de revizuire. Tardivitate.

Dispoziţiile art.4 lit.a din OUG nr.50/2008 creează o discriminare fiscală şi un regim diferit între produsele importate şi cele similare autohtone, fiind în contradicţie şi cu jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second  - hand puse pentru prima dată în circulaţie pe teritoriul unui stat membru şi dacă valoarea taxei, determinată în funcţie de caracteristicile tehnice ale autovehiculului, nu ţine cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second - hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.

O astfel de interpretare este confirmată de Hotărârea preliminară a Curţii Europene de Justiţie pronunţată în cauza C-402/09, Tatu, prin care s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autovehicule cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Art.117 alin.1 Cod procedură fiscală

Art.110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

Art.4 – OG nr.50/2008

Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa la data de 21.10.2011 şi înregistrată sub nr. 1173/36/2011, C.T., prin mandatar B.R. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 897/CA/19.09.2011, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr.1520/88/2011, susţinând în esenţă, următoarele:

Reclamantul nu este ţinut de termenul de 30 de zile, în care poate formula contestaţia conform art.207 alin. (1) din O.G. 92/2003, întrucât reclamantul a solicitat restituirea, iar codul fiscal nu prevede un astfel de termen, ci prevede un termen numai pentru contestaţie.

Potrivit art.4 din O.U.G. nr.50/2008, obligaţia de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România şi respectiv la punerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face  referire în art.3 şi 9.

Soluţionarea s-ar fi putut face  şi pe cale amiabilă dacă DGFP Tulcea - AFP Babadag ar fi recunoscut că au aplicat eronat prevederile legale asupra unui autovehicul adus din U.E., iar  dacă s-ar aduce în instanţă documentele după  care aceştia au luat în calcul data primei înmatriculări.

Conform art.117 alin.1 (d) din Codul de procedură fiscală cu Normele Metodologice de Aplicare, reclamantul a  solicitat  restituirea  cu dobândă  a sumei plătite conform taxei de poluare adică,din prevederile legale rezultă că taxa de poluare se datorează atât autovehiculelor noi cât şi pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state, şi reînmatriculate în România, după aducerea lor în ţară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeaşi taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, ceea ce înseamnă că are un caracter discriminator şi care încalcă art.25 C.E.

Obligativitatea instanţelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată şi printr-o serie de hotărâri pronunţate de C.J.C.E. şi, în consecinţă,  judecătorul naţional, că prin judecător comunitar are competenţă atunci când dă efect direct dispoziţiilor art.90 din tratat să aplice procedurile naţionale în aşa fel încât, drepturile prevăzute în tratat să fie pe deplin şi efectiv protejate.

În drept, invocă disp. art.11 din Constituţie, art. 148 alin.2 şi 4 din Constituţie, legea 157/2005 de ratificare a Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la U.E., art.25 din C.E., art.90 din C.E. şi codul de procedură fiscală cu Normele Metodologice de Aplicare.

Analizând cererea de revizuire formulată sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată cererea întemeiată, recursul impunându-se a fi respins pentru considerentele :

Referitor la modul de soluţionare a cererii de arătare a titularului dreptului se reţin că în mod corect a statuat prima instanţă că nu sunt îndeplinite cerinţele textului procedural invocat, în cauză nefiind vorba despre o acţiune reală.

Pe fondul cererii se reţine că, deşi nu s-a indicat în mod expres, cererea reclamantului are ca temei legal disp. art.117 alin.1 Cod procedură fiscală potrivit cu care „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;”. 

Independent de atacarea deciziei de calcul, sau de soluţia pronunţată cu privire la contestaţia formulată împotriva deciziei de calcul, instanţa de judecată era  ţinută ]n virtutea principiului disponibilităţii reclamantului să se pronunţe asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului organului fiscal de a da curs cererii de restituire cu care a fost învestit.

Aceasta, deoarece obligaţia de plată a taxei de poluare nu ia naştere prin emiterea deciziei de calcul, ci ca efect al legii şi în urma manifestării intenţiei de a efectua o primă înmatriculare a unui autovehicul în România sau de a repune în circulaţie un autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri, astfel cum rezultă din art.4 din OG nr.50/2008.

 Ori, reclamantul, fără a contesta calculul sumelor stabilite prin decizia de calcul, invocă faptul că încasarea taxei s-a făcut ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, aspect asupra căruia instanţa trebuie să se pronunţe.

În cauza de faţă, instanţa de recurs nu a aplicat principiul priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art.148 alin.2, coroborat cu art.20 alin.2 din Constituţia României, republicată, pronunţând astfel o hotărâre susceptibilă de a fi revizuită în temeiul art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004.

Astfel, disp. art.90 paragraful l din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (devenit art.110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în versiunea consolidată) prevăd că "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naţionale similare".

Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară internă şi cea a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, că art.90 din Tratat produce efecte directe şi ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicţiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de l ianuarie 2007, sunt activate dispoziţiile art.148 alin.2 din Constituţia României conform cărora legislaţia comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din acelaşi articol jurisdicţiile interne garantează îndeplinirea acestor exigenţe.

Prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligaţia de a respecta dispoziţiile din tratatele originare ale Comunităţii dinainte de aderare.

Judecătorul naţional, ca prim judecător comunitar, are competenţa, atunci când dă efect direct dispoziţiilor art.90 din Tratat, să aplice procedurile naţionale de aşa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie pe deplin şi efectiv protejate.

Pe de altă parte, obligaţia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicţiilor ci şi Guvernului însuşi şi organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autorităţile fiscale.

Tribunalul, ca instanţă de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispoziţiile constituţionale interne şi normele Tratatului de o asemenea manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această situaţie, instanţa de fond şi-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât şi de Legea de ratificare a acestuia, precum şi de Curtea de Justiţie în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Analizând dispoziţiile OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism  produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în ţară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

 OUG nr.50/2008 este contrară art.90 din Tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România şi, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil atunci când produsele importate sunt din alte ţări membre ale UE, atât timp cât  norma fiscală naţională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar şi potenţial, consumul produselor importate, influenţând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato - în speţă, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).

Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deşi din preambulul OUG 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plăteşte”.

Prin urmare, dispoziţiile art.4 lit.a din OUG nr.50/2008 creează o discriminare fiscală şi un regim diferit între produsele importate şi cele similare autohtone, fiind în contradicţie şi cu jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second  - hand puse pentru prima dată în circulaţie pe teritoriul unui stat membru şi dacă valoarea taxei, determinată în funcţie de caracteristicile tehnice ale autovehiculului, nu ţine cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second - hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.

O astfel de interpretare este confirmată de Hotărârea preliminară a Curţii Europene de Justiţie pronunţată în cauza C-402/09, Tatu, prin care s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autovehicule cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

În raport de modul în care instanţa naţională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o şi a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de OUG 50/2008, versiunea iniţială - aplicabilă în perioada 1.07.2008 – 14.12.2008 - nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, faţă de formula de calcul instituită de această ordonanţă, care în privinţa vehiculelor de ocazie importate şi caracterizate printr-o vechime şi uzură importante impun taxe care se pot apropia de 30% din valoarea lor de piaţă, este indirect discriminatorie prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravenind art. 110 TFUE.

Curtea a mai arătat că obiectivul protecţiei mediului menţionat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulaţia în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 şi Euro 2 şi care au o capacitate cilindrică mare, şi, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanţarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet şi mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulaţie în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piaţa naţională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulaţie a vehiculelor de ocazie importate şi ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plăteşte.

Fiind unul principial, raţionamentul Curţii este valid şi în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competenţa statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naţionale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.

Aceeaşi soluţie a fost pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie prin hotărârea dată în cauza Nisipeanu, în care s-au pus în discuţie variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, Curtea stabilind că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie în statul membru menţionat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Curtea a reţinut că, subsecvent pronunţării hotărârii în afacerea Tatu, Guvernul român nu a susţinut că ar exista o diferenţă relevantă între varianta iniţială a taxei de poluare reglementate de OUG nr.50/2008 şi variantele ulterioare (par. 27), concluzie ce contrazice poziţia constant exprimată de autorităţile statului român în sensul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.

Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plăteşte” şi a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul naţional.

Totodată, Curtea a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curţii, ceea ce înseamnă că hotărârea Nisipeanu (ca de altfel şi hotărârea Tatu) se aplică retroactiv şi lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010. Curtea a remarcat că nu s-a probat faptul că restituirea taxelor de poluare ar avea efecte negative asupra economiei naţionale.

Referitor la excepţia privind tardivitatea cererii de revizuire, se reţine că aceasta nu poate fi primită, apărarea fiind susţinută de argumente în legătură cu momentul până la care trebuia contestată decizia de calcul a taxei de poluare şi nu de argumente referitoare la momentul formulării cererii de revizuire, cerere formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 324 pct.1 cod de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, urmează a admite cererea de revizuire în temeiul art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004 raportat la art.322 Cod procedură civilă şi a schimba în tot decizia civilă nr.897/2011 a Curţii de Apel Constanţa pronunţată în dosarul nr.1520/88/2011, în sensul respingerii recursului declarat de AFP Babadag prin DGFP Tulcea ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare