Condiţionarea dreptului de a obţine recalcularea sau revizuirea pensiei de efectuarea unui demers administrativ: contestaţie, cerere de revizuire sau de recalculare.

Nici în cazul unor pretinse erori în privinţa modului de stabilire a pensiei, nici în cazul unor venituri sau stagii de cotizare nevalorificate sau incidente ulterior pensionării, legea nu permite valorificarea drepturilor pretinse decât cu respectarea procedurii legale, dreptul substanţial la revizuire sau la recalculare a pensiei fiind condiţionat de fiecare dată de efectuarea unui demers administrativ: fie contestaţia prevăzută de art. 149 alin. 1, fie cererea de revizuire prevăzută de art. 107 alin. 1, fie cererea de recalculare prevăzută de art. 107 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 263/2010 – toate putând fi adresate numai casei teritoriale sau casei sectoriale de pensii de care aparţine pensionarul.

Cum în speţă reclamantul nu a contestat decizia pârâtei prin care aceasta s-a pronunţat asupra cererii de recalculare, precum şi nici o altă decizie emisă anterior, şi nici nu s-a adresat pârâtei cu o cerere de revizuire a pensiei stabilite prin această decizie ori prin altă decizie emisă anterior, acesta nu are dreptul de a i se stabili o pensie altfel decât în condiţiile deciziilor necontestate ale pârâtei şi în raport cu care nu a adresat acesteia nicio cerere de revizuire.

Legea nr. 263/2010

I. Sentinţa recurată:

Prin sentinţa civilă nr. 1596/27.03.2013, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins ca nefondată cererea formulată la 14.03.2012 de reclamantul MA în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă şi limită de vârstă stabilită sub imperiul Legii 19/2000.

La data de 06.12.2011, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei pe baza adeverinţelor nr. X/27.08.2010, nr. Y/07.02.2011, nr. TP3/579/07.02.2011, nr. Z/09.06.2011 emise de SNTFM CFR Marfă SA şi a adeverinţei nr. T/2008 emisă de SC IF S.A., prin care s-au indicat salariile brute realizate în perioada 1976-1999,  sumele de care a beneficiat cu titlu de spor pentru condiţii nocive, pentru condiţii periculoase, pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, spor de vechime şi de muncă grea.

După cum a susţinut reclamantul şi nu s-a contestat de către pârâtă, adeverinţele menţionate au fost depuse la casa de pensii sub nr. 2459/06.12.2011. Această cerere de recalculare a pensiei a fost soluţionată însă de pârâtă prin decizia nr. D/10.05.2012, fiind stabilit pe această cale un cuantum al pensiei de 1.303 lei, corespunzător unui punctaj mediu anual de 1,77783 puncte.

În chiar cuprinsul deciziei indicate, s-a prevăzut în mod expres că perioada 27.09.2005-01.06.2008 a fost valorificată în decizia din 09.02.2010, iar sporul pentru condiţii periculoase s-a fructificat în decizia din 29.01.2002. Totodată, nu au fost avute în vedere nici veniturile brute prevăzute în adeverinţa nr. 3102/2010, apreciindu-se că acestea nu pot fi incluse în categoria sporurilor cu caracter permanent.

Decizia de recalculare a pensiei nr. D/10.05.2012 a fost comunicată reclamantului şi a fost supusă procedurii de contestare reglementată de art. 149 şi art. 151 din Legea 263/2010, cu parcurgerea unei faze administrative prealabile obligatorii.

Reclamantul nu a înţeles să conteste decizia prin care casa de pensii a soluţionat cererea de recalculare a pensiei, deşi soluţia a fost în mod evident aceea de admitere în parte, cu motivarea soluţiei de respingere faţă de anumite sporuri şi faţă de adeverinţa cu venituri brute. În consecinţă, în temeiul art. 149 alin. 4 din Legea 263/2010, decizia nr. D/31.01.2012 a devenit definitivă, elementele pensiei stabilite pe această cale de instituţia pârâtă nemaiputând face obiect al criticilor beneficiarului.

Cu toate acestea, prin cererea de faţă, reclamantul a contestat tocmai neluarea în considerare de către pârâtă a tuturor menţiunilor din adeverinţele depuse la dosarul administrativ la data de 06.12.2011. Or, în condiţiile în care pârâta a respectat procedura instituită de Legea 263/2010 şi a soluţionat cererea de recalculare printr-o decizie, reclamantul la rândul său era ţinut de parcurgerea aceleiaşi proceduri, care în cazul de faţă presupunea formularea unei contestaţii împotriva deciziei de recalculare a pensiei.

Ipoteza ca beneficiarul unei pensii, care nu a contestat în termen legal o decizie de stabilire a drepturilor de pensie, să poată invoca aceleaşi eventuale critici pe calea unei acţiuni în recalcularea pensiei, ar presupune eludarea procedurii expres prevăzute de lege pentru contestarea unei decizii emise de casa de pensii, procedură ce impune în primul rând parcurgerea unei etape administrative şi respectarea unui termen de decădere. Or, dispoziţiile art. 149 şi urm. din lege ar rămâne fără nici un fel de eficienţă dacă s-ar recunoaşte persoanei interesate dreptul de a supune analizei instanţei legalitatea şi temeinicia unei decizii de pensionare, pe altă cale decât în cadrul contestaţiei îndreptate împotriva respectivei decizii.

În cazul de faţă, este evident că o soluţie de admitere a cererii de recalculare a pensiei ar implica încălcarea caracterului definitiv al deciziei nr. D/10.05.2012, din moment ce reclamantul urmăreşte tocmai valorificarea acelor sporuri cu privire la care casa de pensii s-a pronunţat în mod expres în sensul respingerii cererii de recalculare.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a reţinut că modalitatea în care casa de pensii a soluţionat cererea de recalculare a pensiei din data de 06.12.2011 nu mai poate face obiect al analizei instanţei, câtă vreme singura cale procedurală pe care legea o pune la îndemâna beneficiarului pensiei nu a fost urmată de către reclamant.

II. Recursul:

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul MA.

În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere adeverinţa nr. X/27.08.2010 şi nici obiectul cauzei, respectiv obligaţia de a face. De asemenea, instanţa nu s-a pronunţat asupra adeverinţei nr. Z/7.02.2011 şi nu a analizat toate capetele de cerere.

III. Analiza recursului:

Prin decizia intimatei nr. D/10.05.2012, a fost admisă în parte cererea de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă formulată de reclamant şi înregistrată la intimată sub nr. 2459/6.12.2011, stabilindu-se punctajul mediu anual de 1,77783, începând de la 1.01.2012.

În cuprinsul acestei decizii s-a reţinut că nu au fost valorificate veniturile brute cuprinse în adeverinţa nr. X/2010, sporul pentru condiţii periculoase a fost valorificat prin decizia din 29.01.2009, iar perioada 27.09.2005 – 1.06.2008 a fost valorificată prin decizia din 9.02.2010.

Împotriva acestei decizii reclamantul nu a formulat contestaţie potrivit art. 149 alin. 1 şi/sau art. 151 din Legea nr. 263/2010 şi nici nu s-a adresat intimatei cu o cerere de revizuire potrivit art. 107 alin. 1 din aceeaşi lege.

Potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii si de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrala de Contestatii, respectiv la comisiile de contestatii care functioneaza în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Român de Informatii. Potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol, deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. 1 sunt definitive.

De asemenea, potrivit art. 107 alin. 1 şi 2 din aceeaşi lege, în situatia în care, ulterior stabilirii si/sau platii drepturilor de pensie, se constata diferente între sumele stabilite si/sau platite si cele legal cuvenite, casa teritoriala de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala opereaza, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificarile ce se impun, prin decizie de revizuire. Sumele rezultate în urma aplicarii prevederilor alin. 1 se acorda sau se recupereaza, dupa caz, în cadrul termenului general de prescriptie, calculat de la data constatarii diferentelor.

Din analiza acestor prevederi legale rezultă că o modificare a drepturilor de pensie stabilite prin decizie poate avea loc fie ca urmare a admiterii unei contestaţii, fie ca urmare a unei revizuiri efectuate din oficiu sau la cererea pensionarului. Astfel, pensionarul nemulţumit de modul de stabilire a pensiei poate fie să conteste decizia de pensionare, fiind ţinut de cerinţa de admisibilitate constând în depunerea în prealabil a unei contestaţii administrative, precum şi de termenele prevăzute de art. 149 şi 151 din Legea nr. 263/2010, fie să ceară oricând revizuirea pensiei printr-o cerere adresată casei teritoriale sau casei sectoriale de pensii, în acest caz putând fie contesta decizia care se va emite asupra cererii de revizuire, fie să se adreseze instanţei cu o cerere de revizuire (având ca obiect obligaţia de a face – de a se emite decizia de revizuire, adică o nouă decizie de acordare a pensiei, de recalculare, sau de revizuire, în funcţie de obiectul deciziei criticate) în cazul în care casa teritorială sau casa sectorială de pensii sesizată anterior cu cererea de revizuire nu a emis o decizie asupra acelei cereri.

Nu în ultimul rând, potrivit art. 107 alin. 3 - 5 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculata prin adaugarea veniturilor si/sau a stagiilor de cotizare, prevazute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. Pensionarii pentru limita de vârsta care, dupa data înscrierii la pensie, realizeaza stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în conditiile legii. Sumele rezultate în urma aplicarii prevederilor alin. 3 si 4 se acorda începând cu luna urmatoare celei în care a fost înregistrata solicitarea.

Rezultă astfel că nici în cazul unor pretinse erori în privinţa modului de stabilire a pensiei, nici în cazul unor venituri sau stagii de cotizare nevalorificate sau incidente ulterior pensionării, legea nu permite valorificarea drepturilor pretinse decât cu respectarea procedurii legale, dreptul substanţial la revizuire sau la recalculare a pensiei fiind condiţionat de fiecare dată de efectuarea unui demers administrativ: fie contestaţia prevăzută de art. 149 alin. 1, fie cererea de revizuire prevăzută de art. 107 alin. 1, fie cererea de recalculare prevăzută de art. 107 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 263/2010 – toate putând fi adresate numai casei teritoriale sau casei sectoriale de pensii de care aparţine pensionarul.

În continuare, în baza liberului acces la justiţie, care nu este însă absolut şi necondiţionat, ci se exercită în condiţiile legii, pensionarul poate fie să atace decizia pronunţată asupra cererii de revizuire sau de recalculare ori hotărârea comisiei de contestaţii, fie să se adreseze direct instanţei în cazul în care casa teritorială sau casa sectorială de pensii ori comisia de contestaţii au omis să se pronunţe.

În speţă, reclamantul nu a contestat decizia pârâtei nr. D/10.05.2012, deşi procedura administrativă de contestare a acesteia reprezintă o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdictional, potrivit art. 149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, iar potrivit alin. 4 decizia necontestată pe cale administrativă este definitivă.

Fiind vorba despre o decizie definitivă, supusă unui termen şi unei proceduri de contestare cu caracter obligatoriu, modul de stabilire a pensiei pe care îl stabileşte nu poate fi contestat cu eludarea procedurii legale de contestare, în caz contrar ajungându-se la lipsirea de efecte a art. 149 din Legea nr. 263/2010, inclusiv cu eludarea termenului de contestare şi a procedurii administrative prealabile cu caracter obligatoriu, ceea ce nu poate fi admis.

Aşa cum a fost arătat mai sus, pensionarul nemulţumit de modul de stabilire a pensiei poate fie să contestate decizia de pensionare, cu respectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 149 din lege, fie să adreseze casei teritoriale sau casei sectoriale de pensii o cerere de revizuire a pensiei. În acest ultim caz, decizia asupra cererii de revizuire poate fi atacată la rândul ei potrivit art. 149 din lege, iar doar în cazul nesoluţionării cererii de revizuire printr-o decizie, pensionarul poate deduce cererea sa revizuire direct instanţei de judecată (această cerere având ca obiect obligaţia de a face – de a se emite decizia de revizuire, adică o nouă decizie care să ia locul celei criticate, noua decizie fiind, după caz, de acordare a pensiei, de recalculare, de revizuire, în funcţie de obiectul celei criticate). Dacă nu ar fi aşa, s-ar admite ca finalitatea contestării unei decizii să se atingă cu eludarea procedurii obligatorii de contestare prevăzută de lege.

Cum în speţă reclamantul nu a contestat decizia pârâtei nr. D/10.05.2012, prin care aceasta din urmă s-a pronunţat asupra cererii de recalculare nr. 2459/6.12.2011 în baza adeverinţelor care fac obiectul cererii de chemare în judecată formulată în cauză, precum şi nici o altă decizie emisă anterior, şi nici nu s-a adresat pârâtei cu o cerere de revizuire a pensiei stabilite prin această decizie ori prin altă decizie emisă anterior, acesta nu are dreptul de a i se stabili o pensie altfel decât în condiţiile deciziilor necontestate ale pârâtei şi în raport cu care nu a adresat acesteia nici o cerere de revizuire.

Susţinerea recurentului că instanţa de fond nu a avut în vedere adeverinţele nr. X/27.08.2010 şi Z/7.02.2011 nu este reală, din considerentele hotărârii recurate rezultând că aceste adeverinţe au fost avute în vedere ca fiind depuse împreună cu celelalte adeverinţe care au făcut obiectul cererii de recalculare înregistrate la intimată sub nr. 2459/6.12.2011, astfel cum reiese de altfel din cuprinsul cererii de recalculare depuse la fila 10 din dosarul de fond.

Critica recurentului în sensul că instanţa de fond nu ar fi avut în vedere obiectul cauzei nu poate fi primită, în realitate sentinţa recurată fiind pronunţată cu respectarea principiului disponibilităţii, strict în considerarea obiectului acesteia, instanţa de fond statuând în legătură cu dreptul reclamantului dedus judecăţii, respectiv acela de a obţine o nouă decizie de recalculare a pensiei, adică o decizie de revizuire a deciziei de recalculare greşit emisă, fără însă ca acea decizie să fi fost contestată. Întrucât recunoaşterea unui asemenea drept vine în contradicţie cu prevederile legale referitoare la contestarea deciziilor caselor teritoriale sau sectoriale de pensii, cererea a fost respinsă ca nefondată.

Curtea a adăugat, pe fondul acestui raţionament, că se impune şi verificarea faptului dacă recunoaşterea dreptului dedus judecăţii vine sau nu în contradicţie şi cu prevederile referitoare la revizuirea pensiilor potrivit art. 107 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, în speţă această contradicţie subzistând întrucât reclamantul nu a formulat nici cerere de revizuire în raport cu decizia din 10.05.2012 ori cu vreo decizie anterioară.

Această dezvoltare a raţionamentului judiciar nu înseamnă însă instanţa de fond nu a ţinut cont de obiectul cauzei, dimpotrivă acesta a fost respectat întru totul, pronunţarea sentinţei fiind făcută în limitele învestirii, strict asupra pretenţiei deduse judecăţii.

Găsind neîntemeiat capătul de cerere principal, referitor la emiterea noii decizii de recalculare a pensiei reclamantului, instanţa de fond a respins întreaga cerere de chemare în judecată ca nefondată, ţinând cont că celelalte capete de cerere, respectiv privind obligarea pârâtei la plata „drepturilor recalculate”, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi a cheltuielilor de judecată, au caracter accesoriu şi nu se impunea analiza lor pe fond de vreme ce ipoteza de la care porneau, adică admiterea capătului de cerere principal, nu era întrunită.

Sub un alt aspect, potrivit art. 2812a C. proc. civ., completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, astfel încât nesoluţionarea de către prima instanţă a unor capete de cerere nu poate face obiectul căii de atac a recursului, exercitată în speţă.

Constatând astfel că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt şi a făcut o corectă aplicare a legii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare