Rolul activ al judecătorului. Limite. Aprecierea asupra oportunităţii şi concludenţei probelor.

Rolul activ al instanţei, prevăzut de art.129 Cod pr.civilă, presupune aflarea adevărului judiciar, fără a putea constitui temei al substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia.

Potrivit dispoziţiilor din alin.5, în exercitarea rolului activ, instanţa nu are obligaţia, ci posibilitatea să ordone dovezile pe care le găseşte de cuviinţă, însă atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii.

Prin cererea înregistrată  la  Judecătoria Tg-Jiu  sub  nr.  2338/C/2006,  reclamanta  F.E a  chemat  în  judecată pe pârâtul T.E  pentru  anularea  certificatului  de moştenitor privind  succesiunea  autoarei  P.E  decedată  la  26.11.2005.

În motivarea  cererii  a  arătat că  defuncta  era  mătuşa  sa,  nu  a  avut  moştenitori  direcţi,  astfel  că reclamanta  are  vocaţie  succesorală  la  averea  rămasă. A  solicitat  totodată  să  se constate  nulitatea  absolută  a testamentului  întocmit  de  autoare în favoarea  pârâtului  T.E deoarece  nu  avea  discernământul  faptelor  sale  fiind grav  bolnavă.

Ulterior, şi-a precizat  acţiunea  în  sensul  că  a  solicitat  anularea  certificatului  de legat nr. 400/2005 şi  a testamentului  autentificat  sub  nr.  1933/2005 pentru  încălcarea  dispoziţiilor  art. 81  raportat  la  art.  88 din Legea  nr.  36/1995, în  sensul  că  nu  s-au citat  moştenitorii  defunctei, există indicii clare  de captaţie  a  voinţei  defunctei  de către  pârât,  semnătura din testament nu  aparţine  autoarei  şi  că  aceasta  suferea  de diabet  zaharat, boală ce  duce  la  demenţă.

Prin  sentinţa  civilă  nr.  2410 din 20.04.2006 Judecătoria Tg.Jiu a respins  acţiunea, reclamanta  fiind obligată la  cheltuieli  de  judecată în sumă de 300 lei RON.

Prin  decizia  civilă  nr. 630  din  18.06.2006  a  Tribunalului  Gorj  s-a  admis  apelul,  s-a  desfiinţat  sentinţa  şi  s-a  trimis  cauza  spre rejudecare  , cu  motivarea  că  instanţa  nu  s-a pronunţat pe  toate  capetele  de cerere.

Rejudecând  cauza , Judecătoria Tg-Jiu  prin  sentinţa  civilă  nr.  2380 din 3 aprilie  2007  a  respins  acţiunea  şi  a obligat-o pe  reclamantă  la 600 lei cheltuieli  de judecată.

A reţinut  instanţa  din probele  administrate  în  cauză  că prin testamentul  autentificat  sub  nr. 1933 din 30.05.2005 P.E a testat întreaga  sa  avere  mobilă  şi imobilă pârâtului  T.E ,  că  testatoarea  a  decedat  la  24.11.2005 iar pârâtul a solicitat dezbaterea succesiunii, eliberându-se  certificatul  de legat  nr. 400/22.12.2005.

La plângerea  reclamantei adresată Parchetului de pe lângă Curtea  de Apel  Craiova, s-a  dispus  neînceperea  urmăririi penale  împotriva  notarului  public  R.G.S pentru  infracţiunea  de fals  intelectual  şi  pentru  pârât privind  complicitatea la  fals  intelectual; în  aceeaşi  cauză  s-a  constatat printr-o  expertiză  grafologică  că  semnătura  de pe testament  aparţine testatoarei .

A  mai reţinut  instanţa  că  reclamanta  nu a făcut  dovada  că testatoarea nu avea  discernământul  faptelor  sale  la  data  întocmirii testamentului sau că  a fost  determinată  de pârât  prin  mijloace  viclene  să  încheie acest  act.

Cu privire  la întocmirea  şi  semnarea testamentului, instanţa  a avut  în  vedere  declaraţia  dată  de notarul public  în faţa  organelor  de urmărire  penală, reţinând că notarul  a  respectat  art. 75  din Legea  nr. 36/1995  cu  ocazia  dezbaterii  succesiunii,  reclamanta  nefiind  moştenitor  rezervatar ci colateral ordinar,  astfel că  nu  exista  obligaţia  citării  sale  la  dezbaterea  succesiunii.

Împotriva  sentinţei  a  declarat  apel  reclamanta , criticând-o pentru nelegalitate  şi netemeinicie  în  sensul  că instanţa  nu  a  dispus  o  expertiză  medico-legală  pentru  a  se stabili  gradul de afectare  a discernământului  autoarei  la data  semnării testamentului ; că  nu  s-au  administrat probe suficiente pentru a  se dovedi  manevrele  dolosive; că  săvârşirea faptelor  de fals  şi uz  de fals  de către  pârât a avut ca scop scoaterea  imobilelor  ce  au  fost  testate  de  sub procedura  comandamentului, fapte săvârşite înaintea  întocmirii testamentului  şi  care  denotă  dorinţa  lui  de a-şi însuşi  averea testatoarei .

Prin decizia nr.328 din 3 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.382/318/2007, s-a respins  ca nefondat  apelul declarat  de  reclamanta  F.E , împotriva  sentinţei  civile  nr.  2380 din 3 aprilie 2007, pronunţată  de  Judecătoria Tg-Jiu  în  dosarul  nr. 382/318/2007.

A fost obligată  apelanta  la  300 lei  cheltuieli  de  judecată faţă  de intimatul pârât.

S-a reţinut că  expertiza medico-legală nu putea fi dispusă în lipsa unor acte medicale din care să rezulte existenţa unor afecţiuni de natură să influenţeze discernământul testatoarei, din probele testimoniale nu a rezultat că pârâtul a efectuat acte sau fapte de captaţie şi sugestie, demersurile sale de a scoate imobilele de sub procedura  comandamentului, anterioare întocmirii testamentului, neputând fi încadrate în această categorie.

În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs, susţinând că instanţa nu a manifestat rol activ în administrarea probatoriilor necesare dezlegării pricinii, respingând cererea pentru efectuarea expertizei medico-legale şi expertizei grafologice, dovezi hotărâtoare pentru stabilirea discernământului testatoarei.

Concludenţa  probei ştiinţifice nu se putea prestabili, în lipsa documentelor medicale ce se aflau în posesia pârâtului, astfel că  se impunea ca instanţa să solicite aceste înscrisuri de la instituţiile medicale, urmând ca admisibilitatea probei să fie discutată ulterior.

Recursul nu este fondat.

Dispoziţiile art.129 Cod pr.civilă reglementează principiul rolului activ al judecătorului, în principalele sale componente, prevăzând în alin.5 obligaţia de a stărui, prin toate  mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, scop în care instanţa poate ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Aşadar, rolul activ al instanţei prevăzut de text presupune doar aflarea adevărului judiciar,  fără a putea constitui temeiul substituirii  instanţei în poziţia procesuală a uneia  din părţi şi în apărarea intereselor acesteia.

Potrivit art.129 alin. 5 Cod pr.civilă, instanţa nu are obligaţia, ci posibilitatea să ordone  dovezile  pe care le găseşte de cuviinţă, însă atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii.

În speţă, instanţei nu i se poate imputa nerespectarea obligaţiilor ce decurg din art.129 Cod pr.civilă, în condiţiile în care  este  atributul său exclusiv de a aprecia asupra oportunităţii şi concludenţei  probelor necesare  rezolvării raporturilor litigioase deduse judecăţii.

Măsura respingerii cererii privind administrarea probei cu expertiza medico-legală este justificată, de vreme ce proba ştiinţifică nu putea fi dispusă în lipsa actelor medicale  de natură a prefigura existenţa unor afecţiuni în măsură să vicieze  consimţământul  testatoarei.

Singurele acte medicale depuse la dosar (fila 26)  atestă că autoarea a fost spitalizată cu 2 luni anterior întocmirii  testamentului,  cu diagnosticul „ diabet zaharat, insuficienţă  cardiacă, hipertensiune arterială” şi ca atare  nu pot constitui temei în efectuarea expertizei privind discernământul, aprecierile referitoare la eventualele efecte ale maladiilor menţionate în actul medical asupra organelor interne şi sistemului nervos central, făcute în motivarea recursului reclamantei, fiind pur speculative, ele emanând de la persoane lipsite de  calificare profesională în domeniul medical.

Reclamanta este cea care avea îndatorirea, în baza art.1169 Cod civil, să depună diligenţele necesare pentru obţinerea unor acte medicale în măsură să justifice admiterea probei solicitate.

Privitor la expertiza grafologică, având în vedere că o astfel de verificare s-a făcut în dosarul de cercetare penală, instanţa a apreciat judicios, în virtutea atribuţiilor conferite de art.129 Cod pr.civilă, că nu se impune completarea probatoriilor.

Pentru  argumente similare nu s-a dispus nici suplimentarea probei testimoniale, depoziţiile martorilor audiaţi fiind suficiente pentru stabilirea împrejurărilor de fapt în dovedirea cărora au fost încuviinţaţi. Totodată, în lipsa unor constatări medicale, care să ateste existenţa unor indicii ce ar putea duce la concluzia că discernământul testatoarei a fost afectat la data întocmirii actului, proba testimonială nu poate fundamenta o astfel de constatare.

În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează să fie respins conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

3

Domenii speta

Spete similare