Ridicare control judiciar. Motive temeinice

Prin încheierea de şedinţă nr.76 din 01.06.2011, Tribunalul Suceava a admis cererea formulată de inculpatul Z.M.V. şi în baza art. 1603 Cod procedură penală a dispus ridicarea controlului judiciar instituit asupra inculpatului prin încheierea 210 din data de 20.10.2010 a Tribunalului Suceava, astfel cum a fost modificat prin încheierea 238 din 19.11.2010 a Tribunalului Suceava.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă argumentat de faptul că prima instanţă a analizat în abstract instituţia ridicării controlului judiciar, fără a face referiri în concret la situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului în dosarul de urmărire penală, deşi analiza oricăror măsuri preventive luate faţă de un inculpat trebuie evaluată pornind de la faptele (probe şi indicii temeinice) pentru care acesta este cercetat.

Prin decizia penală nr.561/03.06.2011, Curtea a respins recursul promovat în cauză pentru următoarele considerente:

Prin încheierea penală nr. 61A/13.10.2010 a  Tribunalului Suceava s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z.M.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a  din Legea 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal şi trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, pe o durată de  29 de zile, începând cu data de 13 octombrie  2010 şi până la data de 10 noiembrie 2010, inclusiv şi emiterea, de urgenţă, a mandatului de arestare preventivă, reţinându-se incidenţa temeiului prev. de art. 143 C.proc.pen. şi art. 148 lit. f C.proc.pen.

Ulterior, inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, cerere ce a fost admisă prin încheierea penală nr. 210/20.10.2010 a  Tribunalului  Suceava, iar apoi prin încheierea nr. 238/19.11.2010 pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a modificat în parte acest control prin lărgirea limitei teritoriale impuse iniţial, respectiv prin instituirea în concret a obligaţiei de a nu depăşi graniţele statului român.

Este de observat că obligaţiile şi limitările impuse inculpatului au avut ca principală raţiune asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, în speţă desfăşurarea cu celeritate şi în bune condiţii a instrucţiei penale.

Potrivit art. 1603 C.proc.pen. controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.

Ori în cauză, Curtea a constatat, că motivele pentru care prima instanţă a dispus ridicarea controlului judiciar sunt întemeiate.

Este evident că orice amestec al autorităţii în viaţa privată a persoanei este permis în măsura în care acesta este prevăzut de lege, săvârşirea oricărei infracţiuni fiind de natură a atrage unele restrângeri în planul libertăţii individuale a persoanei, care doar în măsura în care îşi păstrează doza de proporţionalitate şi rezonabilitate, pot fi apreciate ca neavând un caracter excesiv.

Potrivit art. 5 paragraf 3 din Convenţie Europeană a Drepturilor Omului, modificat prin Protocolul nr.112 “orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”.

Pe de altă parte, practica constată a Curţii Europene a Drepturilor Omului  statuează că exerciţiul drepturilor consacrate de Convenţie poate fi limitat cu îndeplinirea a trei condiţii esenţiale: limitarea să fie prevăzută de legea naţională în materie, să urmărească un scop legitim şi să fie necesară într-o societate democratică. Această din urmă condiţie este supusă unei cerinţe adiacente, respectiv ca limitarea recunoscută şi aplicată să fie proporţională cu scopul legitim urmărit prin instituirea ei.

În condiţiile în are ancheta penală în cauza de faţă trebuia să se desfăşoare în mod continuu, fără întreruperi nejustificate, pe o perioadă rezonabilă de timp şi cu respectarea principiului operativităţii, Curtea a constatat că materialul pus la dispoziţie demonstrează că în intervalul celor 7 luni, scurs de la liberarea inculpatului sub control judiciar, nu s-a desfăşurat nicio activitate de urmărire penală care să implice prezenţa acestuia.

Dacă obligaţiile şi interdicţiile impuse de instanţă după punerea în libertate a acestuia constituie garanţii în sensul Convenţiei, în raportat de cele menţionate anterior, la acest moment, proporţionalitatea între ingerinţa produsă şi scopul urmărit nu mai este respectată, deoarece nu mai răspunde unei nevoi sociale, respectiv prezentarea inculpatului la organele de urmărire penală pe toată durata procedurii, astfel că menţinerea în continuare a obligaţiilor şi interdicţiilor a fost apreciată ca excesivă sub aspectul duratei şi aduce atingere principiului enunţat.

Prin urmare, cum nici în recurs nu s-au depus dovezi concrete care să evidenţieze că în speţă nu este vorba de o stagnare a activităţii de urmărire penală şi că se impune prezenţa inculpatului intimat în vederea continuării cercetărilor vizând fapte ce datează din anul 2004, procurorul nu poate invoca necesitatea protejării anchetei penale, prin raportare la materialul probator administrat anterior formulării propunerii de arestare preventivă a inculpatului.

Deşi astfel de măsuri sunt măsuri individuale ce se iau şi se menţin în considerarea persoanei, nu este lipsit de relevanţă faptul că persoane cercetate în aceeaşi cauză, pentru infracţiuni similare, nu sunt supuse vreuneia dintre măsurile instituite de art.136 alin.1 lit.b-d Cod procedură penală.

 Pentru cele ce preced, Curtea a concluzionat că încheierea primei instanţe este legală şi temeinică, şi pe cale de consecinţă că recursul declarat de procuror este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art.38515  pct.1 lit. b Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare