Coparticipare procesuală. Cerere de apel semnată de unul din apelanţi. Incidenţa dispoziţiilor art.48 Cod pr.civilă.

Conform dispoziţiilor art.48 alin.2 Cod pr.civilă, în ipoteza în care prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite doar de unul din coparticipanţi sau termenele acordate unora din aceştia profită şi celorlalţi, iar potrivit celei de-a doua fraze a alineatului, doar actele utile se răsfrâng şi asupra celorlalţi coparticipanţi, nu şi cele  potrivnice intereselor acestora.

Dată fiind natura raportului juridic dedus judecăţii în cauză şi faptul că pârâţii şi intervenientul au declarat un apel comun, semnat de unul din ei, îndeplinirea cerinţei din art.287 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă numai de către acesta profită şi celorlalţi, potrivit dispoziţiilor art.48 alin.2 Cod pr.civilă.

La data de 3 oct. 2006 reclamanta  Ţ.M a chemat  în judecată pe pârâţii S. M. şi S.A , solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligaţi să-şi ridice gardul din beton amplasat pe str. Calea Craiovei, pe proprietatea sa, pe o lungime de aproximativ 30 m.l., precum şi  gardul ce delimitează proprietatea spre str. Hunia Lungă, construit din metal, aflat de asemenea pe terenul proprietatea reclamantei,  sau să o autorizeze pe aceasta să ridice aceste garduri pe cheltuiala  pârâţilor. 

A mai solicitat ca  pârâţii să o lase să edifice pe cheltuiala sa, gardul despărţitor  dintre  proprietăţi, iar în cazul în care refuză, să fie obligaţi la plata sumei de 100  lei/zi până la realizarea efectivă a gardului, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a motivat  că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4117/22.12.2004 de BNP S.F, a devenit proprietara terenului situat în intravilanul Municipiului Calafat, sat Basarabi , T209  P413 având ca vecinătăţi : la N – str. Cl.Craiovei, la  E- str. Cetăţuiei, la S- str. Hunia Lungă, la V- proprietatea S.M. teren ce a fost intabulat sub nr.1715 prin încheierea nr. 11872/9.06.2005 emisă de OCPI Dolj.

A arătat că pe terenul sus-menţionat a început construcţia unei case, ocazie cu care a constatat că pârâţii şi-au amplasat pe terenul său  2 garduri cu intenţia de a-i  ocupa o parte din teren: un gard confecţionat  din ciment a fost  amplasat în partea din faţă a proprietăţii  pe str. Cl. Craiovei pe o lungime de aproximativ 30 m.l., iar cel de-al doilea, confecţionat din  metal (tablă), în partea din spate la str. Hunia Lungă.

A susţinut că pârâţii refuză să-şi ridice cele două garduri şi nu îi permit să demoleze gardul ce desparte proprietăţile pentru a edifica un gard nou pe cheltuiala sa.

În  şedinţa publică de la 27.10.2006, s-a  luat interogatoriu pârâtului S.M.  care a recunoscut că a edificat un gard din scândură, ocupând parte din  proprietatea  reclamantei şi este de acord cu retragerea acestuia, dar gardul de ciment despre care face vorbire reclamanta  în acţiune, a fost edificat de cumnatul său, Ş.M.

Acesta a fost introdus în cauză la solicitarea  reclamantei, în calitate de intervenient .

În cauză a fost administrată proba cu expertiză topografică .

Judecătoria Calafat  prin sentinţa civilă nr. 265 din 2.03.2007, a  admis acţiunea  formulată de reclamanta  Ţ.M.  împotriva pârâţilor  S.M şi S.A  şi intervenientului Ş.M .

Au fost obligaţi pârâţii să ridice  pe cheltuiala lor, un gard  de scândură în lungime de  48,81 m şi un gard de metal pe ţevi de metal, cu bordură de ciment, în lungime de 48,81 m.p., situate pe terenul reclamantei.

S-a dispus obligarea  intervenientului de a ridica, pe cheltuiala sa, un gard de beton (plăci pe  bordură de ciment )  în lungime de 48,87 m  situat pe str. Cl.Craiovei, un gard de sârmă pe şpalieri ciment şi bordură de ciment pe lungime de 31,10 m situat  spre  str. Hunia Lungă şi bordura  de ciment înaltă de 0,35 m cu şpalieri de ciment în lungime de 47,69 m , situate pe terenul proprietatea reclamantei.

Au fost obligaţi pârâţii şi  intervenientul  să permită reclamantei să edifice pe cheltuiala sa, gardul despărţitor  dintre proprietari, iar în caz de refuz, să fie obligaţi la plata sumei de 100 lei/zi până la edificarea gardului despărţitor.

Pârâţii şi intervenientul au fost obligaţi la câte 139 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut pe baza probatoriului administrat că pârâţii şi intervenientul au edificat pe terenul proprietatea reclamantei mai multe garduri şi, deşi au fost notificaţi, aceştia au refuzat să le ridice, fiind îndeplinite condiţiile art. 489, 494, 590 , 595 şi următoarele cod civil.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii S.M, S.A şi intervenientul Ş.M.

Cererea de apel a fost semnată doar de  apelantul S.M.

Ceilalţi apelanţi, deşi citaţi cu menţiunea de a semna cererea de apel, nu au îndeplinit această cerinţă, condiţii în care sunt incidente prevederile art.287 alin.1 pct.5 şi alin.2,coroborat cu art.133 alin.1 c.pr.civ.

In  apelul său, apelantul S.M a susţinut că reclamanta T.M nu are calitate procesuală activă, nefiind titularul dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, iar pârâţii nu au calitate procesuală pasivă deoarece suprafaţa de  1000 mp le aparţine, fiind proprietatea lor exclusivă, pe care în anii  1983 – 1984 au edificat o casă şi dependinţe.

A arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de titlul  lor de proprietate pentru suprafaţa de 1000 mp, iar împrejmuirea a fost edificată de intervenientul Ş.M cu acordul proprietarului iniţial – G.E.

In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 480 c.civ. şi art. 274 c.p.civ..

Intimata T.M. nu a formulat întâmpinare.

Prin decizia nr.414 din 11 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.357/201/2006, s-a constatat nulă cererea de apel privind pe apelanţii S.A şi Ş.M.

S-a admis apelul formulat de apelantul S.M împotriva sentinţei civile nr. 265 din 2 martie 2007, pronunţată de Judecătoria Calafat în dosarul nr.  357/201/2006, în contradictoriu cu Ţ.M.

S-a desfiinţat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut că motivarea sentinţei este contradictorie, fiind aplicate norme de drept unor împrejurări de fapt care implică incidenţa altor dispoziţii legale.

Fără delimitarea proprietăţilor  şi stabilirea posesiei părţilor asupra terenului, ceea ce se poate determina pe calea acţiunii în revendicare  şi respectiv în grăniţuire, nu se putea dispune cu privire la ridicarea gardului şi edificarea altuia pe hotarul despărţitor, atâta timp cât nu s-a stabilit în concret linia de hotar.

Dispoziţiile art.489 şi 494 Cod civil sunt inaplicabile în speţă, iar prevederile art.590 şi 595 Cod civil nu prezintă relevanţă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de măsurile dispuse.

Cât priveşte obligaţia impusă pârâţilor şi intervenientului, sub sancţiunea  daunelor cominatorii, prima instanţă nu a motivat soluţia în fapt şi în drept.

S-a concluzionat că în lipsa unei motivări pertinente a hotărârii, nu se poate exercita un control de legalitate  şi temeinicie eficient, impunându-se desfiinţarea sentinţei şi trimiterea  cauzei spre rejudecare conform art.297 alin.1 Cod pr.civilă, urmând ca prima instanţă  să stabilească şi calitatea procesuală a lui Şerban Marin introdus în cauză la solicitarea  reclamantei, consemnată în încheierea  de şedinţă  din 17.11.2006.

În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei pârâţii şi intervenientul au declarat recurs pentru motivele de nelegalitate prevăzute  de art.304 pct.7,8,9 şi 10 Cod pr.civilă, susţinând că tribunalul în mod tendenţios a constatat nulă cererea de apel privind pe pârâţii S.A şi Ş.M şi nu a exercitat controlul judiciar conform obligaţiilor rezultate din art.129 Cod pr.civilă, în baza cărora judecătorul are îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.

La 7.11.2007 intimata reclamantă a depus întâmpinare, arătând că sancţiunea nulităţii cererii de apel s-a aplicat legal cu privire la pârâţii Surdu Angelica şi Şerban Marin, care nu au semnat cererea de apel.

Referitor la fondul cauzei, reclamanta a susţinut că este necesară lămurirea aspectelor reţinute prin decizia tribunalului, că nepronunţarea asupra nulităţii contractului de vânzare cumpărare nu poate fi invocată de pârâţi, în lipsa unei cereri reconvenţionale cu acest obiect, iar probele administrate dovedesc faptul că terenurile părţilor nu se suprapun.

Examinând criticile din recursul pârâţilor şi intervenientului, se constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Sancţiunea nulităţii apelului, în privinţa pârâtei S.A şi intervenientului Ş.M. a fost aplicată cu neobservarea dispoziţiilor art.48 alin.2 Cod pr.civilă.

Prevederile art.287 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă enumeră, între condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de apel şi pe cea a  semnăturii, nerespectarea acestei cerinţe fiind sancţionată cu nulitatea  de dispoziţiile alineatului 2 , sancţiune ce se aplică raportat la dispoziţiile art.133 alin.2 Cod pr.civilă.

În speţă, cei 2 pârâţi şi intervenientul, dată fiind  natura raportului juridic dedus judecăţii, au declarat  un singur apel, semnat numai de S.M.

Fiind în prezenţa coparticipării procesuale pasive, situaţie juridică determinată de caracterul comun al obligaţiei ce face obiectul pricinii şi de faptul că obligaţia pârâţilor şi intervenientului are aceeaşi cauză juridică, erau incidente dispoziţiile art.48 alin.2 Cod pr.civile, derogatorii de la principiul independenţei procesuale a părţilor, care determină efectele coparticipării pasive.

Conform acestor dispoziţii, în ipoteza în care prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite doar de către unii din coparticipanţi sau termenele acordate unora dintre aceştia  profită şi celorlalţi, iar potrivit celei de-a doua fraze a alineatulu, doar actele utile se răsfrâng şi asupra celorlalţi coparticipanţi, nu şi cele potrivnice  intereselor acestora.

În raport de considerentele expuse  şi de faptul că pârâţii şi intervenientul au declarat  un apel comun, semnat de unul din ei, îndeplinirea cerinţei dinart.287 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă numai de către acesta, profită şi celorlalţi, potrivit dispoziţiilor art.48 alin.2 Cod pr.civilă, astfel încât nu se  impunea aplicarea sancţiunii nulităţii.

Întemeiată este şi critica recurenţilor privind neexercitarea controlului judiciar de instanţa sesizată cu judecarea apelului.

Soluţia desfiinţării hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe  poate fi dispusă în apel în cele două situaţii  prevăzute de art.297 alin.1 Cod pr.civilă, respectiv dacă prima instanţă  a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Tribunalul Dolj a reţinut prima ipoteză prevăzută de text, apreciind că motivarea insuficientă şi nepertinentă a sentinţei echivalează cu necercetarea fondului, ceea ce lipseşte de eficienţă exercitarea controlului judiciar.

Instanţa  nu cercetează fondul atunci când pronunţă soluţia în temeiul unei excepţii procesuale, omite să se pronunţe  asupra unei cereri, ori dă altceva decât s-a cerut.

În cauză, judecătoria nu a rezolvat litigiul pe excepţie pentru a fi incidente dispoziţiile art.297 alin.1 Cod pr.civilă, iar în calea de atac nu s-a invocat omisiunea  pronunţării asupra unui capăt de cerere, sau acordarea a ceea ce nu s-a cerut, prin sentinţa pronunţată făcându-se examinarea fondului pricinii în raport de obiectul acţiunii, aşa cum a fost precizat de reclamanţi prin cererea introductivă şi faţă de dispoziţiile legale apreciate de instanţă ca fiind aplicabile  raporturilor juridice dintre părţi.

Faptul că temeiurile de drept reţinute de prima instanţă nu se aplică situaţiei de fapt reţinută prin sentinţă, că hotărârea este insuficient motivată, cuprinzând considerente contradictorii, nu echivalează cu necercetarea fondului, ci reprezintă critici de fond în raport de care tribunalul, în baza rolului devolutiv conferit apelului de dispoziţiile art.292 alin.1 Cod pr.civilă, urma să aplice prevederile art.296 sau, după caz, 297 alin.2 teza finală Cod pr.civilă.

În temeiul efectului devolutiv al apelului, instanţa avea atributul şi totodată obligaţia de a verifica atât legalitatea sentinţei, analizând în ce măsură s-a aplicat şi interpretat corect legea, cât şi temeinicia acesteia, stabilind dacă situaţia de fapt reţinută corespunde probelor administrate.

În consecinţă, urmează să se admită recursul şi în baza art.312 alin.5 Cod pr.civilă să se caseze decizia, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Dolj, în vederea judecării apelului.

5

Domenii speta

Spete similare