Minor.Măsura educativă a libertăţii supravegheate. Netemeinicie.

Decizie 106 din 02.05.2011


Minor.Măsura educativă a libertăţii supravegheate. Netemeinicie.

Cod  penal : art. 99 şi urm.

Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului : art.40  .

Potrivit art. 100 alin. 1 Cod penal, faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă, ţinându-se seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a crescut şi în care a trăit.

Alegerea măsurii educative este supusă aceluiaşi principiu al individualizării, potrivit căruia aceasta trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei săvârşite, împrejurărilor în care a fost săvârşită, datelor privitoare la persoana făptuitorului şi cerinţelor unei constrângeri penale eficiente.

Secţia pentru cauze cu minori şi de familie  - Decizia penală nr. 106/2 mai 2011

Prin sentinţa penală nr. 37/28.02.2011 pronunţată de Judecătoria Blaj în dosarul nr. 1794/191/2010  i s-a aplicat, în baza art.101 alin.1 lit.b)  Cod penal raportat la art.103 Cod penal, inculpatului minor P.D.F. măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prev. şi ped. de art.26 Cod penal raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g şi i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.99 şi urm. Cod penal, iar  în baza art.103 alin.1 Cod penal s-a încredinţat supravegherea minorului în favoarea părinţilor săi.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut şi motivat, în esenţă, că prin rechizitoriul din data de 17.11.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj în dosarul nr.781/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor P.D.F pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art.26 Cod penal raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a, g şi i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.99 şi urm. Cod penal .

S-a susţinut în actul de sesizare că în noaptea de 06/07.07.2010, în jurul orelor 01:00, după o înţelegere prealabilă, inculpatul K.A.F. şi inculpatul  minor P.D.F. s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate S.I.E cu scopul de a sustrage bani. Aici inculpatul K.A.F. a pătruns în curtea locuinţei, în timp ce minorul P.D.F. asigura paza. Întrucât în locuinţa părţii vătămate era lumină,  inculpatul K.A.F nu a pătruns în casă ,  însă a sustras dintr-un autoturism marca Mercedes ML, parcat în curte, un motor de barcă marca „Jonson”, aparţinând părţii vătămate P.C.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în noaptea de 8/09.07.2010, inculpatul K.A.F. împreună cu minorul P.D.F. s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate S.E. unde au pătruns în curte pe o uşă neasigurată. Minorul a rămas în curte pentru a asigura paza, iar inculpatul K.A.F ,  după ce a deschis un geam de la locuinţă cu o şurubelniţă, a pătruns în interior de unde a sustras mai multe bunuri  -  două televizoare cu plasmă, un calculator compus din monitor cu plasmă şi unitate centrală, cu cameră WEB, pe care le-a dat minorului prin geamul deschis, părăsind imobilul prin acelaşi geam.

Înainte de a părăsi locuinţa, inculpatul K.A.F , întrucât anterior a avut o altercaţie cu partea vătămată şi dorind să se răzbune pe aceasta, a aprins o cuvertură de pe pat, provocând astfel un incendiu în urma căruia au fost distruse bunuri din două camere.

Cei doi inculpaţi au transportat bunurile sustrase lângă un gard din apropiere, apoi inculpatul K.A.F a vândut bunurile sustrase,  iar din bani obţinuţi  i-a dat  inculpatul minor P. D. F., suma de 25 lei, spunându-i că a primit suma de 50 de lei de la persoana căreia i-a vândut bunurile sustrase.

Starea de fapt reţinută în actul de sesizare a fost rezultatul coroborării mijloacelor  de probă administrate în cursul anchetei penale.

Partea vătămată S.I.E. s-a constituit parte civilă cu suma de 273.000 lei, reprezentând prejudiciul rezultat în urma distrugerii locuinţei prin incendiere, acţiune civilă ce a fost disjunsă din dosarul nr.1205/191/2010, iar în prezent formează obiectul dosarului nr.1355/191/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Blaj.

Partea vătămată P.C.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât motorul de barcă marca „Jonson” i-a fost restituit.

Instanţa reţine că în declaraţia dată în instanţă la termenul din data de 28.02.2011 inculpatul minor P.D.F. a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, arătând că faptele s–au petrecut astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare şi a fost de acord ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală; de asemenea, inculpatul a fost de acord cu plata prejudiciului, în măsura dovedirii acestuia .

În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului minor P.D.F. astfel cum au fost descrise întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art.26 Cod penal raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. a, g şi i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 şi art.99 şi urm. Cod penal.

Având în vedere că inculpatul minor nu are antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, precum şi concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză,  s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate, astfel că în baza art.101 alin.1 lit.b Cod penal raportat la art.103 Cod penal, instanţa a aplicat minorului  măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de un an, iar, în baza art.103 alin.1 Cod penal a încredinţat supravegherea minorului în favoarea părinţilor săi.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs în termen, motivat Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele scrise de recurs se arată, printre alte critici,  că hotărârea atacată este netemeinică, individualizarea sancţiunii penale aplicate minorului este greşită, susţinându-se că măsura educativă  luată de judecătorul de fond este prea blândă şi nu este de natură să contribuie la reeducarea minorului date fiind toate elementele concrete ale cauzei - gradul de pericol social concret al faptei, care este destul de ridicat, minorul nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind sancţionat administrativ tot pentru comiterea infracţiuni de furt calificat, iar tatăl nu-i oferă resursele necesare în vederea reorientării conduitei sale.

Prin decizia penală nr. 106 din 2 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru Cauze cu Minori şi de Familie, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj , s-a casat  sentinţa penală atacată numai în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii penale aplicate minorului P.DF şi în baza art . 101 cod penal raportat la art. 104 cod penal şi art. 106 cod penal s-a luat  faţă de inculpatul minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, cu punerea în executare de îndată a măsurii luate , potrivit art. 490 C.pr.penală .

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut şi motivat următoarele:

Potrivit art. 100 alin. 1 Cod penal, faţă de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă, ţinându-se seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a crescut şi în care a trăit.

Din economia acestor dispoziţii legale, precum şi  celorlalte dispoziţii cu relevanţă în materie, rezultă că în cazul sancţiunilor de drept penal aplicabile infractorilor minori, operaţiunea de individualizare parcurge două etape, cu referire la alegerea între măsurile educative şi pedepse, precum şi la aplicarea criteriilor generale de individualizare.

Alegerea măsurii educative este supusă aceluiaşi principiu al individualizării, potrivit căruia aceasta trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei săvârşite, împrejurărilor în care a fost săvârşită, datelor privitoare la persoana făptuitorului şi cerinţelor unei constrângeri penale eficiente.

Curtea,  examinând actele şi lucrările dosarului, constată că hotărârea instanţei de fond este corectă sub aspectul alegerii sancţiunii penale aplicate minorului, respectiv, aplicarea unei măsuri educative, însă în cadrul individualizării măsurii educative a procedat greşit, aplicându-i minorului o măsură educativă inadecvată gradului de pericol social al faptei comise şi a elementelor de circumstanţiază persoana minorului,  aşa cum se va arăta în continuare.

Astfel, instanţa de fond a apreciat în raport de dispoziţiile art. 100 alin. 1 Cod penal reeducarea minorului este asigurată prin aplicarea măsurii educative a libertăţi supravegheate ( art. 103 alin. 1 Cod penal). 

Punctul de vedere adoptat nu este în concordanţă cu mijloacele de probă administrate, care dovedesc, pe de o parte, pericolul social deosebit al infracţiunii săvârşite, iar pe de alta al inculpatului minor în vârstă de numai 16 ani.

Curtea, în raport de  circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi cu datele ce caracterizează persoana minorului şi cu concluziile referatului de evaluare privind minorul, reţine că luarea măsurii educative a  libertăţii supravegheate nu este suficientă pentru îndreptarea acestuia.

Relativ la aceasta este de arătat că minorul l-a ajutat pe un inculpat major, în baza unei înţelegeri prealabile,  să comită furturi din locuinţele a două părţi vătămate, pe timp de noapte şi prin efracţie, iar bunurile sustrase au o valoare destul de mare ( de precizat, că s-au sustras un motor de barcă, 2 televizoare cu plasmă, un calculator compus din monitor şi unitate centrală cu cameră WEB ),  minorul obţinând foloase din valorificarea acestor bunuri.

Faptele au fost comise prin acelaşi mod de operare, respectiv din locuinţele, pe timp de noapte şi prin efracţie.

    Totodată, intervalul scurt de timp între cele două infracţiuni impune concluzia intenţiei ferme a inculpatului minor de a persevera în comiterea infracţiunilor de furt  prin modul de operare arătat.

Actele dosarului relevă că minorul nu este la prima confruntare cu legea penală, în luna aprilie 2010 i s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ tot pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat.

În baza propriului examen, Curtea apreciază că aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare corespunde unei corecte individualizări a sancţiunii penale, ţinând seama de gradul destul de ridicat de pericol social al faptei  comise, împrejurările săvârşirii faptei, dar şi persoana inculpatului minor, respectiv, vârsta acestuia la data comiterii faptei -  16 ani,  a recunoscut fapta comisă şi , deci, o  regretă.

Mai mult decât atât, Curtea observă că  factorii negativi exercită în prezent o forţă motivaţională mai intensă asupra comportamentului infracţional, comparativ cu factori pozitivi, acest lucru  subminând motivaţia minorului pentru schimbare, aspecte ce rezultă din referatul de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu .

Curtea nu poate omite în analiza sancţiunii penale aplicată minorului  concluziile aceluiaşi referat de evaluare întocmite în cauză în care se arată că  posibilitatea de reiterare a comportamentului indezirabil este ridicată, minorul manifestând în mică măsură motivaţie în privinţa schimbării,  că mediul proxim nu-i poate oferii resursele necesare în vederea reorientării conduitei spre modele dezirabile de comportament, aşa cum nici situaţia familială actuală, lipsa autorităţi paterne în cadrul familiei, nu este în măsură să ofere sprijinul necesar acestui proces. Reorientarea în sens prosocial a conduitei minorului impune implicarea fie a tatălui, fie a unei autorităţi exterioare familiei în exercitarea în mod permanent a unei supravegheri asupra conduitei care să fie coroborată, cu reorientarea spre un anturaj prosocial,  respectarea unui program strict şi desfăşurarea unor activităţi constructive, aspect ce rezultă din concluziile aceluiaşi referat de evaluare.

Curtea constată că în prezent  familia nu-i  poate asigura minorului un cadru propice dezvoltării unui comportament prosocial, reechilibrarea şi recuperarea socială  fiind posibile doar în cazul  coerciţiei.

Tot astfel, Curtea de Apel în analiza sancţiunii penale aplicate minorului  are în vedere disp. art. 40 din Convenţia cu privire la Drepturile Copilului,  apreciind că în cauză  reabilitarea minorului, a respectului pentru drepturile omului şi pregătirea acestuia pentru o viaţă responsabilă într-o societate liberă nu se poate realiza decât prin aplicarea unei măsuri educative  privative de libertate, resursele interne care l-ar putea susţine în procesul de reinserţie socială fiind limitate – instrucţie şcolară precară, neinteriorizarea normelor de conduită prosocială, rezistenţă scăzută la presiuni exterioare, lipsa motivaţiei pentru schimbare.

Curtea nu poate împărtăşii opinia parchetului că în cauză se impune faţă de elementele concrete ale cauzei şi persoana minorului a i se aplica  minorului  o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, întrucât ar însemna o interpretare şi aplicare injustă a prevederilor art. 100  Cod penal rap. la art. 72 şi art. 52 din Codul penal, ignorându-se din acest proces de individualizare a sancţiuni penale persoana minorului şi datele ce caracterizează existenţa acestuia.

Stabilirea sancţiunii penale ce urmează a fi aplicată nu poate eluda analiza condiţiilor care l-au dus pe minor în situaţia de a săvârşi fapta penală şi a consecinţelor pe care executarea acesteia le va avea asupra minorului condamnat şi a comunităţi.

Din această perspectivă , este evident că inculpatul în vârstă de 16 ani la data comiterii faptei  este o persoană care din motivele ţinând de lipsa de educaţie şi supraveghere, de anturajul delictogen, a adoptat o conduită generală nepotrivită.

Perspectivele sale de reintegrare socială sunt condiţionate de atitudinea şi atenţia pe care familia şi societatea i-o vor acorda.

Or, în acest sens aplicarea unei pedepse cu închisoarea chiar în condiţiile neexecutării pedepsei ar restrânge posibilităţile de recuperare socială a inculpatului, singura opţiune rămânând internarea minorului într-un centru de reeducare, creându-se astfel minorului posibilitatea de a continua pregătirea şcolară precum şi dobândirea unei profesiuni, pentru ca în momentul externării să-şi poată asigura existenţa prin muncă, să se reinsereze util în societate şi să se prevină săvârşirea de noi infracţiuni .

Relativ la aceasta este de observat că factorii care au dus la apariţia comportamentului delincvent la minor sunt : influenţa negativă a anturajului, neimplicarea membrilor familiei în asigurarea unei educaţii corespunzătoare , pe fondul prezenţei, în acest mediu, a unor modele de comportament indezirabil/infracţional, abandonul şcolar, aspecte ce rezultă din referatul  de evaluare  întocmit în cauză.

Curtea apreciază că în cauză, conduita inculpatului minor poate fi orientată spre adoptarea unui comportament prosocial, în condiţiile în care s-ar exercita o supraveghere strictă a modului de comportament, supraveghere corelată cu  desfăşurarea unor activităţi care să-i asigure stabilitate financiară, precum şi  încurajarea sa în vederea dobândirii motivaţiei pentru schimbare comportamentală.

Faţă de aceste elemente şi fără a minimaliza gravitatea faptei, Curtea apreciază  că inculpatul minor a comis infracţiune din cauza unui concurs de împrejurări nedorite, respectiv lipsa de supraveghere şi de preocupare a părinţilor pentru actul  educaţional,  influenţa anturajului, grevate pe fondul unui discernământ diminuat al minorului, astfel cum se reţine în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul  de Medicină Legală Alba .

Curtea nu poate omite faptul că minorul îşi asumă răspunderea în comiterea infracţiunii, recunoscând  fapta şi, deci o regretă.

În  contextul acestor elemente, Curtea  are convingerea,  că inculpatul minor are aptitudinea de a avea în viitor o comportare bună chiar fără aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Curtea apreciază că aplicarea măsurii educative a internării întru-un centru de reeducare  corespunde strict cerinţelor legale privind regimul sancţionator al minorilor.

În plus, este de amintit că ţelul legitim al Curţii este promovarea  sentimentului demnităţii şi al valorii copilului, dezvoltarea simţului responsabilităţii infractorului faţă de comunitate, precum şi reintegrarea acestuia în special evitarea raportat la întregul complex de date şi elemente ce caracterizează  fapta şi pe făptuitor, aplicarea pedepsei închisorii ( art.40  din Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului ).

Aşadar, faţă de elementele ce caracterizează faptele săvârşite şi pe făptuitor, se constată că măsura educativă nu a fost corect aleasă, ea nefiind suficientă pentru îndreptarea minorului, aşa încât recursul declarat de procuror se constată a fi fondat sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată fiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 din Codul de procedură penală.

În consecinţă, Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj  şi va casa hotărârea pronunţată în cauză, numai cu privire la individualizarea sancţiunii penale aplicate minorului P. D. F, în sensul celor arătate în cuprinsul deciziei.