Suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei – art.128 raportat la art. 126 Cod Penal în cazul amânărilor repetate a executării pedepsei.

Amânarea executării pedepsei suspendă cursul prescripţiei executării,  întrucât, în mod practic, termenul de prescripţie începând să curgă de la data expirării termenului ultimei amânări, dată la care pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare a devenit executabilă prin punerea în executare a mandatului emis în condiţiile art. 415 alin. 1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 420 Cod procedură penală.

Prin sentinţa penală nr.55 din 5 februarie 2007 pronunţată de Judecătoria Caracal, s-a respins contestaţia la executare formulată de condamnată, având ca obiect constatarea prescripţiei executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.670 din 12 iunie 1997, de Judecătoria Caracal în dosarul nr.1849/1997.

Pentru pronunţarea acestei soluţii s-a reţinut că petenta condamnată a invocat aplicarea art.126 cod penal, în sensul că s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei de 8 ani, în intervalul survenit de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data promovării contestaţiei la executare, condamnata beneficiind de amânări succesive ale executării pedepsei, pe perioada 09 decembrie 1997 –  10 octombrie 2002.

Faţă de aceste împrejurări de fapt, prima instanţă a reţinut că amânarea  executării pedepsei, dispusă la cererile succesive ale condamnatei, a determinat suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei, termenul respectiv urmând să-şi reia cursul la data încetării cauzei de suspendare.

S-a concluzionat astfel că nu s-a împlinit în cauză termenul de prescripţie prevăzut de art.126 lit.b cod penal, şi, în consecinţă, contestaţia la executare a fost respinsă.

Sentinţa a fost atacată cu apel de către condamnată, care a invocat critici de nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ( 12.06.1997) şi până la data înregistrării contestaţiei la executare ( 29 decembrie 2006) au trecut aproape 10 ani , iar cererea de amânare a executării pedepsei nu constituie o cauză de suspendare a prescripţiei şi nici de sustragere de la executarea pedepsei.

Tribunalul Olt prin decizia penală nr.130 din 16 mai 2007 a reţinut caracterul nefondat al apelului, adoptând o soluţie de respingere conform art.379 pct.1 lit.b c.p.p,pentru următoarele considerente:

În raport de prevederile art.128 al..2 c.p, cursul termenului prescripţiei  este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute de codul de procedură penală, urmând ca prescripţia să-şi reia cursul în ziua în care a încetat cauza de suspendare.

Totodată s-a arătat că, în tăcerea legii, jurisprudenţa şi doctrina în materie, au statuat că reprezintă cazuri de suspendare a prescripţiei executării pedepsei, perioadele în care condamnatul exercită căile extraordinare de atac, precum şi cazurile de amânare sau întreruperea executării pedepsei.

În speţă, s-a reţinut că apelanta condamnată a beneficiat de amânarea executării pedepsei până la data de 10 octombrie 2002, situaţie în care prescripţia executării pedepsei începe de la această dată, iar până la data soluţionării contestaţiei la executare, inclusiv în faza de apel, termenul de 8 ani impus de lege, nu s-a împlinit.

Împotriva hotărârilor pronunţate în prezenta cauză a formulat recurs, în termen legal, recurenta contestatoare , reiterând motivele de apel în sensul greşitei aprecieri a perioadei în care condamnata a beneficiat de amânarea executării pedepsei, susţinându-se că aceasta constituie o cauză de suspendare a prescripţiei executării, cât timp nu există dovada sustragerii de la executare sau a săvârşirii unei alte infracţiuni în acest interval.

Curtea a reţinut, în interpretarea aplicării art. 461 lit. d C.P.P. rap. La art. 126 lit. b C.P. şi art. 128 alin. 2 şi 3 C.P. că pentru  stabilirea momentului începător al curgerii termenului de prescripţie, este necesar a se  delimita data de la care pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare a devenit executabilă, consecinţă a unei hotărâri executorii, astfel cum este definită în art.415 al.1 c.p.p.

Astfel,  punerea în executare a unei pedepse privative de libertate se realizează prin emiterea mandatului de executare în cond.art.420 c.p.p, executarea efectivă începând din momentul în care persoana condamnată a fost încarcerată la locul de deţinere.

În speţă, mandatul de executare nr.974/97 din 10 iulie 1997 emis de Judecătoria Caracal în baza sentinţei penale nr.670 din 12 iunie 1997, nu a fost pus în executare până în prezent, întrucât condamnata a beneficiat de amânarea executării pedepsei începând cu data de 30 octombrie 1997, prin cereri succesive prelungindu-se  această durată până la 10 octombrie 2002.

S-a reţinut că amânarea executării pedepsei a suspendat cursul prescripţiei executării, practic, termenul de prescripţie începând să curgă de la data expirării termenului ultimei amânări.

În consecinţă,  recursul contestatoarei a fost respins ca nefondat, cu menţinerea hotărârilor recurate, ca legale şi temeinice.

2

Domenii speta

Spete similare