Competenţa materială şi teritorială a instanţei de a soluţiona cererea de investire a unui înscris sub semnătură privată cu formulă executorie. Procedură necontencioasă.

Decizie 910 din 25.09.2007


Potrivit art.374 cod procedură civilă, investirea  hotărârilor se face de prima instanţă iar articolul 376 alin.2 şi 3 cod procedură civilă menţionează  numai instanţa care face investirea înscrisurilor autentificate de o reprezentanţă diplomatică sau consulară a României - judecătoria. În lipsa unui text de lege expres care să prevadă instanţa care face investirea altor titluri decât hotărârile judecătoreşti, şi întrucât investirea este o fază a executării silite, instanţa competentă să soluţioneze cererea de investire a unui înscris pentru ca acesta să devină executoriu este instanţa de executare, adică judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, potrivit art. 3734 alin.2 cod procedură civilă. Nu prezintă relevanţă valoarea creanţei ce rezultă din înscris, întrucât, indiferent de valoare, instanţa de executare este judecătoria.

Întrucât debitorul este o sucursală a unei bănci  judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este judecătoria în raza căreia se află sediul sucursalei, în lipsa dovezilor că aceasta are bunurile urmăribile pe raza altei judecătorii. Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică, cu o anumită autonomie funcţională  şi, în aceste condiţii, executarea silită pentru datorii ale sucursalei se face pe bunurile din patrimoniul acesteia. Societatea mamă răspunde, ca persoană juridică, cu bunuri din patrimoniul său sau din dotarea altor sucursale numai dacă sucursala debitoare este insolvabilă

Prin investirea hotărârii  sau a altui înscris  nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic ci aplicarea pe titlu a unei formule care îl face executoriu, aşa  încât sunt aplicabile dispoziţiile art.331-339 cod procedură civilă privitoare la procedura necontencioasă.  Analizarea caracterului executoriu al titlului a cărui investire se cere şi a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită nu sunt motive de fond care să fie supuse principiului contradictorialităţii ci aspecte formale care trebuie verificate de instanţă în procedura necontencioasă, fără respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.

Petentul B.I., în calitate de cesionar,  a solicitat Tribunalului Olt investirea cu formulă executorie a Contractului de cesiune de creanţă nr.1 din 4 iulie 2003, invocând faptul că acesta are valoarea unui înscris autentic  deoarece poartă semnătura reprezentantului legal şi ştampila persoanei juridice cedente iar creanţa cedată este certă, lichidă şi exigibilă. A mai invocat faptul că valoarea creanţei depăşeşte suma de 100.000 lei iar debitorul cedat BCR are un  sediu secundar şi în circumscripţia Tribunalului Olt.

Prin încheierea din 10 iulie 2007, Tribunalul Olt a respins cererea petentului  ca nefondată.

Împotriva sentinţei a formulat recurs petentul, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, invocând ca temei prevederile art. 304 pct.3,8 şi 9 şi art.3041 cod procedură civilă.

 Recurentul, a invocat ca motiv de recurs de ordine publică necompetenţa absolută a Tribunalului Olt de a soluţiona cererea de investire precum şi încălcarea normelor de procedură care reglementează judecata, respectiv faptul că cererea a fost judecată în procedura necontencioasă.

Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Analizând motivul de recurs ce vizează competenţa instanţei, Curtea apreciază că acesta este fondat.

Potrivit art.374 cod procedură civilă, investirea  hotărârilor se face de prima instanţă iar art.376 alin.2 şi 3 cod procedură civilă prevede numai instanţa care face investirea înscrisurilor autentificate de o reprezentanţă diplomatică sau consulară a României - judecătoria. În lipsa unui text de lege expres, şi întrucât investirea este o fază a executării silite, instanţa competentă să soluţioneze cererea de investire a unui înscris pentru ca acesta să devină executoriu este instanţa de executare, adică judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, potrivit art. 3734 alin.2 cod procedură civilă. Nu prezintă relevanţă valoarea creanţei ce rezultă din înscris, întrucât, indiferent de valoare, instanţa de executare este judecătoria.

Faţă de aceste considerente, curtea apreciază că tribunalul a soluţionat cererea de investire cu încălcarea normelor de competenţă materială,  absolută, încât, încheierea este lovită de nulitate.

Astfel, în temeiul art. 304 pct.3 cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa încheierea şi se va trimite cererea pentru soluţionare instanţei competente,  judecătoriei în raza căreia se va face executarea, adică Judecătoriei Botoşani deoarece debitorul cedat are sediul şi bunurile cu care garantează executarea propriilor obligaţii în raza acestei judecătorii. În cauză, debitorul cedat este BCR Sucursala Botoşani şi nu se face dovada că această sucursală are bunuri ce urmează a fi supuse executării în raza de activitate a instanţelor din Judeţul Olt. Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică, cu o anumită autonomie funcţională  şi, în aceste condiţii, executarea silită pentru datorii ale sucursalei se face pe bunurile din patrimoniul acesteia. Societatea mamă răspunde, ca persoană juridică, cu bunuri din patrimoniul său sau din dotarea altor sucursale numai dacă sucursala debitoare este insolvabilă. 

 Curtea apreciază ca nefondată  critica privitoare la judecarea cererii de investire în procedura necontencioasă. 

Prin investirea hotărârii nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic ci aplicarea pe titlu a unei formule care îl face executoriu, aşa  încât sunt aplicabile dispoziţiile art.331-339 cod procedură civilă privitoare la procedura necontencioasă. De altfel şi încuviinţarea executării se dă fără citarea părţilor, în procedura necontencioasă, potrivit art.3731 cod procedură civilă.

Analizarea caracterului executoriu al titlului a cărui investire se cere şi a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită nu sunt motive de fond care să fie supuse principiului contradictorialităţii ci aspecte formale care trebuie verificate de instanţă în procedura necontencioasă, fără respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.

Celelalte motive de recurs vizează condiţiile investirii, asupra acestora urmând a se pronunţa instanţa competentă să dispună investirea.