Sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Cale de atac-recursul.

Decizie 139 din 05.11.2007


3.

Potrivit dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. a cod procedură penală aşa cum a fost acesta modificat prin art. I pct. 167 din Legea nr. 356/2006 nu pot fi atacate cu apel sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Prin sentinţa penală nr.398/04.05.2007 pronunţată de Judecătoria Slatina, în baza art. 181 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 73 lit. b C.p., art. 99 şi următoarele C.p. a fost condamnat inculpatul I. J., la o lună închisoare.

În baza art. 83 C.p. combinat cu art. 1101 C.p. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării unei pedepse anterioare urmând ca inculpatul să execute după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe 2 ani şi o lună închisoare cu aplic. art. 57 C.p.

În baza art. 71 C.p. s-a aplicat inculpatului (major la data sesizării instanţei) pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b C.p. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 181 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p., art. 73 lit. b a fost condamnat inculpatul I. F. S., la 6 luni închisoare făcând aplicaţia art. 78 alin. 2 C.p.

În baza art. 81 - 82 C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.p.

Împotriva sentinţei au formulat recurs inculpaţii.

Prin decizia penală nr. 392 din 6 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Olt s-au respins  ca nefondate recursurile declarate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs înregistrat inculpaţii I. S. F. şi I. J. înregistrat la Curtea de Apel 

Cu privire la admisibilitatea căii de atac promovată în cauză se reţin următoarele:

Codul de procedură penală, spre deosebire de codul penal, nu cuprinde prevederi de principiu referitoare la aplicarea în timp a normelor de drept procesual penal. Devine astfel operant principiul activităţii normei de drept procesual penal, potrivit căruia normele procesual penale se aplică tuturor situaţiilor dintre momentul intrării lor în vigoare şi momentul încetării acţiunii lor, potrivit principiului tempus regit actum.

Astfel, dacă la aplicarea în timp a normelor de drept penal material unul dintre cele mai importante momente este acela al săvârşirii infracţiunii, în cazul normelor de drept procesual penal esenţial este momentul efectuării actului procesual sau procedural necesar desfăşurării procesului penal.

O distincţie se impune a fi făcută în materia plângerii prealabile, astfel, în această materie, dacă norma este de drept material, creând un cadru legat de condiţiile răspunderii penale, se aplică regula de la aplicarea în timp a normelor de drept penal – lex mitior - ; dacă se referă la procedura după care pot fi invocate cauzele de înlăturare a răspunderii penale şi consecinţele lor procedurale, intervin regulile aplicării imediate a normei de drept procesual penal, ori în speţă ne aflăm în mod evident în cea de-a doua situaţie.

În situaţiile tranzitorii, în care procesul penal începe sub o lege de procedură penală şi se continuă sub legea nouă Legea nr. 31/1968 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală a adoptat următoarele soluţii de principiu:

- norma de drept procesual penal nu se mai aplică actelor procesuale şi procedurale care se efectuează după ieşirea sa din vigoare, chiar dacă se referă la o cauză începută sub imperiul legii vechi de procedură;

- norma de drept procesual penal intrată în vigoare nu se aplică actelor procesuale şi procedurale îndeplinite în cauză potrivit legii anterioare;

- norma nouă de drept procesual penal se aplică tuturor actelor de procedură sau procesuale ce ser efectuează după intrarea acesteia în vigoare, fără a se face deosebire dacă procesul penal a fost pornit sub norma nouă sau sub norma veche.

Deşi această lege reglementează modalităţile de punere în aplicare a Codului de procedură penală la data intrării sale în vigoare – 1 ianuarie 1969 – făcând trecerea de la Codul anterior la Codul actual, regulile de aplicare au caracter general, reflectând soluţiile doctrinale şi jurisprudenţiale, aplicându-se ori de câte ori o lege nouă aduce modificări dispoziţiilor codului, afară de cazul când noua lege adoptă dispoziţii tranzitorii deosebite.

Ori în materia căilor de atac Legea 356/2006 nu face nici o derogare, stabilind prin art. III doar reguli cu privire la competenţa instanţelor, nu şi reguli cu privire la exercitarea căilor de atac.

Faţă de precizările şi distincţiile mai sus făcute se constată că nici momentul sesizării instanţei nu este hotărâtor în determinarea căii de atac căreia îi este supusă hotărâre primei instanţe ci, singurul moment determinant în această problemă este acela al pronunţării hotărârii, care, ca act de procedură, este la rândul său supusă principiului aplicării imediate a normelor de drept procesual penal.

Prin urmare în speţă sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. a cod procedură penală aşa cum a fost acesta modificat prin art. I pct. 167 din Legea nr. 356/2006 potrivit cărora nu pot fi atacate cu apel sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În consecinţă, în speţă tribunalul în mod corect s-a pronunţat asupra recursurilor formulate de inculpaţi, iar hotărârea pronunţată în aceste condiţii este definitivă, neputând fi din nou supusă căii de atac ordinare a recursului, ceea ce ar însemna un recurs la recurs.

Prin urmare, potrivit art. 38515 alin. 1, lit. a cod procedură penală recursurile formulate de inculpaţii urmează a fi respinse ca inadmisibile.

2