Recurs. Critica modului de aplicare de către instanţele de fond a dispozițiilor art.451 alin. (2) C.pr.civ. Calificarea motivului de recurs.

Recurs. Critica modului de aplicare de către instanţele de fond a dispozițiilor art.451 alin. (2) C.pr.civ. Calificarea motivului de recurs.

- C.pr.civ., art.488, art. 451 alin. (2)

În ce priveşte critica ambelor părţi privitoare la cuantumul şi la posibila reducere a cheltuielilor, Curtea se rezumă să constate că instanţele de fond, exercitându-şi dreptul suveran de apreciere, au apreciat judicios că în raport de valoarea, complexitatea pricinii şi de activitatea desfăşurată în concret de avocatul părţii (fiul acesteia), dispoziţiile art. 451 alin. (2) C.civ., corespunzătoare prevederilor art. 274 alin. (3) C.pr.civ. anterior, sunt incidente şi au redus cheltuielile de la suma de 15.000 lei la suma de 3.000 lei.

Această apreciere scapă cenzurii instanţei de recurs, fiind o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate. În condiţiile în care ambele instanţe de fond s-au raportat în mod corect la criteriile legale şi au realizat o apreciere proprie asupra incidenţei acestora, criticile referitoare la cuantumul concret stabilit exced motivelor legale de casare, întrucât nu constituie critici care privesc greşita aplicare a legii de drept substanţial – singurele care pot fi primite – şi nici critici cu privire la o pretinsă nemotivare (care nu au fost formulate şi nici nu erau incidente în speţă, decizia recurată fiind motivată), ci constituie critici care privesc exercitarea dreptului de apreciere de către instanţa de apel. Această apreciere suverană a instanţei de ultim grad de jurisdicţie în fond nu este însă supusă controlului instanţei de recurs.

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 264R din data de 27 martie 2019)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti reclamantul D. a chemat în judecată pe pârâta Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 15000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de dosarul nr. xxxx

În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esenţă că litigiul menţionat a avut ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unei hotărâri a pârâtei, prin care i se respinsese ca tardivă o contestaţie administrativă împotriva unei decizii a Casei judeţene de pensii Dolj, onorariul pe care l-a achitat avocatului său şi pe care pârâta i-l datorează fiind de 15.000 lei, plata acestuia fiind necesară pentru asigurarea dreptului la apărare, plata acestuia fiind reală, iar cuantumul acestuia fiind unul rezonabil faţă de complexitatea cauzei şi de munca prestată de avocat.

Pârâtul a depus în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, reducerea cheltuielilor pretinse. A susţinut pârâta că nu i se poate reţine în sarcină o culpă procesuală, din moment ce acţiunea reclamantului a fost admisă doar în parte, iar documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei de pensionare a reclamantului se află în posesia Casei Judeţene de Pensii Dolj, pârâta neavând atribuţii în sensul plăţii drepturilor de pensie ale reclamantului. A mai susţinut pârâtul caracterul vădit exagerat al onorariului faţă de activitatea efectiv prestată şi de complexitatea cauzei, fondul soluţionându-se la tribunal în 4 termene de judecată, din care unul a fost acordat pentru lipsă de apărare, sentinţa pronunţată în cauză nefiind apelată.

Prin sentința civilă nr. 13078/13.12.2017, Judecătoria Sectorului 2 București a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1500 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând onorariu avocațial aferent serviciilor de asistență juridică prestate în vederea soluționării dosarului nr. xxxx al Tribunalului Dolj, redus în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (2) C.pr.civ.

Împotriva sentinţei de primă instanță au declarat apel ambele părți, cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Tribunalului (...) la data de 11.04.2018.

Prin decizia civilă nr. 2413/15.06.2018, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a civilă, s-a respins apelul formulat de apelanta pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii ca neîntemeiat, s-a admis apelul formulat de apelantul-reclamant D. împotriva sentinţei civile nr. 13078/07.12.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 3.000 lei (onorariu avocaţial), redus conform art. 451 alin. (2) C.pr.civ. și a fost menținută în rest dispoziţia sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentul-reclamant D. și recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații.

În motivare, recurentul-reclamant D. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii apelului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul reclamant critică hotărârea, arătând că activitatea avocațială prestată a fost una complexă constând în: deplasarea avocatului în orașul Dăbuleni și Craiova pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea obținerii înscrisurilor necesare demarării procesului; deplasarea avocatului în orașul Dăbuleni și Craiova în vederea ridicării răspunsurilor la cererile depuse pentru obținerea înscrisurilor necesare demarării procesului; redactarea și depunerea cererii de chemare în judecată; redactarea și depunerea cererii de chemare în judecată, redactarea și depunerea răspunsului la întâmpinare; deplasarea avocatului în orașul Dăbuleni și Craiova pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea  obținerii înscrisurilor necesare pentru combaterea excepțiilor invocate prin întâmpinare, etc.

În final, întrucât plata onorariului de 15000 lei este reală, iar onorariul achitat este într-un cuantum rezonabil în raport cu activitatea avocațială, recurentul reclamant solicită admiterea recursului.

Recursul urmează a fi admis având în vedere și aspectul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate, astfel:

La instanța de fond recurentul reclamant arată că a achitat o taxă de timbru în cuantum de 855 lei; la instanța de apel recurentul reclamant a achitat o taxă de timbru în cuantum, de 415 lei.

Întrucât recurentul reclamant a solicitat, la închiderea dezbaterilor în apel, instanței să se pronunțe și asupra cheltuielilor de judecată însă instanța de apel nu s-a pronunțat sub nici o formă asupra cheltuielilor de judecată solicitate, acesta solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii apelată în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații, solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr.2413/15.06.2018 pronunţată de Tribunalul (...), casarea deciziei civile nr. 2413/15.06.2018 pronunţată de Tribunalul (...) şi rejudecând cauza să se dispună diminuarea cheltuielilor de judecată acordate atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel, pentru următoarele:

În drept, recurenta pârâtă invocă dispoziţiile art. 488 pct. 8 C.pr.civ., având în vedere faptul că, instanţa aplicând greşit legea în cauza dedusă judecăţii și fiind într-o totală contradicţie cu situaţia de fapt si de drept, a pronunţat o sentinţă netemeinică si nelegală.

Prin decizia civilă nr. 2413/15.06.2018 pronunţată de Tribunalul (...), în cauza ce formează obiectul dosarului civil nr. (...), în mod eronat, instanţa a admis apelul formulat de reclamant și a respins apelul CNPP obligând CNPP „ să plătească reclamantului suma de 3.000 lei redus conform art.451 alin. (2) C.pr.civ.."

Astfel, având în vedere art. 488 pct. 8 C.pr.civ., recurenta pârâtă apreciază că instanţa de apel interpretează greşit dispoziţiile art. 481 C.civ. „ Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege”.

În acest sens şi adagiul latin „non reformation in peius" stipulează neagravarea situaţiei părţii în propria cale de atac, astfel hotărârea atacată poate fi reformată numai în favoarea părţii care a exercitat calea de atac, nu însă şi în defavoarea acelei părţi.

Prin sentinţa nr. 13078/07.12.2017 pronunţată de (...), instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantului obligând pârâta să plătească suma de 1.500 lei reprezentând onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) C.civ..

Faţă de reţinerea instanţei de apel pronunţată prin decizia civilă nr. 2413/15.06.2018, prin care s-a admis apelul formulat de apelantul - reclamant şi instituţia pârâtă, a fost obligată la plata unui onorariu de 3.000 lei, recurenta pârâtă învederează instanţei de control judiciar să constate faptul că atât onorariul stabilit în cuantum de 3.000 lei respectiv 1.500 lei este mult mai mare, faţă de amplitudinea tipului de speţă și munca depusă de apărător, ţinând cont si  de prevederile Hotărârii nr. 272/26.08.2017 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România privind onorariul în materie:

Cererile privind litigiile de muncă şi drepturi şi obligaţii cu caracter social: (...) Stabilirea şi plata pensiilor, precum şi alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale - 960 lei ".

Recurenta pârâtă arată că deși a depus în dovedirea susţinerilor sale, mai multe sentinţe de la Tribunalul Dolj si Curtea de Apel Craiova, cu onorarii maxime de 500-600 lei, nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu a ţinut seama de ele, motiv pentru care recurenta pârâtă s-a văzut în situaţia de a promova recurs.

Mai mult, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în fond, recurenta pârâtă a arătat că regula generală stabilită prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și prin dispoziţiile H.G. nr. 118/2012 privind Statutul CNPP, este că drepturile de asigurări sociale, inclusiv drepturile de pensie, sunt stabilite și plătite de către casele teritoriale de pensii, instituţii cu personalitate juridică.

În conformitate cu prevederile art. 18 lit. e) din H.G. nr. 118/2012, casele teritoriale de pensii stabilesc cuantumul drepturilor de asigurări sociale individuale şi efectuează plata acestora, potrivit legii".

În materia dreptului la pensie, art. 149 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că  ”Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor si Serviciului Român de Informaţii. "

Faţă de natura acestei proceduri, alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că "procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie fără caracter jurisdicţional.

Iar art. 150 alin. (3) şi (4) din aceeaşi lege prevede că "în soluţionarea contestaţiilor, Comisia Centrală de Contestaţii și comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei si Internelor și Serviciului Român de Informaţii adoptă hotărâri. (4) Termenul de soluţionare a contestaţiei este de 45 zile de la data înregistrării acesteia".

Concluzionând, art. 150 alin. (2) din Lege prevede că "Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare".

Deci, în măsura în care o persoană nu este mulţumită de conţinutul unei decizii de pensionare ce a fost emisă de Casa Teritorială de Pensii, pentru a se putea adresa instanţei de judecată cu o contestaţie împotriva respectivei decizii, trebuie mai întâi să urmeze procedura prealabilă în faţa Comisiei Centrale de Contestaţii şi doar dacă acest organism îi soluţionează nefavorabil cererea, ori nu se pronunţă în termenul legal, îi este deschisă calea la instanţă.

Aşadar, în ciuda faptului că procedura prealabilă este obligatorie, persoana interesată se poate adresa direct instanţei de judecată atunci când Comisia Centrală de Contestaţii nu soluţionează cererea adresată ei în termenul legal de 45 de zile. în acest caz , procedura în faţa comisiei devine, de fapt, lipsită de obiect, întrucât aceasta nu se mai poate substitui instanţei de judecată şi să pronunţe o soluţie contrară celor statuate în procedura judiciară.

În măsura în care procedura în faţa Comisiei continuă totuşi, orice hotărâre ar pronunţa aceasta, este lipsită de efecte, întrucât nu poate înfrânge autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti ce a statuat cu privire la aceleaşi aspecte.

Urmare considerentelor expuse, rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că, în cauza dedusă judecăţii, nu poate fi reţinută culpa procesuală a CNPP, atribuţiile acesteia limitându-se la verificarea drepturilor de pensie, raportat la aspectele invocate în contestaţie.

Dispoziţiile art. 451 alin. (2) C.pr.civ. au menirea de a sancţiona exercitarea abuzivă a dreptului de a obţine despăgubiri, prin convenirea între avocat şi client a unor onorarii în mod vădit disproporţionate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării. Aşadar, în cererea de recurs se impune reducerea cheltuielilor de judecată din suma reţinută de instanţa de fond şi cea de apel, recurenta pârâtă apreciază că suma de bani, reţinută de către (...) şi Tribunalul Bucureşti, cu titlu de cheltuieli de judecată, este excesivă în raport de activitatea prestată de avocat în cauza dedusă judecăţii.

Totodată, recurenta pârâtă învederează instanţei de control judiciar faptul că, această apreciere nu reprezintă o cenzurare a onorariului de avocat, stabilit între părţile contractului de asistenţă juridică, ci este consecinţa evaluării cheltuielilor de judecată, care trebuie să ţină cont de proporţia rezonabilă între suma de bani achitată cu titlu de onorariu de avocat şi munca prestată de acesta, criteriu expres prevăzut de art. 451 alin. (2) C.pr.civ..

Onorariile trebuie să reflecte efortul intelectual, complexitatea şi valoarea obiectului ceea ce nu se confirmă în cauza de faţă.

Nu se pot solicita onorarii exagerate doar pentru faptul că recurenta pârâtă este instituţie publică şi în acest sens este normal să se prejudicieze bugetul de stat.

Onorariul perceput de avocat nu se reflectă în nici un mod în munca depusă, 15.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată mult prea mari faţă de alte dosare cu acţiuni similare, cheltuieli exagerate efectuate în dosar nr. xxxx la Tribunalul Dolj, dosar soluţionat în patru termene conform extrasului Ecris şi la care un termen este pentru lipsă de apărare (în data de 13.04.2016).

De asemenea, recurenta pârâtă solicită să se constate că dosarul nu a prezentat activităţi complicate care să solicite apărătorul reclamantului, care până la data de 20.01.2016, data primului termen la care s-a amânat cauza pentru precizarea acţiunii, nu a avut decât de depus contestaţia și câteva acte enumerate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1661/26.05.2016, sentinţă depusă de instituţia pârâtă la dosarul cauzei prezente, care nu a fost apelată şi nu a necesitat alte demersuri.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi următoarele C.pr.civ. şi dispoziţiile celorlalte acte normative invocate.

Recursurile sunt nefondate.

După cum rezultă din situaţia de fapt expusă şi reţinută de cele două instanţe de fond, prima instanţă şi cea de apel, recurentul-reclamant a fost reprezentat de avocat E., fiul său, în litigiul anterior, din cheltuielile de judecată efectuate şi dovedite, de 15.000 lei, fiind acordată în apel suma de 3.000 lei, în aplicarea art. 451 alin. (1) şi (2), respectiv art. 453 C.civ..

Ambele părţi sunt nemulţumite de cuantumul astfel redus, reclamantul solicitând acordarea integrală, iar pârâta cenzurarea şi reducerea mai amplă ori, eventual, neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat aferent litigiului anterior.

În primul rând, este incontestabil că recurenta-pârâtă a pierdut procesul anterior, fiind în culpă procesuală, obligarea sa, chiar pe cale separată, la plata unei părţi din aceste cheltuieli fiind întrutotul legală, neputând fi primite apărările care tind la demonstrarea unei pretinse inexistenţe a culpei procesuale a recurentei-pârâte. Pârâta este incontestabil partea care a pierdut procesul anterior şi datorează cheltuielile părţilor adverse pe tărâm delictual.

Aşadar, nu pot fi primite criticile care tind la respingerea în tot a acţiunii, iar expunerea pe larg a perspectivei recurentei în litigiul anterior este lipsită de relevanţă juridică în prezenta cauză, în condiţiile în care, Curtea reiterează, recurenta a pierdut procesul anterior şi este cerut de lege cea ea să restituie intimatului-reclamant cheltuielile de judecată făcute de aceştia pentru a obţine respingerea acţiunii, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.civ. nefiind aşadar incidente.

În ce priveşte critica ambelor părţi privitoare la cuantumul şi la posibila reducere a cheltuielilor, Curtea se rezumă să constate că instanţele de fond, exercitându-şi dreptul suveran de apreciere, au apreciat judicios că în raport de valoarea, complexitatea pricinii şi de activitatea desfăşurată în concret de avocatul părţii (fiul acesteia), dispoziţiile art. 451 alin. (2) C.civ., corespunzătoare prevederilor art. 274 alin. (3) C.pr.civ. anterior, sunt incidente şi au redus cheltuielile de la suma de 15.000 lei la suma de 3.000 lei.

Această apreciere scapă cenzurii instanţei de recurs, fiind o chestiune de temeinicie, iar nu de legalitate. În condiţiile în care ambele instanţe de fond s-au raportat în mod corect la criteriile legale şi au realizat o apreciere proprie asupra incidenţei acestora, criticile referitoare la cuantumul concret stabilit exced motivelor legale de casare, întrucât nu constituie critici care privesc greşita aplicare a legii de drept substanţial – singurele care pot fi primite – şi nici critici cu privire la o pretinsă nemotivare (care nu au fost formulate şi nici nu erau incidente în speţă, decizia recurată fiind motivată), ci constituie critici care privesc exercitarea dreptului de apreciere de către instanţa de apel. Această apreciere suverană a instanţei de ultim grad de jurisdicţie în fond nu este însă supusă controlului instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte critica recurentului D., care priveşte neacordarea de către tribunal a cheltuielilor de judecată solicitate în apel, Curtea constată că nu rezultă din dosarul de apel că astfel de cheltuieli au fost solicitate; oricum, această chestiune – a pretinsei omisiuni de pronunţare asupra cererii accesorii privind cheltuielile de judecată – nu face obiectul recursului, neîncadrându-se în dispoziţiile art. 488 C.civ., ci doar a cererii de completare, după cum rezultă expres din art. 444 – 445 C.civ..

Vor fi prin urmare respinse recursurile, ca nefondate, potrivit art. 496 alin. (1) C.civ. Ambele părţi fiind în culpă procesuală, nu se mai pune problema acordării cheltuielilor de judecată aferente judecăţii în recurs.

Domenii speta

Spete similare