Individualizarea pedepsei. Reţinerea circumstanţelor agravante.

Circumstanţele agravate  reprezintă împrejurări, situaţii, stări, alte date ale realităţii exterioare conţinutului infracţiunii, anterioare sau concomitente săvârşirii infracţiunii, care au legătură cu fapta sau cu infractorul şi care reflectă astfel, un grad de pericol social mai ridicat al faptei sau o periculozitate sporită a infractorului.

Astfel, săvârşirea faptei din motive josnice,  constituie circumstanţă agravantă legală, potrivit art. 75 lit. d cod penal.

Sunt considerate motive josnice  acele porniri interioare ale  persoanei, care sunt contrare moralei, cum ar fi:  răzbunarea, setea de îmbogăţire, ş.a.

Dacă există  sunt probe suficiente care să permită concluzia că inculpatul a săvârşit faptele din răzbunare, se impune reţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. d Cod penal .

Prin sentinţa penală nr. 355 din 12.02.2007 pronunţată de Judecătoria Tg.-Jiu inculpatul D. D.l. I., a fost condamnat  la 3 luni închisoare pentru infracţiunea  prevăzută  de art. 192 alin. 2  cu aplicarea art. 99 şi următoarele şi art. 74-76 Cod penal , şi la 6 luni închisoare pentru  tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. 1 cu aplicarea art. 99 şi următoarele  şi art. 74-76 Cod penal , contopindu-se pedepsele şi aplicându-se pedeapsa de 6 luni închisoare a cărei executare  a fost suspendată condiţionat pe un termen de încercare  de un an .

Prin rechizitoriul nr.3612/P/2006 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Tg - Jiu a fost trimis în judecată inculpatul D. D. I., pentru săvârşirea infracţiunilor  prevăzute de art.192 alin 2 şi  art.20 raportat la art.197 alin.1 cod penal , cu aplicarea art. 99 şi urm. cod penal şi art. 33 lit. a cod penal.

Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarea stare de fapt:

În noaptea de 15 – 16.07.2006 partea vătămată s-a aflat la domiciliul martorei D. S., de unde a plecat la primele ore ale dimineţii, spre locuinţa sa situată în oraşul T., sat S., judeţul Gorj, urmând ca la scurt timp să fie urmată de sora sa D. S., respectiv martora.

Aceasta din urmă, ajunsă la scurt timp la domiciliul părţii vătămate, a observat că porţile şi uşile de la casă erau deschise, iar în curte a găsit obiecte de îmbrăcăminte ce aparţineau părţii vătămate.

Discutând cu numita B. A., vecina părţii vătămate, aceasta a precizat că partea vătămată a fost bătută de inculpat şi a fost victima unei tentative de viol, iar când a reuşit să scape a venit la domiciliul său dezbrăcată, numita B.A. împrumutându-i câteva haine, de unde a plecat la domiciliul fiului.

Întâlnind-o pe partea vătămată, martora D. S. a precizat că aceasta prezenta urme de lovituri pe corp, iar în prezent a rămas cu o stare de temere determinată de cele întâmplate.

Martorul D. V., respectiv fiul părţii vătămate, a confirmat susţinerile martorei D. S., arătând că mama sa a plecat din domiciliul surorii în data de 16 iulie 2006, în jurul orelor 5 dimineaţa.

Că, de la partea vătămată a aflat că inculpatul a intrat în curtea casei, a ameninţat-o cu un cuţit să intre în casă, iar atunci când s-a împotrivit a trântit-o la pământ, a lovit-o, i-a tăiat hainele cu cuţitul şi a încercat să o violeze.

A mai susţinut martorul că partea vătămată, după ce inculpatul a părăsit gospodăria sa, a alegat la vecina sa B. A., căreia i-a povestit cele întâmplate, aceasta fiind cea care i-a împrumutat părţii vătămate obiecte de îmbrăcăminte.

A mai precizat martorul că, după cele întâmplate, mama sa a rămas cu o stare de temere, evitând să rămână singură în domiciliul său.

În drept, faţă de cele reţinute mai sus instanţa a constatat că inculpatul, acţionând în modalitatea descrisă mai sus, a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 cod penal şi  infracţiunea prevăzută  de art. 20 raportat  la art. 197 alin.1 cod penal în condiţiile art.33 lit.a cod penal, astfel că instanţa va da eficienţă dispoziţiilor prevăzute de art. 34 cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor aplica inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei stabilite de art. 72 cod penal, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările în care au fost comise, urmările acestora, persoana făptuitorului, lipsa antecedentelor penale ale acestuia, dispoziţiile art.99 şi următoarele  cod penal şi dispoziţiile  art. 74 lit. a cod penal, urmând a se da eficienţă şi dispoziţiile  art. 76 cod  penal.

 Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu invocând neaplicarea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. d cod penal  şi greşita individualizare a pedepselor.

Prin decizia  penală nr. 142 A din 02 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desfiinţat sentinţa în sensul că s-au înlăturat dispoziţiile art.74 şi 76 cod penal pentru ambele infracţiuni reţinute în concurs în sarcina sa, majorându-se  pedepsele stabilite la câte 1 an şi  6 luni cu aplicarea  art.86 ind.1 cod  penal  privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Tribunalul a constatat, în raport de condiţiile concrete ale săvârşirii faptelor, nejustificată reţinerea  circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. d cod penal, elementele de fapt nefiind caracteristice motivelor josnice dar tot nejustificată şi reţinerea  circumstanţelor atenuante personale în favoarea inculpatului şi în acelaşi timp, şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.

 În raport de pericolul social concret  al faptelor, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere sancţionarea concursului de infracţiuni şi ca inculpatul să fie în viitor supravegheat cu privire la comportarea sa în scopul determinării sale  de a nu mai săvârşi fapte antisociale făcându-se deci aplicarea dispoziţiilor art. 861 cod penal.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs parchetul  criticând decizia  pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că pedeapsa aplicată este mult prea blândă în raport cu natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, cu modalitatea de săvârşire, condiţiile concrete şi scopul pentru care le-a săvârşit, respectiv scop de răzbunare; în mod greşit nu s-a reţinut în sarcina  inculpatului circumstanţa legală agravantă prevăzută de art. 75 lit. d cod penal, deşi din probele dosarului  rezultă cu certitudine că fapta a fost săvârşită din răzbunare; de asemenea, pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele legale, întrucât termenul de încercare în cazul inculpaţilor se reduce la jumătate, pedeapsa aplicată fiind nelegală nelegală.

 Recursul este fondat.

În mod judicios instanţa de apel nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă judiciară a lipsei antecedentelor penale,  având în vedere că  lipsa antecedentelor penale nu îl caracterizează pe inculpat în măsura în care să i se acorde valoarea de circumstanţă atenuantă  ci,împrejurarea  se impune a fi luată în seamă la dozarea pedepsei, în sensul orientării acesteia  spre minimul special, precum şi la individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei.

Se reţine, însă,  că,  în mod greşit  ambele instanţe nu au făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor  art. 75 lit. d cod penal, nereţinând în  sarcina inculpatului această circumstanţa  agravantă legală, respectiv săvârşirea faptelor din motive josnice.

Circumstanţele agravate  reprezintă împrejurări, situaţii, stări, alte date ale realităţii exterioare conţinutului infracţiunii, anterioare sau concomitente săvârşirii infracţiunii, care au legătură cu fapta sau cu infractorul şi care reflectă astfel, un grad de pericol social mai ridicat al faptei sau o periculozitate sporită a infractorului.

Astfel, săvârşirea faptei din motive josnice,  constituie circumstanţă agravantă legală, potrivit art. 75 lit. d cod penal.

Sunt considerate motive josnice  acele porniri interioare ale  persoanei, care sunt contrare moralei, cum ar fi:  răzbunarea, setea de îmbogăţire, ş.a.

În speţă,  sunt probe suficiente care să permită concluzia incidenţei în cauză a acestor dispoziţii legale, respectiv să se reţină împrejurarea că inculpatul a săvârşit faptele din răzbunare, nefiind relevantă împrejurarea că în acelaşi timp, acesta s-a aflat şi sub influenţa băuturilor alcoolice,  starea de beţie  fiind voluntară .

Din  declaraţia inculpatului şi asupra căreia nu se revine în cursul procesului penal, care afirmă că relaţiile anterioare  cu victima erau foarte bune, dar  că s-a enervat foarte tare atunci când şi-a adus aminte că  aceasta  ar fi afirmat în sat că inculpatul ar fi tatăl  copilului numitei F. C., rezultă limpede că,  acesta s-a decis să-i aplice o corecţie victimei , respectiv o „bătaie” şi să o determine pe aceasta să-şi ceară scuze.

Deşi nu există martori oculari ai faptei, sau persoane cărora inculpatul să le fi spus motivul care l-a determinat să procedeze aşa, există o serie de alte elemente indirecte , care prin coroborare cu cele susţinute de inculpat,  conduc la concluzia săvârşirii faptelor din răzbunare: inexistenţa unei situaţii tensionate  anterioare între inculpat şi victimă, faptul că rezoluţia infracţională nu a fost luată spontan, ci  în momentul în care  inculpatul a trecut  în drum spre casă pe lângă locuinţa numitei F. C.; faptul că s-a decis în acel moment să se înarmeze cu un cuţit, ceea ce a şi făcut, dar şi împrejurarea  că, în ciuda rezistenţei întâmpinate din partea victimei, inculpatul – fiind motivat puternic de dorinţa răzbunării, a continuat să pună  în practică rezoluţia sa infracţională şi, chiar mai mult decât decizia sa iniţială, aceea de a-i aplica doar o „bătaie”.

 Aşadar, se va reţine în sarcina inculpatului  circumstanţa agravantă  prevăzute de art. 75 lit. d cod penal, referitor la săvârşirea ambelor infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.

Faţă de această împrejurare şi în condiţiile nereţinerii unor circumstanţe atenuante legale sau judiciare, se impune  reindividualizarea  dar numai a pedepsei aplicate în cauză inculpatului pentru infracţiunea prevăzută şi  pedepsită de art. 192 alin. 1, alin. 2 cod penal – de violare de domiciliu, la 2 ani închisoare.

 Procedând în acest mod,  se ţine seama de faptul că inculpatul a sâvârşit infracţiunea de viol în forma tentativei, iar cea de violare de domiciliu in formă consumată, în aşa fel încât să  se dea  eficienţă egală circumstanţei agravante legale în individualizarea fiecărei pedepse, prin fixarea unui cuantum puţin peste minimul special al pedepsei în fiecare caz în parte, menţinându-se astfel pedeapsa aplicată inculpatului de  tribunal, aceea de 1 an şi 6 luni  pentru infracţiunea de viol.

 În baza art. 33 – 34 cod penal, se va dispune  contopirea pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două fapte aflate în concurs real, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani, la care se va adăuga sporul de 2 luni  închisoare aplicat de instanţa de apel, urmând ca în final acesta să execute 2 ani şi 2 luni închisoare, ca pedeapsă accesorie  se vor interzice inculpatului numai drepturile prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a teza II şi b cod penal, pe perioada prevăzute  de art. 71 cod penal,  prin interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor  art. 71 alin. 2 cod penal , ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3 cod penal şi în raport  cu exigenţele jurisprudenţei CEDO aşa cum  sunt cuprinse în Hotărârea  pronunţată în cazul Hirst vs. Marea Britanie.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, nu au fost formulate  critici în legătură cu  stabilirea şi  individualizarea  acestei modalităţi, respectiv cu aplicarea  în cauză a dispoziţiilor art 86 ind. 1 cod penal criticile de nelegalitate vizând modul de stabilire  a termenului de încercare, în sensul că intervalul de 5 ani  fixat de către tribunal în baza art. 86 ind. 2 cod penal, este nelegal fiind stabilit cu încălcarea dispoziţiilor art. 110 cod Penal..

Într-adevăr, în cazul inculpatului minor faţă de care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,  prin derogare de la dispoziţiilor. art. 86 ind. 2 alin. 1 cod penal intervalul fixat de instanţă pentru compunerea termenului de încercare nu este cel de la 2 ani la 5 ani, ci cel prevăzut de dispoziţiile. art. 110 cod penal, respectiv de la 6 luni la 2 ani.

Aşadar, Curtea va stabili un termen de încercare pe durata căruia se suspendă executarea pedepsei sub supraveghere de 4 ani şi 2 luni, compus din pedeapsa  aplicată în cauză şi 2 ani, intervalul fixat  de instanţă, orientat la maximul acestuia.

În acelaşi timp, se va face aplicarea dispoziţiilor  art. 71 alin. 5 cod penal, dispunându-se şi  suspendarea executării  pedepsei accesorii pe durata suspendării  sub supraveghere a pedepsei principale.

 Având în vedere că instanţa de apel  nu a explicitat obligaţiile  şi măsurile de supraveghere impuse inculpatului, ci s-a limitat la  a face trimitere la dispoziţiile legale prevăzute de  art. 86 ind. 3 cod penal, Curtea va stabili expres  aceste  obligaţii şi măsuri de supraveghere, pentru ca inculpatul să le cunoască şi să le respecte şi pentru a nu exista nici un fel de nelămurire cu privire la existenţa şi conţinutul  acestora sau vreun impediment la executare.

Domenii speta

Spete similare