Prin acţiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul b.n.d. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Local al Comunei Suteşti şi Primăria comu...

Decizie 1763/R-CM din 24.11.2009


La data de 18.03.2008, contestatorul D.I. a formulat contestatie împotriva

deciziei nr.182419/28.01.2008 emisa de Casa Judeteana de Pensii Arges,

solicitând ca prin  hotarârea ce se va pronunta sa fie obligata  intimata Casa

Judeteana de Pensii Arges sa emita o noua decizie de pensie pe baza unui

calcul corect al punctajului mediu în functie de toate înscrisurile (carnet de

munca si adeverinte emise de fostii angajatori) ce dovedesc activitatea în

munca si sumele contributive, la plata diferentei dintre pensia încasata conform

punctajului stabilit eronat si cel corect pâna la data emiterii unei noi decizii cu

punctajul corect calculat, precum si sa stabileasca valoarea corecta a pensiei

având în vedere valoarea de 581,3 lei conform Legii nr. 387/2007.

În  motivarea cererii contestatorul a aratat ca la data de 07.02.2008, i-a fost

comunicata decizia nr. 182419/28.01.2008 prin care i s-a stabilit o pensie de

530 lei, însa dupa comunicarea buletinului de calcul a constatat o serie de erori

care îi creeaza un prejudiciu considerabil.

A mai aratat contestatorul ca prin decizia contestata nu i-au fost luate în calcul

veniturile din perioada 01.10.1964 – 20.05.1970, perioada în care a lucrat în

armata  ca elev militar si apoi ca maistru, asa cum reiese din carnetul de

munca.

De asemenea, nu au fost luate în calcul veniturile rezultate din majorarea

retributiei tarifare conform Decretului nr. 46/1982 si nu s-a calculat nici

punctajul pentru pensia suplimentara pâna în luna septembrie 2007.

Prin întâmpinare, intimata Casa Judeteana de Pensii Arges a solicitat

respingerea contestatiei ca neîntemeiata.

Prin sentinta civila nr.623/AS/25.03.2009, Tribunalul Arges a admis în parte

contestatia, a anulat decizia nr. 182419/28.01.2008 emisa de Casa Judeteana

de Pensii Arges si a obligat-o pe aceasta sa emita o noua decizie prin care la

recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului sa aiba în vedere

punctajul mediu anual calculat de expert S.C. în anexa 4, pct. 5 a completarii

raportului de expertiza contabila de la fila 216, raport  ce face parte integranta

din aceasta sentinta.

A fost obligata intimata la plata diferentei dintre cuantumul pensiei stabilite

conform calculului de mai sus si cel al pensiei aflate în plata.

A fost admisa cererea de reexaminare a amenzii si înlaturata amenda aplicata

de instanta prin încheierea din data de 7.12.2008.

A fost respinsa cererea de majorare a onorariului de expertiza.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut în fapt si în drept urmatoarele:

Prin cererea înregistrata la Casa Judeteana de Pensii Arges sub nr.

4211/27.08.2007, contestatorul Dragomir Ilie a solicitat înscrierea la pensie

pentru munca depusa si limita de vârsta începând cu data de 03.09.2007, iar

prin decizia nr. 182419/28.01.2008 emisa  de Casa Judeteana de Pensii

Arges, contestatorul a fost înscris la pensie începând cu aceasta data.

Atât din buletinul de calcul ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, cât si

din raportul de expertiza tehnica efectuat de expert tehnic judiciar S.C. rezulta

ca perioada 01.10.1964 – 20.05.1970, în care contestatorul a fost elev la

Scoala militara de maistri si a lucrat ca maistru militar, nu a fost luata în calcul

ca stagiu de cotizare la stabilirea pensiei.

Potrivit art. 194 din Legea nr. 19/2000, între sistemul public si celelalte  sisteme

proprii de asigurari sociale, neintegrate pâna la data intrarii în vigoare a

prezentei legi, inclusiv sistemul pensiilor militare se recunosc reciproc stagiile

de cotizare, respectiv vechimea în munca sau vechimea în serviciu, în vederea

deschiderii drepturilor la pensie pentru limita de vârsta, de invaliditate si de

urmas, precum si a altor drepturi de asigurari sociale prevazute de prezenta

lege.

Fiind recunoscuta ca si stagiu de cotizare, care, potrivit art. 8 din Legea

nr.19/2000, constituie „perioadele pentru care persoanele care au platit

contributii de asigurari sociale (…)”, perioada 01.10.1964 – 20.05.1970 trebuia

recunoscuta de catre intimata  ca  si perioada contributiva la calculul

punctajului mediu anual,  conform anexei nr. 4 pct. 5 din completarea la

raportul de expertiza tehnica efectuat de expert tehnic judiciar S.C.

Solicitarea contestatorului privind luarea în calcul a veniturilor rezultate din

majorarea retributiei tarifare conform Decretului nr.46/1982 a fost privita ca

neîntemeiata, întrucât, potrivit prevederilor art.164 din Legea nr.19/2000, la

determinarea punctajelor medii anuale se au în vedere pe lânga salariile brute

sau nete, dupa caz, înregistrate în carnetul de munca, si sporurile care au facut

parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiilor anterioare.

Art.10 din Legea nr.3/1977 modificata prin Legea nr. 49/1992 prevede ca baza

de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrati consecutiv la alegere,

din ultimii 10 de activitate, a salariului de baza si a urmatoarelor: sporul de

vechime în munca; sporul pentru lucru în subteran, precum si pentru lucrul pe

platformele  marine de foraj si extractie; indemnizatia de zbor; sporul pentru

conditii grele de munca; sporul pentru lucrul sistematic peste programul

normal; sporul pentru exercitarea unei functii suplimentare; alte sporuri cu

caracter permanent  prevazute în contractele individuale de munca, potrivit

legii.

Prin urmare, s-a retinut ca sumele acordate în baza Decretului nr. 46/1982 nu

pot fi utilizate la determinarea punctajului mediu anual, deoarece nu au facut

parte din baza de calcul a pensiei potrivit legislatiei anterioare si nu s-a datorat

contributie de asigurari sociale.

Potrivit art. 6 din Decretul nr. 46/1982, „compensatiile acordate  potrivit art. 3

nu se iau în considerare la stabilirea drepturilor si obligatiilor care se determina

în functie de nivelul pensiei”.

De altfel, s-a constatat ca sumele acordate în baza Decretului nr. 46/1982 nu

sunt prevazute nici în Anexa la O.U.G. nr. 4/2005, anexa ce contine sporurile, 

indemnizatiile si majorarile de retributii tarifare, care, potrivit legislatiei

anterioare datei de 01.04.2001, au facut parte din baza de calcul a pensiilor si

care se utilizeaza la determinarea punctajului mediu anual.

De asemenea, ca neîntemeiata a fost privita si solicitarea de a se calcula

punctajul pentru pensia suplimentara dupa data de 01.04.2001 pâna în luna

septembrie 2007, deoarece dupa data de 01.04.2001 nu s-a mai retinut

contributia suplimentara, Legea nr. 3/1977 fiind abrogata prin Legea nr.

19/2000,  iar conform art. 78 din Legea nr. 19/2000 numarul de puncte realizat

în fiecare luna se calculeaza prin raportarea salariului brut lunar individual,

inclusiv sporurile si adaosurile sau, dupa caz, a venitului lunar asigurat, care a

constituit baza de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale la salariul

mediu brut lunar din luna respectiva, comunicat de Institutul National de

Statistica.

Fata de aceste considerente, tribunalul a admis în parte contestatia, în

modalitatea mai sus prezentata.

Potrivit dispozitiilor art. 1085 Cod procedura civila a fost admisa cererea de

reexaminare a amenzii judiciare formulata de expertul tehnic judiciar S.C., fiind

înlaturata amenda judiciara în suma de 200 lei dispusa prin încheierea din data

de 17.12.2008.

Totodata, a fost respinsa cererea de majorare a onorariului de expertiza

întrucât  expertul nu a facut dovada unor cheltuieli suplimentare fata de

onorariul stabilit  de instanta si achitat de catre contestator cu chitanta nr.

1772875/11.06.2008.

Împotriva sentintei a formulat recurs, în termen legal, intimata Casa Judeteana

de Pensii Arges, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie astfel:

- Contrar prevederilor legale, tribunalul a dispus utilizarea perioadei 01.10.1964

– 20.05.1970, în care, potrivit înregistrarii din carnetul de munca, intimatul-

contestator a fost elev la Scoala militara de maistri si maistru militar, la

determinarea punctajului mediu anual conform anexei nr. 4 pct. 5 din

completarea la raportul de expertiza contabila.

Potrivit dispozitiilor art. 194 alin. (1) si (2) si art. 8 alin. (1) din Legea nr.

19/2000, sustine recurenta-intimata, stagiul de cotizare realizat în sistemul

militar se recunoaste în sistemul public de pensii în vederea deschiderii

dreptului la pensie, însa pensia, care este o prestatie de asigurari sociale

conform art. 7 alin. (2) din lege, se stabileste numai pentru stagiul de cotizare

realizat în sistemul public de pensii.

Perioada în care intimatul-contestator a fost elev la Scoala militara de maistri si

maistru militar si în care nu a contribuit la sistemul public de pensii poate fi

valorificata în sistemul de pensii militare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 si art. 3041 Cod

procedura civila.

Prin întâmpinare, intimatul-contestator a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, cu cheltuieli de judecata.

Apararile sale au fost urmatoarele:

Câta vreme art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 prevede ca se recunosc

reciproc stagiile de cotizare din sisteme diferite de asigurari sociale, acestea

trebuie recunoscute si ca perioada contributiva la calculul punctajului mediu

anual.

Norma cuprinsa în art. 8 din lege potrivit careia perioada de activitate în cadrul

armatei nu constituie stagiu de cotizare întrucât nu s-a platit contributie în

sistemul public de asigurari sociale, este o norma generala în raport cu

prevederile art. 194 alin. (1) constituind dispozitii speciale, derogatorii.

Recurenta nu distinge între perioada în care contestatorul a satisfacut stagiul

militar ca elev al unei scoli militare – 01.10.1964 – 22.08.1967 – asimilata

stagiului de cotizare în sistemul public de pensii potrivit art. 78 alin. (5) si art.

38 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 19/2000 si perioada în care a fost angajat ca

maistru militar – 23.08.1967 – 20.05.1970.

Concluzioneaza intimatul-contestator în sensul ca Legea nr.19/2000 consacra

principiul conform caruia perioadele în care o persoana a contribuit la buget

trebuie recunoscute ca perioade contributive la calculul punctajului mediu

anual.

Curtea a respins ca nefondat recursul, retinând urmatoarele:

Inadvertenta cuprinsa în redactarea art. 194 alin. (1) din Legea nr. 19/2000

rezultând din utilizarea sintagmei „recunoastere reciproca a stagiilor de

cotizare” între sisteme diferite, altfel spus a perioadelor contributive la bugetul

de stat cu toate componentele sale însa numai în vederea deschiderii dreptului

la pensie în sistemul public de pensii, este înlaturata prin prevederile alineatului

al doilea.

Acest text prevede clar ca prestatiile de asigurari sociale, incluzând si pensiile,

în sistemul public de pensii se stabilesc numai pentru stagiul de cotizare

realizat în acest sistem.

Altfel spus, drepturile banesti cu titlu de pensie se vor stabili numai pentru

perioada în care s-a cotizat la sistemul public de pensii.

Ca pensia este un drept de asigurare sociala rezulta nu numai din enumerarea

cuprinsa în art. 194 alin. (1) din lege, dar si din formula utilizata în ansamblul

actului normativ „pensii si alte drepturi de asigurari sociale”.

Interpretând însa sistematic prevederile mentionate mai sus si pe cele ale art.

194 alin. (3) si (4) din lege observam ca intentia legiuitorului este aceea de

acordare cumulata a drepturilor de pensie stabilite în sisteme de pensii diferite,

în situatia în care persoana în cauza îndeplineste conditiile pentru a fi înscrisa

în doua sisteme de pensii.

Situatia contestatorului este însa alta, si anume aceea ca desi a avut calitatea

de cadru militar si a îndeplinit serviciul militar ca elev al unei scoli militare,

perioada de serviciu fiind redusa, nu a îndeplinit conditiile legale pentru a

beneficia de pensie militara.

Altfel spus, desi a realizat vechimea în serviciul militar, contestatorul nu a

beneficiat de pensie pentru aceasta vechime.

Situatia este transata în prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 164/2001

privind pensiile militare de stat, cu modificarile ulterioare, potrivit carora

perioadele de vechime în serviciu sunt recunoscute ca perioade de contributie

în sistemul public de pensii si se au în vedere la stabilirea pensiei în unul dintre

cele doua sisteme.

Cum contestatorul nu poate beneficia de pensie militara, perioadele de

vechime în serviciul militar se vor avea în vedere, conform legii, la stabilirea

pensiei în sistemul public de pensii.

S-a retinut ca solutia instantei de fond de obligare a casei de pensii la

valorificarea vechimii în serviciul militar este rezultatul aprecierii judicioase a

probelor administrate si al aplicarii corecte a dispozitiilor legale incidente în

materie.

Întrucât nu s-au regasit cu privire la hotarârea criticata motivele de nelegalitate

si netemeinicie reglementate de art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila,

în baza art. 312 Cod procedura civila recursul a fost respins ca nefondat.

16. În materia dreptului muncii, nesemnarea minutei de catre asistentii judiciari

duce la nulitatea absoluta a hotarârii pronuntate

Art. 258 Cod procedura civila

Art. 35 si 36 din Legea nr.304/2004

Art. 105 Cod procedura civila

Potrivit dispozitiilor art. 258 Cod procedura civila, dispozitivul hotarârii se

semneaza, sub sanctiunea nulitatii, de catre judecatori si coroborând aceasta

prevedere legala cu dispozitiile art. 35 si 36 din Legea nr.304/2004 privind

organizarea judiciara, care în materie de dreptul muncii precizeaza în mod

concret ca alcatuirea completului de judecata este formata din doi judecatori si

doi asistenti judiciari, se retine de catre curte ca sentinta pronuntata de instanta

de fond este lovita de sanctiunea nulitatii.

Potrivit dispozitiilor art. 105 Cod procedura civila, actele îndeplinite cu

nerespectarea formelor legale se vor declara nule daca s-a pricinuit partii o

vatamare ce nu se poate înlatura decât prin anularea lor, iar dispozitiile art.108

alin.3 Cod procedura civila prevad ca neregularitate actelor de procedura se

acopera daca partea nu a invocat-o la prima zi de înfatisare ce a urmat dupa

aceasta neregularitate si înainte de a se pune concluzii pe fond.

Sintagma „neobservarea formelor legale” semnifica nu numai conditiile

referitoare la forma exterioara a actului de procedura, ci si toate conditiile

necesare pentru desfasurarea în legalitate a procesului civil.

Cerinta semnarii minutei si dispozitivului de catre asistentii judiciari este menita

sa garanteze neschimbarea hotarârii pronuntate, precum si sa ofere

posibilitatea de a se verifica legalitatea compunerii completului de judecata.

Încalcarea mentionatei prevederi legale prin nesemnarea minutei si

dispozitivului de catre asistentii judiciari atrage, deci, nulitatea hotarârii.

(Decizia civila nr.1609/R-CM din 06 noiembrie 2009)