Prin acţiunea înregistrată la data de 24.02.2010 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanta b.f. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la ...

Prin acţiunea înregistrată la data de 24.02.2010 pe rolul Tribunalului Argeş,

 reclamanta B.F. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş

 pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la

încadrarea sa ca îngrijitor în cadrul Şcolii Generale cu clasele I-IV din satul

Valea Mănăstirii, comuna Ţiţesti, judeţ Argeş.

La data de 08.04.2010 reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că înţelege să

se judece în contradictoriu cu pârâta Şcoala Generală cu clasele I-VIII Ţiţeşti, iar

 nu cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş.

Prin încheierea din data de 08.11.2010, instanţa a încuviinţat reclamantei cererea de

 ajutor public judiciar sub forma avocatului din oficiu, iar la data de 02.12.2010 a

 fost precizată cererea de chemare în judecată sub aspectul pretenţiilor faţă de pârâta

 Şcoala Generală cu clasele I-VIII Ţiţeşti, reclamanta solicitând: reintegrarea în

 funcţia avută anterior emiterii deciziei nr.9/1996 cu consecinţa rectificării

corespunzătoare a carnetului de muncă; acordarea despăgubirilor reprezentând

contravaloarea salariilor şi a celorlalte drepturi care i se cuveneau potrivit

contractului de muncă de la data de 01.03.1998, dată la care i-a încetat în fapt

 activitatea şi până la zi, sume actualizate şi indexate; acordarea daunelor morale

 aferente suferinţei pricinuite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.540/28.03.2011, Tribunalul Argeş a respins acţiunea precizată

 formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta B.F. a fost angajata pârâtei Şcoala Generală cu clasele

I-VIII Ţiţeşti pe postul de îngrijitor, cu o jumătate de normă, în perioada 01.06.1992 – 30.09.1996, aşa cum rezultă din menţiunile existente în carnetul de muncă al acesteia.

Potrivit aceloraşi menţiuni, prin decizia nr.9/1996 angajatorul a dispus încetarea

 contractului individual de muncă al reclamantei, în temeiul art.130 alin.1 lit.a

din vechiul Cod al muncii.

Conform adeverinţei nr.2361/22.03.2010 reclamanta a mai desfăşurat activitatea de

 îngrijitor cu un sfert de normă la Şcoala cu clasele I-IV Valea Mânăstirii – Ţiţeşti

 în perioada ianuarie 1997 – februarie 1998.

Deşi a precizat în mod direct în faţa instanţei la termenul din data de 01.12.2010 că

nu solicită anularea deciziei nr.9/1996, prin acţiune, aşa cum a fost precizată,

 reclamanta a pretins, în primul rând, obligarea pârâtei la reintegrarea sa în funcţia

 avută anterior emiterii deciziei nr.9/1996.

Instanţa a reţinut că această solicitare a reclamantei nu este întemeiată, întrucât

 atât potrivit dispoziţiilor art.136 alin.1 vechiul Cod al muncii, în vigoare la

 momentul emiterii deciziei nr.9/1996, cât şi potrivit dispoziţiilor art.78 din Codul

 muncii actual, reintegrarea pe postul avut anterior desfacerii contractului individual

 de muncă nu poate fi dispusă decât în cazul anulării deciziei de concediere.

În cauza de faţă, reclamanta nu a înţeles să conteste decizia nr.9 în baza căreia i-a

 fost desfăcut contractul individual de muncă, deşi a fost emisă în anul 1996.

Prin urmare, s-a apreciat că pârâta nu poate fi obligată să o reîncadreze pe postul de

 îngrijitor deţinut anterior emiterii deciziei nr.9/1996.

Pe de altă parte, întrucât nu a contestat decizia de concediere, în prezent reclamanta

nu poate obţine angajarea în cadrul pârâtei decât în condiţiile art.30 alin.1 din Codul

 muncii, potrivit cărora încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice

 şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz.

În speţă, reclamanta nu a dovedit că a promovat vreun concurs sau examen care să o

îndreptăţească la ocuparea postului de îngrijitor la Şcoala Generală cu clasele I-VIII

 Ţiţeşti.

În raport de aceste considerente, instanţa a respins solicitarea reclamantei privind

reintegrarea sa în funcţia avută anterior emiterii deciziei nr.9/1996.

În ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect rectificarea corespunzătoare a

carnetului de muncă şi acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea salariilor

 şi a celorlalte drepturi care i se cuveneau potrivit contractului de muncă de la data

de 01.03.1998, dată la care i-a încetat în fapt activitatea şi până la zi, sume

actualizate şi indexate, instanţa le-a respins, având în vedere soluţia dată capătului

principal de cerere.

Instanţa a respins şi cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale,

întrucât nu s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite a pârâtei, nefiind întrunite

cumulativ condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale a

angajatorului, în condiţiile art.269 alin.1 din Codul muncii.

Împotriva sentinţei a formulat recurs, în termen legal, reclamanta B.F., motivele de

 nelegalitate şi netemeinicie fiind următoarele:

- În mod greşit s-au respins cererea de reîncadrare pe postul deţinut anterior şi cererile

 accesorii pe motiv că nu s-a formulat o contestaţie împotriva deciziei nr.9/1996.

 Decizia nu i-a fost comunicată, astfel că partea nu avea cunoştinţă de conţinutul

acesteia spre a o contesta.

- Nu a fost avut în vedere la soluţionarea cauzei faptul neacordării preavizului prevăzut

 de lege. Reclamanta a fost concediată fără a i se comunica motivul măsurii luate de

unitatea şcolară şi fără a i se asigura timpul necesar căutării unui alt loc de muncă.

În baza acestor critici, recurenta-reclamantă solicită modificarea sentinţei în sensul

admiterii cererii, reîncadrării în funcţia deţinută anterior, rectificării carnetului

de muncă, acordării despăgubirii reprezentând salariile şi celelalte drepturi ce i se

cuveneau din data de 30.09.1996 la zi şi a daunelor morale, cu cheltuieli de judecată.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată, prin prisma motivelor de

recurs invocate de recurentă, Curtea a constatat că recursul este nefondat pentru

 următoarele considerente:

Precizând obiectul cererii de chemare în judecată prin notele scrise de la fila 130 din

dosar, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Şcoala cu clasele I-VIII

Ţiţeşti, reîncadrarea pe funcţia de îngrijitor începând cu data emiterii deciziei

nr.9/1996, efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, plata drepturilor

 salariale cuvenite din data de 01.03.1998 la zi, actualizate şi indexate şi a celorlalte

drepturi.

Un capăt de cerere al acţiunii a vizat acordarea daunelor morale pentru suferinţa

pricinuită prin încetarea raporturilor de muncă încă din anul 1996 şi menţinerea unei

 situaţii incerte, munca de îngrijitor prestată în perioada ianuarie 1997 – februarie

1998 în cadrul şcolii nefiind evidenţiată de către pârâtă în carnetul de muncă.

Potrivit susţinerilor părţilor reclamanta a fost concediată în anul 1996 din funcţia de

 îngrijitor.

În carnetul de muncă, anexat cererii de chemare în judecată de către reclamantă, este

 menţionat actul prin care a fost dispusă măsura concedierii, respectiv decizia nr.9/1996

emisă de Şcoala cu clasele I-VIII Ţiţeşti.

Dată fiind declaraţia părţii că nu se contestă actul de voinţă unilaterală prin care

angajatorul a dispus încetarea contractului individual de muncă, consemnat în decizia

nr.9/1996, s-a reţinut judicios lipsa de temei a reîncadrării pe funcţia deţinută la

 momentul acestei concedieri.

Cererea de reîncadrare sau de reintegrare pe funcţia deţinută anterior concedierii are

 caracter accesoriu în raport cu o contestaţie formulată împotriva măsurii de concediere,

aceasta însemnând că soluţionarea celei dintâi depinde de soluţia dată în contestaţie.

Practic partea a solicitat repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concedie

 fără a contesta măsura sub aspectul legalităţii şi temeiniciei aşa cum prevăd dispoziţiile art.78 din Codul muncii.

Însă până la soluţionarea unei contestaţii împotriva măsurii de concediere consemnate în

 înscrisul emis de unitate, aceasta se bucură de prezumţia de a fi fost luată cu

respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Iar refuzul unităţii angajatoare de a reintegra reclamanta pe postul de îngrijitor

 s-a întemeiat pe această decizie necontestată.

Întrucât nu s-a stabilit în prealabil, căci aceasta a fost voinţa părţii interesate,

dacă desfacerea contractului de muncă este abuzivă, nu este îndeplinită condiţia

 existenţei culpei angajatorului spre a fi antrenată răspunderea patrimonială prin plata

 daunelor morale.

Aceeaşi este situaţia şi în cazul daunelor morale solicitate pentru lipsa menţiunilor

din carnetul de muncă privitoare la activitatea desfăşurată în cadrul şcolii, în perioada

ianuarie 1997 – februarie 1998.

Instanţa nu a fost învestită a examina cu ce titlu s-a prestat activitate la unitatea

şcolară în această perioadă, care sunt obligaţiile corelative ale pârâtei spre a se

antrena răspunderea patrimonială a acesteia sub forma plăţii daunelor morale.

Rezultă că nu se regăsesc, cu privire la soluţia instanţei de fond, motivele de

 nelegalitate şi netemeinicie reglementate de dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041

 Cod procedură civilă, în care se încadrează criticile formulate, astfel că în baza

art.312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.

PROCEDURĂ CIVILĂ

4. Competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect raporturile de serviciu ale

 funcţionarilor publici (poliţiştilor)

Art.1 din Legea nr.360/2002

Art.109 al Legii nr.188/1999

Art.312 alin.3 şi art.304 pct.1 Cod procedură civilă

În pricina de faţă, obiectul judecăţii îl reprezintă drepturi şi obligaţii pretinse de

 către reclamantă ca urmare a raporturilor de serviciu desfăşurate în slujba intimatului

M.A.I., în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vâlcea, chiar dacă ele se

 situează la momentul încetării acestor raporturi, ca o consecinţă atât a duratei de

activitate, cât şi a retragerii anticipate din activitate, drepturile pretins provenind

din fondurile angajatorului, iar nu din cele ale asiguratorului pentru pensie.

Ca atare, în mod greşit instanţa civilă a Tribunalului Vâlcea a soluţionat cauza în

complet constituit ca unul pentru asigurări sociale, iar nu în complet specializat în

 materia contenciosului administrativ.

În această situaţie, faţă de dispoziţiile art.312 alin.3 şi art.304 pct.1 Cod procedură

 civilă, hotărârea pronunţată în primă instanţă este casabilă, aşa încât, deşi a intrat

în cercetarea fondului, recursurile au fost admise, procedându-se la reţinerea cauzei în

 condiţiile tezei I a art.312 alin.3 şi ale alin.4, pricina urmând să fie trecută spre

soluţionare, în fond, la Curtea de apel în secţia specializată în materia contenciosului

administrativ, către care dosarul va fi trimis.

Faţă de această situaţie, instanţa de recurs nu a mai analizat celelalte critici ce

 vizează modalitatea de soluţionare a fondului în primă instanţă.

Decizia civilă nr. 1365/R-CA/06.09.2011

Domenii speta

Spete similare