Inadmisibilitatea recursului împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs.
Secţia Comercială - Decizia Comercială nr. 638/30 septembrie 2009
Prin Sentinţa civilă nr. 3881/2008 pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. 4627/97/2007 s-a admis acţiunea civilă introdusă de reclamanta SC A. S. VALEA JIULUI SA Petroşani împotriva pârâtului B.V. şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 77,20 lei – contravaloare apă potabilă livrată şi neachitată, suma de 11,75 lei dobânzi comerciale, precum şi suma de 7,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Tribunalul Hunedoara – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins recursul introdus de către pârâtul B.V. împotriva Sentinţei civile nr.3881/2008 a Judecătoriei Petroşani, prin Decizia nr. 890/R/2008, pronunţată în dosarul nr. 4850/97/2008.
Împotriva acestei decizii, pârâtul B.V. a formulat recurs, solicitând modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii îndreptate împotriva sa şi să fie obligată intimata – reclamantă la plata cheltuielilor de transport pe care le-a făcut.
A criticat cele reţinute la pronunţarea Sentinţei nr. 3881/2008, susţinând că eronat s-a arătat că nu ar fi avut montate apometre pe apartament, astfel că în apel a făcut dovada contrară .
A precizat apoi, printr-un alt înscris că solicită casarea Sentinţei civile nr.3881/2008 şi a Deciziei nr. 890/R/2008 şi obligarea intimatei – reclamante la plata cheltuielilor de judecată, a contravalorii transportului şi a zilelor pierdute la proces la Tribunalul Hunedoara
A depus o taxă de timbru în valoare de 4 lei şi a anulat pe cerere un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Prin întâmpinare, intimata SC A. S. Valea Jiului SA (în calitate de succesor universal al R.A. a Apei Valea Viului) a solicitat respingerea recursului, motivând că recursul împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil.
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia, unde a fost înregistrat spre soluţionare recursul formulat de pârâtul B. V., prin Încheierea nr. 14/R/CA/2009, a transpus cauza la Secţia Comercială, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. 4850.1/97/2008.
Recursul împotriva Deciziei nr. 890/R/2008, cu consecinţa modificării sau casării sentinţei nr. 3881/2008, este inadmisibil.
Căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege prin dispoziţii imperative.
Raportat la valoarea obiectului litigiului, în sensul dispoziţiilor art. 2821 Cod procedură civilă, hotărârea instanţei de fond nu era supusă apelului, pârâtul având deschisă doar calea de atac a recursului, pe care a şi exercitat-o în faţa instanţei de recurs a Tribunalului Hunedoara.
În fapt, pârâtul – recurent invocă apărări de fond tinzând la rejudecarea recursului.
Or, Tribunalul Hunedoara s-a pronunţat asupra recursului pârâtului prin Decizia nr. 890/R/2008, decizie irevocabilă, care nu mai este susceptibilă de recurs.
În consecinţă, recursul de faţă urmează a fi respins ca inadmisibil.
1
Judecătoria Iași
CERERE DE REJUDECARE CA URMARE A CONDAMNARII IN LIPSA. CONDITII DE ADMISIBILITATE
Curtea de Apel Târgu Mureș
Camera preliminară. Obiectul procedurii. Legalitatea efectuării actelor de către organelle de urmărire penală.
Curtea de Apel Suceava
CONDAMNAREA INCULPATULUI PENTRU SĂVÂRŞIREA UNEI INFRACŢIUNI NEREŢINUTĂ ÎN ACTUL DE SESIZARE.LATURA SUBIECTIVĂ A INFRACŢIUNII DE ÎNŞELĂCIUNE.
Tribunalul Olt
Declinare şi conflict negativ de competenţă cu privire la judecata cauzei privind infracţiunea prevăzută de art. 6 din legea nr. 241/2005
Curtea de Apel Galați
Art. 3859 Cod proc. penală. Cazurile în care se poate face recurs. Potrivit art. . 3859 pct. 9 Cod proc. penală, hotărârea este supusă casării când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.