Aplicarea sancţiunii disciplinare. Momentul de la care se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 Codul muncii

Aplicarea sancţiunii disciplinare. Momentul de  la care se calculează termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 Codul muncii.

Potrivit art. 268 (1) Codul muncii: angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare  printr-o  decizie emisă  în formă scrisă , în termen de 30 zile  calendaristice de la  data luării la cunoştinţă  despre săvârşirea  abaterii disciplinare , dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, fiind fără relevanţă în privinţa curgerii termenului faptul că pentru aceeaşi persoană s-a început cercetarea prealabilă în legătură cu o faptă de natură penală.

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 115/29 ianuarie 2009

Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Sibiu  sub nr. 640/85/30.01.2008 – contestatorul P.C.A. a chemat în judecată pe intimata SC P.C.E. Sibiu SRL solicitând:

- anularea deciziei nr. 2383/20.12.2007 ca netemeinică şi nelegală,

- reîncadrarea în funcţia şi postul avut anterior, cu obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data încetării plăţilor şi până la reîncadrarea efectivă.

Din motivarea contestaţiei se reţine că decizia emisă este lovită de nulitate în condiţiile art. 268, alin. 2, lit. a şi c Codul muncii. Se invocă în principal excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară raportat la prevederile art. 268 din Codul muncii motivând că decizia contestată a fost emisă la 37 de zile de la data la care angajatorul avea cunoştinţă de săvârşirea abaterii disciplinare.

Pe fondul cauzei se solicită anularea deciziei întrucât faptele reţinute de angajator nu corespund realităţii întrucât nu a săvârşit nici o abatere disciplinară şi nicidecum nu se face vinovat de abateri care să determine societatea să-i aplice cea mai drastică sancţiune.

În drept se invocă dispoziţiile art. 76, 78, 264 şi 268 Codul muncii.

Intimata solicită respingerea excepţiilor invocate precum şi respingerea contestaţiei, motivând că angajatorul a respectat atât dispoziţiile art. 268 alin. 1 C. muncii cât şi dispoziţiile art. 268 alin. 2, lit. a şi c din C. muncii, pe fondul cauzei se precizează că angajatul se face vinovat pentru faptele reţinute în decizia de sancţionare întrucât în repetate rânduri a acceptat modificarea condiţiilor contractuale în defavoarea angajatorului. Mai mult de atât se reţine că angajatul în perioada 01.10.2007-11.10.2007, deşi afirmă că se află în concediu de odihnă, în fişele de pontaj figurează prezent la serviciu, cu toate că pontajul se realizează pe bază de cartelă electronică personală. În fine, se precizează că există numeroase sesizări din partea angajaţilor cu privire la izbucnirile nervoase ale contestatorului, iar sarcinile de serviciu nu au mai fost îndeplinite corespunzător, astfel că toate faptele reţinute sunt abateri disciplinare, ceea ce a determinat angajatorul să dispună desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a probelor administrate în cauză instanţa a reţinut următoarele:

Contestatorul a fost angajatul intimatei îndeplinind funcţia de director general, iar prin decizia nr. 2383/20.12.2007 s-a dispus concedierea în condiţiile dispoziţiilor art. 61 lit. a Codul muncii – reţinându-se ca abateri disciplinare – încălcarea obligaţiei de fidelitate faţă de angajator, neexecutarea atribuţiilor de serviciu, încălcarea obligaţiei de a respecta secretul de serviciu, programul de lucru, un comportament incorect în cadrul relaţiilor de serviciu precum şi încălcarea obligaţiei de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului.

În termen legal se contestă această decizie invocându-se în principal excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară precum şi excepţia nulităţii absolute faţă de prevederile art. 268 (2), lit. a şi c din Codul  muncii.

Conform dispoziţiilor art. 137 Cod procedură civilă instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor, cercetarea fondului fiind de prisos.

Faţă de excepţia prescripţiei dreptului angajatorului de aplicare a sancţiunii disciplinare – instanţa s-a pronunţat prin încheierea civilă din 08 mai 2008 în sensul respingerii acesteia – constatându-se din probatoriul administrat (respectiv notificare şi raport audit) că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 (1) Codul muncii a fost respectat, întrucât angajatorul a constatat cu certitudine abaterile disciplinare săvârşite de angajat doar odată cu încheierea raportului de audit din 14.12. 2007, iar decizia s-a emis la 20.12.2007, deci înlăuntrul termenului prevăzut de art. 268 (1) Codul muncii.

Excepţia nulităţii absolute a fost de asemenea respinsă întrucât prin decizia emisă angajatorul a făcut o descriere amănunţită a faptelor reţinute şi sancţionate cu indicarea prevederilor din ROI şi fişa postului ce au fost nesocotite de către angajat, precum şi a dispoziţiilor din Codul muncii şi clauzele contractuale ce au fost încălcate de către angajat, astfel că motivul de nulitate invocat în sensul dispoziţiilor art. 268 (2)lit. “a” Codul muncii nu are suport legal şi nici probator totodată.

În fine prevederile art. 268 (2) lit. “c” au fost respectate de angajator – fiind inserat în decizie – următorul aspect.... prin „declaraţia olografă a d-lui  C.A.P. înregistrată sub nr. 2263/17.12.2007 nu se aduc argumente exoneratorii de răspundere”.

Pentru considerentele expuse, instanţa  a constatat că decizia contestată a fost emisă cu respectarea condiţiilor obligatorii prevăzute de art. 268 (2) din Codul muncii.

Prin sentinţa civilă 699/2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu  în dosarul nr. 640/85/2008 s-a respins contestaţia  formulată de contestatorul P.C.A.  împotriva  intimatei SC S.C. P.C.E. S.R.L.  Sibiu pentru constatarea nulităţii deciziei  concediere .

Pentru a hotărî astfel, pe fondul cauzei instanţa a reţinut, în esenţă, că din probatoriul administrat în cauză a reieşit încălcarea obligaţiei  de fidelitate a contestatorului faţă de  angajator şi a existenţei unui comportament  neadecvat al directorului la locul de muncă; apoi , neîndeplinirea obligaţiilor  de serviciu conform fişei postului  şi a nerespectării întocmai a programului de lucru.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs  contestatorul P.C.A. , solicitând  admiterea  acestuia , modificarea  hotărârii atacate şi admiterea excepţiilor prescripţiei  sancţiunii şi cea a nulităţii  deciziei de sancţionare şi implicit a contestaţiei  sale.

În expunerea de motive  arată că aplicarea sancţiunii este tardivă întrucât angajatorul a cunoscut despre faptele săvârşite de recurent încă  din 13.11.2007 , iar decizia de concediere a fost emisă  doar la 20.12.2007, deci cu încălcarea  dispoziţiilor art. 268 Codul muncii.

Invocă apoi nulitatea deciziei  nr. 2383/20.12.2007 prin încălcarea  dispoziţiilor art. 268 al.2 lit. a şi c  Codul muncii datorită  faptului că aceasta nu conţine descrierea faptelor  considerate  de angajator  ca abateri disciplinare  şi motivele pentru care  s-au încălcat  apărările  sale.

Mai susţine  că instanţa  nu a luat în considerare  aspectele  de fapt invocate  de recurent  şi nici depoziţiile martorilor audiaţi în cauză , cât şi împrejurarea că nu a mai fost sancţionat niciodată.

În drept invocă art. 3041 , 304 pct. 8 şi 9 cod procedură civilă.

Prin întâmpinare,  intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat  şi menţinerea hotărârii atacate.

Verificând legalitatea  şi temeinicia sentinţei atacate  prin prisma aspectelor  critice invocate , cât şi a dispoziţiilor art. 3041 cod procedură civilă , Curtea a apreciat  recursul de faţă  ca fondat, pentru următoarele motive :

Potrivit art. 268 (1) Codul muncii :

„Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare  printr-o  decizie emisă  în formă scrisă , în termen de 30 zile  calendaristice de la  data luării la cunoştinţă  despre săvârşirea  abaterii disciplinare , dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.

Din această perspectivă , sunt a se reţine următoarele :

Conform notificării nr.2150/6.12.2007 (f.8) emisă de pârâta S.C. P.C.E. S.R.L.  Sibiu  către reclamantul P.C.A. , acesta din urmă a fost convocat  la sediul  firmei pentru data de 17.12.2007 , orele 12 , pentru a-şi  exprima poziţia  şi a-şi formula apărări  faţă de abaterile disciplinare menţionate în notificare.

Tot în cuprinsul notificării se face  în mod expres menţiunea  că începând cu data de 13.11.2007 , societatea a început cercetarea  disciplinară  împotriva contestatorului .

Deci la data de 13.11.2007  pârâta cunoştea în mod exact  săvârşirea abaterilor disciplinare  puse ulterior  prin decizia atacată  în sarcina  petentului , astfel că de la acea dată  curgea termenul de 30 zile prevăzut de art. 268 (1) Codul muncii  în care angajatorul  putea emite  dispoziţia de sancţionare , adică cel mai târziu  la 13.12.2007.

Faptul că în baza notificării  nr. 1774/13.11.2007 s-a dispus  începând cu aceiaşi dată  cercetarea  disciplinară a contestatorului  pentru fapta de înşelăciune  prevăzută şi pedepsită de  art. 215 Cod penal  nu are relevanţă în cauză  cu atât mai mult cu cât  în urma cercetărilor  la 21.11.2007  s-a constatat că  numitul P.C.A.  nu a săvârşit acea infracţiune , deci societatea era încă în termenul prevăzut de lege  de a întocmi decizia  de sancţionare.

Mai trebuie  precizat că împrejurarea de a demara în paralel  cu cercetarea disciplinară  prevăzută de art. 267 Codul muncii şi o acţiune penală , nu înlătură dispoziţia imperativă a textului  art. 268 Codul muncii  de aplicare a sancţiunii  disciplinare  în cel mult 30 zile  calendaristice  de la data luării  la cunoştinţă  despre săvârşirea abaterii  disciplinare , câtă vreme textul nu dispune  asupra  posibilei existenţe a unor cauze  de  întrerupere a acestui termen sau de prorogare  a începerii  curgerii lui  până la finalizarea  cercetărilor  care au succedat  demarării altor proceduri.

O asemenea interpretare ar putea crea situaţii în care cercetarea disciplinară  ar putea depăşi  chiar termenul  de 6 luni în care  trebuie aplicată sancţiunea.

Or, intenţia legiuitorului  a fost tocmai aceea de a limita în timp  cercetarea disciplinară  prealabilă la cele două termen de prescripţie distincte de 30 zile  şi respectiv  6 luni.

Faţă de aceste aspecte , se constată greşita soluţionare a excepţiei prescrierii  aplicării sancţiunii  de către instanţa  de fond , aceasta urmând a fi  admisă  şi pe cale de consecinţă , contestaţia formulată de contestatorul P.C.A. urmează a fi admisă.

Ca urmare  , în baza art. 312 raportat la art. 304 cod procedură civilă , Curtea a admis  recursul, a modificat  hotărârea  atacată şi subsecvent  admiterii contestaţiei  a anulat  decizia 2383/20.12.2007  emisă de pârâtă  şi a dispus  reîncadrarea  reclamantului  în funcţia şi pe postul deţinut anterior. Societatea a fost obligată şi la plata câtre reclamant  a drepturilor salariale restante începând cu data  încetării plăţilor  şi până la reîncadrarea efectivă.

Curtea  nu a mai analizat  şi celelalte motive  de recurs , a căror analiză a devenit de prisos  , urmare a reţinerii  excepţiei  anterior menţionată.

Domenii speta

Spete similare