Conflict de muncă. Administrare probe în rejudecarea – Obligativitatea deciziei instanței de control judiciar

Conflict de muncă. Administrare probe în rejudecarea – Obligativitatea deciziei instanței de control judiciar – Nulitatea sentinței pronunțate în rejudecare – Consecințe în ce privește suportarea cheltuielilor de judecată. Comunicare convocator cercetare disciplinară prin curierat rapid.

Art. 480 alin. 3 teza finala Cod procedură civilă

Art.177 Cod procedură civilă

Art.1326 Cod civil

Art.272, art.251 alin.(2)  Codul muncii

Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prima instanţă de judecată nu a respectat dispoziţiile date de instanţa apel, în sensul că nu a analizat susţinerile apelantei cu privire la contestarea semnăturii de pe decizia de concediere contestată în prezenta cauză. Faţă de caracterul devolutiv al apelului, acest aspect a fost dezlegat însă în faţa instanţei de apel.

Nerespectarea dispoziţiilor art.480 alin.(3) Cod pr. civ. nu reprezintă motiv de nulitate al sentinţei civile apelate, proba dispusă de instanţa de apel fiind administrată în cauză fără a se produce vreo vătămare apelantei. Sunt aplicabile prevederile art. 177 C.proc.civ.

Costurile efectuării expertizei grafoscopice nu pot fi puse în sarcina intimatului, deşi acesta este partea căzută în pretenţii în cauză. Curtea are în vedere faptul că nu există o culpă a intimatului în administrarea probei cu expertiză grafoscopică, lipsind astfel temeiul obligării intimatului la suportarea acestor cheltuieli.

Apelanta a produs dovezi din care rezultă că a emis convocarea la cercetarea disciplinară, că a expediat această convocare prin expediţia Fan Courier, iar expediţia a fost refuzată de destinatar. În condiţiile în care este demonstrat refuzul salariatului de a primi expediţia, rezultă că sunt respectate dispoziţiile art.272 Codul muncii, respectiv angajatorul a făcut dovada comunicării convocatorului la cercetare disciplinară, revenind salariatului proba contrară a faptului că expediţia nu cuprindea această convocare, ci avea un alt conţinut. 

Art.251 alin.(2) Codul muncii nu obligă angajatorului la o anumită modalitate de comunicare a convocării scrise la cercetare disciplinară. Este nelegală interpretarea dată de Tribunalul acestui text legal, în sensul că revenea angajatorului obligaţia de a identifica o altă modalitate de transmitere care să asigure comunicarea efectivă a actului, în condiţiile în care intimatul a refuzat expediţia.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia nr. 4381 din  18 septembrie 2017)

Prin cererea de apel motivată apelanta-pârâtă S.C. CRDP S.R.L. a criticat sentința primei instanțe ca vădit nelegală, fiind rezultatul încălcării flagrante a dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza finala din Codul de procedura civila. Sentinţa civila apelată a fost pronunţată in rejudecare, urmare a pronunţării in apel a deciziei civile nr. 606/04.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti  Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale.

Potrivit deciziei din apel, s-a stabilit cu putere de lege ca, în rejudecare, pentru lămurirea situaţiei particulare a coexistenţei a două decizii de desfacere a contractului de munca al intimatului - contestator, să se administreze un probatoriu amplu pentru a se lămuri situaţia juridică a acestor doua decizii si efectele pe care ele le pot produce in cauza.

Astfel, pentru a se decide care dintre cele doua decizii nr. 01/31.07.2014 si nr. 04/31.07.2014 îmbracă manifestarea de voinţa nealterata a S.C. CRDP S.R.L., în sensul încetării contractului individual de munca al intimatului CRI din iniţiativa angajatorului din motive disciplinare, instanţa de fond, in rejudecare, urma sa administreze proba cu inscrisuri, interogatoriul părtilor, chiar din oficiu, precum si procedura verificării de scripte, eventual chiar expertiza grafoscopica.

Apelanta arată că instanţa de fond a încuviinţat numai proba cu înscrisuri, respingând proba cu interogatoriul si testimoniala cu motivarea ca „aceste probe nu sunt utile cauzei in raport de susţinerile părtilor si abaterea disciplinara reţinuta”.

Susţine apelanta că instanţa de fond a încălcat in mod vădit dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. pr.civ., nesocotind legea si trecând peste dispozitiile instanţei de apel, care a dispus in mod expres administrarea unor probe noi in fond, acestea fiind chiar indicate explicit si enumerativ, sens in care apelul de fata urmează a fi admis, iar cauza rejudecata pe fond, in raport de dispoziţiile statuate in decizia primei instanţe de apel.

Apreciază apelanta că, indiferent de poziţia părtilor din proces, aflându-se in situaţia coexistentei la dosar a doua acte scrise, pentru aceeaşi manifestare de voinţa, văzând si decizia instanţei de apel, in rejudecare, instanţa de fond trebuia sa interpeleze părţile cu privire la recunoaşterea sau contestarea scrierii si semnaturilor de pe cele doua decizii de încetare a contractului individual de munca al lui CRI nr. 01/31.07.2014 si nr. 04/31.07.2014, urmând a efectua procedura prevazută de art. 301-305 C. pr.civ.

Mai arată apelanta că soluţia instanţei de fond este rezultatul unei aplicări greşite a legii la situaţia de fapt dedusa judecaţii.

Chiar daca instanţa de fond ar fi inteles sa nu ia in considerare decizia nr. 04/31.07.2016 de încetare a contractului individual de munca al intimatului CRI, ar fi trebuit sa motiveze acest fapt, urmând a prezenta argumentele solide pentru care a îndepărtat acest act de la analiza.

De asemenea, conform apelantei, cu mult prea multa uşurinţa, instanţa de rejudecare a stabilit in mod vădit nefondat ca angajatul CRI nu a fost convocat in vederea efectuării cercetării prealabile, absolut obligatorie pentru emiterea deciziei de încetare a contractului individual de munca.

Pentru a retine astfel, instanţa, in pofida dovezilor de la dosar, a apreciat ca expedierea convocării angajatului la efectuarea procedurii prealabile prin firma Fan Courier Expres, livrata in data de 22.07.2014, in fapt nu a existat.

Astfel, deşi la dosarul cauzei exista actele privind convocarea si dovada expediţiei, împreuna cu dovada in acest sens eliberata chiar de către firma de curierat, instanţa de fond a apreciat că ca exprimarea este „impersonala”, sens in care expediţia nu poate fi considerata valida.

Menţionează apelanta ca destinatarul expediţiei, adică intimatul-contestator,  este individualizat in mod foarte clar pe plicul comunicat la adresa de domiciliul a acestuia, pe plic fiind înscris inclusiv numărul de telefon la care a fost contactat de către firma de curierat.

Mai mult decât atât, faptul refuzului primirii plicului constând in convocarea la cercetarea prealabila, trebuie coroborat cu aspectul consemnat in procesul - verbal din data de 22.07.2014 de la punctul de lucru al unităţii, când, in prezenta avocatului de la acea vreme, d-na SD, angajatul CRI a refuzat sa primească convocarea in vederea efectuării procedurii cercetării disciplinare.

In plus, reţinerea instanţei de fond in sensul ca decizia de încetare a contractului de munca fiind datata din 31.07.2014 este anterioara returnarii plicului cu actele privind invitaţia pentru data când a avut loc cercetarea disciplinara, este greşita, intrucat pe data de 05.08.2014, plicul - in materialitatea sa- a fost returnat efectiv expeditorului, insa comunicarea refuzului de primire a plicului s-a făcut la apelanta - parata inca din data de 23.07.2014, astfel cum este menţionat in mod expres in adresa nr. 5059/07.04.2015 a FAN COURIER. Aşa cum rezultă din adresa emisa de firma de curierat, refuzul de primire a plicului a fost recepţionat la destinatar la data 23.07.2014, fiind comunicat si expeditorului a doua zi.

Apreciază apelanta că, în speţă, nu are relevanţă juridică data când plicul in materialitatea lui, a fost efectiv returnat la expeditor, urmare a refuzului de primire din partea destinatarului.

De vreme ce intimatul - contestator a refuzat toata corespondenta din partea apelantei, refuzând inclusiv primirea prin inmanarea personala, a susţinut evident in proces ca nu a fost convocat in vederea efectuării cercetării disciplinare, acesta fiind de fapt motivaţia refuzului primirii oricărei corespondente din partea angajatorului.

Se arată că în mod expres,  potrivit procesului - verbal încheiat la data de 22.07.2014, la punctul de lucru al paratei din Bucureşti, sector 1, in prezenta dlui SM, a d-nei CM si a d-nei avocat SD, intimatul, deşi prezent la data respectiva in societate, a refuzat sa primească convocarea in vederea efectuării procedurii prelabile, nevrand sa ia la cunoştinţa de niciun act scris.

Convocarea intimatului - contestator pentru cercetarea disciplinara din data de 25.07.2014, de vineri, ora 10,00 de la sediul punctului de lucru al apelantei din Bucureşti, sector 1, înregistrata la societate sub nr. 30/22.07.2014 este extrem de clara, precisa, întrunindu-se toate condiţiile legale pentru a-si preducele efectele sale.

Pentru că, prezent in societate, angajatul a refuzat primirea convocării, SC CRDP SRL a comunicat prin posta rapida FAN CURIER cu AWB nr. 5203419020001 din data de 22.07.2014 Convocarea salariatului pentru cercetarea sa disciplinara, comunicandu-i-se toate actele esenţiale care au stat la baza luării unei astfel de masuri, la adresa de domiciliul a salariatului.

Reclamantul CRI a înţeles sa refuze aceasta corespondenta venita din partea societăţii, despre acest refuz făcând vorbire adresa nr.5059/07.04.2015 a FAN CURIER, care - in mod oficial - comunica imposibilitatea de livrare a coletului deoarece "la destinaţie s-a refuzat primirea in data de 23.07.2014".

In condiţiile in care salariatul prezent in societate la data de 22.07.2014 a refuzat expres primirea oricărei corespondente, iar mai apoi, in data de 23.07.2014, acesta a refuzat primirea corespondentei si la domiciliul sau, unde i-a fost comunicata in scris, desigur ca nu a inteles sa se prezinte la data de 25.07.2014, ora 10, la sediul punctului de lucru, unde fusese convocat pentru realizarea cercetării disciplinare.

In aceste condiţii, pentru ca salariatul nu s-a prezentat in vederea cercetării disciplinare, angajatorul a întocmit procesul - verbal din data de 25.07.2014. făcând menţiune despre absenta acestuia si luând masurile care se impun, pe cale de consecinţa. Astfel, angajatorul a stabilit ca sancţiunea disciplinara aplicabila angajatului care a absentat o perioada atât de lunga de la serviciu este desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, sancţiune disciplinara prevăzuta la art. 248 alin. (1) lit. e), si a va dispus concedierea disciplinara in baza art. 61 lit. a) din Codul muncii.

În mod expres menţionează apelanta că, convocarea făcuta de către apelanta - parata contestatorului îndeplineşte toate condiţiile legale prevăzute de Codul muncii iar lipsa nejustificată a intimatului - contestator de la această convocare, a conferit dreptul apelantei de a emite decizia de concediere prin efectuarea cercetării disciplinare prealabile efectuate in lipsa angajatului care a refuzat sa se prezinte.

In acest sens, apelanta parata a emis decizia nr.4/31.07.2014, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de munca, in temeiul art. 58 corob cu art. 61 lit a) din Codul Muncii, toate dispoziţiile legale fiind respectate intocmai.

Decizia a fost comunicata, in condiţiile legii către reclamantul CRI conform dovezii FUN COURIER - nr. AWB 5213419020003, din data de 01.08.2014, insa si aceasta expediere a fost refuzata la destinaţie.

Conform apelantei, în mod vădit nefondat, instanţa de fond argumentează ca nicio alta invitatie/refertat sau act juridic care nu conţine sintagma expresa a „convocării salariatului la defasurarea cercetării disciplinare" nu poate echivala cu efectiva convocare la cercetarea disciplinara, absolut obligatorie in raport de art. 251 C. muncii, deşi apelanta - parata nu a făcut vreo astfel de susţinere.

Niciun moment apelanta SC CRDP SRL nu a susţinut sau indicat vreun alt act, referat sau vreo alta invitaţie a angajatului care sa tina loc de convocare la cercetarea disciplinara sau care sa aibă efectele juridice ale unei asemenea convocări, întrucât nu era cazul.

La dosarul cauzei exista Convocarea expresa a salariatului, conţinând toate elementele necesare si obligatorii după lege pentru a avea efecte depline. Aşa cum s-a si dovedit, s-a încercat inmanarea convocării atât personal angajatului prezent in sediu la data de 22.07.2014, dar si ulterior, prin posta, la adresa de domiciliu a acestuia, prin curierat rapid, procedura eficienta, care asigura realitatea expedierii.

In condiţiile in care angajatul a refuzat sa primească orice corespondenta din partea societăţii, aceasta a derulat procedurile legale, in continuare. Aşa fiind, motivările instanţei de judecata cu privire la imposibilitatea echivalării convocării salariatului la cercetarea disciplinara sunt neavenite si fără legătura cu cauza. Nici un moment nu s-a susţinut de către apelanta ca existenta referatului prin care s-au constatat absentele motivate ale salariatului ar fi echivalat cu convocarea acestuia.

Prin urmare, anularea deciziei de concediere pentru neefectuarea in cauza a cercetării disciplinare este vădit nefondata si contrazisa in mod evident de înscrisurile administrate la fondul cauzei.

Mai arată apelanta că instanţa de fond a făcut o greşita aplicare a legii si atunci când a apreciat asupra "conţinutului formal" al deciziei de concediere. Decizia de desfacere a contractului individual de munca a intimatului - reclamant conţine toate elementele necesare, in condiţiile art. 252 alin. (2) din Codul muncii.

Decizia de desfacere a CIM se coroborează cu toate deciziile de suspendare a contractului de munca întocmite anterior si notate in REVISAL.

Astfel, decizia cuprinde in mod explicit si temeinic motivele care au stat la baza dispunerii ei, respectiv absentele repetate si nemotivate de la serviciu ale intimatului -reclamant. Aceasta a fost descrisa in toate deciziile promovate de către apelanta-parata SC CRDP SRL, fiind un fapt constatat de către Directorul economic al societăţii si necombatut in vreun fel de angajat.

Solicită apelanta să se constate că decizia de desfacere a contractului de munca cuprinde punctual descrierea faptei care constituie abatere disciplinara: "luând in considerare ca începând cu data de 01.07.2014, dl CRI a săvârşit abaterea disciplinara constând in absente nemotivate de la locul de munca";" având in vedere ca prin fapta săvârşita salariatul CRI de a absenta de la locul de munca nemotivat”.

De asemenea, in decizia contestata sunt indicate in mod expres textele de lege pe baza cărora s-a luat o astfel de măsura, respectiv art. 58 coroborat cu art. 61 lit a) din Codul Muncii, iar in toate deciziile de suspendare a contractului de munca, ataşate la decizia finala nr. 04/31.07.2014, se invoca dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Codul muncii coroborat cu art. 46.1. din Regulamentul intern al societăţii.

Având in vedere toate aceste aspecte, apreciază apelanta că decizia de desfacere a contractului individual de munca este legala si temeinica, fiind in conformitate cu dispoziţiile art. 252 alin. 2 din Codul muncii si neputand fi apreciata de către instanţă ca fiind formală.

Intimatul-contestator CRI a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

Arată intimatul că apelanta nu a făcut dovada convocării în vederea efectuării cercetării disciplinare, deşi avea posibilitatea de a comunica scrisoarea de convocare şi prin alte mijloace, în măsura în care intimatul ar fi refuzat primirea scrisorii în mod direct.

Susţine intimatul că împrejurarea că în cuprinsul procesului verbal din data de 22.07.2014 s-a consemnat că s-a prezentat la serviciu în data de 22.07.2014 şi că ar fi refuzat să semneze primirea scrisorii de convocare nu corespunde realităţii, având în vedere că la dosar nu s-a depus foaia colectivă de prezenţă. Apelanta nu a făcut dovada convocării sale într-o manieră susceptibilă să ateste primirea efectivă a notificării, întrucât numai în acest mod poate fi atinsă finalitatea pentru care a fost instituită procedura cercetării disciplinare prealabile.

Mai arată intimatul că nici din înscrisurile emise de firma de curierat Fan Courier Express nu rezultă legalitatea convocării sale la procedura cercetării prealabile.

Sub aspectul legalităţii deciziei de concediere, menţionează intimatul că decizia nu face referire la fişa postului, nici la prevederile art.51 din cuprinsul Regulamentului intern privind obligaţia de respectare a programului de muncă zilnic, nefiind satisfăcute exigenţele art.252 alin.(2) Codul muncii.

În cadrul probatoriului, Curtea a dispus efectuarea procedurii verificării de scripte fiind întocmit şi depus la dosarul cauzei raportul de expertiză criminalistică grafoscopică.

Analizând apelul declarat, potrivit dispoziţiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea a reținut  următoarele:

Potrivit art.480 alin.3 teza finală Cod pr. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Curtea a constatat că prima instanţă de judecată nu a respectat dispoziţiile date de instanţa apel, în sensul că nu a analizat susţinerile apelantei cu privire la contestarea semnăturii de pe decizia de concediere contestată în prezenta cauză.

Faţă de caracterul devolutiv al apelului, acest aspect a fost dezlegat însă în faţa instanţei de apel, potrivit dispoziţiilor art.479 alin. (2) Cod pr. civilă.

În cadrul procedurii verificării de scripte, conform raportului de expertiză criminalistică nr.209/11.07.2017 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, Curtea a reținut că semnătura de pe decizia de concediere nr.01 din data de 31.07.2014, contestată în prezenta cauză, aparţine reprezentantului legal al societăţii apelante, administratorul SM.

În ceea ce priveşte proba cu interogatoriul intimatului şi proba testimonială solicitate de apelantă, Curtea a constatat apelanta decăzută din aceste probe, în condiţiile art.254 alin.(1) raportat la art.470 alin.(3) Cod pr. civ.

Rezultă că nerespectarea dispoziţiilor art.480 alin.(3) Cod pr. civ. nu reprezintă motiv de nulitate al sentinţei civile apelate, proba dispusă de instanţa de apel fiind administrată în cauză fără a se produce vreo vătămare apelantei.

Sunt aplicabile prevederile art.177 Cod pr. civ., potrivit cărora: „(1) Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură.

(2) Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancţiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare.

(3) Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia.”

Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate susţinerile apelantei privind neanalizarea de către Tribunal a deciziei de concediere nr.04/31.07.2016, în condiţiile în care acest act nu a format obiectul cauzei. Potrivit art.22 alin.(6) Cod pr. civilă: „Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra  a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.”

Cu referire la cea de a doua critică din apel, Curtea a reținut din adresa nr.5059/07.04.2015 emisă de Fan Courier, că expediţia AWB nr. 5203419020001 preluată în data de 22.07.2014 de la societatea apelantă pentru intimatul CRI nu s-a livrat deoarece la destinaţie s-a refuzat primirea în data de 23.07.2014. Expediţia a fost returnată cu AWB nr.3217407650026/05.08.2014.

Conform adresei de expediere rezultă că destinatarul a fost intimatul CRI, iar adresa de livrare coincide cu adresa de domiciliu indicată de intimat în cuprinsul contractului individual de muncă nr.26/22.11.2011 încheiat cu societatea apelantă.

Prin urmare, contrar celor reţinute de prima instanţă, prin actele de expediţie a convocării la cercetare prealabilă s-au indicat destinatarul şi adresa de domiciliu corecte.

Faptul că intimatul a refuzat primirea este confirmat şi prin procesul verbal nr.1 încheiat la data de 22.07.2014 la sediul societăţii apelante (fila nr.47 dosar 32752/3/2014) , prin care s-a arătat că intimatul a fost prezent la sediul societăţii, invocând faptul că nu vrea să ia la cunoştinţă de actele privind cercetarea disciplinară.

Apărările intimatului în sensul că aceste acte nu fac dovada comunicării convocării la cercetare disciplinară nu pot fi reţinute de Curte, în condiţiile în care apelanta a produs dovezi din care rezultă că a emis convocarea la cercetarea disciplinară înregistrată sub nr.30/22.07.2014, că a expediat această convocare prin expediţia Fan Courier AWB nr. 5203419020001, iar expediţia a fost refuzată de destinatar.

În condiţiile în care este demonstrat refuzul salariatului de a primi expediţia Fan Courier din data de 23.07.2014, rezultă că sunt respectate dispoziţiile art.272 Codul muncii, respectiv angajatorul a făcut dovada comunicării convocatorului la cercetare disciplinară, revenind salariatului proba contrară a faptului că expediţia nu cuprindea această convocare, ci avea un alt conţinut. 

Această concluzie se impune din analiza dispoziţiilor art.251 alin.(2) Codul muncii care nu obligă angajatorului la o anumită modalitate de comunicare a convocării scrise la cercetare disciplinară.

Este nelegală interpretarea dată de Tribunalul acestui text legal, în sensul că revenea angajatorului obligaţia de a identifica o altă modalitate de transmitere care să asigure comunicarea efectivă a actului, în condiţiile în care intimatul a refuzat expediţia din data de 23.07.2014.

Art.1326 Cod civil se referă expres la această situaţie, arătând că:

„(1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului şi ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.

(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.”

Având în vedere dispoziţiile legale aplicabile, rezultă că, în mod corect, angajatorul a procedat la sancţionarea intimatului, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, conform art.251 alin. (3) Codul muncii.

Acest aspect este consemnat şi în decizia de concediere contestată, unde se arată că nu s-a putut efectua cercetarea disciplinară prealabilă în prezenţa salariatului CRI, deoarece deşi a fost convocat în scris, salariatul nu s-a prezentat la data, ora şi locul fixat, neaducând nici un motiv obiectiv pentru absenţa sa.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, din analiza convocării la cercetare disciplinară rezultă că aceasta cuprinde menţiunea expresă a convocării salariatului la cercetare disciplinară pentru data de 25 iulie 2014, ora 10, prevede expres locul, precum şi abaterea disciplinară cercetată. S-a consemnat că au fost ataşate convocării şi deciziile nr.1/09.07.2014, nr.2/15.07.2014 şi nr.3/22.07.2014 de suspendarea a contractului individual de muncă pentru absenţe nejustificate la locul de muncă, cu încălcarea art.51 alin.2 Codul muncii şi art.46.1. lit.e) din Regulamentul intern al societăţii.

Potrivit art. 51 alin.(2) Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat în situaţia absenţelor nemotivate ale salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum şi prin regulamentul intern.

A treia critică formulată de apelantă se referă la greşita interpretare şi aplicare de către Tribunal a dispoziţiilor art. 252 alin.(2) lit.b) Codul muncii, potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.

 În fapt, din analiza deciziei de concediere contestată nr.01/31.07.2014, Curtea a constatat că apelanta nu a consemnat dispoziţiile din Regulamentul intern încălcate de intimat prin absenţa nejustificată de la locul de muncă.

Însă, în cuprinsul deciziei de concediere s-a indicat cu claritate abaterea disciplinară săvârşită, respectiv absenţa nejustificată de la locul de muncă, s-au indicat dispoziţiile art.51 alin.(2) Codul muncii, precum şi încălcarea de către salariat a prevederilor legale cu privire la disciplina muncii în societate şi răspunderea salariaţilor ce revine salariaţilor în cazul nerespectării acestora.

Curtea reţine că potrivit contractului individual de muncă încheiat între părţi nr.26/22.11.2011, intimatul avea obligaţia să se prezinte zilnic la punctul de lucru al societăţi, având o normă întreagă de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână, între orele 9-17.

Potrivit art.39 alin.(2) lit.a) Codul muncii, principala obligaţie ce incumbă salariatului în baza contractului individual de muncă este obligaţia de a realiza norma de muncă.

Prin urmare,dată fiind natura abaterilor disciplinare analizate în cauză, intimatul nu poate susţine că temei că nu avea cunoştinţă de principala obligaţie ce îi incumba în temeiul contractului individual de muncă: de a se prezenta la locul de muncă şi de a presta muncă.

Dispoziţiile legale trebuie interpretate în raport de scopul avut în vedere de legiuitor (ratio legis), iar logica obligaţiei de inserare în cuprinsul deciziei de concediere a prevederilor regulamentare încălcate este ca salariatul să cunoască obligaţiile ce îi reveneau în cadrul societăţii şi pe care le-a nesocotit.

Nu aceasta este însă situaţia în cauză, unde intimatul a fost sancţionat pentru că a absentat nemotivat, cunoscând că avea obligaţia să se prezinte la locul de muncă.

De altfel, prin deciziile de suspendare a contractului individual de muncă (ce se consideră comunicate intimatului odată cu adresa de convocare la cercetare disciplinară) se arată în mod expres că intimatul a încălcat prevederile art.46.1. lit.e) din Regulamentul intern al societăţii.

În baza dispoziţiilor art.480 Cod pr. civilă, Curtea a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată.

În baza dispoziţiilor art.453 Cod pr. civilă, Curtea a respins cererea apelantei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată. A reținut că costurile efectuării expertizei grafoscopice nu pot fi puse în sarcina intimatului, deşi acesta este partea căzută în pretenţii în cauză. Curtea are în vedere faptul că nu există o culpă a intimatului în administrarea probei cu expertiză grafoscopică, lipsind astfel temeiul obligării intimatului la suportarea acestor cheltuieli.

Domenii speta

Spete similare