Condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale

Hotărâre 2741 din 04.10.2016


SENTINŢA CIVILĂ NR. 2741

Data :04 Octombrie 2016

Autor – Popescu Aura Daniela

Domeniu asociat – raporturi de muncă

Titlu - condiţiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.XXX, reclamanta SC XXX SRL a chemat în judecată pe pârâtul YYY, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea  pârâtului la plata sumei de 5.964,33 lei, reprezentând prejudiciu creat de către pârât, prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu pe perioada cât a desfăşurat activitatea în cadrul firmei reclamantei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei că societatea reclamantă s-a înfiinţat în anul 2001 ca societate de vending oferind clienţilor pe bază de contracte de comodat, aparate automate de preparat băuturi calde pe bază de cafea, prestări de servicii pentru aparatele de cafea, livrări de ingrediente necesare funcţionarii aparatelor, iar identificarea permanentă de noi clienţi care să accepte amplasarea în spaţiile pe care le deţin, a aparatelor automate de preparat băuturi calde şi cafea, este în sarcina agenţilor de vânzări.

Alimentarea permanentă a aparatelor automate de preparat băuturi calde şi cafea, cu produse necesare funcţionarii, se face de către operatorii de automate cafea - agenţi de operare, aceştia având gestiuni mobile în maşinile de serviciu pe care le-au primit în dotare.

 Tot agenţii de operare, sunt cei care operează aparatele în sensul că aceştia citesc contoarele şi preiau banii din aparate şi pregătesc funcţionarea în continuarea a aparatelor.

Totodată, reclamanta mai menţionează că, agenţii de vânzări şi agenţii de operare au atribuţii de serviciu separate, luate la cunoştinţa de către fiecare salariat prin Fişa Postului şi Contractul individual de muncă.

Pârâtul, prin Contractul individual de muncă pe perioadă determinată de 6 (şase) luni pe perioada cuprinsă între 15.04.2013 până la data de 15.10.2013, a fost salariatul reclamantei în funcţia de preparator surogate cafea, în cadrul Compartimentului Operaţional organizat la punctul de lucru din Ploieşti, str. Poligonului nr. 5.,C.I.M. care a încetat prin Dec. Nr. 318/13.05.2013 la cererea salariatului, în temeiul art. 55 lit. b) CM.

De asemenea, reclamanta mai arată că, principalele atribuţii de serviciu ale pârâtului în funcţia de preparator surogate cafea, conform fişei postului şi contractului individual de muncă, ambele confirmate sub semnătura de către acesta, erau următoarele:

• Operează distribuitoarele automate din zona sa, cu respectarea tuturor paşilor din procedura de Operare;

• Remediază defecţiunile uşoare ale automatelor montate, în urma sesizării clienţilor;

• Citeşte contoarele automatelor şi transmite informaţiile departamentului contabilitate în mod corect;

• încasează c/valoarea produselor vândute şi depune monetarul la casieria filialei;

• întocmeşte zilnic pentru sumele încasate integral monetarul fiscal şi îl depune zilnic la casieria punctului de lucru (nu are voie să cheltuiască sau să reţină bani din încasări în scop personal);

• întocmeşte facturi fiscale şi chitanţe pentru clienţii în cazul cărora se impune semnarea acestor documente;

Reclamanta mai susţine că, prevederile mai sus menţionate au fost încălcate de către pârât, în sensul că acesta nu a predat la casieria punctului de lucru Ploieşti str. Poligonului nr. 5. întreaga sumă de bani ridicată din aparate, însuşindu-şi în scop personal o parte din încasările ridicate din aparatele automate de băuturi calde pe care le avea în primire ca operare şi igienizare.

Totodată, reclamanta mai susţine că, activitatea salarială desfăşurata de pârât a fost verificată de comisia de disciplină şi constatare pagube constituită la nivelul punctului de lucru din Ploieşti str. Poligonului nr. 5, în perioada 13.05.2013 - 20.05.2013, ocazie cu care s-a întocmit Nota de constatare înregistrată sub nr. 424/30.05.2013, din care rezultă că fostul salariat şi-a însuşit în interes personal încasările de la aparatele automate de băuturi calde instalate în diverse locaţii date în gestiunea fostului salariat.

Prin Notele explicative din 13.05 şi 16.05.2013, YYY a recunoscut  că a ridicat periodic din automatele de băuturi calde pe care le-a avut în gestiunea proprie, suma totală de 5964,33 lei pe care nu a mai predat-o la casieria punctului de lucru, motiv pentru care acesta a fost de acord să acopere integral prejudiciul în sumă totală de 5964,33 Iei până la data de 27.05.2013, prin Angajamentul de plată nr. 410/16.05.2013, obligaţie nerespectată.

Prin Procesul - Verbal Nr. 14/17,07.2014, reclamanta a iniţiat procedura de mediere a litigiului, încercare rămasă fără rezultat pozitiv, deoarece pârâtul nu a dat curs invitaţiei transmisă de mediatorul Dragomir Melania.

De asemenea, reclamanta mai arată că, din cele mai sus menţionate, rezultă că pârâtul este debitor faţă de acesta cu suma de 5964,33 lei, prejudiciu care nu mai poate fi recuperat pe cale amiabilă ori prin contribuţii salariale, deoarece contractul de muncă al debitorului a încetat prin Dec. Nr. 318/13.05.2013.

Faţă de cele de mai sus menţionate, reclamanta solicităm admiterea prezentei acţiuni aşa cum a fost formulată, cu obligarea debitorului YYY la plata sumei de 5964,33 lei cu titlu de prejudiciu creat firmei pe perioada desfăşurării muncii salariale şi dobânzilor legale aferente.

Reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform disp. art. 411 al. 1 pct. 2 N.C.P.C.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 254 (1), 268 (1) lit. c), 269, 270 Cm.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

În raport de motivele de cererii formulate de reclamantă, pârâtul nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat la primul termen de judecată şi nu a solicitat nici-un mijloc de probă în apărare.

În dovedirea acţiunii, instanţa a încuviinţat reclamantei proba cu înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Conform contractului individual de munca încheiat şi înregistrat sub numărul 2635 din 12.04.2013 (file 25-32 dosar) pârâtul a avut calitatea de angajat al societăţii reclamante începând cu data de 15.04.2013.

Din actele dosarului rezultă că, la mai puţin de o lună de la angajare, prin Decizia nr.318 din 13.05.2013 a încetat contractul de munca al pârâtului cu societatea reclamanta.

La aceeaşi data, respectiv 13.05.2013 pârâtul a dat o nota explicativa (filele 14-17) cu privire la sumele de bani însuşite de la pârâtă, ocazie cu care a detaliat modalitatea in care a ridicat fiecare sumă de bani, locul, respectiv aparatul din care a luat banii, pe care mai apoi nu i-a mai predat societăţii pârâte, conform fişei postului. In acea nota explicativa recunoaşte că şi-a însuşit banii pe care i-a jucat la Casino.

La data de 16.05.2016 a mai dat o nota explicativă în care a recunoscut că a creat un prejudiciu angajatorului în cuantum de 5964.33 lei, reprezentând sume ridicate de la clienţi sau din aparate pe care nu le-a mai predat societăţii angajatoare. În acest sens, la aceeaşi data de 16.05.2013 a semnat angajamentul de plata (fila 13 dosar), în care recunoaşte paguba produsă societăţii din vina sa în cuantum de 5964,33 lei şi arată că este de acord cu achitarea acestei pagube in numerar predat eşalonat până la data de 27.05.2013.

Faţă de actele dosarului instanţa reţine ca pârâtul nu şi-a respectat obligaţiile din fişa postului în sensul că acesta nu a predat la casieria punctului de lucru Ploieşti str. Poligonului nr. 5. întreaga sumă de bani ridicată din aparate, însuşindu-şi în scop personal o parte din încasările ridicate din aparatele automate de băuturi calde pe care le avea în primire ca operare şi igienizare.

Întrucât prin notele explicative din 13.05.2013 şi 16.05.2013, pârâtul YYY a recunoscut că a ridicat periodic din automatele de băuturi calde pe care le-a avut în gestiunea proprie, suma totală de 5964,33 lei pe care nu a mai predat-o la casieria punctului de lucru, a fost de acord să acopere integral prejudiciul în sumă totală de 5964,33 Iei până la data de 27.05.2013, prin Angajamentul de plată nr.410/16.05.2013, obligaţie nerespectată, instanţa apreciază cererea formulata de reclamanta ca fiind întemeiata.

Pe cale de consecinţă, faţă de probatoriul administrat, in baza disp. art.270 codul muncii, instanţa va admite acţiunea şi pe cale de consecinţă va dispune obligarea pârâtului YYY să achite reclamantei suma de 5.964,33 lei şi dobânda legală aferentă sumei solicitate reprezentând prejudiciul creat.