Acţiune în pretenţii. Novaţia obligaţiei de restituire. Art. 1130 Cod civil. Condiţii care trebuie respectate.

Decizie 29/A din 26.02.2009


Acţiune în pretenţii. Novaţia obligaţiei de restituire. Art. 1130 Cod civil. Condiţii care trebuie respectate.

 În speţă, reclamantul a împrumutat pârâtul cu o sumă de bani în perioada 1999-2003 şi a solicitat prin acţiune obligarea pârâtului la restituirea acestuia. A arătat că la scadenţă , între cele două părţi s-a încheiat un nou act prin care s-a stabilit că îndeplinirea obligaţiei de restituire din sarcina pârâtului să fie executată prin predarea reclamantului a unei linii de zincare, existentă pe teritoriul unei SC, la sfârşitul planului de reorganizare a altei SC. 

 Prima instanţă a respins acţiunea apreciind că prin convenţia încheiată,  părţile schimbat modalitatea de restituire a împrumutului, respectiv au operat o novaţie.

Instanţa de apel a schimbat în tot sentinţa, şi admiţând acţiunea a obligat pârâtul să restituie împrumutul, apreciind că prin actul încheiat părţile au stabilit o obligaţie alternativă de restituire şi nu a operat o novaţie prin schimbare de obiect. 

Secţia civilă – Decizia civilă nr. 29/A/26 februarie 2009

Prin sentinţa civilă nr.985/2008 Tribunalul Sibiu-secţia civilă a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul S. C. în contradictoriu cu pârâtul B.I., având ca obiect obligarea acestuia la restituirea sumei reprezentând  echivalentul în lei a 1.000.000 USD, precum şi plata dobânzilor legale aferente sumei. În drept s-a invocat art. 1176 şi 1584 cod civil.

Pârâtul a invocat prin întâmpinare un protocol încheiat între părţi, prin care au convenit ca în schimbul sumei împrumutate de reclamantă să-i predea o linie de zincare, susţinând că acea linie este proprietatea sa, este funcţională şi o poate preda. Prin această convenţie, pârâtul susţină că obligaţia de restituire a sumei împrumutate a fost înlocuită cu o nouă obligaţie şi că nu este o obligaţie alternativă.

Instanţa de fond a motivat că între părţi a intervenit acea convenţie la 16.03.2003 potrivit căreia pârâtul a confirmat că a împrumutat de la partea adversă acea sumă de bani în intervalul 1999-2003. Prin acest act părţile au convenit ca îndeplinirea obligaţiei de restituire din partea pârâtului să fie realizată şi executată prin predarea în folosinţă a liniei de zincare aflată pe terenul SC S. SA Sibiu condiţionat ca la sfârşitul planului de reorganizare a SC Ul. SA, linia să fie trecută în proprietatea reclamantului.

Această convenţie a conchis prima instanţă are valoarea unei novaţii, părţile convenind să schimbe obiectul raportului obligaţional dintre ele, în sensul că în locul sumei de bani pe care pârâtul trebuia să o restituie, să îndeplinească această nouă obligaţie, de predare în folosinţă şi ulterior în proprietate a liniei de zincare.

Efectul juridic al novaţiei este cel de stingere a unei obligaţii existente şi înlocuirea cu una nouă, în speţă intenţia părţilor de a nova fiind evidentă, iar noua obligaţie asumată de pârât fiind una valabilă, astfel că obligaţia de a restitui suma împrumutată nu mai există. De altfel a reţinut aceeaşi instanţă, din acest motiv s-au cerut lămuriri părţilor în legătură cu obiectul şi temeiul acţiunii, reclamantul menţinându-şi acţiunea de restituire a împrumutului.

În acest context, pentru că obligaţia iniţială nu mai există, reclamantul nu mai poate solicita decât eventual predarea liniei de zincare, fie despăgubiri, dacă această din urmă obligaţie nu s-a îndeplinit corespunzător.

Reţinând în contextul stării de fapt menţionate, ca fiind incidente cauzei dispoziţiile art. 1091, 1128 – 1130 cod civil, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată, cu obligarea acestuia la cheltuieli de judecată.

Reclamantul a declarat apel, în esenţă, arătând că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică,şi s-a reţinut o stare de fapt contrară conţinutului actului intitulat „Protocol”, pentru că obligaţia asumată de pârât era fie de a-i preda apelantului acea linie de zincare existentă pe terenul SC S SA în condiţii normale de folosinţă cu plata utilităţilor tehnologice şi fără alte costuri, fie printr-un alt mod de restituire a acelui împrumut. Voinţa părţilor exprimată prin actul încheiat a fost aceea a unei obligaţii alternative şi nicidecum a unei novaţii prin

Pârâtul B.I. prin întâmpinare, solicita respingerea apelului cu consecinţa menţinerii soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală.

S-a arătat, în raport de natura juridică a convenţiei, că obiectul acestui act juridic este clar exprimat constând în stabilirea modului de restituire a unui împrumut contractat de pârât, respectiv că s-a convenit ca în schimbul sumei împrumutate să-i fie predată reclamantului acea linie de zincare, în condiţii normale de utilizare, iar la finalul perioadei de reorganizare a SC Ul. SA să treacă în proprietatea apelantului reclamant.

Instanţa de apel a considerat fondat apelul declarat şi l-a admis reţinând următoarele:

Obiectul acţiunii introductive de instanţă constă în obligarea pârâtului intimat Baltag Ioan de a restitui reclamantului apelant echivalentul în lei a sumei de 1.000.000 USD cu dobânzile legale aferente sumei respective.

Din acest punct de vedere în mod just instanţa de fond a stabilit că în speţă s-a dovedit că în intervalul 1999 – 2003 reclamantul apelant i-a împrumutat pârâtului Baltag Ioan, diferite sume de bani, respectiv până în limita a 1.000.000 USD, aspect de altfel recunoscut şi necontestat de acesta, prin însăşi întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în al doilea ciclu procesual. Recunosc de asemenea părţile că la 16.03.2003 de comun acord prin actul încheiat şi intitulat sugestiv „Protocol”, părţile au convenit să nu mai restituie acel împrumut în numerar, ci prin predarea unei linii de zincare.

Prin ultimul aliniat aceleaşi părţi au stipulat că prin consens pot conveni şi la un alt mod de restituire a împrumutului. Prin urmare, litigiul comportă discuţii doar cu privire la natura juridică a acestuia în raport de ce rezultă din conţinutul acelui act intitulat de părţi „Protocol”.

Novaţia este deci  convenţia prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie.Novaţia fiind indirect un contract care se circumscrie tuturor condiţiilor de validitate ale unui atare act juridic, astfel că în primul rând presupune existenţa unei obligaţii valabile, care se va stinge prin novaţie.

Mai mult, intenţia părţilor de a nova ( animus novandi) de a transforma vechea obligaţie într-una nouă reprezintă elementul esenţial al novaţiei. Novaţia nu se prezumă conform art. 1130 cod civil, ci această voinţă trebuie să rezulte evident din actul încheiat.

În speţă, prin actul încheiat părţile au convenit ca îndeplinirea obligaţiei de restituire din sarcina pârâtului intimat să fie executată prin predarea unei linii de zincare, existentă la acel moment pe terenul SC „S.” SA Sibiu şi la sfârşitul planului de reorganizare a SC Ul. S, acea linie să fie în proprietatea reclamantului apelant, în condiţii de utilizare normale şi fără costuri. În aliniatul final al protocolului s-a convenit de aceleaşi părţi ca restituirea să poată fi realizată şi într-un alt mod . 

Din conţinutul protocolului nu rezultă cu evidenţă şi neîndoielnic voinţa părţilor de a nova în sensul impus de art. 1130 cod civil, în contextul în care părţile prin consens au convenit şi cu privire la altă modalitate decât aceea a predării liniei de zincare în stare de utilizare. Obligaţia asumată astfel de părţi prin acel protocol, în raport de textele de lege invocate şi a stării de fapt menţionate nu poate fi calificată ca o novaţie, prin schimbarea de obiect.

Potrivit art. 1030 cod civil, obligaţia alternativă devine una simplă când unul din obiecte nu mai poate fi predat datorită unor împrejurări imputabile debitorului.

La momentul încheierii convenţiei linia de zincare forma patrimoniul unei societăţi comerciale, astfel că obligaţia pârâtului de predare a acelei linii de zincare nu era nici una valabilă, în afara aspectelor ce se circumscriu actului de novaţie.

De altfel linia de zincare, recunoaşte şi pârâtul intimat nu putea fi predată apelantului decât în 2008, iar pe de altă parte s-a dovedit a fi nefuncţională, cu deficienţe care o făceau inutilizabilă dar esenţial era faptul că la acel moment nu forma proprietatea pârâtului.

1