Drept procesual civil. Renunţarea la judecată.

Decizie 77 din 20.02.2009


Drept procesual civil. Renunţarea  la judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 246 Cod procedură civilă, renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel. Codul  nostru procesual civil nu prevede prin nici o dispoziţie instituţia restrângerii acţiunii ci doar a renunţării la judecată şi drept conform art. 246 şi 245 Cod procedură civilă.

Secţia civilă – Decizia civilă nr.77/20 februarie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 1346/29.02.2008 a Judecătoriei Sibiu s-a admis în parte acţiunea civilă formulată , precizată şi restrânsă de reclamantul L.D.I. împotriva pârâtei B.L.G. privind sistarea stării de indiviziune şi în consecinţă:

S-a constatat că părţile sunt coproprietare în cote egale asupra imobilului situat în strada G.C., nr. 32, înscris în CF  nr. 8143 Sibiu nr. top. 1779/2/1.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului construcţii conform anexei 113 din raportul de contraexpertiză efectuat în cauză de experţii  R.L., H.V. şi B.E. – parte din sentinţă, prin dezmembrarea acestuia astfel:

A). apartament I cu nr. top. 1779/2/1/I situat la parter, compus din trei camere, bucătărie, baie, debara, două cămări, antreu, hol şi WC serviciu, plus două pivniţe la subsol, 1 spaţiu sub scara de la subsol, o cămară şi un WC la mansardă.

S-a stabilit că părţile comune indivize în cotă de ? părţi pentru fiecare apartament sunt : spălătoria, holul, accesul de la subsol, casa scărilor cu podelele ei de la subsol până la mansardă, holul de la mansardă, fundaţiile, zidurile, planşeele dintre apartamente, racordurile şi branşamentele de apă canal, gaz şi energie electrică până la intrarea în apartamente, podul casei şi acoperişul, împrejmuirea şi terenul de 412 mp.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 509 lei cu titlu de sultă.

S-a dispus efectuarea cuvenitelor operaţiuni în CF.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că între părţi există un partaj de folosinţă asupra imobilului, că pârâta a fost de acord cu sistarea stării de indiviziune asupra construcţiilor conform folosinţei actuale, solicitarea sa fiind ca holul de la mansardă să rămână în continuare comun, întrucât nu ar mai avea acces la pod.

Prin expertizele întocmite  în cauză s-au propus mai multe variante de partaj, din care reclamantul a optat pentru varianta din suplimentul la raportul de contraexpertiză, iar pârâta pentru varianta 1B din raportul de contraexpertiză, singura diferenţă dintre acestea fiind modul de atribuire a holului de la mansardă.

S-a apreciat că, deşi acest hol deserveşte mai mult camera şi WC – ul situate la mansardă, atribuirea lui în exclusivitate reclamantului ar pune-o pe pârâtă în imposibilitatea de a intra în boxa sa de pod, aşa cum s-a stabilit cu ocazia cercetării locale şi cum de altfel au afirmat şi experţii.

Astfel, în temeiul art. 728 Cod civil şi art. 50 din Legea nr.7/96 acţiunea a fost admisă în parte, prin sistarea stării de indiviziune conform variantei din anexa 1 B din raportul de contraexpertiză, cu compensarea cheltuielilor de judecată conform art. 276 Cod procedură civilă.

Împotriva hotărârii au declarat apel,  ambele părţi.

Prin apelul său reclamantul L.D.I. a solicitat în principal în baza art. 297 Cod procedură civilă desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar în baza art. 296 Cod procedură civilă schimbarea ei în parte în sensul sistării stării de indiviziune  asupra construcţiilor conform suplimentului la raportul de contraexpertiză din 22.02.2008 întocmit de experţii R.L., H.V. şi B.E. care să facă parte integrantă din hotărâre şi pe cale de consecinţă să fie obligat la plata unei sulte în favoarea pârâtei în cuantum de 3186 lei. De asemenea, solicită compensarea în mod real a cheltuielilor de judecată şi obligarea pârâtei să suporte cota de ? din aceste cheltuieli.

Motivează petitul principal pe considerentul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra renunţării sale la judecarea capătului de cerere de a se sista starea de indiviziune şi asupra terenului aferent imobilului.

Consideră că renunţarea intervenind mai înainte de dezbaterea fondului, astfel cum s-a consemnat în practicaua sentinţei, trebuia ca prin dispozitiv să se ia act de renunţarea parţială la judecată.

Totodată arată că instanţa nu s-a pronunţat în nici un fel asupra cererii reconvenţionale formulată de pârâtă.

Apelanta pârâtă B.L.G. solicită prin apelul declarat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru o nouă judecată conf. art. 297 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii sale reconvenţionale în senul de a se lua act de renunţarea la judecată, deşi asupra renunţării sale s-a specificat în încheierea de la termenul din 20 ianuarie 2006. De asemenea, nu s-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii privind sistarea coproprietăţii asupra terenului.

Consideră că strict procedural instanţa trebuia să se pronunţe asupra acestor aspecte şi cum nu s-a luat act în acest sens nici prin încheiere separată nici prin sentinţă, singura soluţie este casarea cu trimitere.

În subsidiar solicită schimbarea în parte a sentinţei în sensul recalculării sultei pe motiv ca apartamentul atribuit reclamantului, ce include şi camera de la mansardă, este mult mai valoros decât s-a determinat prin expertiză şi se impune a fi reevaluat.

Prin decizia civilă nr. 288/2008 Tribunalul Sibiu a respins apelurile declarate de reclamantul L.D.I. şi de pârâta B.L.G. împotriva sentinţei civile nr. 1364/29.02.2008 a Judecătoriei Sibiu, care a fost păstrată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut şi motivat următoarele:

În ce priveşte petitul principal invocat în cele două apeluri, respectiv desfiinţarea  sentinţei şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, pentru acelaşi motiv de a nu se fi luat act de renunţarea la judecată a reclamantului la capătul de cerere privind sistarea stării de indiviziune asupra terenului aferent imobilului şi nici de renunţarea pârâtei la judecarea cererii sale reconvenţionale, se observă următoarele.

În situaţia concretă acest aspect este pur formal şi chiar dacă strict procedural instanţa de fond era ţinută să ia act de renunţarea la judecată conf. art. 246 Cod procedură civilă, aceasta nu poate atrage nulitatea hotărârii, întrucât nu s-a produs nici o vătămare părţilor, instanţa soluţionând fondul cauzei în limitele cererilor cu care a rămas învestită. În dispozitivul sentinţei se arată expres că s-a admis în parte acţiunea formulată, precizată şi restrânsă de reclamantul L.D.I., prin aceasta reţinându-se implicit  că s-a renunţat la parte din petitele formulate, iar faptul că la cererea reconvenţională pârâta a renunţat încă la termenul următor celui la care a fost depusă (20 ianuarie 2006, f.12 dosar fond), fără a se solicita nici o probă în susţinerea cererii, confirmă cât de nesemnificativ este pentru parte motivul de desfiinţare invocat.

De altfel, nepronunţarea asupra unei cereri nu mai constituie în sine un motiv de casare a hotărârii , părţile având posibilitatea odată cu introducerea art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă să ceară completarea hotărârii.

Cu atât mai puţin poate fi primită nepronunţarea în speţă, care nu afectează în nici un fel interesele şi drepturile procesuale ale părţilor.

Prin urmare nu s-a primit motivul subsidiar de apel formulat de apelantul – reclamant L.D.I. privind atribuirea în proprietate exclusivă a acestui hol.

Verificând actele dosarului s-a constatat că nu se confirmă nici susţinerile apelantului – reclamant sub aspectul cheltuielilor de judecată, din chitanţele depuse la dosar rezultând că ambele părţi au contribuit la plata onorarilor de expert, sumele achitate în total de fiecare fiind sensibil egale.

În baza art. 296 Cod procedură civilă, s-au respins ambele apeluri şi s-a păstrat ca temeinică şi legală sentinţa atacată. 

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs ambele părţi.

În expunerea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, reclamantul arată următoarele:

- deşi instanţa de apel reţine ca reale argumentele invocate de ambele părţi, le respinge pentru că nu s-a produs vătămarea şi nepronunţarea nu mai este motiv de casare în condiţiile art. 2812 Cod procedură civilă;

Ori, în cazul nulităţilor anume prevăzute de lege vătămarea se presupune până la proba contrarie conform art. 105 alin 2 Cod procedură civilă, iar prin dispoziţiile art. 2812 Cod procedură civilă nu s-au abrogat dispoziţiile art. 297 sau ale art. 312 alin 5 Cod procedură civilă,  dispoziţii care sancţionează independent de textul art. 2812 Cod procedură civilă. Astfel se impune desfiinţarea sentinţei de fond pentru nepronunţare.

În subsidiar, reclamantul arată că soluţia dată de instanţa de fond cu referire la holul – parte comună indiviză este în totală contradicţie cu dispoziţiile care au determinat promovarea acţiunii.

În expunerea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 Cod procedură civilă, pârâta B.L. arată următoarele:

-în faţa instanţei de apel s-au invocat trei motive de apel, primele două vizau nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii reconvenţionale şi cererii reclamantului, al treilea viza faptul că sulta stabilită nu corespunde diferenţei de valoare dintre apartamente.

Întrucât primele două motive de apel invocate vizau vicii de procedură ce impuneau desfiinţarea cu trimitere, nu s-au solicitat probe în vederea recalculării sultei. Însă în practicaua hotărârii s-au consemnat eronat susţinerile avocatului.

În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.

Prin decizia civilă nr.77 din 20 februarie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia  a admis ambele recursuri, reţinându-se următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin 5 Cod procedură civilă judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeli privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, iar conform dispoziţiilor alineatului 6, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

Conform dispoziţiilor art. 246 Cod procedură civilă, renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

În speţă, se constată că aceste dispoziţii legale nu au fost respectate de către instanţa de fond iar instanţa de apel, prin păstrarea soluţiei primei instanţe, a pronunţat o hotărâre nelegală.

Deşi instanţa de apel arată viciile hotărârii pronunţate de instanţa de fond subliniind că sub aspect procedural instanţa era ţinută să ia act de renunţarea la judecată, nelegal reţine că aceste aspecte sunt pur formale şi nu atrag nulitatea hotărârii întrucât nu s-a produs nici o vătămare părţilor.

E de precizat că ambele părţi, atât reclamantul cât şi pârâta au solicitat instanţei de apel desfiinţarea cu trimitere pentru nerespectarea prevederilor art. 246 din Codul de procedură civilă de către instanţa de fond.

Mai mult, reţinerile instanţei de apel referitoare la vătămare sunt nelegale faţă de dispoziţiile art. 105 alin 2 Cod procedură civilă, dispoziţii care prevăd că în cazul nulităţilor anume prevăzute de lege vătămarea se presupune până la proba contrarie.

De asemenea, motivarea instanţei de apel referitoare la dispozitivul soluţiei care arată expres restrângerea acţiunii este vădit nelegală faţă de dispoziţiile procesuale civile române. Codul procesual civil nu prevede prin nici o dispoziţie instituţia restrângerii acţiunii ci doar a renunţării la judecată şi drept conform art. 246 şi 245 Cod procedură civilă.

Faţă de cele ce premerg, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la art. 312 alin 5 Cod procedură civilă, Curtea a admis ambele recursuri, a casat decizia şi sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Faţă de soluţia procesuală se constată că nu se mai impun analizarea celorlalte critici formulate de către ambii recurenţi, însă, instanţa de fond, în rejudecare va respecta dispoziţiile art. 129 Cod procedură civilă şi va răspunde tuturor motivelor invocate de către părţi.

1