Legea 10/2001. Lipsa raspunsului la notificarea adresata unitatii detinatoare, echivaleaza cu un refuz de a solutiona notificarea si acesta poate fi cenzurat de instanta de judecata.

La 4 noiembrie 2005, reclamantii S.O. si S.S.E. au chemat în judecata pârâtii Municipiul Constanta prin Primar, C.L. Constanta si Primarul Municipiului Constanta, solicitând, în principal, restituirea în natura a imobilului din Constanta, strada D.V. nr. 7, compus din teren în suprafata de 468 m.p. si despagubiri în echivalent pentru constructiile demolate, iar în subsidiar, obligarea Primarului Municipiului Constanta sa emita oferta de stabilire a masurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din strada D.V. nr. 7.

În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca, desi au notificat pârâtii la 11 iulie 2001, solicitând restituirea în temeiul Legii nr. 10/2001 a imobilului din Constanta, strada D.V. nr.7, care a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 212/1988, cererea nu a fost solutionata nici chiar dupa obligarea primarului, prin sentinta irevocabila nr. 4296/20 aprilie 2004 a Judecatoriei Constanta, sa emita o dispozitie motivata asupra cereri de restituire.

Prin sentinta civila nr. 1287 din 15 iunie 2006, Tribunalul Constanta a respins ca nefondata actiunea.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, în lipsa unei dispozitii pronuntata asupra cererii de restituire, care sa finalizeze procedura administrativa prevazuta de Legea nr. 10/2001, instanta nu se poate pronunta, în sensul restituirii bunului ori acordarii de despagubiri pentru constructiile demolate.

Câta vreme pârâtul Primarul Municipiului Constanta a  fost obligat deja prin sentinta civila nr. 4296/2004 sa raspunda notificarii, el nu poate fi obligat din nou în acelasi sens, reclamantul urmând a executa titlul pe care deja îl detine.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii S.O. si S.S.E., aratând ca instanta nu a solutionat cererea cu care a fost investita, respectiv cererea de restituire a partii de teren libera si de obligare a Primarului Municipiului Constanta sa emita oferta de stabilire a masurilor reparatorii prin echivalent pentru diferenta de teren ocupata de constructii.

Obligatia Primarului Municipiului Constanta de a emite o dispozitie de solutionare a notificarii trimisa de reclamante a fost deja stabilita prin sentinta civila nr. 4296/2004, astfel ca instanta, constatând ca pârâtul nu si-a îndeplinit nici în prezent obligatia, era îndreptatita sa intre în fondul pricinii si, analizând temeinic raportul juridic dedus judecatii, sa oblige organul actionat în judecata sa solutioneze cererea de restituire.

Apelul este întemeiat.

Reclamantele au investit instanta cu o cerere de restituire a partii libere din imobilul din Constanta, strada D.V. nr. 7 si de obligare a pârâtului Primarul Municipiului Constanta la emiterea unei oferte de stabilire a masurilor reparatorii prin echivalent pentru partea din teren ocupata de constructii si pentru constructiile care au existat pe teren si au fost demolate.

Depunerea actiunii la instanta a fost determinata de refuzul pârâtilor e a emite o dispozitie prin care sa solutioneze notificarea nr. 1075 din 5 septembrie 2001 trimisa conform Legii nr. 10/2001, chiar si dupa ce o obligatie în acest sens a fost stabilita de instanta prin sentinta civila nr. 4296 din 20 aprilie 2004.

Instanta de fond, respingând cererea reclamantelor cu motivarea ca trebuiau sa astepte finalizarea procedurii administrative cu o dispozitie ori sa ceara punerea în executare a sentintei care obliga primarul la emiterea unei astfel de dispozitii, a temporizat nepermis accesul reclamantelor la justitie.

Constatând ca reclamantele detineau deja o hotarâre judecatoreasca irevocabila care stabilea în sarcina autoritatilor statului o obligatie de a solutiona notificarea trimisa, instanta de fond trebuia sa stabileasca ca, în speta, ne aflam în prezenta unui refuz explicit al entitatilor administrative de a solutiona notificarea si sa permita reclamantelor accesul la justitie.

Procedând în acest fel, instanta de fond a pus reclamantele într-o situatie juridica imposibila, neconforma cu art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului: desi li se refuza reclamantelor solutionarea cererii, pentru ca nu li s-a emis o dispozitie expresa de respingere, reclamantelor nu li se permite nici sa se adreseze justitiei. Este evident ca o astfel de interpretare a dispozitiilor din legea speciala este contrara principiilor elementare de drept si scopului Legii nr. 10/2001.

De aceea, cum instanta trebuia sa cenzureze refuzul si, analizând fondul dreptului, sa se pronunte asupra cererii reclamantelor de acordare a masurilor reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001, Curtea, retinând ca prima instanta, respingând cererea pentru nefinalizarea procedurii administrative, nu a intrat în cercetarea fondului dreptului reclamantelor, în temeiul art. 297 alin.1 Cod procedura civila, va admite apelul si va desfiinta sentinta, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare.

Domenii speta

Spete similare