Contestarea măsurilor dispuse în temeiul prevederilor Legii nr. 94/1992 şi ale Regulamentului de aplicare. Efectele intrării în vigoare a Legii nr. 84/2012

•Legea nr. 94/1992

•Legea nr. 84/2012

Deliberând asupra recursului de faţă, constată că prin Sentinţa nr. 166 din 24.1.2012 pronunţată de Tribunalul Mureș-Secția contencios administrativ și fiscal s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi a Judeţului Mureş. În același dosar, prin Încheierea din ședința publică din 11.1.2012 instanța a respins încuviințarea în principiu a cererii de intervenție în interesul reclamantului, formulate de persoanele indicate mai sus, în partea introductivă  prezentei decizii.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că prin Decizia nr. 987/06.07.2010 a Camerei de Conturi Mureş, în urma auditului financiar asupra contului anual de execuţie pentru exerciţiul financiar 2009 la Primăria oraşului Ungheni s-a dispus:

- aplicarea măsurilor care să asigure recuperarea prejudiciului în sumă de 405.526 lei, creat bugetului local prin angajarea şi efectuarea unor cheltuieli nelegale, reprezentând drepturi acordate salariaţilor Primăriei oraşului Ungheni în baza contractului colectiv de muncă, fără temei legal – punctul 6.

- aplicarea măsurilor care să asigure recuperarea prejudiciului în sumă de 77.839 lei, creat bugetului local prin angajarea şi efectuarea unor cheltuieli majorate nejustificat prin angajarea şi efectuarea unor cheltuieli majorate nejustificat, urmare a efectuării unor achiziţii la preţuri supraevaluate. – punctul 8.

- aplicarea măsurilor care să asigure recuperarea prejudiciului creat bugetului local în sumă totală de 301.719 lei, reprezentând plăţi nejustificate prin contraprestaţii în sumă de 188.765 şi majorări de întârziere aferente în sumă de 112.954, ce urmează a fi actualizate la data recuperării prejudiciului efectiv – punctul 10.

- extinderea verificărilor – în cadrul termenului de prescripţie – în vederea stabilirii întinderii prejudiciilor generate de angajarea cheltuielilor menţionate la punctele 6, 8 şi 10 şi aplicarea măsurilor care să asigure recuperarea în contul bugetului local a sumelor menţionate la aceste puncte – punctele 7, 9 şi 11.

S-a constatat că prin Încheierea nr. VI/277/16.09.2010, Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, a respins contestaţia formulată de Primăria oraşului Ungheni împotriva măsurilor dispuse la punctele 6-11 din Decizia 987/06.07.2010 emisă de Camera de Conturi Mureş.

Referitor la punctul 6 din Decizie, prima instanță a observat că în temeiul art. 7 și art. 13 din Contractul/acord colectiv de muncă încheiat între funcţionarii publici şi personalul contractual care fac parte din aparatul propriu al Consiliului local al oraşului Ungheni s-a prevăzut acordarea trimestrială a unei sume de reprezentare și asigurarea în natură sau în echivalent a unei mese  calde pentru fiecare persoană aflată în serviciul orașului Ungheni.

Cu privire la legalitatea acordării acestor sume s-a apreciat că, fiind vorba de drepturi salariale ce se achită din bani publici, alături de principiul libertăţii contractuale, clauzele acestui contract trebuie să se încadreze în limitele stabilite de actele normative în vigoare, angajatorul nefiind în drept să acorde decât acele drepturi care sunt în mod expres consfinţite de lege. Ținând cont de dispozițiile art. 31 și art.72 din Legea 188/1999, s-a apreciat că nu există posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru funcţionari publici, întrucât, din punctul de vedere al Legii 188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor şi nu pot fi negociate.

Tribunalul a mai reținut relevanța art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, potrivit căruia „Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială” și a prevederilor art. 23 alin. 1 din acelaşi act normativ care impune ordonatorilor de credit obligaţia „de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale”.

Constatând că sumele de reprezentare şi contravaloarea mesei calde sunt acordate strict în legătură cu activitatea desfăşurată la locul de muncă, indiferent de denumirea acestora, instanţa a stabilit că aceste sume au natura unor venituri de natură salarială. Judecătorul de fond a reținut că în cauză nu are relevanţă faptul că alocarea sumelor a fost făcută prin Hotărârile nr. 20/2009 şi 6/2010 ale Consiliului Local Ungheni și, cu toate că contractul/acordul colectiv de muncă a fost înregistrat la Direcţia Judeţeană de Muncă şi Solidaritate Socială, această instituţie nu are competenţa exclusivă de a verifica legalitatea clauzelor negociate, revenindu-i doar obligaţia de a verifica dacă, la încheierea contractului au fost sau nu respectate dispoziţiile privitoare la modul de negociere a contractului colectiv de muncă şi nicidecum verificarea surselor de finanţare. Tribunalul a înlăturat susţinerile potrivit cărora, organul de control ar fi încălcat principiile negocierii colective şi cel al puterii de lege a convenţiilor legal făcute între părţi, subliniind că negocierile pot fi purtate doar în limitele stabilite de legiuitor, iar angajatorii, ordonatori de credite bugetare, nu pot depăşi limitele stabilite pe cale legislativă.

În ceea ce privește punctul 8 din Decizie, s-a reamintit că auditorii financiari, în cap. II, pct. 2 al procesului verbal de constatare, au constatat următoarele achiziţii efectuate la preţuri considerate ca fiind supraevaluate:  500 kg cloramină de la S.C. A. G. S.R.L. în valoare totală de 33.320 lei (83,3 lei/kg) – în condiţiile în care acelaşi produs ar fi putut fi achiziţionat de la S.C. F. T. S.R.L. CRAIOVA  pentru suma de 11.900 lei (23,8 lei/kg). Prejudiciul cauzat de achiziţionarea acestui produs fiind de 21.420 lei; achiziţionarea de la S.C. A. G. S.R.L. de echipamente PSI (furtun cu racord, mască, stingătoare) în valoare totală de 35.608 lei – în condiţiile în care aceleaşi echipamente puteau fi achiziţionate de la S.C. F. E. E. S.R.L. TG. MUREŞ la un preţ total de 6.545 lei. Prejudiciul astfel cauzat fiind de 29.063 lei;  achiziţionarea de la la S.C. A. G. S.R.L. a unui număr de 7 eurocontainere la preţul total de 32.000 lei (4.571,42 lei) – în condiţiile în care aceleaşi produse puteau fi achiziţionate de la S.C. T. S.R.L. TG. MUREŞ  la preţul de 1.824,5 lei sau de la S.C. V. C. S.R.L. la preţul de 1.911,14 lei. Prejudiciul astfel cauzat fiind de 19.228 lei; montarea unui număr de 3 uşi termopan pentru care s-a plătit furnizorului S.C. R. C. S.R.L.  suma de 14.340 lei – în condiţiile în care acelaşi prestaţii puteau fi oferite de către S.C. A. P. S.R.L. Tg. Mureş la un preţ total de 6.212 lei. Prejudiciul astfel cauzat a fost stabilit ca fiind de 8.128 lei.

Tribunalul a reținut că valoarea prejudiciului real cauzat bugetului unităţii administrativ teritoriale este determinat prin scăderea din contravaloarea sumelor efectiv plătite a contravalorii reale de piaţă a produselor achiziţionate. S-a mai constatat că reclamantul a depus doar înscrisuri din care rezultă preţuri diferite decât cele stabilite de organele de control doar pentru un număr de 5 produse, nu însă şi pentru contravaloarea geamurilor termopan pentru care s-a stabilit un prejudiciu de 8.128 lei. Potrivit primei instanțe, o valoare reală a produselor achiziţionate, nu putea fi obiectiv stabilită nici măcar prin efectuarea unei expertize merceologice, expertiză pe care reclamantul de altfel nici nu a solicitat-o, însă având în vedere diferenţele evidente dintre sumele plătite şi sumele ce apar evidenţiate în ofertele anexate raportului de control, s-a considerat că sumele consemnate de către organele de control sunt unele ce se apropie până la confuziune cu valoarea reală a prejudiciului cauzat.

Tribunalul a înlăturat ca nerelevante ofertele de preţ depuse ulterior de către reclamant, oferte solicitate de la terţe societăţi „pro causa” şi selectate în măsură a evidenţia preţuri maximale practicate pe piaţa liberă. În condiţiile în care expertiza merceologică nu a fost solicitată de către reclamant, văzând gradul sporit de relativitate al concluziilor, eventualele costurile generate şi durata de timp necesară efectuării, instanţa a apreciat că nu este oportună administrarea din oficiu a acestui mijloc de probaţiune.

Tribunalul a mai reținut că, faptul că, ulterior încheierii contractelor în condiţii defavorabile pentru unitatea administrativ teritorială, au fost pronunţate sentinţele civile nr. 1486/01.04.2009; 1485/01.04.2009 şi 1939/22.04.2009 de către Judecătoria Caracal nu poate fi reţinut ca şi element exoneratoriu de răspundere, răspunderea fiind angajată pentru încheierea contractelor în condiţii dezavantajoase, respectiv pentru manifestarea de voinţă făcută anterior pronunţării hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus obligarea unităţii administrative la respectarea obligaţiilor contractuale asumate.

Legat de punctul 10 din Decizie, s-a reținut că necontestat de către părţi este faptul că lucrările de investiţii la lucrarea „Amenajare staţii de autobuz, oraş Ungheni” au rămas neexecutate până la concurenţa sumei de 188.765 lei, astfel că atâta timp cât lucrări plătite din bani publici au rămas neexecutate, în mod temeinic şi legal auditorii Curţii de Conturi au dispus măsurile prevăzute la punctul 10, respectiv aplicarea măsurilor care să asigure recuperarea prejudiciului creat bugetului local prin contraprestaţii în sumă de 188.765 lei și la majorări de întârziere aferente, în temeiul art. 54 alin. 10 din Legea nr. 273/2006.

Referitor la punctele 7, 9 şi 11, față de dispozițiile art. 33 alin. 3 din Legea 94/1992 și având în vedere că punctele 6, 8 şi 10 din Decizie au fost apreciate ca fiind legale şi temeinice, instanţa a constatat că, în mod temeinic auditorii au dispus extinderea verificărilor – în cadrul termenului de prescripţie – în vederea stabilirii întinderii prejudiciilor generate de angajarea cheltuielilor menţionate la punctele 6, 8 şi 10 şi aplicarea măsurilor care să asigure recuperarea în contul bugetului local a sumelor menţionate la aceste puncte .

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Recurs au declarat și intervenienții arătați mai sus, solicitând modificarea Încheierii din 11.1.2012 în sensul încuviințării în principiu a cererii de intervenție accesorie și admiterea cererii de anulare parțială a Deciziei nr. 987/2010 pct. 6-11 din emisă de Directorul Camerei de Conturi  Mureș și a Încheierii nr. VI/227/2010.

În motivarea recursului declarat împotriva Încheierii din 11.1.2011 s-a arătat că cererea de intervenție a fost respinsă fără a fi calificată ca neîntemeiată, inadmisibilă, prematură ori tardivă. S-a opinat că soluția instanței este arbitrară, fiind vorba de o simplă cerere prin care s-a urmărit sprijinirea apărării reclamantului, în condițiile în care situația intervenienților ar putea justifica promovarea și a unei cereri de intervenție în interes propriu. În continuare, recurenții au formulat apărări pe fondul cauzei.

În susținerea recursului, în ceea ce privește dezlegarea dată pct. 6 din Decizie, reclamantul Primarul Comunei Ungheni a argumentat că acordarea drepturilor reţinute de către organul de control ca fiind nelegală îşi are izvorul în Contractul/Acordul colectiv de muncă nr. 513/85/2006, înregistrat la Direcţia Judeţeană de Muncă şi Solidaritate Socială sub numărul 108/2006 – modificat ulterior prin actul adiţional nr. 1/5969/117/2007, contract încheiat între oraşul Ungheni şi funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul de specialitate al Primarului oraşului Ungheni. S-a opinat că atât contravaloarea mesei calde zilnice, cât şi sumele de reprezentare, nu constituie venituri de natură salarială şi nici nu pot fi asimilate acestora, ci reprezintă sume plătite în baza unor clauze contractuale ce au avut la bază principiul egalităţii părţilor şi cel al libertăţii contractuale.

În acest context, recurentul a arătat că legislaţia română nu interzice negocierea unor clauze contractuale de natură a contribui la eficientizarea activităţii angajaţilor  în scopul îndeplinirii obiectivelor angajatorului, al performanţei la locul de muncă. S-a apreciat că în conformitate cu dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea 130/1996, singura instituţie căreia îi revine obligaţia controlului de legalitate a clauzelor negociate este Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – prin Direcţiile Judeţene de Muncă şi Solidaritate Socială. Prin urmare, odată înregistrat, contractul/acordul colectiv de muncă devine obligatoriu şi îşi răsfrânge efectele asupra tuturor subiecţilor de drept, fiind opozabil faţă de autorităţile publice. Recurentul a mai precizat că organul de control a încălcat principiile negocierii colective şi cel al puterii de lege a convenţiilor legal făcute între părţi, măsurile dispuse fiind contrare practicii naționale bine conturate în sensul recunoaşterii drepturilor şi obligaţiilor izvorâte din contractele/acordurile colective de muncă.

Legat de cele hotărâte de prima instanță cu privire la pct. 8 din Decizie, s-a argumentat că motivarea judecătorului de fond este contradictorie, în condițiile în care reține că achizițiile au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor OUG nr. 34/2006, însă, în același timp apreciază a fi temeinice constatările auditorilor. S-a apreciat că în temeiul art. 19 din OUG nr. 34/2006, de esența achiziției directe este tocmai lipsa procesului de selecție dintre mai mulți operatori, achiziția realizându-se pe bază de document justificativ, respectiv factură, nefiind necesară existența altor oferte scrise.

S-a arătat că s-a făcut dovada faptului că prețul de achiziție nu este supraevaluat, iar împrejurarea că existau agenți economici care practicau un preț mai scăzut nu este de natură a atrage concluzia că prețul de achiziție a fost supraevaluat.

Recurentul a menționat că nu a avut niciun motiv să refuze ofertele de preț, în condițiile în care ofertele solicitate telefonic erau mult mai mari decât cele în baza cărora s-a făcut achiziția și ofertele nu erau inacceptabile sau neconfome în sensul art 36 alin. 2 din HG nr. 925/2006, mai mult, exista o urgență, întrucât începea anul școlar, și produsele trebuiau utilizate în vederea igienizării și dotării corespunzătoare a unităților de învățământ.

S-a argumentat că instanța nu a dat dovadă de imparțialitate, câtă vreme a comparat prețurile auditorilor din 2010 cu cele din 2008, fără a ține cont de contextul economic schimbat și scăderea puterii de cumpărare. Potrivit recurentului însăși instanța a admis caracterul relativ al prețului oricărui produs și a omis a examina faptul că în relațiile cu SC A. G. SA, societate a cărei ofertă a fost acceptă, prețul a fost în final plătit în baza unor titluri executorii și a unui discount semnificativ.

Referitor la soluția primei instanțe privind punctul 10 din Decizie, s-a arătat că în mod greșit s-a reținut că s-ar fi acceptat că valoarea lucrărilor neexecutate ar fi de 188.765 lei, mai ales că, la efectuarea recepției în cadrul comisiei dispuse de auditorii publici nu era prezent niciun expert în construcții care să poate preciza cu certitudine valoarea lucrărilor neterminate și dacă lucrările corespund din punct de vedere calitativ și cantitativ. S-a apreciat că nu s-a luat în considerare că primarul recurent nu avea cunoștințe în domeniul construcțiilor și că cel responsabil de supravegherea și modul de executare a lucrărilor a fost dirigintele de șantier, în temeiul clauzelor din contractul încheiat cu acesta.

S-a subliniat că din expertiza extrajudiciară efectuată rezultă că prejudiciul real este de 6778 lei, valoarea lucrărilor acceptate ridicându-se la suma de 238.078,62 lei. Față de această constatare și cum nu rezultă modul de calcul al prejudiciului, recurentul a opinat că măsurile dispuse de auditori sunt nelegale. Cu privire la geamurile termopan nemontate, recurentul a precizat că starea de fapt a fost greșit reținută, întrucât, deși nu erau montate geamurile, ele existau, astfel că prejudiciul nu mai există, câtă vreme în prezent s-a executat lucrarea.

În ceea ce privește punctele 7, 9, 11 din Decizie, recurentul a menționat că aceste măsuri exced prevederilor legale cuprinse în art. 86 lit. b și art. 68 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, primarul fiind, totodată, în imposibilitatea obiectivă de a stabili că drepturile acordate constituie prejudicii, având în vedere conflictul de interese în care se află.

Pârâta-intimată Curtea de Conturi a României nu a formulat întâmpinare, depunând la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a reiterat apărărilor formulate și în fața instanței de fond și în cadrul concluziilor orale susținute în fața instanței de recurs.

Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor de recurs formulate şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a găsit nefondate recursurile pentru considerentele care urmează.

În ceea ce privește recursul intervenienților, Curtea a apreciat neîntemeiată susținerea acestora că instanța nu s-a pronunțat asupra modului de respingere a cererii de intervenție, odată cu soluționarea acțiunii principale, întrucât în ședința publică din 11.1.2012 judecătorul fondului a respins încuviințarea în principiu a cererii incidentale. În același timp, Curtea a reținut ca fiind pertinentă constatarea primei instanțe cu privire la lipsa dovedirii de către intervenienţi a unui interes direct şi actual în temeiul art. 52 Cod procedură civilă., în condițiile în care pentru susținerea cererii de anulare a pct. 8, 9, 10, 11 din Decizia nr. 987/2010 intervenienții nu pot justifica vreo vătămare de drepturi care să fundamenteze sprijinirea apărărilor părții reclamante. De asemenea, în privința constatărilor din decizie vizând obligarea reclamantului la recuperarea drepturilor salariale plătite nelegal, Curtea a observat că nu există o legătură juridică suficientă între interesul reclamantului și cel al intervenienților care să permită lărgirea cadrului procesual într-un litigiu care vizează exclusiv nelegalitatea angajării şi efectuării unor cheltuieli bugetare de ordonatorul de credite al Orașului Ungheni.

Decizia emisă de Camera de Conturi Mureş nu este de natură să încalce drepturile și interesele legitime ale intervenienților, câtă vreme nu s-a reţinut responsabilitatea angajaţilor pentru încasarea acestor sume. Pe de altă parte, faţă de prevederile exprese ale Legii nr. 94/1992 şi ale Regulamentului de aplicare, prin care se indică sfera persoanelor care pot contesta constatările auditorilor publici și cadrul în care se judecă contestațiile formulate de autoritățile auditate, invocarea unui interes nu este suficientă pentru a justifica în cauză legitimare procesuală în formulare unei cereri de intervenție. Respingerea  încuviințării în principiu a cererii de intervenție nu este de natură să aducă prejudicii procesuale intervenienților, din moment ce aceștia au posibilitatea de a ataca în instanţă eventualele dispoziţii emise de către conducătorul autorităţii publice şi de a formula apărări în legătură cu modul de stabilire/plată a acestor drepturi. sens în care interesul acestora poate fi protejat juridic pe calea unei alte acţiuni în justiţie.

În consecință, cum intervenienții nu au devenit părți în faza judecății de primă instanță, aceștia sunt lipsiți de calitatea procesuală necesară pentru a formula critici față de Sentința nr. 166/2012, astfel că motivele de recurs vizând fondul cererii reclamantului nu pot fi analizate de instanță.

Trecând la examinarea recursului reclamantului, în ceea ce privește dezlegarea dată de prima instanță constatării de la pct. 6 și 7 din Decizia nr. 987/2010, Curtea a reţinut, în prealabil, că după pronunţarea sentinţei atacate prin recursul dedus judecăţii, a apărut Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 401 din 15 iunie 2012, impunându-se cu prioritate stabilirea faptului dacă acest act normativ este aplicabil şi în cauză. Prin Legea nr. 84/2012 s-a aprobat exonerarea de plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite prin contracte sau acorduri colective de muncă încheiate înainte de anul 2011, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori.

Potrivit celor reţinute la pct. 6-7 din Decizia nr. 987/2010 emisă de Camera de Conturi Mureş, sumele acordate cu titlu de contravaloare masă caldă şi sume de reprezentare pentru asigurarea unei ţinute decente, prejudiciu constatat a fi creat bugetului local, au fost acordate funcţionarilor recurentului în baza Contractului/Acordului colectiv de muncă nr. 513/85/2006 şi a Actului adiţional nr. 1/5969/117/2007, înregistrate la Direcţia Judeţeană de Muncă şi Solidaritate Socială. Curtea a observat aşadar că contractele colective în baza cărora aceste sume au fost acordate, au fost încheiate anterior anului 2011, fiind de constatat, prin urmare, că exonerarea de plată instituită prin Legea nr. 84/2012 operează şi în cauză.

Aplicabilitatea Legii nr. 84/2012 are ca efect constatarea caducităţii dispoziţiei din pct. 6-7 din Decizia nr. 987/2010 emisă de Directorul Camerei de Conturi Mureş, câtă vreme emiterea actelor de imputare de ordonatorul de credite al Orașului Ungheni nu mai este posibilă. Fiind în prezenţa unei cauze de ineficacitate a Deciziei nr. 987/2010, pct. 6-7 al actului de control nemaiputând produce niciun efect juridic, este de prisos cercetarea argumentelor invocate de recurent pentru desfiinţarea constatării în discuţie, astfel că Curtea de apel a dispus anularea pct. 6-7 al actului emis de Directorul Camerei de Conturi.

În ceea ce privește criticile formulare de recurent față de modul de soluționare a acțiunii prin care s-a urmărit anularea pct. 8 din Decizie, Curtea a reținut că nu poate fi primită susținerea în sensul existenței unei contradicții în raționamentul primei instanțe, care după ce a reținut că achizițiile au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor OUG nr. 34/2006, a menținut totuși constatările auditorilor publici cu privire la cauzarea unui prejudiciu. Nu există nicio antinomie în argumentarea judecătorului fondului, din moment ce partea din considerentele hotărârii legată de respectarea condițiilor OUG nr. 34/2006 privește legalitatea achiziționării directe a produselor, cu respectarea art. 19 din OUG nr. 34/2006, aspect care nu a fost reținut de organul de control că ar prezenta vreo neregularitate. Recurentului i-a fost imputat nesocotirea principiului eficientei utilizări a fondurilor publice,  consacrat de art. 2 lit. f din OUG nr. 34/2006, regulă valabilă și în situația achiziționării directe a bunurilor, produselor ori serviciilor, și nu numai în cazul atribuirilor desfășurate în baza procedurilor prevăzute de art. 18 alin. 1 lit. a-e din OUG nr. 34/2006.

Este adevărat că în situația achiziționării directe, legiuitorul nu a instituit o procedură complexă de selecție a ofertanților, însă și în această situație, autoritatea contractantă este obligată la utilizarea eficientă a banilor publici sau, în terminologia utilizată de OG nr. 119/1999 și Ordinul MFP nr. 1792/2002, de obligația bunei gestiuni financiare. După cum rezultă din prevederile pct. 1 lit. a și lit. b din Ordinul amintit, text a cărui nesocotire a fost reținută de auditori, „înainte de a angaja și a utiliza creditele bugetare, respectiv înainte de a lua orice măsură care ar produce o cheltuială, ordonatorii de credite trebuie să se asigure că măsura luată respectă principiile unei bune gestiuni financiare, ale unui management financiar sănătos, în special ale economiei și eficientei cheltuielilor. În acest scop utilizarea creditelor bugetare trebuie să fie precedată de o evaluare care să asigure faptul că rezultatele obținute sunt corespunzătoare resurselor utilizate”.

Cu alte cuvinte, în cazul achiziționării directe autoritatea contractantă nu va iniția o procedură complexă de atribuire, însă nu se poate vorbi de o bună gestiune financiară dacă nu se realizează o minimă informare în privința prețurilor pieței și o selecție a mai multor oferte. Or, în speță, după cum reiese din nota de relații formulată de ordonatorul de credite reclamant, acesta nu a cunoscut la ce nivel de preț se livrează bunurile achiziționate, acordând credit furnizorului pornind de la împrejurarea că a livrat produse similare mai multor primării sau crezându-se în buna sa credință.

Invocarea de către recurent a faptului că la momentul efectuării achiziției au fost solicitate telefonic oferte de preț pentru produsele achiziționate, pe de o parte, intră în contradicție cu poziția acestuia exprimată prin notele de relații solicitate în cadrul controlului, iar pe de altă parte nu este sprijinit de niciun început de dovadă care să ofere un minim suport probator acestei afirmații. Aducerea în discuție de către recurent a prevederilor art. 36 alin. 2 din HG nr. 925/2006 este lipsit de pertinență, din moment ce norma menționată vizează situațiile în care într-o licitație deschisă ofertele sunt considerate inacceptabile sau neconforme.

Nu pot fi reținute nici criticile recurentului privitoare la lipsa de imparțialitate a judecătorului fondului în aprecierea probelor părților, câtă vreme nu pot fi ignorate ofertele de preț solicitate de organele de control pe motivul că ele sunt din anul 2010, moment la care prețurile produselor în cauză au scăzut semnificativ în contextul economic. Această argumentare nu poate convinge, din moment ce, pe lângă faptul că organul de control a ținut cont și de prețurile din perioada în care recurentul a efectuat achizițiile (spre exemplu, în cazul cloraminei), recurentul nu a dovedit în niciun fel că ar fi existat o tendință de scădere semnificativă de preț în perioada 2008-2010 pe piața echipamentelor PSI, a tâmplăriei PVC sau a europubelelor. În același timp, indiferent de o eventuală fluctuație cunoscută de prețul produselor achiziționate în anul 2008 de recurent, discrepanța între valoarea la care s-au făcut achizițiile și prețurile dovedite de pârât este semnificativă, aspect care, coroborat cu poziția recurentului exprimată în cursul controlului,  dovedește inexistența, anterior angajării cheltuielilor, a unei evaluări a prețurilor bunurilor și produselor care au fost achiziționate.

Împrejurarea că recurentul nu a achitat de bună voie unele dintre prețurile apreciate de pârât a fi supraevaluate, ci doar în urma obținerii unui titlu executoriu de către furnizor, nu prezintă relevanță din perspectiva încălcării principiului bunei gestionări financiare, deoarece interesează producerea unui prejudiciu bugetului local prin angajarea unor cheltuieli în condiții neeconomicoase, fiind indiferent dacă a existat o conivență între ordonatorul de credite și furnizor sau dacă plata a fost făcută din neglijență ori dezinteres față de modul de cheltuire a banului public. De asemenea, discounturile oferite de furnizor sunt nesemnificative raportat la prețul supraevaluat care a fost achitat în final de recurent. Spre exemplu, în cazul eurocontainerelor, cuantumul reducerii oferite de furnizor pentru cele 7 produse vândute se apropie de cuantumul sumei care ar fi fost achitată pentru acele bunuri dacă ar fi fost achiziționate de la un furnizor indicat în ofertele de preț solicitate de organul de control.

Față de cele de mai sus, Curtea a reținut că sunt corecte constatările primei instanțe cu privire la punctul 8 din Decizie, impunându-se menținerea acestora.

Relativ la punctul 10 din Decizie, legat de neregularitățile reținute de auditori privind investiția „Amenajare stații de autobuz orașul Ungheni”, Curtea a reținut că răspunderea asumată de dirigintele de șantier, în temeiul contractului de prestări servicii nr. 6384/25.9.2005, pentru conformitatea lucrărilor atât sub aspect cantitativ cât și calitativ, nu este de natură să exonereze ordonatorul de credite, văzând obligațiile legale ale acestuia stabilite prin Legea nr. 273/2006, de răspunderea care îi revine pentru prejudiciul produs bugetului local prin ordonanțarea unor plăți fără respectarea cerințelor de legalitate și regularitate.

Nu pot primi relevanță argumentele recurentului vizând viciul de care ar fi atinse constatările făcute de auditorii publici externi, determinat de lipsa de cunoștințe a acestora în materia construcțiilor, în condițiile în care din cauza faptului că lucrările decontate nu au avut un corespondent în acte de recepționare și dare în folosință, aceste acte justificative nefiind întocmite, s-a impus de echipa de control ca comisia de recepție și dirigintele de șantier să procedeze la recepția lucrărilor și stabilirea stadiului fizic de execuție. Constatările auditorilor au avut în vedere actele întocmite de reprezentanții recurentului, respectiv Procesul verbal de recepție nr. 3629/4.6.2010 și Situația privind stadiul fizic de realizare a lucrărilor de investiții la data de 4.6.2010. La evaluarea prejudiciului produs s-a mai ținut cont de faptul că pentru lucrările efectuate fără autorizație de construire, fără încunoștințarea Direcției județene pentru controlul în construcții, fără avizele și acordurile prevăzute de lege, recurentul nu a putut prezenta documentația tehnică de execuție care ar fi fost actul elementar pentru aprecierea categoriilor și cantităților de lucrări necesare realizării obiectivelor și a evalua ce s-a realizat din lucrările planificate.

Cu privire la raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar de către recurent, Curtea a reamintit că, astfel cum s-a arătat și la momentul primirii probei la dosarul cauzei, aceasta a fost administrată în cadrul probei cu înscrisuri și nu ca o probă științifică, care ar fi fost inadmisibilă în această fază de judecată. În același timp, acest raport nu este în măsură să combată constatările care provin de la comisia de recepție și dirigintele de șantier, prin care s-a reținut stadiul efectuării lucrărilor și prejudiciul produs bugetului local și nici lipsa autorizațiilor și avizelor necesare desfășurării lucrărilor de construcție și inexistența recepției parțiale și finale a lucrărilor, împrejurări care au condus la stabilirea nelegalității și neregularității plăților efectuate din bugetul local. Efectuarea unor plăți în lipsa actelor menționate este făcută fără o bază legală și documente justificative, condiții impuse ordonatorului de credite de dispozițiile art. 14 alin. 3, art. 23 alin. 1, art. 54 alin. 5 și 6 din Legea nr. 273/2006 și pct. 2 și 3 din OMFP nr. 1792/2002.

În fine, în legătură că neregularitățile constatate în executarea contractului nr. 86/14.1.2009 încheiat de recurent cu SC M. C. SRL, Curtea a observat că afirmațiile din cererea de recurs privind dispariția prejudiciului în urma montării geamurilor vin să confirme realitatea constatărilor făcute de auditorii publici externi, privind încălcarea art. 14 alin. 3 din Legea nr. 273/2006 prin angajarea și efectuarea unor cheltuieli din bugetul local pentru care nu exista bază legală.

În ceea ce privește măsurile dispuse prin pct. 9 și 11 din Decizie, Curtea a reținut că prima instanță a observat în mod corect că fundamentul obligațiilor impuse reclamantului se găsește în prevederile art. 33 alin. 3 din Legea 94/1992, în temeiul cărora „În situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate.” Normele invocate de reclamant, respectiv art. 86 și 68 din Regulamentul vizează întinderea controlului efectuat de auditorii publici externi, în timp ce, în speță, este vorba de obligația stabilită în sarcina ordonatorului de credite de a lua măsurile necesare, cu respectarea termenului de prescripție, în vederea constatării întinderii prejudiciului și a recuperării acestuia. Susținerea reclamantului legată de situația de conflict de interese sau imposibilitate obiectivă în care acesta s-ar afla din cauza faptului că unele dintre actele prejudiciabile au profitat în mod nemijlocit persoanei acestuia nu poate fi reținută, din moment ce reclamantul nu este pus în situația de a aprecia asupra legalității plăților care s-au realizat din fondurile publice, ci îi revine obligația clară de a lua măsurile necesare în vederea readucerii la bugetul unității administrativ teritoriale a sumelor care au fost angajate în condițiile abaterii de la legalitate și regularitate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1-2 şi alin. 3 teza întâi Cod procedură civilă, recursul intervenienților a fost respins, în timp ce recursul reclamantului a fost admis, cu consecinţa modificării în parte a hotărârii atacate în sensul celor de mai sus și menținerea celorlalte dispoziții ale primei instanțe

Domenii speta

Spete similare