Dispoziţiile art. 215 alin. 2 Cod proc. fiscală sunt dispoziţii imperative, nedepunerea cauţiunii fiind sancţionată de legiuitor.
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava şi înregistrată sub nr. 5012/86/24.07.2007, reclamanta S.C. „S.C.” S.R.L. Suceava a contestat Decizia nr. 6 din 29.01.2007 emisă de către D.G.F.P. Suceava şi a solicitat, de asemenea, suspendarea executării actului administrativ atacat.
Prin încheierea din 15.10.2007, Tribunalul Suceava a respins cererea de suspendare reţinând în esenţă că potrivit art. 215 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, instanţa competentă poate suspenda executarea actului administrativ fiscal dacă se depune o cauţiune de până la 20 % din cuantumul sumei contestate.
Ca urmare prin încheierea de şedinţă publică din data de 14.09.2007 s-a pus în vedere reclamantei să plătească o cauţiune în sumă de 5000 lei, dar aceasta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Împotriva încheierii a declarat recurs petenta, arătând că este de acord cu achitarea cauţiunii, dar că nu a putut-o plăti pentru termenul din 15.10.2007, întrucât administratorul era plecat din ţară la acea dată.
Recursul a fost apreciat neîntemeiat şi respins pentru următoarele considerente:
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă prerogativa instanţei de a aprecia asupra oportunităţii acordării suspendării actului administrativ fiscal, ia naştere după depunerea unei cauţiuni în cuantum de până la 20 % din suma contestată.
În speţa de faţă însă, deşi cuantumul cauţiunii a fost fixat de instanţă la data de 14.09.2007, ce urma a fi achitat până la data de 15.10.2007, contestatoarea nu a făcut dovada consemnării sumei de bani stabilite (deşi aceasta reprezenta mai puţin de 5% din valoarea contestată) şi nici dovada imposibilităţii plăţii, mărginindu-se să afirme că administratorul societăţii este plecat în străinătate, fără să facă nici o dovadă în acest sens.
Ca urmare, având în vedere că în speţă contestatoarea nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei imperative a consemnării cauţiunii, în mod corect prima instanţă a respins cererea de suspendare.
În consecinţă, în temeiul art. 312 Cod proc. civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
Curtea de Apel Iași
Drept procesual fiscal. Decizie de angajare a răspunderii solidare. Comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal. Legalitate. Tardivitatea contestației administrativ-fiscale. Lipsa de relevanță a recomunicării actului administrativ la cerer
Tribunalul Satu Mare
Fonduri nerambursabile
Curtea de Apel Suceava
Taxa de poluare. Legea aplicabilă raportului juridic de drept fiscal dedus judecăţii
Curtea de Apel Oradea
CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Recurs. Anulare decizie de impunere emisa de organul fiscal
Curtea de Apel Craiova
Finanţe. Financiar. Implicaţii ale Min. Finanţelor