Întreruperea executării pedepsei pe motive medicale .Admisibilitate. Lipsa pericolului concret pentru ordinea publică.

Decizie 238 din 28.05.2008


Legea  nu face distincţie,  în ce priveşte întreruperea executării pedepsei, între boli curabile şi boli incurabile, fiind suficient să se constate că în condiţiile detenţiei boala ar expune sănătatea condamnatului la urmări grave. Pericolul concret pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta condamnatul prin punerea sa în libertate, se apreciază de către instanţa de judecată prin analizarea elementelor de fapt.

Prin sentinţa penală nr. 360 din 27.11.2007 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 166/40/2007, s-a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul C. A..

Pentru a hotărî astfel, a reţinut prima instanţă că prin cererea înregistrată la data de 09.03.2007, pe rolul Tribunalului Botoşani, condamnatul C. A., deţinut în Penitenciarul Botoşani, a solicitat întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare, în temeiul art. 455 rap. la art. 453  lit. a Cod procedură penală, motivat de faptul că suferă de mai multe afecţiuni, cataractă, ciroză, diabet, care nu pot fi tratate în regim de detenţie.

Investit cu soluţionarea cererii, tribunalul a dispus, la cererea petentului efectuarea unei expertize medico-legale la Serviciul de Medicină Legală Botoşani, care să constate dacă afecţiunile de care suferă petentul impun întreruperea executării pedepsei.

Prin adresa nr. 23/1.06.2007  Serviciul de Medicină Legală Botoşani a comunicat raportul de expertiză medico-legală concluzionând că petentul C. A. prezintă „Diabet zaharat insulino-necesitant, decompesat complicat, Polineuropatie diabetică periferică, HTA esenţială stadiul II, cardiopatie ischemică cronică dureroasă, hernie de disc în faţă neuro-chirurgicală, afecţiuni care necesită tratament igienico-dietetic şi medicamentos care poate fi efectuat în reţeaua sanitară a Ministerului Justiţiei. S-a mai concluzionat că afecţiunea coloanei vertebrale constituie o urgenţă neuro-chirurgicală, recomandându-se o intervenţie chirurgicală prin internarea în Spitalul Penitenciar Rahova şi operarea într-o clinică de specialitate.

Petentul a contestat rezultatele acestei expertize şi instanţa, constatând că nu se regăsesc în actul medical concluziile unui medic cardiolog, constatând că expertiza medico-legală a fost efectuată defectuos, a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 03 iulie 2007, efectuarea unei noi expertize medico-legale la Institutul de Medicină Legală Iaşi.

Din Expertiza medico-legală efectuată de IML Iaşi rezultă că petentul suferă de afecţiunile mai sus arătate, la care se adaugă şi tuberculoza pulmonară activă, care necesită tratament medicamentos în condiţii de internare în Spitalul Penitenciar Tîrgu Ocna. Se concluzionează prin noul act medical, că celelalte afecţiuni pe care le prezintă petentul, pot fi tratate în reţeaua ANP, până la vindecarea tuberculozei pulmonare, urmând ca după aceea să fie reevaluat petentul pentru afecţiunea neurochirurgicală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul. În motivarea recursului, acesta a arătat că, faţă de starea sa actuală de sănătate, se impune întreruperea executării pedepsei, pentru a efectua operaţia de hernie de disc.

În cauză s-a efectuat o nouă expertiză medico-legală, de către IML „Mina Minovici” Bucureşti şi s-a depus la dosarul cauzei o caracterizare întocmită de Penitenciarul Botoşani.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform disp. art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Condamnatul C. A. se află în prezent în executarea pedepsei rezultante de 18 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 308/29.10.2003 a Tribunalului Suceava modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 1059/24.02.2004 a ÎCCJ Bucureşti, fiind arestat (preventiv, şi apoi în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 347/2003) de la data de 09.04.2003.

Din concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr. A5/2219/2008 din 19.05.2008 efectuat de către INML „Mina Minovici” Bucureşti reiese că acesta  suferă de:

1. Discopatie vertebrală lombară cu hernie de disc nivel L5;

2. TBC pulmonar secundar fibronodular regresiv, în curs de stabilizare, lob superior stâng;

3. Diabet zaharat tip 2 insulino-necesitant;

4. Cardiopatie ischemică-în observaţie;

5. Fractură ambe oase antebraţ stâng – 2003 agresiune, operată (2004) consolidată, cu: - material de osteosinteză restant;

- bursită olecraniană.

6. Tulburare organică de personalitate;

7. Obezitate grad 2;

8. Dislipidemie mixtă.

Se mai reţine în acelaşi raport de expertiză că „ Patologia vertebro-medulară, de la punctul 1, necesită efectuarea unei intervenţii chirurgicale ce se poate realiza prin internare într-o unitate medicală de profil ce aparţine Ministerul Sănătăţii Publice”.

Faţă de aceste aspecte, se concluzionează că „în situaţia în care sus-numitul acceptă această operaţie, având în vedere riscul chirurgical determinat de patologia asociată (cu precădere cea de la punctele 2 şi 3) avansăm propunerea de întreruperea  executării pedepsei pe o perioadă de aproximativ 3 luni de zile timp în care C. A. să poată beneficia de tratamentul recomandat”.

În instanţă, petentul a arătat că doreşte să efectueze operaţia recomandată, cu asumarea riscurilor generate de celelalte afecţiuni de care suferă.

Din caracterizarea depusă la dosarul cauzei, reiese că petentul a executat până în prezent, un număr de 1862 zile închisoare, câştigând prin muncă 102 zile. În toată această perioadă, a avut un bun comportament, a manifestat o atitudine corespunzătoare în relaţiile cu cadrele şi cu colegii în desfăşurarea actelor socio – educative, nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat de 9 ori cu suplimentarea drepturilor la pachet/vizită.

Se poate concluziona astfel că lăsarea lui în libertate pentru o perioadă necesară efectuării operaţiei nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în condiţiile în care condamnatul a conştientizat consecinţele faptei sale şi a depus eforturi pentru a se reeduca.

Cum operaţia impusă de starea sa de sănătate nu poate fi efectuată în reţeaua sanitară a penitenciarelor, reiese că sunt îndeplinite în cauză, cumulativ, cerinţele prev. de art. 453 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, cererea formulată fiind astfel întemeiată.

Aşa fiind, Curtea, constatând fondat recursul declarat de condamnat, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, îl va admite.

Va dispune întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 308/29.10.2003  a Tribunalului Suceava (dosar 4495/2003), definitivă prin decizia penală nr. 1059/24.02.2004 a Î.C.C.J. Bucureşti  (M.E.P.Î. nr. 347/2003 din data de 09.03.2004), pe o durată de 3 (trei) luni, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 455 alin. 2 rap. la art. 4531 Cod procedură penală, pe durata întreruperii executării pedepsei, condamnatul va respecta următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita localităţii de domiciliu (com. Ciprian Porumbescu, judeţul Suceava) decât în cazul deplasării la o instituţie medicală;

b) să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu (com. Ciprian Porumbescu, judeţul Suceava), conform programului de supraveghere întocmit de acesta.

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Curţii de Apel Suceava.

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

Va atrage atenţia condamnatului asupra disp. art. 454 alin. 12 Cod procedură penală, ce se referă la revocarea întreruperii executării pedepsei în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a obligaţiilor de mai sus, cu consecinţa punerii în executare a pedepsei privative de libertate.