Restituirea cauzei la parchet. Cercetare penală efectuată de un organ necompetent. Excepţie invocată pentru prima dată în faţa instanţei de apel. Consecinţe

Decizie 25A din 02.02.2009


Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala si pentru cauze de minori si de familie, decizia penala nr. 25/A  din 2 februarie 2009

Restituirea cauzei la parchet. Cercetare penala efectuata de un organ necompetent. Exceptie invocata pentru prima data în fata instantei de apel. Consecinte

Conform art. 332 alin. 1 teza a II-a C. pr. pen., pentru a putea determina restituirea cauzei la parchet, nulitatea referitoare la necompetenta organului care a efectuat cercetarea penala trebuie invocata pâna la începerea dezbaterilor în fata primei instante, în caz contrar, o asemenea nulitate fiind acoperita prin desfasurarea cercetarii judecatoresti.

Aceasta nulitate absoluta poate fi ridicata si în caile de atac, însa numai în conditiile în care a fost invocata la prima instanta înainte de terminarea cercetarii judecatoresti, iar instanta a respins cererea de restituire a cauzei la parchet.

art. 332 alin. 1 C. pr. pen.

Prin sentinta penala nr.807 din 16.07.2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - sectia I penala s-a dispus condamnarea inculpatilor M.D. si B.G.V. si achitarea inculpatei T.A.I.

 Împotriva acestei hotarâri, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, precum si inculpatii M.D. si B.G.V.

Parchetul a criticat hotarârea primei instante sub aspectul gresitei achitari a inculpatei T.A.I. si gresitei individualizari a pedepsei aplicate inculpatului B.G.V.

La termenul la care au avut loc dezbaterile asupra apelului, parchetul a invocat si faptul ca dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în sedinta nepublica, împrejurare ce atrage nulitatea absoluta a sentintei pronuntate, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare.

Inculpatul M.D. a criticat sentinta instantei de fond sub urmatoarele aspecte: nelegalitatea sesizarii instantei, fata de împrejurarea ca prezenta cauza se afla în caz de indivizibilitate cu o alta cauza în care inculpatul era cercetat de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (D.I.I.C.O.T.), împrejurare ce atragea competenta D.I.I.C.O.T. si cu privire la infractiunea pentru care a fost trimis în judecata în cauza de fata; gresita condamnare a inculpatului.

Criticile inculpatului B.G.V. au vizat gresita sa condamnare, acesta sustinând ca este nevinovat.

Analizând hotarârea apelata atât prin prisma criticilor formulate, dar si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, Curtea retine urmatoarele:

Dat fiind faptul ca în cauza au fost invocate doua motive de nulitate absoluta, care ar atrage, fie desfiintarea solutiei si restituirea cauzei la parchet, fie trimiterea cauzei spre rejudecare, motive prioritare în analiza în raport de cele prin care se critica solutia pe fondul sau, Curtea va proceda mai întâi la verificarea acestor critici.

În ceea ce priveste motivul de apel legat de nelegala sesizare a instantei, Curtea constata ca în realitate, ceea ce se invoca de inculpatul M.D. este necompetenta materiala a organului de urmarire penala si nu neregularitatea sesizarii instantei de judecata. Astfel, se sustine faptul ca, în cauza, competenta de efectuare a actelor de urmarire penala ar fi apartinut DIICOT, în raport de împrejurarea ca faptele din prezenta cauza se afla în caz de indivizibilitate cu o alta fapta, pentru care urmarirea penala s-a efectuat de catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.

În legatura cu aceasta exceptie, Curtea retine, în primul rând, un impediment procedural care împiedica instanta sa o analizeze.

Astfel, potrivit art. 332 C. pr. pen. când se constata, înainte de terminarea cercetarii judecatoresti, ca în cauza supusa judecatii s-au efectuat acte de cercetare penala de catre un alt organ decât cel competent, instanta se desesizeaza si restituie cauze procurorului; cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc dupa începerea dezbaterilor.

Ca atare, în aceasta situatie, ne aflam într-un caz în care legiuitorul deroga de la trasaturile nulitatii absolute cu care este sanctionata încalcarea normelor referitoare la competenta materiala, în sensul ca nulitatea nu poate fi invocata decât pâna la începerea dezbaterilor în fata primei instante. Bineînteles, aceasta nulitatea absoluta poate fi ridicata si în caile de atac, ea constituind de altfel si motiv de recurs (art. 3859 pct. 1 C. pr. pen.), însa numai în conditiile în care a fost invocata la prima instanta  înainte de terminarea cercetarii judecatoresti, iar instanta a respins cererea de restituire a cauzei la parchet.

În cauza, aceasta exceptie a fost formulata pentru prima data cu ocazia dezbaterilor asupra apelului, situatie în raport de care Curtea constata ca nulitatea absoluta s-a acoperit prin vointa legii, conform art. 332 alin. 1 teza a II-a C. pr. pen.

Pe de alta parte, chiar daca exceptia ar fi fost invocata în termen, Curtea apreciaza ca ea nu ar fi fost întemeiata, fiind lipsita de relevanta existenta cazului de indivizibilitate invocat, atâta vreme cât cele doua dosare au fost cercetat separat, Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti fiind organul de urmarire penala competent a efectua cercetarile pentru infractiunile pentru care inculpatul M.D. a fost trimis în judecata.

Un argument suplimentar în acest sens este dat si de dispozitiile art. 45 alin. 12 C. pr. pen. care stabilesc ca în faza de urmarire penala nu se aplica prevederile art. 35 alin. 4 C. pr. pen., caci potrivit acestora din urma, competenta de a judeca cauzele reunite ramâne dobândita instantei chiar daca pentru fapta ce a determinat competenta acestei instante s-a dispus disjungerea. Asadar, daca pentru ipoteza disjungerii cauzei nu opereaza o prorogare de competenta, ci urmarirea penala trebuie sa se efectueze de catre organul competent în raport de infractiunile pentru care se efectueaza cercetarile, cu atât mai mult o atare problema nu se poate ridica în situatia în care cauzele sunt cercetate separat.

În raport de toate aceste considerente, Curtea constata neîntemeiata critica formulata de inculpatul M.D., cazul de nulitate absoluta invocat nefiind incident.

1