Apel. Soluţii. Desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare

Apel. Soluţii. Desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

C. proc. pen., art. 379

A. În situaţia în care nu există concordanţă între considerente şi dispozitivul hotărârii cu privire la durata pedepsei aplicate inculpatului, acesta a fost condamnat şi pentru o infracţiune cu care instanţa nu fusese sesizată, iar în latura civilă, în dispozitiv a fost obligată o altă persoană la repararea prejudiciului, apelul procurorului este fondat, sentinţa urmând să fie desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în prim grad.

La data de 14 decembrie 2010, Tribunalul Mureş pronunţă sentinţa penală nr.181 prin care:

L-a condamnat pe inculpatul I.AL., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d, e Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. 1, 3  Cod penal şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 Cod penal şi art. 76 lit. a Cod penal.

I-a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a,b Cod penal.

A fost condamnat inculpatul I.AL. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 Cod penal şi art. 76 lit. b Cod penal şi i s-a interzis acestui inculpat, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a,b Cod penal.

Au fost contopite conform prevederilor art. 33 lit. a Cod penal, art. 34  lit. b Cod penal, cele două pedepse aplicate inculpatului, prin această hotărâre, respectiv aceea de 3 ani închisoare, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare, alături de care a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e,d Cod penal pe o durată de 2 ani.

S-a dispus, conform prevederilor art. 861 Cod penal, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata termenului de încercare de 5 ani calculat conform prevederilor art. 82 Cod penal şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind condiţiile şi consecinţele revocării suspendării executării pedepsei.

În baza dispoziţiilor art. 863 alin. 1, 3 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, inculpatul s-a dispus să  respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune  la datele fixate conform programului de supraveghere  ce va fi stabilit de această instituţie;

b) - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus  suspendarea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a,b Cod penal, pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, iar în baza dispoziţiilor art. 864 Cod penal, i s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a măsurii dispuse sau a obligaţiilor care îi revin, se va dispune revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei închisorii în regim de detenţie.

S-a admis, în parte, conform prevederilor art. 17 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentanta Ministerului Public, pentru victima minoră B.M. şi a fost obligat inculpatul să îi plătească acesteia suma de 5.000 lei daune morale, respingându-se restul pretenţiilor.

A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a adopta această soluţie instanţa de fond a avut în vedere  următoarele argumentaţie, faptică şi juridică:

Din analiza tuturor mijloacelor de probă, instanţa a constatat că în ziua de 23 martie 2010, în jurul orelor 17:00 - 18:00, inculpatul s-a întâlnit, la magazinul martorului C.E.I., cu partea vătămată minoră B.M., pe care o cunoştea, întrucât locuiau în aceeaşi localitate şi, la ieşirea din magazin, i-a propus părţii vătămate să meargă la locuinţa lui, sub pretextul că o să îi dea nişte alimente,  astfel că minora a fost de acord.

Partea vătămată a ajuns, prima, la casa inculpatului, dar imediat ajuns şi acesta, împrejurare observată de vecina inculpatului, martora I.N., care a declarat că, în momentul, în care fata a intrat în casa inculpatului, acesta se uita pe stradă, ca şi când ar fi dorit să vadă dacă cineva a observat acest lucru.

Înăuntru, inculpatul a încuiat uşa de acces din interior, după care a împins-o pe pat pe minoră, a prins-o de mâini, imobilizând-o (în atare mod justificându-se leziunile traumatice de la nivelul membrelor superioare, care s-au putut produce prin comprimare între două planuri dure, posibil în condiţiile unei imobilizări, iar pentru vindecare acestor leziuni sunt necesare 1 – 2 zile îngrijiri medicale, dar şi mai multe hematoame şi echimoze la nivelul antebraţelor) şi a început să o sărute pe faţă şi pe gură, în timp ce, o mângâia; apoi, s-a dezbrăcat şi el, i-a dat jos şi minorei  pantalonii şi chiloţii, deşi fata i-a spus că nu vrea, s-a aşezat, apoi, lângă ea, pe pat şi a continuat să o mângâie. La un moment dat, i-a introdus un deget în vagin, după care şi penisul şi, aşa cum a declarat şi partea vătămată minoră, nu a durut-o, dar a simţit penetrarea care nu a fost completă, întrucât inculpatul şi-a dat seama că aceasta este virgină – aspect relevat şi de examinarea medico-legală, ce nu a indicat existenţa vreunor rupturi recente sau vechi, în ceea ce priveşte himenul victimei.

Deoarece partea vătămată a început să plângă, inculpatul i-a dat un prosop, să se şteargă în zona organelor genitale, după care cei doi s-au îmbrăcat. La plecarea părţii vătămate din locuinţa sa, într-adevăr inculpatul i-a dat acesteia un borcan cu untură, două ţigări şi două plicuri cu cafea şi i-a cerut să nu spună nimănui că l-a vizitat. De asemenea, şi la plecare, aceasta a ieşit printr-o poartă laterală, ceea ce a presupus faptul că inculpatul nu a dorit, ca vreun vecin sau alte persoane, care ar fi trecut întâmplător, pe stradă, la acel moment, să vadă că victima l-a vizitat, aceste aspecte fiind relatate de aceeaşi martoră I.N.. Partea vătămată a ajuns acasă - situată la aproximativ 1,5 km distantă de locuinţa inculpatului, şi văzând bunurile pe care victima le avea asupra ei, părinţii ei au întrebat-o de unde le are si ce s-a întâmplat de a întârziat, în cele din urmă aceasta povestindu-i mamei sale evenimentul.

Aşadar, susţinerile părţii vătămate cu privire la faptul că a fost agresată de către inculpat au fost confirmate de actele medico-legale existente la dosar. Totodată, susţinerile inculpatului cu privire la faptul că victima s-a dezbrăcat singură şi el nu a făcut nimic, altceva, decât să-şi frece organul sexual de zona genitală a ei, au fost infirmate, atât de existenţa leziunilor constatate pe membrele superioare ale victimei cât şi de constatările medico-legale, în ceea ce priveşte existenţa unei penetrări vaginale, cu un corp cilindric, posibil deget, precum şi a celorlalte leziuni de la nivelul membrelor superioare, lucru care s-a coroborat şi cu susţinerile părţii vătămate.

Toate acestea au dus la concluzia că inculpatul a dorit, încă de la început  - de când a acostat-o pe victimă – să abuzeze de ea, dar şi că a agresat-o sexual pe aceasta, în locuinţă, iar la plecare i-a dat acele alimente şi i-a cerut să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, tocmai pentru a-şi acoperi activitatea infracţională. Justificările inculpatului, în sensul că a chemat-o pe fată la el „să se joace”, adică să-şi petreacă timpul liber împreună, „să nu mă plictisesc” şi că fata „s-a simţit bine” au fost apreciate ca evident neserioase şi ele au fost înlăturate, fiind de neacceptat ca o persoană matură şi chiar cu un nivel ridicat de pregătire, de şcolarizare, să adopte o atare conduită faţă de o persoană minoră, să facă astfel de propuneri chiar dacă el credea că fata are 14 ani,

În raport cu afirmaţiile constante ale inculpatului şi ale părţii vătămate, precum şi ale martorilor indirecţi, dar şi cu modalitatea, concretă, de exercitare a agresiunii sexuale asupra părţii vătămate şi cu zona vizată şi lezată, instanţa a apreciat că acuzaţia adusă  inculpatului este întemeiată, fiind vădită intenţia directă inculpatului de a întreţine, un act sexual, normal cu victima a cărei vârstă, în mod evident,  nu îi dădea posibilitatea de a-şi exprima în vreun fel consimţământul, în condiţiile în care constatările medico-legale vin să susţină afirmaţiile părţilor în acest sens.

Aşa cum a reieşit din concluziile raportului de examinare medico-legală a minorei, aceasta, la examenul medical efectuat la data de 23 martie 2010, era virgină din punct de vedere anatomic, dar prezenta un himen uşor complezent, care ar fi permis penetrarea orificiului cu un corp dur, cilindric (posibil deget), fără deflorare; s-au mai constatat leziuni, la nivelul membrelor superioare, care s-au putut produce prin comprimare între două planuri dure, posibil în condiţiile unei imobilizări, iar pentru vindecare acestor leziuni le erau necesare 1 – 2 zile îngrijiri medicale. Raportul medico-legal de constatare a mai menţionat, în plus faţă de cele  indicate mai sus, mai multe hematoame şi echimoze la nivelul antebraţelor, neindicând existenţa vreunor rupturi recente sau vechi în ceea ce privea himenul victimei, toate acestea confirmând şi susţinând că inculpatul a exercitat asupra părţii vătămate, acte de agresiune de intensitate modică, dar şi o agresiune sexuală.

Atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti,  minora a fost audiată şi în prezenţa unui psiholog din cadrul Organizaţiei „Salvaţi Copii” Mureş, dar şi al Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, partea arătând aceleaşi aspecte ca cele reţinute în starea de fapt. Totodată, la dosarul cauzei s-a depus un raport de evaluare psihologică, în ale cărui concluzii s-a arătat că deşi minora a relatat aceleaşi aspecte în mod constant, evenimentul prin care a trecut nu a fost perceput de aceasta cu o intensitate semnificativă, şi nici nu a influenţat dezvoltarea sa psihoemoţională, minora neprezentând indicatorii tipici ai unei traume de tip sexual.

Aşadar, în drept, fapta inculpatului I.Al. care la data de 23 martie 2010 a întreţinut un raport sexual cu partea vătămată B.M. – minoră în vârstă de 11 ani - împotriva voinţei acesteia, în locuinţa acestuia, în data de 23 martie 2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, faptă prevăzută şi pedepsită de  art. 197 alin. 1,3 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepsei care urmează i-a fost aplicată inculpatului, în condiţiile în care s-a stabilit, pe bază de probe, că acesta este autorul infracţiunii pe care a comis-o cu vinovăţie, dar şi că răspunde din punct de vedere penal, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal şi anume - gradul de pericol social concret, ilustrat de împrejurările care compuneau conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, dar şi extrinseci acesteia, cum sunt, în esenţă,  acţiunea inculpatului asupra unei minore, natura intenţiei sale şi manoperele folosite – „captatio” şi „sugestio” şi chiar şi violenţă - în realizarea rezultatului dorit şi urmărit, faptul că a profitat de neştiinţa şi inocenţa victimei cu care dorea să se „joace”, locul şi timpul comiterii activităţii infracţionale, urmările cauzate, concretizate în lezarea unor drepturi fundamentale ale părţii vătămate – dreptul la integritate corporală şi la libertatea vieţii sexuale, dar şi dreptul la o dezvoltare normală, armonioasă a victimei sub toate aspectele, ţinând cont de vârsta fragedă a acesteia, de doar unsprezece ani la acea dată, toate acestea imprimând acţiunii sale un grad ridicat de pericol social. De asemenea, s-a ţinut cont şi de persoana inculpatului care a avut o atitudine relativ sinceră pe parcursul procesului penal, de vârsta acestuia. Relevantă a fost şi evaluarea psihologică a părţii vătămate, procedură în cadrul căreia, deşi s-a conturat, din relatările constante ale victimei, existenţa infracţiunii, totuşi s-a concluzionat că datorită modului inocent, de o intensitate redusă, în care a fost perceput evenimentul prin care a trecut, acesta nu a influenţat dezvoltarea sa psihoemoţională, minora neprezentând indicatorii tipici ai unei traume de tip sexual care să îi pună în pericol chiar dezvoltarea sa ulterioară sub toate aspectele: fizică, emoţională, comportamentală.

Toate aceste aspecte au justificat reducerea sub minimul special, a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, prin reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante judiciare, date de art. 74 alin. 1 lit. a,c Cod penal. Împrejurarea existenţei unor antecedente penale de aceeaşi natură, concretizate de mai multe condamnări ale inculpatului în anul 1994, 1996, 1997 era dovedită de fişa de cazier judiciar a inculpatului, însă nu s-a reţinut starea de recidivă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. ultim Cod penal

Sintetizând aceste elemente de individualizare, instanţa a considerat că o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 4 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. 1, alin. 3 Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 74 Cod penal şi ale art. 76 lit. b Cod penal, va reprezenta un tratament penal just în contextul dat, realizându-se totodată şi scopul sancţiunii penale înserat în economia art. 52 Cod penal, fiind respectat şi principiul proporţionalităţii sancţiunii aplicate în raport cu gravitatea faptei penale.

De asemenea, în raport de întregul ansamblu de probe care a conturat fapta şi persoana inculpatului şi ţinând cont de considerentele mai-sus expuse, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea propriu-zisă a acesteia, suspendarea condiţionată a executării ei fiind necesară şi suficientă pentru reeducarea inculpatului.

În atare situaţie, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 Cod penal, ca modalitate de executare a pedepsei astfel stabilite, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării ei, stabilind un termen de încercare de 5 ani, din care 3 ani reprezenta cuantumul pedepsei, iar 2 ani termenul stabilit de dispoziţiile procedural-penale.

Totodată, pe durata suspendării executării pedepsei, în baza dispoziţiilor art. 863 alin. 1, 3 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune  la datele fixate conform programului de supraveghere  ce va fi stabilit de această instituţie;

b) - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus şi suspendarea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a,b Cod penal, pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, iar în baza dispoziţiilor art. 864 Cod procedură penală, instanţa a atras atenţia acestuia că, în caz de încălcare, cu rea-credinţă, a măsurii dispuse sau a obligaţiilor care îi revin, se va dispune revocarea suspendării şi executarea în întregime a pedepsei.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în cursul urmăririi penale partea vătămată B.M. – prin reprezentanţii săi legali numita S.M., mama părţii vătămate – s-a constituit parte civilă, cu suma de 5.000 lei.

În faţa instanţei de judecată, partea vătămată B.M.  – minoră în vârstă de 11 ani, prin reprezentanţii săi legali mama S.M., a arătat în faţa instanţei de judecată, că-şi menţine constituirea de parte civilă, iar reprezentantul parchetului a  solicitat a se constata că exercită şi din oficiu acţiunea civilă, potrivit prevederilor art. 17 Cod procedură penală, solicitând  obligarea inculpatului  la plata de daune morale, într-un cuantum de 10.000 lei.

În condiţiile exercitării de către reprezentanţii legali ai minorei B.M., precum şi din oficiu a acţiunii civile, conform prevederilor art. 17 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa a admis această acţiune civilă, exercitată din oficiu de reprezentantul Ministerului Public, pentru victima minoră şi l-a obligat pe inculpatul M.I. să îi plătească acesteia suma de 5.000 lei daune morale.

Asupra cuantumului acestor daune, s-a arătat faptul că, în legislaţia actuală, nefiind prevăzut un criteriu matematic, abstract de evaluare a cuantumului despăgubirilor morale, această operaţiune este lăsată la aprecierea judecătorului, în funcţie atât de suferinţele psihice îndurate de parte - în cauza de faţă concretizate în prejudiciul fizic, psihic şi moral suportat, argumentat de suferinţele la care a fost supusă minora, prin acţiunea agresivă a inculpatului, acţiune exercitată asupra unei minore, aflate la debutul perioadei sale de dezvoltare preadolescentină - cât şi de faptul că aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire nejustificată a părţii şi nicio exploatare neîntemeiată a patrimoniului inculpatului în prezent major.

În baza prevederilor art. 193 alin. 1 Cod procedură penală, precum şi a art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească suma de 76,5 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă, precum şi suma de 1200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma reprezentând contravaloarea onorariilor avocaţiale din oficiu, din cursul urmăririi penale şi din faza de judecată, s-au prevăzut a fi avansate Baroului de Avocaţi Mureş, din fondul special al Ministerului Justiţiei repartizat Tribunalului Mureş.

Această hotărâre a instanţei de fond, în termen legal, a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, care a invederat că aceasta se caracterizează prin nelegalitate şi netemeinicie, impunându-se a fi desfiinţată şi a fi retrimisă, cauza spre rejudecare, instanţei de fond.

S-a arătat în apelul astfel declarat că:

În speţă, instanţa de fond a stabilit şi şi-a motivat hotărârea în sensul că, în drept, fapta inculpatului I.Al. ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de viol, faptă prev. şi ped. de art. 197 alin. 1, 3 Cod penal şi sintetizând elementele de individualizare (gradul de pericol social concret al faptei, persoana inculpatului care a avut o atitudine relativ sinceră pe parcursul procesului penal, vârsta acestuia, evaluarea psihologică a părţii vătămate - care a relevat că minora nu a prezentat indicatorii tipici ai unei traume de tip sexual care să îi pună în pericol dezvoltarea sa ulterioară sub toate aspectele), instanţa a considerat că o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. şi ped. de art. 197 alin. 1, 3 Cod penal cu aplic. prev. art. 74 Cod penal şi ale art. 76 lit. b Cod penal va reprezenta un tratament penal just, realizându-se scopul sancţiunii penale inserat în art. 52 Cod penal, fiind respectat şi principiul proporţionalităţii sancţiunii aplicate în raport cu gravitatea faptei penale.

Cu toate acestea, instanţa de fond a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol (3 ani închisoare cu reţinerea art. 74 Cod penal şi art. 76 lit. a Cod penal) şi lipsire de libertate (2 ani închisoare cu reţinerea art. 74 Cod penal, art. 76 lit. b Cod penal), fapte prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 şi 3 Cod penal, art. 189 alin. 1, 2 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, existând astfel o neconcordanţă între motivarea, în drept şi dispozitiv, pe de o parte, iar pe de altă parte instanţa l-a condamnat pe inculpat şi pentru infracţiunea de lipsire de libertate, aceasta a depăşit limitele sesizării, aspecte care in opinia acuzării, afectează hotărârea instanţei de fond de nulitate, cauza urmând a fi trimisă spre judecare la instanţa de fond.

De asemenea, prin condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă prev. şi ped. de art. 197 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu reţinerea de circumstanţe atenuante, instanţa a individualizat greşit pedeapsa, coborând nepermis de mult sub limita prevăzută de textul sancţionator, astfel încât pedeapsa aplicata nu a exprimat corect gradul de pericol social al faptei inculpatului şi nu asigură resocializarea acestuia.

Analizând apelul astfel declarat prin prisma prev. art.370-374 şi 378 Cod procedură penală cu referire la disp.art.317 Cod procedură penală se reţine că acesta are caracter fondat impunându-se a fi admis şi a se dispune rejudecarea cauzei de instanţa de fond, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Dispoziţiile expuse de legiuitorul român în prev. art.317 Cod procedură penală sunt dispoziţii cu caracter imperativ de care instanţa este ţinută să ţină seama la soluţionarea unei cauze aflată pendinte pe rolul său. Dacă s-ar fi citit cu maximă atenţie rechizitoriul întocmit la data de 25.06.2010, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, s-ar fi putut constata cu uşurinţă, că inculpatul I.Al. a fost deferit justiţiei sub acuza săvârşirii infracţiunii incriminate de disp. art.197 alin.1,3 Cod penal. Tot din partea finală a rechizitoriului, la pct.2 rezultă că, în conformitate cu prev.art.10 lit.d Cod procedură penală, acesta – învinuitul I.Al. – a fost scos de sub urmărire penală pentru infracţiunea incriminată de art.189 alin.1 şi 2 Cod penal (lipsire de libertate în mod ilegal, această dispoziţie a procurorului de caz bucurându-se de caracter definitiv, deoarece, ea nu a fost atacată cu plângere, în conformitate cu prev. art.2781 alin.1 teză finală Cod procedură penală.

Depăşindu-şi în mod evident cadrul investirii instanţa de fond nu doar că a păşit la condamnarea inculpatului pentru două fapte penale (în contextul în care el a fost trimis în judecată pentru comiterea uneia singure) dar în mod paradoxal, între dispozitiv şi considerentele hotărârii apare o evidentă contradicţie. La fila 8 a sentinţei criticate, alineatul 3, rezultă că în  urma deliberării, instanţa a găsit necesar să-l condamne pe inculpat pentru infracţiunea de viol, la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare şi o pedeapsă complementară de 4 ani de interzicere a drepturile prev. de art.64 lit.a, b Cod penal. Desigur că, o asemenea pedeapsă, s-a apreciat că trebuie să-i fie aplicată inculpatului ca urmare a reţinerii faţă de acesta, a prev. art.74 Cod penal rap.la art.76 lit.b Cod penal. Cu toate acestea, în dispozitivul sentinţei criticate, inculpatul este condamnat pentru infracţiunea de viol la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi la o pedeapsă complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.d şi e Cod penal. Prin urmare, nu există coincidenţă de pedepse pentru această faptă nici în ceea ce priveşte pedeapsa principală nici în ceea ce priveşte pedeapsa complementară, această din urmă pedeapsă vizând şi o altă categorie de drepturi ce sunt interzise ca exerciţiu inculpatului. Inculpatul a fost condamnat şi pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, infracţiune cu a cărei existenţă instanţa nici nu fusese sesizată prin actul de inculpare.

Condamnându-l pe inculpat în maniera mai sus descrisă, instanţa nu doar că nu şi-a exercitat rolul care îi revenea, prin prisma art.4 rap.la disp. art.322, 323 şi 343 Cod procedură penală, dar a încălcat şi dreptul la apărare ce îi revenea inculpatului, în cauză, potrivit art.6 Cod procedură penală, prin prisma menţiunilor care apar  la fila 25 verso,  din dosarul instanţei de fond.

Evidenta contradictorialitate reieşită din sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu poate fi corijată în apel, de către această instanţă de control judiciar, în contextul, în care, principiul devolutiv şi extensiv al acestei primei căi ordinare de atac nu pot fi aplicate. S-ar fi putut proceda, de această instanţă, la înlăturarea condamnării inculpatului intimat pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, dacă pentru infracţiunea de viol, (infracţiune pe care inculpatul în  mod corect s-a reţinut a fi comis-o faţă de victima B.M.), pedeapsa principală şi pedeapsa complementară reţinută în considerentele sentinţei ar fi fost identice cu cele care apar în dispozitivul sentinţei. Neexistând o asemenea concordanţă această instanţă de apel nu-şi poate da seama care au fost concluziile judecătorului fondului în momentul deliberării cu privire la pedeapsa ce se impune a fi aplicată inculpatului pentru fapta ce în mod corect a fost reţinută că există şi a fost comisă cu forma de vinovăţie a intenţiei directe de către inculpat.

Mai mult, se poate observa, faptul că, în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile exercitate, în cauză, instanţa, a reţinut, doar că aceasta ar fi fost exercitată din oficiu, de către reprezentantul Ministerului Public, în contextul, în care, din alineatul al 4-lea al filei 25 verso al dosarului tribunalului şi din înscrisul aflat la fila 23 din acelaşi dosar, rezultă că, reprezentantul legal al părţii vătămate minore a înţeles să se constituie parte civilă în cauză. Instanţa s-a pronunţat doar cu privire la acţiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentanta Ministerului Public, iar în motivarea hotărârii, mai precis, în considerentele expuse, în alineatul antepenultim al filei 9, din sentinţa penală nr.181/2010, rezultă că acţiunea civilă ar fi fost exercitată atât de reprezentanţii legali ai victimei cât şi de Ministerul Public, dar obligat la daune morale în cuantum, de 5000 lei către victimă a fost inculpatul M.I., şi nicidecum persoana care  figura ca inculpat, în speţa, dedusă judecăţii.

Toate aceste nulităţi absolute constatate de către instanţa de control judiciar,  nu pot fi corijate la acest grad jurisdicţional, ci impun, desfiinţarea integrală a hotărârii criticate şi rejudecarea cauzei pe fond, de către instanţa de prim grad jurisdicţional, rejudecare care se va realiza de la termenul din 17.11.2010, dată până la care actele procesuale efectuate în această cauză au fost întocmite de către judecătorului fondului în mod temeinic şi legal.

Pentru toate aceste considerentele expuse, urmează ca, în conformitate cu art.379 pct.2 lit.b Cod procedură penală, să se admită, apelul declarat, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş împotriva sentinţei penale nr.181/14.12.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr.2145/102/2010.

Se va desfiinţa, în tot, sentinţa penală atacată şi se va dispune rejudecarea cauzei, pe fond, de către Tribunalul Mureş, rejudecarea urmând a fi realizată de la termenul din 17.11.2010, dată până la care actele procesuale efectuate în cauză vor fi menţinute, în acest fel dându-se eficienţa ce se impune de această instanţă prev. art.383 alin.3 Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare