Decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Lege penală mai favorabilă

Decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Lege penală mai favorabilă

„Interpretarea cuprinsă în decizia nr. 2/ 14.04.2014 a ICCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție autonomă și că mecanismul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome presupunea mai întâi alegerea legii mai favorabile cu privire la pedeapsă și ulterior legea mai favorabilă cu privire la prescripție, nu reprezintă, în sine, o lege penală mai favorabilă, deoarece nu a avut calitatea unei legi, care să aibă aptitudinea de a fi aplicată și după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 265/ 06.05.2014 a Curții Constituționale, ca lege penală mai favorabilă.”

(Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală, decizia penală nr. 94/A/07.02.2022)

Aprecierea instanţei de fond

Cu referire la instituţia prescripţiei, instanţa de fond a constatat că art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 prevede un termen de prescripţie de 10 ani atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar ca nu depăşeşte 15 ani, termen care se regăsește şi în art. 154 alin. (1) lit. b) noul C. pen. În măsura în care se are în vedere limita de 5 ani închisoare prevăzută în noul C. pen., termenul de prescripţie este de 5 ani conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, respectiv 154 alin. (1) lit. d) noul C. pen. Prin urmare, termenele de prescripţie sunt identice în viziunea ambelor acte normative.

Ceea ce diferă în cele două reglementări o reprezintă prescripţia specială care, conform C. pen. din 1969, presupune depăşirea cu încă jumătate a termenului de prescripţie în timp ce în viziunea noului C. pen. va interveni la depăşirea cu încă o dată a termenului prevăzut de lege.

În acelaşi timp însă instanţa de fond a avut în vedere că prin decizia penală nr. 2/ 14.04.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei, situaţie în care este posibilă individualizarea pedepsei în baza unui text de lege şi aplicarea regulilor privind prescripţia dintr-un alt text de lege.

În speţă, alegând prevederile favorabile inculpatului din legile succesive, instanţa va reţine pedeapsa prevăzută de art. 295 alin. (1), prin raportare la art. 308 C. pen., pedeapsa fiind închisoarea între 1 şi 4 luni şi 4 ani şi 8 luni, urmând ca termenul de prescripţie să fie calculat conform C. pen. din 1969, termenul de prescripţie specială fiind în această situaţie de 5 ani la care se adaugă încă jumătate, rezultând 7 ani şi 6 luni.

Raportat la data faptei deduse judecăţii, 06.12.2010, s-a constatat că termenul de prescripţie specială s-a împlinit în 05.06.2017 sau chiar în data de 05.12.2020, astfel că a intervenit prescripţia răspunderii penale, fiind împiedicată exercitarea în continuare a acţiunii penale.

Este adevărat că de la data la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat conform celor expuse, Curtea Constituţională, sesizată cu privire la constituţionalitatea art. 5 alin. (1) noului C. pen., a hotărât prin decizia nr. __ că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În urma acestei decizii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revenit asupra opiniei iniţiale, printr-o nouă decizie arătând că legea penală mai favorabilă se aplică în mod global.

Instanţa de fond a reţinut că, în perioada 01.02.2014 şi până la publicarea motivării deciziei Curţii Constituţionale, 20.05.2014, au subzistat cele două interpretări diferite cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, opinia majoritară care a fost şi consfințită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind cea a aplicării pe instituţii autonome. Această situaţie trebuie analizată din perspectiva art. 7 CEDO în concepţia căruia noţiunea de lege înglobează dreptul de origine atât legislativă cât şi jurisprudenţială şi implică condiţii calitative, printre altele, pe cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii ... interpretarea şi aplicarea acestor texte depind de practică (Contoni c. Franţa). Este evident că o situaţie tranzitorie aşa cum a existat, duce în mod inerent la interpretări diferite în practică. Atâta timp însă cât instanţa supremă, în chiar exercitarea atribuţiilor vizând unificarea practicii, a decis cu privire la modalitatea de interpretare a legii în sensul indicat, o astfel de orientare certă şi obligatorie a practicii reprezintă lege în sensul Convenţiei europene a drepturilor omului care, în situaţiile în care este mai favorabilă, trebuie aplicată de instanţe.

Pe cale de consecinţă, constatând că în cazul de faţă, aplicând legea penală mai favorabilă conform interpretării oferite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a intervenit prescripţia răspunderii penale instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) noul C. proc. pen. cu aplicarea art. 122, art. 124 C. pen. şi cu art. 5 alin. (1) noul C. pen. cu privire la această infracţiune

Aprecierea instanţei de apel

În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, pentru infracțiunea de delapidare, art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 prevedea un termen de prescripţie de 10 ani. Pentru aceeași infracțiune, art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. prevede un termen de prescripție a răspunderii penale de 5 ani. Având în vedere limitele mai reduse de pedeapsă și termenele mai scurte de prescripție a răspunderii penale, Curtea apreciază că legea mai favorabilă, în ceea ce îl privește pe inculpat, este reprezentată de noul C. pen.

Instanța de apel mai constată că ultima retragere de numerar a avut loc de la data de 06.12.2010, de la această dată începând să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale.

Potrivit art. 155 alin. (1) C. pen., cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Prin decizia nr. __ Curtea Constituţională a României constată că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. din 1969, este neconstituţională. Curtea a apreciat că se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen. În motivarea aceleiași decizii s-a reținut, la paragraful 34, faptul că soluția legislativă anterioară, prevăzută de art. 123 alin. (1) C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în acea cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Așadar, termenul de prescripție se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului ori inculpatului.

La data de 05.07.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (l) C. pen. şi art. 272 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 31/1990. La data de 14.10.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de P.M. şi P.M. cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 244 alin. (l) C. pen. şi art. 272 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, constând în aceea că, în perioada decembrie 2009-2014 au încasat prin transfer bancar suma totală de 400.000 dolari USD de la B.I.L., în vederea efectuării de investiţii, fără a putea justifica folosinţa acestora în cadrul societăţii creditate.

Prin ordonanța nr. __ din data de 11.08.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București s-a dispus clasarea cauzei față de inculpații P.M. și P.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 244 alin. (l) C. pen. şi art. 272 alin. (l) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea din data de 19.02.2016 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti a fost admisă plângerea persoanei vătămate, a fost desfiinţată ordonanţa de clasare şi s-a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmării penale. La data de 27.02.2017 s-a dispus redeschiderea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracţiunilor de art. 244 alin. (l) C. pen. şi art. 272 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Prin ordonanța nr. __ din data de 17.09.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 244 alin. (l) C. pen. şi art. 272 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 31/1990, în infracțiunile prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen. și art. 308 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. Această ordonanță reprezintă actul în care se vorbește pentru prima dată de retragerea sumei de 152.850 lei, prin mai multe acte materiale, fără documente justificative.

Inculpatului i-a fost atribuită calitatea de suspect la data de 14.10.2014, însă doar pentru valorificarea autoturismelor marca Proton, nu și pentru retragerea și însușirea sumelor de bani, în cuantum total de 152.580 lei. La data de 13.06.2017, P.M. a fost audiat în calitate de martor și nici nu a fost întrebat de aceste retrageri de numerar. Astfel, această audiere în nici un caz nu poate să producă un efect întreruptiv asupra termenului de prescripție. Nici faptul că inculpatul a fost citat în fața Judecătoriei Sectorului 5 București în procedura de soluționare a plângerii împotriva ordonanței de clasare emise de procuror, nu a produs efect de întrerupere a termenul de prescripție a răspunderii penale, întrucât, pe de-o parte la acel moment nu exista o acuzație de însușire a sumelor de bani retrase din conturile P. MT, iar pe de altă parte, potrivit legii, unei persoane i se notifică acuzația prima dată, cu ocazia aducerii la cunoștință a calității de suspect, act ce se îndeplinește întotdeauna de către procuror, act îndeplinit la data de 20.09.2018.

Din procesul verbal de aducere la cunoștință a calității de suspect (fila 85, vol. I dup.) rezultă că procurorul i-a adus inculpatului la cunoștință acuzația de retragere a sumei de 152.580 lei, la data de 20.09.2018. Așadar, pentru săvârșirea acestei infracțiunii, termenul de 5 ani, care a început să curgă de la data de 06.12.2010 era împlinit de la data de 05.12.2015, cu mult înainte ca procurorul să-i aducă la cunoștință inculpatului acuzația.

Faţă de cele arătate, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. Curtea va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului P.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 308 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (retragerea din cont a sumei de 152.580 lei - 21 acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În urma analizei prezentate, Curtea va înlătura motivarea instanței de fond care a aplicat în mod eronat decizia nr. 2/ 14.04.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și decizia CEDO în caza Cantoni contra Franței.

Instanța de fond a creat o lex tertia, în contradicție cu decizia nr. 265/ 06.05.2014 a Curții Constituționale a României. Prin această decizie, s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Astfel, instanța avea obligația să aleagă o singură lege mai favorabilă pe care să o aplice în întregul ei.

Interpretarea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție autonomă și că mecanismul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome presupunea mai întâi alegerea legii mai favorabile cu privire la pedeapsă și ulterior legea mai favorabilă cu privire la prescripție, nu a avut calitatea unei legi, care să aibă aptitudinea de a fi aplicată și după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. __ a Curții Constituționale, ca lege penală mai favorabilă.

În primul rând, potrivit art. 173 C. pen. prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege. Ori o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de interpretare a unor dispoziții legale, nu poate fi încadrată în noțiunea de act normativ, actul normativ fiind emis doar de organe legiuitoare.

În al doilea rând, paragraful 57 din decizia nr. __, Curtea Constituțională a învederat că dispoziţiile art. 5 alin. (2) teza întâi, conform cărora "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale [...] dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile", nu sunt incidente ca efect al pronunţării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituţională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecinţe asupra existenţei normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabileşte doar, pe cale de interpretare, un unic înţeles constituţional al art. 5 din C. pen.

Într-adevăr, în cauza Cantoni contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat principiul legalității incriminării faptei și a stabilit că legea care incriminează o faptă trebuie să fie clară, accesibilă și previzibilă, iar dacă este cazul, pentru clarificări suplimentare, se poate apela la interpretările date de instanțele de judecată.

Însă, în cauza Borcea contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, paragraful 58 a stabilit că funcţia decizională încredințată instanţelor serveşte tocmai la îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor (Kafkaris împotriva Ciprului (MC), nr. 21906/04, pct. 141, CEDO 2008). De altfel, în tradiţia juridică a statelor părţi la Convenţie s-a consacrat că jurisprudenţa, ca izvor de drept, contribuie în mod necesar la evoluţia progresivă a dreptului penal (Kruslin împotriva Franţei, 24 aprilie 1990, pct. 29, seria A nr. 176 A). Art. 7 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea progresivă a normelor privind răspunderea penală prin interpretarea judiciară a fiecărei cauze în parte, cu condiţia ca rezultatul să fie concordant cu substanţa infracţiunii şi previzibil în mod rezonabil (Streletz, Kessler şi Krenz împotriva Germaniei (MC), nr. 34044/96, 35532/97 şi 44801/98, pct. 50, CEDO 2001-II şi Scoppola (nr. 2), citată anterior, pct. 101).

Astfel, decizia nr. 2/ 14.04.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi decizia Curţii Constituţionale nr. 265/ 06.05.2014 reprezintă hotărâri care au procedat la clarificarea progresivă a normelor privind aplicarea legii penale mai favorabile, iar ultima interpretare dată de Curtea Constituţională este concordantă cu principiile de aplicare a legilor succesive din dreptul român care au evitat crearea unei lex tertia şi previzibilă în mod rezonabil.

Domenii speta

Spete similare