Anularea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru necercetarea fondului cauzei. Condiţii

Decizie 1261 din 26.04.2012


Anularea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru necercetarea fondului cauzei. Condiţii

- Codul de procedură civilă – art. 297 alin. (1)

Articolul 297 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede în mod expres şi limitativ cazurile de anulare şi trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă, cazuri care nu pot fi extinse şi la alte situaţii, care nu au fost avute în vedere de legiuitor.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,

Decizia civilă nr. 1261 din 26 aprilie 2012, G.O.

Prin Decizia civilă nr. 1261 din 26 aprilie 2012, pronunţată în dosarul nr. 8623/325/2010, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de pârâţii T.Ş. şi T.M. împotriva Deciziei civile nr. 862/14.11.2011, pronunţată de Tribunalul Timiş, a casat decizia atacată şi a trimis cauze pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Timiş.

Pentru a hotărî astfel, examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 C. pr. civ., Curtea a reţinut că acesta este fondat, pentru considerentele de mai jos.

Instanţa de apel a procedat la admiterea apelului reclamantului şi desfiinţarea hotărârii Judecătoriei Timişoara, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinând că deşi reclamantul a conturat perimetrul legislativ în cadrul căruia se impune a fi verificată acţiunea formulată, prima instanţă a nesocotit acest „perimetru legislativ” şi şi-a fundamentat soluţia pe dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 7/1996.

Procedând în acest mod, a apreciat tribunalul, prima instanţă a nesocotit cauza cererii de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Soluţia instanţei de apel este greşită, deoarece aceasta a fost investită de către reclamant cu calea de atac a apelului, motivele de apel depuse la filele 3-5 dosarul instanţei de apel vizând aspecte care ţin de fondul cauzei şi de ceea ce presupune soluţionarea litigiului dintre părţi în conţinutul său.

Dispoziţiile art. 297 C. pr. civ. arată, în alin. (1), că şi în ipoteza în care, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul evocând fondul.

În speţă, după cum rezultă din motivarea sentinţei Judecătoriei Timişoara, prima instanţă a soluţionat cauza, chiar pe fond, pronunţându-se cu privire la efectele juridice ale unui contract de întreţinere, încheiat anterior actului de adjudecare din dosarul execuţional nr. 60/2007 al B.E.J. Munteanu Doru din Timişoara.

În aceste condiţii nu există nici un fel de motiv, în sensul art. 297 C. pr. civ., pentru ca instanţa de apel să nu procedeze la judecarea în fond a apelului declarat, în virtutea caracterului devolutiv al acestei căi de atac.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1) şi (5) C. pr. civ., Curtea a admis recursul pârâţilor şi a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Timiş.