Suspendarea executării actului administrativ. Cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Suceava – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal sub nr. 1089/39/2009 din 02.10.2009, reclamantul T.C. a solicitat, în contradictoriu cu  Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti Bucureşti, suspendarea executării Ordinului nr.  2426 din data de 07.09.2009 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.

În motivare, reclamantul arată că prin Ordinul menţionat în petitul acţiunii s-a dispus încetarea calităţii sale de executor judecătoresc în circumscripţia de pe lângă Curtea de Apel Suceava, arătând totodată că a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinului menţionat, însă până în prezent nu a primit răspuns.

Precizează reclamantul că se impune suspendarea actului administrativ, întrucât aplicarea acestuia ar conduce la încetarea activităţii Biroului, a contractelor de muncă ale celor 3 angajaţi, producând prin aceasta grave prejudicii creditorilor care au în curs de executare titlurile executorii, atrăgând decăderea din termen, nulitatea actelor întocmite, imposibilitatea onorării obligaţiilor de plată către bugetul de stat.

Mai precizează reclamantul că prin Decizia penală nr. 1363 din 13 aprilie 2009, s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate (respectiv de a-şi exercita profesia, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii), astfel încât, având în vedere decizia penală menţionată care nu încalcă nici o prevedere legală, devin inaplicabile disp. art. 22 al. 1 lit. „e” şi art. 22 alin. 2 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus acte la dosar.

Pârâtul, prin întâmpinare, solicită respingerea acţiunii ca nefondată, motivat de faptul că împrejurările în care a fost emis Ordinul din litigiu, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă, asupra legalităţii acestuia.

Mai arată pârâtul că Ordinul din litigiu a fost emis în conformitate cu art. 22 alin. 1 lit. „e” din Legea 188/2000 cu modificările ulterioare, având în vedere Decizia penală nr. 1363 din 13.04.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care reclamantul a fost  condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzut de art. 289 alin. 1 Cod penal.

Precizează, totodată, pârâtul că susţinerea reclamantului conform căreia prin suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate, art. 22 alin. 1 lit. „e” şi art. 22 alin. 2 din Legea 188/2000  nu ar mai fi aplicabile, este total eronată, ordinul din litigiu fiind emis cu respectarea strictă a temeiurilor ce i-au stat la bază şi cum nu există un caz bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării ordinului ministrului se impune respingerea cererii.

Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării, ca nefondată, reţinând, în principal, că nu este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat pentru executarea ordinului din litigiu, neexistând îndoieli privind legalitatea emiterii acestuia.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea  554/2004, suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de existenţa unui caz bine justificat şi pericolul producerii unei pagube iminente.

Existenţa unui „caz bine justificat” este definită de către legiuitor prin art. 2 lit. „t” din Legea 554/2004, acesta presupunând existenţa unor „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.

În speţă, împrejurările în  care a fost emis ordinul menţionat nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.

Ordinul atacat de către reclamant a fost emis având în vedere Decizia penală nr. 1363 din 13.04.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, temeiul juridic al emiterii ordinului fiind art. 22 alin. 1 lit. „e” şi art. 47 alin. 2 din Legea 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Art. 22 alin. 1 lit „e” din Legea executorilor judecătoreşti nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare prevede:

„(1) Calitatea de executor judecătoresc încetează:

(…)

e) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care aduce atingere prestigiului profesiei;”.

Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Legea executorilor judecătoreşti nr. 188/2000, cu modificările şi completările ulterioare, „Ministrul  Justiţiei dispune excluderea din profesie a executorului judecătoresc condamnat în condiţiile prevăzute la art. 22 alin. 1 lit. „e”, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare”.

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că, în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care aduce atingere prestigiului profesiei, încetarea calităţii de executor judecătoresc are loc în temeiul legii, urmând ca excluderea din profesie să fie dispusă de către ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Aşadar suspendarea executării pedepsei accesorii a fost dispusă pe durata suspendării condiţionată a executării pedepsei închisorii, ca efect al art. 71 alin. 5 Cod penal, şi în nici un caz pentru motivaţia că instanţa ar fi apreciat necesară suspendarea interzicerii de a exercitare a profesiei, în considerarea gradului de pericol social scăzut al faptei, cum afirmă în mod  eronat reclamantul.

Condiţia cerută pentru art. 22 alin. 1 lit. „e” din Legea 188/2000 pentru încetarea calităţii de executor judecătoresc este condamnarea definitivă pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care aduce atingere prestigiului profesiei şi nu aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. „c” din Codul penal.

Din analiza textelor legale sus-menţionate, rezultă explicit condiţia cerută de legiuitor pentru încetarea calităţii de executor judecătoresc, aceasta fiind condamnarea definitivă pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care aduce atingere prestigiului profesiei şi nicidecum pedeapsa accesorie prev. de art.  64 alin. 1 lit. „c” Cod penal.

Ca urmare, referirea reclamantului la  inaplicabilitatea art. 22 alin. 1 lit. „e” şi alin. 2 din Legea 188/2000 datorită suspendării de către instanţa penală a executării pedepsei a pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. 1 lit. „c” Cod penal este eronată.

Domenii speta

Spete similare