Taxa de poluare. Încasarea taxei sub imperiul oug nr.117/2009 este nelagală, fiind contrară art.110 din tfue, sub condiţia intrării autovehiculului în România până la data de 31.12.2009 şi iniţierii procedurii de înmatriculare până la data de 12.02.2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul Secţiei Comerciale, Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Botoşani la data de 24.02.2010, reclamantul Ţ.M.  a chemat în judecată pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani şi Administraţia Fondului de Mediu Bucureşti pentru a se dispune, prin hotărâre judecătorească, recunoaşterea de către instanţa română a aplicabilităţii dispoziţiilor art. 28 din Tratatul Comunităţii Europene şi obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 16.384 lei, reprezentând  taxa de poluare  plătită  pentru achiziţionarea  unui  autoturism din UE, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat din spaţiul european un autoturism pentru care a fost obligat să plătească taxa de poluare  în sumă de 16.384 lei. 

 A apreciat reclamantul că taxele percepute de autorităţile române nu sunt în acord cu dispoziţiile art. 28 din T.C.E.

Pârâta  D.G.F.P.J. Botoşani, prin întâmpinare, a invocat  lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti,  iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa nr. 653 din 19 mai 2010, Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, invocată de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE  Botoşani şi a admis acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani şi Administraţia Fondului de Mediu Bucureşti, obligând  pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani să restituie reclamantului  contravaloarea taxei de poluare în sumă de 16.384 lei,  achitată cu chitanţa seria TS5 nr. 0516989 din 19.01.2010, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 839,3 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Faţă de calitatea părţilor chemate în judecată, instanţa de fond a constatat că citarea în calitate de pârât a  Direcţiei Generale a  Finanţelor Publice Botoşani este oportună  în vederea realizării efectului de opozabilitate a hotărârii faţă de o autoritate publică care a pretins plata taxei de poluare în vederea înmatriculării în circulaţie a autoturismelor proprietatea reclamantului. Pornind de la faptul că raportul juridic de drept material fiscal se stabileşte între stat prin Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile teritoriale subordonate acestuia s-a reţinut că atât Ministerul Economiei şi Finanţelor cât şi  Direcţia Generală a  Finanţelor Publice Botoşani au calitate procesuală în prezenta acţiune.

Faţă de dreptul pretins de reclamant, tribunalul a constatat  că odată cu aderarea ţării noastre la Comunitatea Europeană, România – ca şi orice alt stat membru – are obligaţia de a respecta o dispoziţie de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia – are obligaţia de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.

Potrivit art. 148 aliniat 2 din Constituţie, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

În speţă, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzută de art. 90 din T.C.E. – dispoziţie direct aplicabilă în fiecare stat membru, ceea ce presupune că aceasta se adresează nu numai statelor membre ci şi subiectelor de drept intern ale statelor membre, conţinând drepturi şi obligaţii individuale, fără să mai necesite adoptarea unui act normativ de transpunere a acesteia în dreptul intern.

Dreptul comunitar incident in speţă, mai exact dispoziţiile art. 90 alin. l TCE, interzic orice discriminare intre produsele naţionale si produsele altor state membre, aşadar şi o discriminare determinată de o diferenţă intre impozitele aplicate ”produselor altor state membre si impozitele interne de orice natura care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.

 Aşadar, discriminarea la care se referă acest text legal are in vedere o comparaţie între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, in comparaţie cu nivelul de impozitare a produselor de pe piaţa interna a Statului Român.

Taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită prin O.U.G. 50/2008, plata ei fiind condiţionată de prima înmatriculare a unui autoturism pe teritoriul ţării, ea aplicându-se in mod real doar autoturismelor second-hand, importate, care se încadrează parametrilor prevăzuţi in anexa 1-4 din OUG 50/2008, insă nu se aplica si autoturismelor care circula pe teritoriul României si care se încadrează in aceeaşi parametri, autoturismelor second-hand cumpărate in România si care nu fac obiectul unei prime înmatriculări, precum si autoturismelor care fac obiectul reînmatriculării.

In afara de autovehiculele second-hand importate, conform prevederilor OUG 50/2008, obiectul primei înmatriculări in România sunt autovehiculele noi, or pentru acestea, cumpărătorii nu plătesc taxa de poluare. Astfel, in anexa 4 din OUG 50/2008 figurează grila privind cota de reducere a taxei de poluare in funcţie de vechimea autovehiculului. In ceea ce priveşte un autovehicul nou, cota de reducere este 0, de unde rezulta ca nu se percepe taxa de poluare pentru un autoturism nou care se înmatriculează pentru prima data in România.

În atare condiţii s-a apreciat că măsura instituită prin O.U.G. 50/2008 are un evident caracter discriminatoriu, in condiţiile in care plata taxei de poluare este condiţionată de prima înmatriculare a unui autoturism şi  nici intr-un caz de gradul de uzura sau vechimea acestuia. Intenţia legiuitorului de a influenta alegerea consumatorilor este evidenta. Se protejează astfel producţia interna, aspect ce reiese explicit din preambulul OUG nr. 208/2008 si 218/2008, potrivit căruia: ”Guvernul României se preocupa de luarea masurilor care sa asigure păstrarea locurilor de munca in economia româneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare”.

Potrivit art. III din O.U.G. nr. 218/2008, autovehiculele M1 cu norma de poluare EURO 4 a căror capacitate cilindrica nu depăşeşte 2000 m.c., precum si toate vehiculele N1 cu norma de poluare EURO 4, care se înmatriculează pentru prima data in România sau in alte state membre ale Uniunii Europene in perioada 15.12.2008 – 31.12.2009 inclusiv, se exceptează de la obligaţia de plată a taxei de poluare.

 Rezultă aşadar că in prezent a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi EURO 4, ce au capacitatea cilindrica mai mica de 2000 mc. Or, este de notorietate ca in România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici. Astfel, consumatorii sunt direcţionaţi spre un autoturism nou fabricat in România, fapt dovedit tot de împrejurarea de notorietate ca preţul la care sunt achiziţionate autoturismele second hand dintr-o alta ţară este apropriat de preţul autoturismului nou fabricat în România.

Aspectul esenţial ce trebuie reţinut este acela ca autoturismele fabricate in România sunt scutite de plata taxei de poluare, fapt ce contravine art. 90 T.C.E., întrucât achiziţionarea unui autoturism – cu o capacitate mai mare de 2000 m.c. (care nu este fabricat in România) – impune achitarea taxei de poluare.

Art. 90 din T.C.E. este încălcat şi in situaţia achiziţionării din altă ţară a unui autoturism second- hand cu o capacitate sub 2000 c.m.c, întrucât majoritatea acestor autoturisme achiziţionate nu au norma de poluare EURO 4 pentru a fi scutite de la plata taxei.

După aderarea României la U.E. nu este admisibilă favorizarea vânzării autoturismelor noi fabricate in România si nici favorizarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate in România (ce pot fi considerate autoturisme naţionale), atâta timp cat norma fiscala naţională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar si potenţial, consumul produselor importate, influenţând astfel alegerea consumatorilor (C.J.C.E., Hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85 Cooperativa CO- FRUTTA S.R.L. – C. ADMINISTRAZIONE dell Finanze della STATO).

C.J.E. a afirmat in repetate rânduri ca statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autoturismelor second-hand importate, cu condiţia ca respectivele taxe să respecte dispoziţiile art. 90 din Tratatul C.E.

Art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurentei, intre produsele care se afla deja pe piaţa naţională si produsele importate (Cauza C 387 /Ol, Weigel). Conform unei jurisprudenţe bine stabilite, art. 90, par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naţionale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar daca numai in anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare in cazul produselor importate. Dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferenţieri intre anumite produse chiar daca este vorba de produse similare in sensul art. 90, par. 1 din Tratat in baza unor criterii obiective cum ar fi provenienţa materiilor prime folosite sau procesul de producţie aplicat. Totuşi o asemenea diferenţiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmăreşte obiective care sunt ele insele compatibile cu cerinţele Tratatului şi ale legislaţiei comunitare secundare şi dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecţie a produselor naţionale concurente (Cauza Outokumpu).

 Având în vedere cele anterior menţionate, instanţa a constatat că prin instituirea taxei de poluare este evident că Statul Român a afectat, într-o anumită manieră, cursul importurilor de autoturisme din spaţiul european, aducând atingere unuia dintre dezideratele majore ale Comunităţii Europene înscrise în art. 14 din T.C.E. – respectiv acela de realizare a unei „pieţe comune”, a unui spaţiu fără frontiere interioare, în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor.

Ori, potrivit art. 10 din Tratat, autorităţile statale (inclusiv jurisdicţiile) au obligaţia de a lua toate măsurile destinate asigurării executării dreptului comunitar, iar atunci când textul naţional este redactat într-o asemenea manieră încât să nu pară posibilă interpretarea conformă cu dreptul comunitar, judecătorul naţional este nevoit să îndepărteze textul intern, dând întâietate normei de drept comunitar, fără a fi necesară abrogarea sau modificarea prealabilă a normei interne.

În acelaşi sens, Curtea Europeană de Justiţie a decis, în repetate rânduri, că judecătorul naţional are obligaţia – în calitatea sa de judecător comunitar – de a face tot ce este necesar pentru eliminarea dispoziţiilor naţionale care se opun eficacităţii depline a normelor comunitare, precum şi obligaţia de a aplica principiul, inerent în sistemul Tratatului C.E.E., după care statele membre sunt obligate să repare pagubele cauzate particularilor prin încălcările imputabile ale dreptului comunitar.

Totodată, Curtea a decis că judecătorul naţional este competent să judece toate litigiile care privesc aplicarea dreptului comunitar, fapt care decurge din efectul aplicării directe şi a priorităţii dreptului comunitar şi care implică o dublă consecinţă, respectiv: particularii pot să-şi valorifice în faţa judecătorilor naţionali drepturile recunoscute prin norme comunitare pretins încălcate, iar instanţele naţionale au obligaţia de a asigura respectul lor.

 Mai mult, şi în sistemul de drept românesc, legea fundamentală prin art. 148 aliniat 2 din Constituţie statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, iar conform aliniatului 4 al aceluiaşi articol, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii.

 În ceea ce priveşte repararea prejudiciului cauzat reclamantului prin violarea obligaţiei ce incumbă Statului Român potrivit art. 90 din T.C.E., instanţa a observat că această problemă a fost elucidată de Curtea Europeană de Justiţie care s-a pronunţat deja printr-o hotărâre emisă la data de 5.03.1996 în dosarele Brasserie du pecheur şi Factortame III, arătând că: „principiul responsabilităţii statelor membre se aplică tuturor ipotezelor de violare a dreptului comunitar, mai ales în cazul în care respectiva violare este rezultatul unei legi”.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere şi faptul că taxa de poluare a fost încasată de Ministerul Finanţelor Publice – Trezoreria municipiului Botoşani, fiind virată la bugetul de stat – ca orice altă taxă sau impozit.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice Municipală Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului său, pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti invocă inadmisibilitatea acţiunii, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ şi să îndeplinească procedura prealabilă a recursului graţios, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, recurenta arată că argumentele instanţei de fond privind incompatibilitatea taxei de poluare achitată de reclamant, cu  domeniul de aplicare a art. 90 TCE nu sunt justificate, că aceasta a reţinut în mod eronat o distincţie între provenienţa autovehiculelor, singura diferenţiere în stabilirea nivelului taxei de poluare făcându-se  în funcţie de gradul de poluare a autovehiculului, de vechimea acestuia şi de cilindree şi că, în funcţie de aceste criterii se stabileşte nivelul taxei pe poluare, conform anexelor la O.U.G. nr. 50/2008 şi se datorează pentru toate autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de ţara de producţie.

În materia impozitării autovehiculelor second hand de import, cu prilejul primei înmatriculări într-un stat membru, după ce fuseseră anterior înmatriculate în alt stat membru, impozit care se aplică o singură dată, la o primă înmatriculare într-un stat membru, pentru toate autovehiculele înmatriculate în acest stat, fie noi, fie second hand, fabricate pe teritoriul naţional sau importate din alte state membre, cum e şi cazul taxei de poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană de Justiţie a considerat că prevederile art. 110 alin. 1 C.E. vizează garantarea neutralităţii depline a impozitelor interne faţă de produsele care se află deja pe piaţa internă şi cele de import.

În forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. 50/2008 stabileşte, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art.90 din Tratatul de institui re a Comunităţii Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal. Comisia Europeană a acceptat principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile CO2 sunt luate in considerare la taxarea maşinilor Euro 4 si Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durata lungă de folosire, sunt calculaţi coeficienţi mai mari decât pentru maşinile vechi, criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante.

Or, câtă vreme chiar Comisia Europeana a recunoscut că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare, apreciem că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei potrivit cărora prin instituirea acestei taxe "se constituie o discriminare a regimului fiscal şi că aceasta taxă contravine dispoziţiilor art. 90 din Tratatul Comunităţii Europene".

Procedura demarată de comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art.90 din Tratatul C.E.

Practic, nici Curtea Europeană de Justiţie a CE, nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa pe poluare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită, ci doar au solicitat modificarea modului de calcul şi criteriile la care se raportează nivelul taxării.

Cât priveşte capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data plăţii, respectiv, data încasării, recurenta consideră că nu poate fi obligată la plata acestora, în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul, şi, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul Fondului pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 50/2008, neputând fi reţinută vreo culpă.

În memoriul de recurs, Administraţia Finanţelor Publice Botoşani reiterează motivele din întâmpinarea formulată la prima instanţă, arătând că taxa de primă înmatriculare, sub denumiri diferite, se percepe în aproape toate statele Uniunii Europene şi că din acest punct de vedere taxa astfel percepută nu este discriminatorie, întrucât priveşte numai prima înmatriculare, indiferent de provenienţă.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma  actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că  recursul declarat de Administraţia Finanţelor Publice Botoşani este  nefondat, iar recursul Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti  este lipsit de interes,  pentru următoarele considerente:

Astfel, prin sentinţa atacată,  a fost admisă acţiunea şi obligată pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului  Botoşani la restituirea către reclamant a taxei de poluare, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum  şi la plata cheltuielilor de judecată.

Interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reprezintă folosul practic urmărit prin iniţierea actului de procedură şi trebuie să existe nu numai la declanşarea procedurii judiciare, ci pe întreaga durată de desfăşurare a procesului, ori de câte ori se promovează o formă procedurală care intră în conţinutul acţiunii civile.

 În aplicarea acestei reguli, interesul trebuie să existe şi la momentul exercitării unei căi de atac.

 Ca urmare, exercitarea oricărei căi de atac o reprezintă interesul în promovarea acesteia, respectiv, folosul practic urmărit. În cauză, un astfel de folos practic nu există.  

În acest context, recursul declarat de pârâta AFM Bucureşti este lipsit de interes actual.

 În ceea ce priveşte recursul declarat de Administraţia Finanţelor Publice Municipală Botoşani, Curtea reţine următoarele:

 Prin acţiunea introductivă se reclamă incompatibilitatea dreptului naţional, OUG nr. 50/2008 cu dispoziţiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 110 din Tratatul de la Lisabona (fostul art. 90 din TCE).

Cu trimitere la art. 90 din TCE s-a statuat de către Curtea Europeană de Justiţie în cauza C- 393/04 şi C–41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispoziţiile referitoare la stabilirea taxelor vamale şi a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulaţie a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricăror forme de protecţie care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.

Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.

Atâta timp cât taxa de poluare introdusă prin dispoziţiile OUG nr. 50/2008 reprezentă o exprimare a suveranităţii statale sub forma dreptului de a stabili taxe şi impozite, obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identităţii de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralităţii taxei.

Această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralităţii taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, aşa cum afirmă Curtea Europeană de Justiţie în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi şi C-333/2005, „o comparaţie cu autoturismele second-hand plasate în circulaţie în statul membru înainte de intrarea în vigoare a legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Şi nu este inutil de observat că această hotărâre a Curţii a fost pronunţată la cererea unei instanţe din Ungaria, ţară care, la data intrării în UE, se afla în aceeaşi poziţie ca şi România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), aşa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în preţul autoturismelor aflate în circulaţie cu care intră în concurenţă autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preţ mai ridicat).

Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispoziţiilor OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România şi cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 şi nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 – 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.

În cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care reclamantul a achitat taxa de poluare erau în vigoare prev. OUG nr. 117/2009, conform cărora „autovehiculele M1 cu norma de poluare EURO 4, a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2000 cm3, precum şi autovehiculele N1 cu norma de poluare EURO 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene in perioada 15.12.2008 – 31.12.2009 inclusiv, beneficiază de  exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. 1 din OUG nr. 218/2008 privind modificarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condiţiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

 Din cuprinsul OUG nr. 117/2009 rezultă că pentru a beneficia de scutirea de la plata taxei de poluare potrivit art. III din OUG nr. 218/2008, este necesar ca autovehiculul să fi intrat în ţară până la 31.12.2009, iar înmatricularea să aibă loc până la 12.02.2010, inclusiv.

 Trebuie de precizat că autovehiculul pentru care în prezenta cauză se solicită restituirea taxei de poluare a fost cumpărat din spaţiul comunitar până la data de 31.12.2009, iar înmatricularea a avut loc până la data de 12.02.2010.

 Este evident astfel că instanţa este pusă în ipoteza de a cerceta dacă, prin achitarea taxei de poluare, reclamantul a suferit o discriminare interzisă de art. 110 din TFUE, discriminare care rezultă din scutirea de la plata aceleiaşi taxe pentru autovehicule care diferă doar prin caracteristici tehnice.

 Este astfel necesar ca instanţa să stabilească, dacă, în mod clar, prin scutirea de la plata taxei a unei categorii de autovehicule, s-au încălcat prevederile art. 110 din TFUE.

Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieţei interne prin  „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în  industria  constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, aşa cum  rezultă  din preambulul OUG nr. 218/2008.

De asemenea,  scopul protejării pieţei interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că  în România, piaţa este dominată de producătorii  autovehiculelor  ale căror caracteristici  tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.

În această modalitate de  reglementare, prin  modul în care este formulată legislaţia  românească, se urmăreşte un efect protecţionist la nivelul  industriei naţionale  a autovehiculelor noi.

În conformitate cu jurisprudenţa  constată a Curţii de Justiţie Europene, statele membre pot  prevedea taxarea diferenţiată a unor produse similare, cu condiţia ca aceasta să  se bazeze pe  criterii obiective şi să nu aibă ca efect protejarea producţiei naţionale.

În urma cerinţei de „primă înmatriculare” toate maşinile noi, înmatriculate în perioada 15.12.2008- 31.12.2009, care intră direct pe piaţa maşinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.

Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie  înregistrate în România în aceeaşi perioadă, dar  nu pentru prima dată, şi care intră în concurenţă directă cu produsele naţionale, vor fi  supune unei taxe substanţiale.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea naţională a taxei de poluare, în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, încalcă dispoziţiile art. 110 din TFUE (fostul art. 90 din TCE).

Jurisprudenţa Curţii de Justiţie  Europene - cauza  Costa/Enel (1964) -  a  stabilit că legea care se îndepărtează de  Tratat - un izvor independent de  drept - nu ar putea să ducă la  anularea lui, dată fiind natura sa originală şi specială, fără a-l  lipsi de caracterul lui de lege  comunitară şi fără  ca baza legală a Comunităţii însăşi să fie pusă  la îndoială. Mai mult, aceeaşi  decizie a definit  relaţia dintre  dreptul comunitar  şi dreptul naţional al statelor  membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în faţa  dreptului naţional.

De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit  că judecătorul  naţional este obligat să aplice normele comunitare, în mod  direct, dacă  acestea contravin normelor interne,  fără a solicita sau aştepta eliminarea  acestora pe cale administrativă sau  unei alte proceduri constituţionale.

Domenii speta

Spete similare