Partaj bunuri comune. Criterii ce pot fi avute în vedere de instanţă la atribuirea bunurilor.

Decizie 646 din 28.09.2011


Prin cererea adresată Judecătoriei Rădăuţi la data de 30 martie 2006, reclamantul VM a chemat în judecată pe pârâta PVC, solicitând partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, respectiv a unei construcţii (P+M) cu garaj la parter, neterminată, din Rădăuţi, str. 1 Mai f. n. şi a suprafeţei de 2000 mp teren, identică cu p. f. nr. 806 din cartea funciară 13070 a comunei cadastrale Rădăuţi.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta în perioada 28 iunie 1990-22 februarie 2005, data pronunţării sentinţei de divorţ, nr. 530 a Judecătoriei Rădăuţi. În timpul căsătoriei a dobândit împreună cu pârâta, cu contribuţii egale bunurile descrise în petitul acţiunii, bunuri a căror atribuire a solicitat-o în natură.

Prin sentinţa civilă nr. 1869/2005 Judecătoria Rădăuţi a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, atribuind imobilele în natură reclamantului, cu obligarea acestuia la plata către pârâtă a contravalorii cotei sale de părţi, de 1 din imobile.

Admiţând recursul declarat de pârâtă,Tribunalul Suceava prin decizia civilă nr. 2124/2006 a casat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare, cu motivarea că procedura de citare cu pârâta nu a fost legal îndeplinită, încât aceasta a fost în imposibilitate de a-şi exercita dreptul la apărare.

După reînregistrarea dosarului cauzei la prima instanţă, sub nr. 478/86/2006, reclamantul şi-a completat obiectul acţiunii, solicitând includerea în masa de partajat şi a suprafeţei de 338 mp teren identică cu p.f. nr. 805/1 din cartea funciară nr. 7918 Rădăuţi, dobândită prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 44/01. De asemenea, a precizat că este necesar să se stabilească regimul juridic de bun comun al casei de locuit în funcţie de stadiul în care construcţia se afla la momentul plecării pârâtei în Israel, deoarece ulterior acelei date a efectuat lucrări prin aport propriu, ce se impun a fi excluse de la partaj.

Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat partajarea în natură a imobilelor casă de locuit cu garaj la parter şi suprafaţa de 2000 mp teren, exprimându-şi dezacordul cu privire la valorile indicate de reclamant, apreciate prea mici faţă de preţul de circulaţie practicat pe piaţa imobiliară.

După administrarea probelor, Judecătoria Rădăuţi prin sentinţa civilă nr. 239 din 24 iunie 2009 a admis acţiunea principală şi, în parte, cererea reconvenţională. Drept urmare: a constatat că părţile  au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuţii egale, o casă situată în municipiul Rădăuţi, str. 1 Mai nr. 38 A, nefinalizată, în valoare de 371.000 lei, suprafaţa de 2000 mp teren identică cu p. f. 805/1 din cartea funciară 7918 Rădăuţi în valoare de 132.740 lei şi suprafaţa  de 338 mp teren identică cu p.f. 805/1 din cartea funciară nr. 7918 Rădăuţi în valoare de 2433,06 lei terenuri identificate prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul Sandu Eugen; a sistat starea de indiviziune a părţilor prin atribuirea către reclamant a construcţiei şi a suprafeţei de 1169 mp teren, reprezentând lotul nr. 2 din varianta a II-a de lotizare propusă de expert (fila 154 dosar fond), iar pârâtei suprafaţa de 1169 mp teren, reprezentând lotul nr. 1 din aceeaşi variantă de lotizare; pentru compensarea valorică a loturilor, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei sultă în valoare de 185.500 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza susţinerilor părţilor şi a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, că foştii soţi au contribuit egal la dobândirea bunurilor comune, ambii au realizat venituri din munca în străinătate, reclamantul a fost ajutat şi de rudele sale, iar pârâta, în perioada în care a muncit în Israel, a trimis sume de bani pentru lucrările de construcţie.

La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa a avut în vedere concluziile expertului CS, potrivit cărora imobilul construcţie nu este comod partajabil în natură, faptul că prin sentinţa de divorţ cei doi copii minori ai părţilor i-au fost încredinţaţi reclamantului spre creştere şi educare, faptul că ulterior primei sentinţe pronunţate în cauză reclamantul a consemnat la Sucursala CEC Rădăuţi la dispoziţia pârâtei suma de bani stabilită drept sultă, cât şi faptul că terenul poate fi partajat în două parcele egale, cu căi de acces distincte, unul fiind aferent construcţiei.

Sentinţa a fost criticată în apel pentru nelegalitate şi netemeinicie de ambele părţi din proces.

Reclamantul a arătat că valorile reţinute de instanţă sunt exagerat de mari, încât se impune suplimentarea probatoriului pentru a se stabili valoarea reală de circulaţie a construcţiei, iar atribuirea către pârâtă a jumătate din suprafaţa de teren nu se justifică, din moment ce aceasta este stabilită de mai mulţi ani în Israel şi, oricum, nu ar putea construi, lungimea şi lăţimea parcelei, ca şi aproprierea de liniile de înaltă tensiune constituind impedimente la obţinerea unei autorizaţii de construire. În plus, în această modalitate de lotizare i-ar fi imposibil să finalizeze lucrările de construire la casă, din cauza aproprierii de linia de hotar dintre cele două parcele.

La rândul său, pârâta a criticat modalitatea de lotizare aleasă de prima instanţă, arătând că insistă în cererea de atribuire în natură a casei şi a terenului aferent, sens în care şi-a exprimat disponibilitatea de a achita cu titlu de sultă suma de 100.000 USD. De asemenea, pârâta a arătat că ,,precizările” la acţiune formulate de reclamant după casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă constituie o modificare a cererii de chemare în judecată efectuată ulterior primei zile de înfăţişare şi se impun a fi respinse ca tardive. Totodată, a arătat că instanţa nu a calculat cuantumul cheltuielilor de judecată în raport de cota de contribuţie a fiecărei părţi.

Prin decizia civilă nr. 145 din 19 mai 2011 Tribunalul Suceava a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă şi, admiţând apelul declarat de reclamant a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a diminuat cuantumul  sultei stabilite în sarcina  reclamantului de la 185.500 lei la 148.500 lei. De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2300 lei cheltuieli de judecată, calculate prin compensare.

Pentru a decide astfel, instanţa reţinut că valoarea de circulaţie a imobilului construcţie, stabilită pe baza expertizei efectuate în calea de atac, este de 297.000 lei, inferioară celei de la prima instanţă, la formarea şi atribuirea loturilor s-au avut în vedere dispoziţiile art. 673/9 Cod procedură civilă şi împrejurările concrete ale cauzei, varianta aleasă fiind optimă, iar argumentele aduse de reclamant cu referire la inutilitatea atribuirii parcelei de teren  în lotul pârâtei nu prezintă relevanţă fiind în interesul acesteia.

Cu referire la apelul declarat de pârâtă, Tribunalul a reţinut că, într-adevăr, cererea de partajare şi a suprafeţei de 338 mp teren a fost formulată de reclamant după prima zi de înfăţişare, însă pârâta, reprezentată de apărătorul prezent la termenul de judecată din 15 februarie 2007, nu s-a opus cererii de întregire a acţiunii. Împrejurarea că pârâta şi-a exprimat disponibilitatea de a achita sulta de 100.000 USD în ipoteza atribuirii în lotul său a imobilului construcţie este lipsită de relevanţă sub aspectul lotizării, câtă vreme reclamantul nu a achiesat la această propunere şi se prevalează la rândul său, de faptul că a consemnat la dispoziţia pârâtei sulta stabilită iniţial.

Cu referire la critica privind cheltuielile de judecată, instanţa de apel a reţinut că acestea au fost stabilite corect la prima instanţă, prin compensare, în raport de cotele de contribuţie ale părţilor la dobândirea bunurilor de partajat, iar suma de 2300 lei stabilită în sarcina pârâtei în apel reprezintă taxă de timbru, timbru judiciar, contravaloarea expertizei şi onorariu avocat, calculate prin compensare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal pârâta. În dezvoltarea motivelor a arătat, în esenţă, că: instanţele au încălcat dispoziţiile art. 6739 Cod procedură civilă, reţinând drept argument la atribuirea construcţiei faptul că reclamantul ar fi consemnat la dispoziţia sa sulta stabilită iniţial. Un astfel de criteriu nu este prevăzut de dispoziţiile legale, iar instanţa, în exercitarea rolului activ, ar fi putut face demersuri pentru a afla dacă acei bani se mai găsesc sau nu în cont la dispoziţia sa. În plus, casa nu este locuită de nimeni, iar reclamantul se află împreună cu copiii în Anglia; deşi în apel s-a admis proba cu o expertiza topo-cadastrală, care a şi fost administrată, în considerentele deciziei recurate nu se regăseşte nici o trimitere la aceasta şi nici motivele pentru care a fost înlăturată. Or, astfel de considerente se impuneau cu atât mai mult cu cât între expertizele de la fond şi apel sunt diferenţe semnificative, pe care ea le-a adus la cunoştinţa instanţei, solicitând ca experţii să întocmească o notă comună cu privire la valoarea terenului şi modul cum existenţa stâlpului de medie tensiune şi a reţelelor electrice influenţează această valoare.

Ca propunere de lotizare, pârâta a solicitat să-i fie atribuit lotul II din varianta III – expertiza topo  - cadastrală, la valorile stabilite de experta Răchitneanu I. pentru teren şi casa la valoarea stabilită prin nota comună întocmită de experţii în construcţii. În subsidiar, pentru ipoteza în care nu i se atribuie ei construcţia, a solicitat să se aibă în vedere varianta IV de lotizare întocmită de expert Răchitneanu I., respectiv să-i fie atribuit lotul II, adică p.f. 806/2 de 1169 mp.

De asemenea, pârâta a arătat că instanţa de apel a fost în eroare când a reţinut că la prima instanţă s-ar fi compensat cheltuielile de judecată. Ea a fost cea care a achitat contravaloarea expertizelor topo-cadastrale şi construcţii, iar instanţa nu s-a pronunţat în sensul compensării. Cât priveşte soluţia dată în apel, în mod greşit a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată 2300 lei, în condiţiile în care nu s-a făcut vreo trimitere la expertiza topo cadastrală administrată în calea de atac.

Examinând criticile formulate de pârâtă, care, în drept, se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

În speţă, pârâta critică în special modalitatea de lotizare aleasă de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel, ca fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 6739 Cod procedură civilă.

În conformitate cu aceste dispoziţii legale, la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Cum rezultă din chiar teza finală a textului de lege, aceste criterii au caracter exemplificativ, instanţa de judecată având posibilitatea de a le completa, în raport de împrejurările concrete ale cauzei deduse judecăţii, şi cu altele, cum sunt: asigurarea sau păstrarea pe viitor a unei stabilităţi domiciliare pentru părintele copărtaş căruia i-au fost încredinţaţi spre creştere şi educare copiii minori rezultaţi din căsătoria părţilor, alternativele de care părţile dispun în ce priveşte spaţiul de locuit, posibilităţile financiare sau disponibilitatea de a achita sulta, etc.

În cauză, ambele părţi locuiesc în străinătate şi şi-au exprimat disponibilitatea de a achita sulta, reprezentând contravaloarea cotei părţi de 1 din imobilul construcţie supus împărţelii.

În atare situaţie, determinantă la atribuirea imobilului construcţie în lotul reclamantului a fost, în opinia instanţelor de fond, împrejurarea că cei doi copii minori rezultaţi din căsătoria părţilor se află în întreţinerea acestuia.

De asemenea, instanţele au avut în vedere şi faptul că reclamantul a consemnat la dispoziţia pârâtei la CEC suma de 47.075,25 RON reprezentând sulta stabilită iniţial, încă din 5 septembrie 2006 (fila 22 dosar fond).

Propunerea pârâtei, formulată prin motivele de apel, vizând disponibilitatea de a achita cu titlu de sultă suma de 200.000 USD a fost corect înlăturată de instanţă, câtă vreme părţile nu au ajuns la un acord în acest sens.

În ce priveşte critica pârâtei privind lipsa de rol activ a instanţei, care nu a făcut demersurile necesare pentru a verifica dacă suma consemnată de reclamant la CEC la dispoziţia sa nu a fost între timp retrasă, aceasta nu poate fi primită, câtă vreme în apel nu s-au făcut astfel de susţineri, iar partea a fost reprezentată de avocat ales.

Aşadar, nu se poate reţine că atribuirea în lotul reclamantului a casei de locuit cu terenul aferent s-ar fi făcut cu aplicarea greşită şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 6799 Cod procedură civilă.

Este însă întemeiată critica formulată de pârâtă privind lipsa din considerentele deciziei atacate a vreunei referiri la expertiza topo-cadastrală efectuată în calea extraordinară de atac.

Astfel, în apel s-a suplimentat probatoriul administrat la prima instanţă, inclusiv cu o nouă expertiză topo-cadastrală, instanţa încuviinţând obiectivele formulate de pârâtă, privind efectuarea unor noi propuneri de lotizare în natură, ţinându-se cont de configuraţia terenurilor, de existenţa unui stâlp de înaltă tensiune şi a casei cu anexe, astfel încât ambele loturi să aibă căi de acces diferite (filele 22 şi 26 dosar apel).

Expertul numit în cauză a efectuat patru variante de lotizare, două fiind identice celor propuse de expertul de la prima instanţă, iar prin concluziile scrise (filele 123-124 dosar apel), depuse la dosarul cauzei anterior pronunţării, partea a optat în principal pentru atribuirea în lotul său a casei cu terenul aferent, iar în subsidiar a solicitat să-i fie atribuită parcela 806/2 de 1169 mp, respectiv lotul II din varianta IV din expertiza Răchitneanu efectuată în apel.

Respingând apelul declarat de pârâtă, Tribunalul prin decizia recurată nu a făcut vreo referire la această din urmă solicitare a părţii şi nici la proba administrată în calea de atac. Nici atunci când a înlăturat argumentele redate de reclamant în apelul propriu, privind caracteristicile incomode ale terenului atribuit în lotul pârâtei, tribunalul nu a observat că acestea au fost, practic, însuşite de aceasta şi a făcut referiri doar la cele două variante de lotizare a terenului propuse la prima instanţă.

În contextul dat, nu se poate aprecia că solicitarea pârâtei privind varianta a IV a de lotizare ar constitui o cerere nouă, în sensul dispoziţiilor art. 294 Cod procedură civilă, câtă vreme este consecinţa încuviinţării şi administrării probei în calea de atac.

Analizând această cerere, conform dispoziţiilor art. 312 alin. 4 şi 6 Cod procedură civilă, Curtea o constată întemeiată.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 741 Cod civil, la formarea şi compunerea loturilor, instanţa trebuie să procedeze astfel încât fiecare copărtaş să primească bunuri de aceeaşi cantitate, calitate şi valoare, ceea ce presupune, în cazul terenurilor, întinderi şi valori egale, dar şi categorii de folosinţă şi caracteristici funcţionale pe cât posibil similare.

În speţă, practic la prima instanţă s-a efectuat o singură variantă de împărţire a suprafeţei de teren în discuţie, prin divizarea acesteia în două părţi egale, pe lungime, din care una este aferentă construcţiei, cele două „variante” de atribuire fiind inverse.

În apel s-a efectuat şi o a doua propunere de împărţire a terenului, pe lăţime (variantele III şi IV propuse de expert Răchitneanu I.).

Comparând varianta aleasă de prima instanţă cu varianta IV  solicitată, în subsidiar, de pârâtă, Curtea constată că aceasta din urmă este optimă faţă de dispoziţiile legale sus-citate (fila 154 dosar fond şi fila 91 dosar apel). În prima din aceste două variante configuraţia terenului atribuit pârâtei este sinuoasă, iar firele de curent electric traversează întreaga parcelă de teren, aproape de mijloc, pe lungime, aspecte ce pot constitui pe viitor impedimente pentru utilizarea normală a acesteia (filele 88, 89 apel), sesizate ca atare chiar de reclamant în motivele de apel.

În cea de-a doua variantă (varianta IV expertiză apel), ambele parcele rezultate din divizare au caracteristici funcţionale normale, lungimi şi lăţimi corespunzătoare şi sunt deopotrivă traversate de firele de curent electric.

Aşa fiind, Curtea urmează a admite recursul declarat de pârâtă şi a modifica parţial decizia atacată, în sensul admiterii şi a apelului declarat de parte şi a schimbării variantei de lotizare în sensul arătat.

Se va menţine dispoziţia din hotărârea recurată privind cuantumul sultei datorate de reclamant, care nu a fost criticat în această cale de atac.

Este, de asemenea, întemeiată critica pârâtei privind modul de acordare şi cuantumul  cheltuielilor de judecată stabilite la fond şi apel.

În conformitate cu dispoziţiile art. 276 Cod procedură civilă, când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, prima instanţă nu a stabilit cheltuieli de judecată prin compensare, în raport de cota de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor, ci nu a făcut nici o referire la acest petit.

Cum rezultă din înscrisurile ataşate dosarului, la prima instanţă reclamantul a făcut cheltuieli de 518,6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat, iar pârâta a făcut cheltuieli de 3510 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorarii experţi.

Cum cererile ambelor părţi au fost admise în parte, iar împărţeala s-a făcut în cote egale, de 1/2 , acestea sunt ţinute în mod egal a suporta costurile împărţelii, încât reclamantul are a-i achita pârâtei suma de 1495,775 lei rămasă în urma compensării.

În apel, reclamantul a efectuat cheltuieli în sumă de 4513 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi contravaloare expertize, iar pârâta de 13 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar. Faţă de soluţia dată apelului pârâtei prin decizia recurată, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată de 2300 lei este legală, temeiul reţinut în considerentele deciziei fiind însă greşit, nefiind vorba de o compensare,

Cum s-a arătat în precedent, urmare a admiterii recursului, decizia atacată va fi modificată în parte, în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă şi schimbării sentinţei primei instanţe cu privire la varianta de lotizare a terenului şi la cheltuielile de judecată.

Pe cale de consecinţă, se impune modificarea corespunzătoare şi a dispoziţiei referitoare la cheltuielile de judecată din apel. Având în vedere că motivele invocate de părţi în apel au fost parţial admise şi că, practic, expertiza în construcţii efectuată în calea de atac  i-a profitat exclusiv reclamantului, iar cea topo cadastrală pârâtei, aceasta va fi obligată să-i plătească reclamantului contravaloarea acestei din urmă lucrări, respectiv suma de 2000 lei, taxele judiciare de timbru şi onorariile avocaţi fiind egale.