Prin sentinţa penală nr. 138/23.02.2011 a Judecătoriei Rădăuţi a fost condamnat inculpatul J.I.S. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, d, e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal şi art. 74 lit. b,c Cod penal, art.76 lit. c Cod penal, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, parte vătămată-civilă fiind G.V..
În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
S-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.A.G., în sensul reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal, în loc de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.
A fost condamnat inculpatul P.A.G. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, parte vătămată fiind G.V..
În baza art. 83 Cod penal, instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 46 pronunţată la data de 21 ianuarie 2008 de Judecătoria Rădăuţi, rămasă definitivă la data de 06 februarie 2008, prin neapelare şi a dispus executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, inculpatul P.A.G. urmând să execute pedeapsa rezultantă, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că în ziua de 07.05.2010, orele 1900, după o înţelegere prealabilă, în Parcul Mânăstirii Bogdana din municipiul Rădăuţi, profitând de starea de ebrietate a părţii vătămate, inculpaţii P.A.G şi J.I.S., împreună cu numitul O.?., i-au sustras părţii vătămate un inel din aur de pe deget, un lănţişor din aur de la gât şi suma de 40 lei dintr-un buzunar exterior al hainei, în valoare totală de 1940 lei.
În condiţiile în care inculpatul O.Ş. s-a prevalat de procedura simplificată, prevăzută de art. 3201 Cod procedură penală, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanţa de fond a dispus disjungerea cauzei penale privitoare la inculpatul O.Ş., de cele care îi privesc pe inculpaţii J.I.S. şi P.A.G..
Împotriva sentinţei nr. 138/23.02.2011 a Judecătoriei Rădăuţi au declarat recurs inculpaţii J.I.S. şi P.A.G, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Prin decizia penală nr. 348 din 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava, s-au admis recursurile declarate de inculpaţi, s-a casat în totalitate atât sentinţa penală mai sus-menţionată, cât şi încheierea din Şedinţa Camerei de Consiliu din data de 16.03.2011 pronunţată în acelaşi dosar şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, a reţinut curtea că prin rechizitoriul nr. 1351/P/2010 din 16.12.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor J.I.S., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, d, e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, P.A.G., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, d, e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, precum şi a inculpatului O.Ş.
Cum inculpatul O.Ş. a solicitat ca faţă de el să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală, în sensul de a fi judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, la termenul de judecată din 25.01.2011 s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpaţii J.I.S. şi P.A.G., iar prin sentinţa penală nr. 60/25.01.2011 inculpatul O.Ş. a fost condamnat pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Ori, atât sentinţa penală nr. 60/25.01.2011 prin care s-a disjuns cauza şi a fost condamnat inculpatul O.Ş., cât şi sentinţa penală nr. 138/23.02.2011 prin care au fost condamnaţi ceilalţi doi inculpaţi, au fost pronunţate de acelaşi judecător.
Ca atare, procedând iniţial la condamnarea inculpatului O.Ş., judecătorul şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, caz de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. 2 Cod procedură penală (greşit fiind respinsă cererea de abţinere).
Curtea de Apel București
Imposibilitatea reexaminării situaţiei de fapt în recurs.
Curtea de Apel Oradea
Aplicarea în concret a criteriilor de verificare a legii penale mai favorabile. Incidenţa art. 15 alin. 2 din Constituţia României şi art. 3 Cod penal
Tribunalul Maramureș
Cheltuieli de judecată stabilite în sarcina pârâtului în cazul neopunerii acestuia la admiterea acţiunii
Curtea de Apel Oradea
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. PROCEDURA INSOLVENŢEI. REVIZUIRE ÎNTEMEIATĂ PE PREVEDERILE ART.322 PCT.5 COD PROCEDURĂ CIVILĂ. SENTINŢA PENALĂ PRONUNŢATĂ ANTERIOR PRONUNŢĂRII SENTINŢEI SUPUSĂ REVIZUIRII. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR PREVĂZUTE DE ART.322 PC
Tribunalul Comercial Argeș
Modul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate a legii, de către instanţa investită