Supravegherea și controlul măsurilor și obligațiilor instituite în cadrul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Serviciul de probațiune competent.

Prin sentinţa penală nr. nr. 371 din data de 12.12.2016 a Judecătoriei Suceava, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul de la prelevarea de mostre biologice”, prevăzută şi pedepsită de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

În temeiul art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 92 Cod penal, s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal, inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune S., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

 În temeiul art. 93 alin. (2) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. a fost obligat să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune S.

În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, s-a stabilit ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, s-a dispus ca obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii să se execute la Biblioteca Județeană B. sau la Primăria mun. B. programul de executare al acestei activităţi urmând sa fie stabilit de către Serviciul de probațiune S.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal şi art. 96 Cod penal, s-a atras atenţia inculpatului A. că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşește o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 272 şi art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, inculpatul A. a fost obligat la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei din cursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul numărul 487/P/2015, din data de 23.05.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 10.06.2016, sub nr. 4614/314/2016, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 337 Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că, la data de 01.02.2015, în jurul orei 04:00, în timp ce efectua serviciul de supraveghere şi control a traficului rutier pe strada U. din mun. S., un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului S. – Biroul Rutier a oprit în trafic pentru control, autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, care era condus inculpatul A., din mun. B., jud. B.

Întrucât emana halenă alcoolică, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 04:03.

În aceste condiţii, inculpatul A. a fost condus la Spitalul Judeţean S., unde a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, aspect menţionat de către medicul de gardă, în procesul-verbal de prelevare a mostrelor biologice de sânge din data de 01.02.2015.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt, reţinută prin rechizitoriu, au fost menţionate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 12 d.u.p.); rezultatul etilotestului (f. 15 d.u.p.); declaraţiile inculpatului A. date în calitate de suspect/inculpat (f. 5, 10 d.u.p.); buletinul de examinare, cererea de analiză şi procesul-verbal de prelevare (f. 17-19 d.u.p.); declaraţia de consimţământ (f. 16 d.u.p.); declaraţiile martorilor B. şi C. (f. 20-22 d.u.p.); cazierul auto al inculpatului(f. 19 d.u.p.).

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 04.08.2016, rămasă definitivă la 16.08.2016, Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei de fond cu rechizitoriul nr. 487/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, privind pe inculpatul A., precum și legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii (filele 9-10 dosar nr. 4614/314/ 2016/a1).

La termenul de judecată din data de 28.11.2016, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanţa de fond a adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 374 alin.(4) rap. la dispozițiile art. 396 alin.(10) Cod procedură penală, privind judecata în procedură simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a parcurgerii acestei proceduri.

Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzute de art. 374 alin.(4) Cod procedură penală, instanța de fond procedând astfel la ascultarea acestuia, care a declarat că recunoaște fapta săvârșită așa cum a fost reținută de către Ministerul Public şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosar.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, cauza a fost soluţionată, potrivit art. 349 alin. (2) Cod procedură penală, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse de inculpat la termenul de judecată din data de 28.11.2016.

În baza art. 20 alin. (1) din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, instanța de fond a dispus atașarea la dosarul cauzei a cazierului judiciar actualizat al inculpatului A. (f. 7 d.i.).

Analizând conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) Cod procedură penală, probele administrate pe parcursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, instanţa de fond a reţinut aceeași situație de fapt ca și cea expusă în actul de sesizare, respectiv că:

La data de 01.02.2015, în jurul orei 04:00, aflându-se în timpul serviciului de supraveghere şi control a traficului rutier pe strada U. din mun. S., un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului S. – Biroul Rutier a oprit în trafic, pentru control, autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy.

După ce şi-au declinat calitatea, organele de poliţie au solicitat conducătorului auto documentele personale şi pe cele ale autovehiculului.

Conducătorul auto al autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy a fost identificat în persoana inculpatul A., din mun. B., jud. B.

S-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, în prezenţa martorului C., care de altfel se afla în maşina inculpatului, testare în urma căreia a rezultat că acesta avea o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 04:03, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean S., în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Ajuns la spital, inculpatul a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, aspect care de altfel a fost menţionat de către medicul de gardă, în procesul verbal de prelevare a mostrelor biologice de sânge din data de 01.02.2015.

Această situație de fapt a rezultat din coroborarea declarațiilor inculpatului date în faza de urmărire penală (f. 5,10 d.u.p.) și în faza de judecată (f. 20-21 d.i.), prin care aceasta a recunoscut săvârșirea faptei, cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 12 d.u.p.); cu declaraţia de refuz recoltare mostre biologice de sânge (f. 16 d.u.p.); cu rezultatul etilotest (f. 15 d.u.p.); cu buletinul de examinare, cererea de analiză şi procesul-verbal de prelevare (f. 17-19 d.u.p.), precum și cu declaraţiile martorilor B. şi C. (f. 20-22 d.u.p.).

Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul a declarat că, în data de 31.01.2015 s-a întâlnit cu trei prieteni şi, în jurul orelor 23:30, au mers împreună la clubul ,,V.” unde a consumat băuturi alcoolice, respectiv două sticle de bere a câte 500 ml. Ulterior, în jurul orelor 03:50, s-a urcat la volanul autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, cu intenţia de a-l conduce pe prietenul său C. la locuinţa prietenei sale, situată pe strada U., fiind însă oprit de un echipaj de poliţie pe strada U., mun. S. În continuare, inculpatul a arătat că a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean S., în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, refuzând să se supună prelevării mostrelor biologice. (f. 5, 10 d.u.p.).

În faza de judecată, inculpatul a declarat că recunoaşte și regretă săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum aceasta a fost reţinută prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava (f. 20-21 d.i.).

Declarațiile de recunoaștere ale inculpatului sunt susţinute de procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 12 d.u.p.), de rezultatul etilotest (f. 15 d.u.p.), precum și de declaraţiile martorilor B. şi C. (f. 20-22 d.u.p.), audiaţi în cursul urmăririi penale.

Astfel, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat (f.15 d.u.p.).

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul B. a relatat că, la data de 01.02.2015, în jurul orei 04:00, în timp ce se afla pe str. U., în zona intersecţiei cu str. L., i s-a solicitat de către un echipaj de poliţie să asiste la constatarea unei infracţiuni privind circulaţia rutieră. A arătat martorul că, în prezenţa sa, organele de poliţie l-au legitimat pe conducătorul autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, care se afla parcat pe partea carosabilă a str. U., în zona intersecţiei cu str. L., stabilind că se numeşte A.. În continuare, martorul a menţionat că inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta declarând în prezenţa sa că înainte de a se urca la volanul autoturismului a consumat băuturi alcoolice, respectiv două beri a câte 500 ml fiecare.(f. 20 d.u.p.).

De asemenea, fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul C. a relatat că, la data de 01.02.2015, în jurul orei 04:00, în timp ce se afla pe str. U. mun. S., la intersecţia cu str. L., în autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy condus de inculpatul A., au fost opriţi de un echipaj de poliţie, care i-a solicitat inculpatului să prezinte documentele personale şi cele ale autovehiculului. În continuare, martorul a arătat că, ulterior, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Martorul a precizat că, în prezenţa sa, inculpatul le-a spus organelor de poliţie că, înainte de a se urca la volanul autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, a consumat două beri. (f. 21 d.u.p.).

Relevante în acest sens au fost şi aspectele menţionate în cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 12 d.u.p.).

Faptul că inculpatul A. a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge a rezultat şi din cuprinsul buletinului de examinare clinică şi din procesul-verbal de prelevare din data de 01.02.2015, în care medicul de gardă, Dr. D. a consemnat faptul că inculpatul a refuzat prelevarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei (f. 18-19 d.u.p.).

Față de modalitatea în care s-au coroborat mijloacele de probă expuse anterior, instanța de fond a reţinut că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată și vinovăția inculpatului A. a fost dovedită dincolo de orice dubiu.

În drept, fapta inculpatului A., care la data de 01.02.2015, în jurul orelor 04:00, a condus autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, pe str. U. - mun. S. și, la solicitarea organelor de poliție a refuzat prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice prevăzută şi sancţionată de art. 337 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii a fost reprezentat de refuzul inculpatului de a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce în prealabil a condus un autovehicul marca VW cu nr. de înmatriculare xxyyy, pe un drum public, în sensul art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002 – „orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice” – pe DN 17, pe str. U. - mun. S., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este esenţialmente una de pericol, nefiind susceptibilă prin natura sa de a produce daune materiale, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul socialmente periculos - punerea în pericol a siguranţei circulaţiei pe drumurile publice - rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa de fond a reţinut că poziţia subiectivă a inculpatului faţă de infracţiunea săvârşită şi rezultatul socialmente periculos al acesteia, s-a caracterizat prin intenţie indirectă, formă de vinovăţie prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b Cod penal. Astfel, conducând un autoturism pe drumurile publice, iar la solicitarea organelor judiciare refuzând a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a prevăzut şi a acceptat că astfel pune în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, chiar dacă nu a urmărit producerea acestei consecințe.

Totodată, instanţa de fond a constatat că în cauza nu s-a făcut dovada unei cauze justificative ori de neimputabilitate dintre cele prevăzute de lege.

Instanța de fond a reţinut și împrejurarea că, în cauza O'Halloran şi Francis c. Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că petenţii au fost constrânşi în mod direct pentru a comunica informaţiile, dar pe de altă parte a subliniat faptul că orice persoană care a decis să conducă un autovehicul a cunoscut că în calitate de posesor şi de utilizator va fi obligată să respecte anumite reglementări impuse de autorităţi ca urmare a recunoaşterii şi limitării, pe cât posibil, a riscului rezultat din folosirea autovehiculelor. Prin urmare, spune Curtea, toţi cei care aleg să deţină şi să folosească un autovehicul acceptă şi responsabilităţile şi obligaţiile stabilite de autorităţi iar în speţă, una dintre obligaţii impuse de dreptul intern este de a te supune prelevării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe cale de consecinţă, apreciind că în cauză au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, în sensul că fapta săvârşită de către inculpat există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A..

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 74 Cod penal, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei urmând a se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Față de aceste aspecte, în stabilirea unei pedepse concrete inculpatului, instanţa de fond s-a raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 337 Cod penal, reduse cu o treime, respectiv pedeapsa cu închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni, la gradul de pericol social concret al faptei ce rezidă în participarea la trafic a unei persoane care nu respectă regulile specifice desfășurării unei astfel de activități, precum și la persoana inculpatului, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale.

În acest context, instanța de fond a apreciat că, în concret, fapta imputată inculpatului nu prezintă o gravitate redusă, ci din contră, prezintă o gravitate ridicată, având în vedere că acesta a fost depistat conducând pe drumurile publice existând indicii că s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului care a justificat recoltarea de probe biologice. Pe de altă parte, pedeapsa penală trebuie să răspundă cerinţei de a avea în acelaşi timp un rol punitiv şi educativ. Aplicarea unei pedepse penale trebuie să reflecte adevăratul pericol pe care îl reprezintă fapta inculpatului de a refuza sau de a se sustrage de la prelevarea de mostre biologice, şi să creeze atât inculpatului, cât şi opiniei publice convingerea că săvârşirea acestei infracţiuni este pedepsită corespunzător de către instanţă. Instanţa de fond a reţinut că o asemenea atitudine precum cea a inculpatului este mai periculoasă decât a unei persoane care alege să conducă un vehicul pe drumurile publice fiind sub influenţa băuturilor alcoolice dar care se supune, în momentul în care este surprins în trafic, obligaţiei de a i se preleva probe biologice.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului A., instanţa de fond a reţinut că inculpatul este în vârsta de 21 de ani - vârsta tânără fiind de natură a-i conferi posibilităţi concrete de reeducare, este necăsătorit, este student şi este o persoană integrată în societate, aspecte ce au reieşit din cuprinsul înscrisurilor în circumstanţiere depuse la dosar de inculpat la termenul din data de 28.11.2016.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere la stabilirea pedepsei concrete ce a fost aplicată inculpatului și faptul că acesta a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, recunoscând și regretând comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa. Totodată, instanța de fond a reţinut că, inculpatul a avut o bună conduită anterior săvârșirii infracțiunii, din fișa de cazier judiciar rezultând inexistența antecedentelor penale, acesta aflându-se deci la primul conflict cu legea penală (f. 7 d.i.).

În prealabil, instanţa de fond, față de atitudinea procesuală de recunoaştere a inculpatului, a în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei a dat eficienţă prevederilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală care dispun că atunci „când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) (…) în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime”.

Având în vedere că inculpatul a săvârşit o infracţiune ale cărei limite de pedeapsă sunt cuprinse între 1 - 5 ani, ca urmare a reducerii în felul prescris de textul legal enunţat în paragraful anterior, aplicarea pedepsei cu închisoarea a fost făcută între limitele 8 luni şi 3 ani şi 4 luni.

Instanţa de fond a aplicat o pedeapsă îndreptată spre minimul special al pedepsei închisorii, având în vedere că inculpatul – necunoscut cu antecedente penale, aflându-se deci la primul conflict cu legea penală – a adoptat o poziţie procesuală sinceră în faţa organelor judiciare şi că nu s-a dovedit existenţa unei conduite anterioare contrare normelor de convieţuire socială. Astfel, s-a apreciat că nu s-a impus o pedeapsă exagerată, având în vedere că inculpatul prezenta caracteristici care conduc la concluzia că acesta se poate îndrepta pe calea respectării de bunăvoie a normelor penale.

Instanţa de fond nu a reţinut incidenţa prevederilor art. 83 Cod penal, întrucât scopul legii nu poate fi atins prin amânarea aplicării pedepsei. Astfel, inculpatul a luat decizia de a conduce un autovehicul pe drumurile publice în condiţiile în care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, refuzând să se supună recoltării probelor biologice în vedere stabilirii alcoolemiei. Prin urmare, împrejurarea în care fapta a fost comisă, scopul urmărit – acela de a se sustrage de la stabilirea alcoolemiei reale cu care circula pe drumurile publice şi nesocotirea unei interdicţii impuse de lege, urmarea produsă – punerea în pericol a siguranţei pe drumurile publice, prezintă un grad de pericol concret specific activităţii infracţionale care a înlăturat posibilitatea instanţei de fond de a face aplicarea în cauză a instituţiei prevăzute de art. 83 Cod penal şi să se limiteze astfel doar la stabilirea unei pedepse.

Valorile sociale protejate prin art. 337 Cod penal, respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, sunt mult mai importante întrucât protejează întreaga colectivitate şi nu doar un singur individ, care este obligat, pentru protejarea interesului general, să respecte dispoziţiile legale şi prin conduita lui să nu pună în pericol ceilalţi participanţi la trafic.

În funcţie de toate aceste circumstanţe reale şi personale, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă cu închisoarea, în cuantum moderat, respectiv o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută și pedepsită de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, este o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 74 Cod penal.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 91 şi urm. Cod penal, şi anume cuantumul pedepsei aplicate, respectiv închisoarea sub 3 ani, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, faptul că inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii (f. 21 d.i.), precum şi aprecierea instanţei de fond că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, instanţa de fond, în temeiul art. 91 Cod penal a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 2 (doi) ani, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, acest termen fiind apreciat de instanţa de fond ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului prin supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. a) Cod penal a fost întrunită, în cauză fiind aplicată o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la lit. b) alin. (1) al art. 91 Cod penal, şi anume lipsa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, instanţa de fond a reţinut, conform fişei de cazier judiciar a inculpatului A. că acesta nu are antecedente penale.

Condiţia prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. c) Cod penal a fost îndeplinită, inculpatul A. manifestându-şi acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Aprecierea instanţei de fond că raportat la persoana inculpatului, la conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi la posibilităţile sale de îndreptare „aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia” conform dispoziţiilor prevăzute la lit. d) alin. (1) al art. 91 Cod penal, s-a întemeiat pe considerente privind împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi persoana inculpatului.

Instanţa a apreciat că prin respectarea de către inculpatul A. timp de 2 ani, pe perioada termenului de încercare, a obligaţiilor impuse există posibilitatea reintegrării sociale şi a reeducării acestuia fără executarea pedepsei închisorii în regim penitenciar.

În temeiul art. 93 alin. (1) Cod penal inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune S., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Apreciind că este necesară parcurgerea unor programe care să aibă ca finalitate o corectă educare a acestui inculpat din punct de vedere social, în temeiul art. 93 alin. (2) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. a fost obligat să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune S.

Având în vedere că inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi ţinând cont de faptul că în opinia instanţei de fond prestarea acestor ore ar conduce la reeducarea inculpatului, învăţându-l ce înseamnă respectul faţă de semeni şi pentru siguranţa acestora, în temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal a stabilit ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, prima instanţă a dispus ca obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii să se execute de către inculpat la Biblioteca Județeană B. sau la Primăria mun. B., programul de executare al acestei activităţi urmând sa fie stabilit de către Serviciul de probațiune S.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală cu referire la art. 91 alin. (4) Cod penal şi art. 96 Cod penal, instanţa de fond a atras atenţia inculpatului A. că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşește o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 272 şi art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, inculpatul A. a fost obligat la plata către stat a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei din cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A. pentru motivele expuse pe larg cu ocazia dezbaterilor de către avocat M., în substituirea avocatului angajat N., consemnate în încheierea de şedinţă din data de 6 martie 2017 care face parte integrantă din prezenta decizie şi care vizează, în esenţă, aplicarea dispoziţiilor art. 83 Cod penal, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului.

Dată fiind împrejurarea că din actele dosarului rezultă faptul că inculpatul apelant are domiciliul în mun. B., iar prin sentinţa apelată s-a dispus ca acesta să se prezinte la Serviciul de probaţiune S., la datele fixate de acesta şi să execute muncă neremunerată în folosul comunităţii la Biblioteca Județeană B. sau la Primăria mun. B., programul de executare al acestei activităţi urmând sa fie stabilit de către Serviciul de probațiune S., Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru a da posibilitatea apărătorului ales al inculpatului apelant să indice în scris, adresa unde acesta din urmă locuieşte efectiv.

La data de 8 martie 2017, inculpatul A., prin intermediul avocatului ales N., a depus la dosar declaraţie notarială autentificată la Societatea Profesională Notarială O. din care reiese faptul că locuieşte efectiv în mun. I., jud. I, considerând totodată că se impune a se dispune ca inculpatul să execute munca neremunerată în folosul comunităţii în municipiul I., iar supravegherea acestuia să se realizeze de către Serviciul de probaţiune I.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (1), (2) şi art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la situaţia de fapt, instanţa de apel constată că aceasta a fost în mod corect reţinută, în urma unei analize coroborate a materialului probator administrat în timpul urmăririi penale, inculpatul solicitând ca judecata să aibă loc în procedura recunoașterii învinuirii.

 Din mijloacele de probă administrate rezultă că la data de 01.02.2015, în jurul orelor 04:00, a condus autovehiculul marca .. cu nr. de înmatriculare xxyyy, pe str. U. din mun. S. și, la solicitarea organelor de poliție, a refuzat prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice prevăzută şi sancţionată de 337 Cod penal.

Potrivit art. 337 Cod penal refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

De asemenea, art. 38 din O.U.G. nr.  195/2002 stabilește obligația pentru conducătorii vehiculelor de a se supune testării aerului expirat și/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la solicitarea polițistului rutier.

Instanţa de fond a reținut că inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 337 Cod penal în modalitatea refuzului de a se supune recoltării probelor biologice la solicitarea organelor de poliţie.

Analizând starea de fapt, instanța de apel apreciază că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, inculpatul, deşi a însoţit organele de poliţie la Spitalul Judeţean S., a refuzat să i se recolteze probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru care a fost dovedit în cauză în mod neechivoc. Raportat la materialul probator administrat in cauză, instanța de apel constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşita cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, respectiv intenţie indirectă conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. b) Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei. 

 În ceea ce priveşte criticile formulate de apelantul inculpat, în sensul că a fost greşit individualizată modalitatea de executare a pedepsei, se constată că acestea sunt nefondate.

Curtea apreciază că în mod corect instanţa de fond a procedat la individualizarea cuantumului pedepsei în raport de pericolul social concret al faptei săvârşite, decurgând din aceea că, deși în aerul expirat alcoolemia era peste 0,40 mg/l, respectiv 0,59 mg/l, inculpatul a refuzat să i se recolteze probe de sânge, cu motivarea că așa a fost sfătuit de o prietenă.

 La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, limitele de pedeapsă fixate de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei săvârşite și urmările produse, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, persoana şi conduita acestuia, care a recunoscut fapta în faza de urmărire penală.

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră este rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei făptuitorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Curtea nu a identificat din lucrările dosarului împrejurări care să constituie circumstanțe atenuante în sensul reglementat de art. 75 alin. (2) Cod penal.

Astfel, în acord cu instanţa de fond, Curtea consideră că o pedeapsă de 8 luni închisoare, care este minimul prevăzut de lege, urmare reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform art. 396 alin. (10) Cod de procedură penală, este de natură să constituie un mijloc necesar, dar și suficient de constrângere, precum şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, această pedeapsă răspunzând în mod eficient dublului scop de prevenire şi sancţionare, contribuind în egală măsură la reeducarea şi atenţionarea reală a inculpatului.

Curtea constată că circumstanţele personale ale apelantului (vârsta, buna integrare socială a acestuia anterior săvârşirii faptei, lipsa antecedentelor penale) susţin concluzia instanţei de fond în sensul că pronunţarea hotărârii de condamnare constituie un avertisment necesar pentru inculpat, acesta dispunând de resorturi interioare suficiente pentru corectarea comportamentului său, iar suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o măsură adecvată care va duce la îndreptarea inculpatului, rolul de constrângere şi scopul pedepsei putând fi realizate în această modalitate.

Curtea apreciază că în cauză nu se impune amânarea aplicării pedepsei, conform art. 83 Cod penal întrucât formarea convingerii inculpatului că normele de drept trebuie respectate nu se poate realiza decât prin aplicarea unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ - preventivă, ceea ce prima instanţa a evaluat şi aplicat corect. Argumentul că, prin amânarea aplicării pedepsei, inculpatului nu i s-ar mai anula permisul de conducere nu este suficient pentru a forma convingerea instanţei că această modalitate de individualizare este just proporţionalizată, sau că ar răspunde criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal.

Apelul inculpatului este însă întemeiat în ceea ce privește serviciul de probațiune ce trebuie desemnat pentru supravegherea executării obligaților stabilite în sarcina inculpatului, astfel încât în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală îl va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 57 alin. (2) rap. la art. 50 și urm. din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, supravegherea executării obligaţiilor dispuse de instanță în temeiul art. 93 Cod penal se realizează de către consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie locuieşte persoana care trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, sau urmează a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii. 

Supravegherea şi controlul respectării obligaţiei de a urma unul sau mai multe programe de reintegrare socială, cât și de executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii atât cu privire la persoana supravegheată, cât şi cu privire la instituţia din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probaţiune competent, respectiv cel în a cărui circumscripţie locuieşte persoana condamnată.

Cum inculpatul a depus la dosar o declarație notarială din care rezultă că, deși conform cărții de identitate are domiciliul în mun. B., locuiește efectiv în mun. I., jud. I., instanța de control judiciar, în temeiul dispozițiilor legale enunțate va stabili ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să se prezinte la Serviciul de probaţiune I., la datele fixate de acesta, instituție care va supraveghea şi controla și respectarea obligaţiei de a urma unul sau mai multe programe de reintegrare socială și executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii.

În temeiul art. 404 alin. (2) Cod procedură penală obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Consiliul Local I. - Direcţia de Asistenţă Comunitară sau la Consiliul Local I. - SC Z. SA.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare determinate de judecarea apelului rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare