Procedura insolvenţei. Cerere de suspendare în recurs. Inadmisibil.

Decizie din 01.07.2010


Cererea de suspendare a executării sentinţei prin care s-a dispus deschidere  a procedurii generale a insolvenţei, până la soluţionarea recursului. Lipsa contestaţiei debitorului. Inadmisibilitatea cererii de suspendare.

Încheierea din 01 iulie 2010 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa comercială nr. 231/09.02.2010 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 402/121/2010 al Tribunalului Galaţi, s-a admis cererea formulată de creditoarea  S.C. P 2003 S.R.L., prin lichidator  judiciar CCM IPURL pentru deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. J S.R.L. cu consecinţa  declanşării procedurii insolvenţei asupra acestei societăţi.

S-a desemnat administrator judiciar pe practicianul în insolvenţă Insolvexpert S.P.R.L. Galaţi, cu atribuţiile  prev. de disp. art. 20 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 şi o renumeraţie lunară  în sumă de 700 lei care va fi  plătită din averea debitoarei.

S-a dispus obligarea debitoarei ca, în termen de 10 zile  de la deschiderea procedurii generale  a insolvenţei să depună actele şi informaţiile prevăzute de  disp. art. 28 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 modificată.

De asemenea, s-a dispus luarea primelor măsuri.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut următoarele considerente;

Creditoarea S.C. P 2003 S.R.L. Galaţi deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, împotriva  debitoarei S.C. J S.R.L. care este prezumată în insolvenţă  întrucât a încetat  plăţile către creditoare cu peste 30 de zile.

Creanţa deţinută de creditoare este în cuantum de 37312,22 lei  iar debitoarea  nu a contestat  starea de insolvenţă, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 31 coroborat cu art. 3 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva  acestei hotărâri a formulat recurs şi cerere de suspendare a executării sentinţei  recurate, debitoarea S.C. J S.R.L.

Prin cererea de suspendare a executării sentinţei recurate a motivat următoarele:

S.C. J S.R.L. Galati nu se afla în stare de vădita de insolvenţă în sensul Legii nr.85/2006, aceasta derulează în continuare relaţii comerciale cu partenerii săi comerciali si este la zi cu plata datoriilor către bugetul statului si ceilalţi parteneri comerciali, este la zi cu plata salariilor către salariaţii săi, iar cererea S.C. P 2003 S.R.L. a fost introdusă abuziv şi fără nici o prealabilă notificare a debitoarei S.C. P 2003 S.R.L. încearcă pe această cale să-şi recupereze o pretinsă creanţă pe care o are de încasat de la societatea S.C. J S.R.L., dar faţă de pretenţiile acesteia, societatea debitoare are de formulat apărări şi are de solicitat administrarea unor probatorii care nu se pot face în cadrul procesual al insolvenţei.

În drept, a invocat art. 581-582 şi următoarele Cod procedură civilă.

Legal citată, intimata creditoare S.C. P 2003 S.R.L., prin lichidator judiciar  C CM IPURL  a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererilor formulate de debitoare.

A precizat că debitoarea  a fost convocată în vederea concilierii  directe la data de  02.11.2009, confirmarea de primire  fiind la data de  08.10.2009, însă aceasta  nu s-a  prezentat. A arătat că debitoarea  a efectuat o plată parţială  în sumă de 2500 lei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele;

Deşi recurenta debitoare a invocat prev. art. 581 Cod procedură civilă, Curtea a calificat cererea formulată de debitoarea S.C. J S.R.L. ca fiind o cerere de suspendare a executării sentinţei prin care s-a deschis procedura insolvenţei până la soluţionarea  recursului declarat  împotriva acestei hotărâri, în temeiul art. 300 alin. 2 şi 3  Cod procedură civilă coroborat cu art. 403 alin. 3 Cod procedură civilă.

Debitoarea a făcut dovada consemnării CEC Bank S.A. a sumei de 500 lei  cu titlu de cauţiune  aşa cum rezultă din recipisa de consemnare nr. 697277/1 din 30.06.2010.

Sentinţa nr. 231/09.02.2010 este o hotărâre  pronunţată de judecătorul sindic, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei asupra debitoarei S.C. J S.R.L.

Debitoarea S.C. J S.R.L. nu a formulat contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei conform art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 modificată  şi completată.

Potrivit art. 8 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare, prin derogare de la disp. art. 300 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă hotărârile  judecătorului sindic  nu vor putea fi  suspendate de instanţa de recurs, cu excepţia  cazurilor strict enumerate de disp. art. 8 alin. 5 din aceeaşi lege.

Prin urmare, se poate dispune suspendarea executării sentinţei  recurate  până la soluţionarea recursului, în temeiul art. 300 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă coroborat cu art. 8 alin. 5 lit. a-d din Lege numai în cazul următoarelor hotărâri  pronunţate de judecătorul sindic: sentinţa de respingere a contestaţiei debitorului împotriva cererii creditorului de deschidere a  procedurii, sentinţa prin care se decide  intrarea în procedura  simplificată, sentinţa prin care se decide  intrarea în faliment, pronunţată în condiţiile  art. 107;sentinţa de soluţionare a contestaţiei la planul de  distribuire  a fondurilor obţinute  din lichidare şi din încasarea  de creanţe, introdusă  în temeiul art. 122 alin. 3.

Sentinţa a cărei suspendare se solicită, priveşte deschiderea procedurii generale a insolvenţei asupra debitoarei S.C. J S.R.L., debitoare care nu a formulat contestaţie în temeiul art. 33 alin. 2 din Lege.

Aşa fiind, o atare hotărâre nu este susceptibilă  de a fi suspendată  deoarece nu se încadrează în excepţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 8 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare.

Pe cale de consecinţă cererea de suspendare a executării sentinţei recurate este afectată de  un fine de neprimire conform art. 8 alin. 4 din Lege.

Faţă de considerentele mai sus reţinute, va respinge cererea de suspendare până la soluţionarea recursului, ca fiind inadmisibilă.

Prin respingerea cererii de suspendare  nu s-a dispus nici o măsură  de natură a produce  vreun prejudiciu intimatei creditoare, astfel că urmează a elibera cauţiunea celui care a depus-o, potrivit art. 7231 alin. 3 Cod procedură civilă.