Deschiderea procedurii de insolventa prevazuta de Legea 85/2006

Sentinţă comercială 4183 din 29.09.2009


DOSAR NR. 33435/3/2009

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI  SECŢIA  A –VII- A  COMERCIALĂ

SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 4183

SEDINTA DIN  PUBLICĂ  DIN DATA DE  29.09.2009

TRIBUNALUL COMPUS DIN:

PREŞEDINTE –JUDECĂTOR SINDIC: CIPRIAN SORIN VIZIRU

GREFIER : ALINA TOMA

 

Pe rol solutionarea cauzei comerciale de fata formulata creditorul  SC EE SRL in contradictoriu cu debitorul SC FCR SA intemeiata pe disp.Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei.

La apelul nominal facut in sedinta din publică  a raspuns creditoarea prin avocat  SA care depune  imputernicire avocatială la dosar, lipsind debitoarea

Procedura legal indeplinita  .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care invederează instnatei că prin registratura s-a depus la dosarul cauzei din partea creditoarei relatii ORCB, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat si exceptii de invocat instanta acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Creditoarea prin avocat solicită admiterea cererii, aşa cum a fost formulată, deschiderea procedurii generale a insolvenţei.

Instanţa reţine cauza spre soluţionare.

După pronunţare se depune la dosarul cauzei, prin registratură, din partea debitorului cerere de acordare termen.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, creditoarea SC EE SRL a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei prevăzute de Legea nr.85/2006 faţă de debitoarea SC FCR SA.

În motivarea cererii, societatea creditoare arată că a prestat în beneficiul debitoarei, în perioada 24.08.2008 -22.11.2008, servicii de catering în valoare totală de 79 098,58 lei, potrivit facturilor depuse, ce au fost acceptate la plată prin semnarea unui extras de cont şi pentru care debitoarea nu a efectuat plăţi. Mai arată că debitoarea datorează atât preţul de 79 098,58 lei, cât şi dobânda legală aferentă şi că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru deschiderea procedurii insolvenţei.

În probaţiune, creditoarea a depus înscrisuri (f.4-19).

Legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare ori contestaţie şi nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi preciza poziţia procesuală.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.1 şi art.3 pct.5 din Legea nr.85/2006, procedura insolvenţei se aplică debitorilor, având calitatea de comercianţi sau de alte persoane juridice de drept privat ce desfăşoară şi activităţi economice, aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, iar conform art. 3 pct.1 din lege, insolvenţa reprezintă acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:

Mai prezintă relevanţă următoarele dispoziţii normative din aceeaşi lege:

- art.3 pct.1 lit.a, care prevede că insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, dupa 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;

- art. 31 alin.1: orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă

- art.3 pct.6:  prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile;

- art.3 pct.12:  cuantumul minim al creanţei pentru a putea fi introdusă cererea creditorului este de 30.000 lei.

Rezultă, din ansamblul dispoziţiilor menţionate, că atunci când creditorul care solicită deschiderea procedurii insolvenţei face dovada îndeplinirii anumitor condiţii cu privire la creanţa sa, se declanşează automat o prezumţie legală conform căreia debitorul se află într-o stare vădită de insolvenţă ce justifică aplicarea procedurii solicitate de creditor. Acestă prezumţie este însă relativă, întrucât, conform art.33 alin.2, 5 din Legea nr.85/2006,  debitorul are posibilitatea de a contesta susţinerile creditorului şi de a face proba contrară că nu se află în insolvenţă, dovedind corespunzător că dispune de lichidităţi suficiente, fie în casă, fie în conturi bancare, pentru a acoperi integral creanţa pretinsă de creditor.

Instanţa constată că prin contractul de proiectare nr.976/01.08.2008 societatea creditoare, în calitate de prestator, s-a obligat faţă de debitoare să organizeze şi să asigure produsele necesare (protocol) pentru activităţile care se desfăşoară pe SGMB, în zilele în care echipa de fotbal R susţine meciuri pe teren propriu, în schimbul unui preţ de 2 000 Euro + TVA pentru fiecare acţiune, ce trebuia plătit de beneficiar în termen de 10 zile de la organizarea evenimentului, prin ordin de plată (art.2, art.11 din contract).

În executarea acestui contract, în perioada 24.08.2008 -22.11.2008 creditoarea a prestat în favoarea debitoarei serviciile menţionate în valoare totală de 79 098,58 lei, conform facturilor fiscale depuse.

Instanţa apreciază că în cauză cererea societăţii creditoare îndeplineşte condiţiile legale stabilite de art.3 pct.6 şi pct.12 din Legea nr.85/2006, şi anume:

 1. debitoarea datorează, conform art.969 C.civ., suma de 79 098,58 lei cu titlul de preţ al serviciilor, cu privire la care nu a făcut dovada în cursul judecăţii că a efectuat plăţi;

2. suma de bani arătată constituie o creanţa certă şi lichidă, în sensul art.379 alin.3 şi 4 C.pr.civ., deoarece existenţa sa este constatată, iar câtimea ei este determinată, atât prin înscris (contract) însuşit de către debitoare prin semnătura reprezentantului legal, cât şi prin semnarea şi ştampilarea cu ştampila societăţii a unui extras de cont privind preţul total de 79 098,58 lei (f.5) rezultat din însumarea sumelor înscrise în facturile fiscale depuse;

3. creanţa creditorului este exigibilă, prin raportare la data sesizării instanţei (14.08.2009), de mai mult de 30 de zile de la scadenţă, termenele de plată stabilite de părţi (10 zile de la organizarea evenimentelor ce au avut loc în perioada 24.08.2008 -22.11.2008, potrivit art.11 din contract) fiind împlinite în perioada septembrie – decembrie 2008.

4. creanţa pretinsă depăşeşte valoarea-prag de 30 000 lei.

În consecinţă, văzând şi poziţia debitoarei, care nu a formulat nicio contestaţie ori vreo altă apărare, instanţa, conform art.3 pct.1 lit.a din Legea nr.85/2006, reţine că neplata creanţei pretinse este consecinţa lipsei din patrimoniul debitoarei a fondurilor băneşti necesare, urmând ca, în temeiul art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006, să admită cererea şi să dispună deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei.

Întrucât va deschide procedura generală a insolvenţei, instanţa va dispune următoarele:

- în temeiul art. 47 alin.1 din Legea nr.85/2006, văzând că debitoarea nu şi-a declarat intenţia de reorganizare, va ridica acesteia dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea;

- în temeiul art. 48 alin.1 din lege va da dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar;

- în temeiul art.34 rap. la art.19 din lege, văzând şi cererea creditoarei de desemnare a unui administrator judiciar, va desemna în această calitate pe CIT IPURL, căruia îi va pune în vedere îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi şi care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege, cu o remuneraţie de 1 500 lei din averea debitorului;

- va pune în vedere administratorului judiciar să  întocmească şi să depună la dosar,  în termen de 30 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 54 alin.1 şi 2 din lege şi, în termen de 60 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege;

- în temeiul art.33 alin.7 din lege, administratorul judiciar va trimite o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi ridicarea dreptului de administrare, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit c), debitorului şi oficiului registrului comerţului în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege;

- în temeiul art. 62 alin.1 din lege, va fixa termenele limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, pentru verificarea creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe şi pentru definitivarea tabelului creanţelor, precum şi data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor ;

- în temeiul art. 4 alin.2-3 din lege, debitoarea va deschide un cont la o unitate bancară  din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judicia, iar eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Pentru continuarea procedurii insolvenţei, instanţa va stabili următorul termen de judecată la data de 08.12.2009., ora  13.00.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARĂŞTE:

 Admite cererea creditorului SC EESRL, cu sediul procesual ales în ----.

 În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului SC FCR SA, cu sediul in ----

În temeiul art. 47 alin.1 din lege ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.

Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar.

Fixează următoarele termene limită:  a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 28.11.2009; b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 11.12.2009 ; c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor -05.01.2010; d) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 16.12.2009.

Desemnează administrator judiciar pe CIT IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege, cu o remuneraţie de 1 500 lei din averea debitorului.

Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi.

În temeiul art.33 alin.7 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi ridicarea dreptului de administrare, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege.

 Pune în vedere administratorului judiciar să  întocmească şi să depună la dosar,  în termen de 30 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 54 alin 1 şi 2 din lege şi, în termen de 60 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară  din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 08.12.2009, ora  13.00.

Definitivă şi executorie.

Cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.09.2009.

PREŞEDINTE,GREFIER,

CIPRIAN SORIN VIZIRUALINA TOMA