Procedura insolvenţei

Inadmisibilitatea recursului formulat împotriva sentintei de închidere a unei proceduri de insolventa întemeiat pe alte temeiuri de drept decât cele avute în vedere de judecatorul sindic la închiderea procedurii si lipsa de temeinicie a motivelor de fapt invocate prima data doar cu ocazia recursului si nu în timpul procedurii de insolventa.

Prin Decizia civila nr. 2073/R/03.12.2012 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila, au fost respinse recursurile creditoarelor AVAS Bucuresti si AFP Arad împotriva sentintei civile nr. 2112/02.10.2012, pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1186/108/2011*.

Curtea a retinut ca prin sentinta civila nr. 2112/02.10.2012, pronuntata în dosarul nr. 1186/108/2011*, Tribunalul Arad a respins obiectiunile formulate de creditorul AVAS Bucuresti; a aprobat raportul final; a dispus închiderea procedurii insolventei debitorului  SC SS SRL si radierea acestuia din registrul comertului; descarcarea lichidatorului judiciar CAML IPURL si toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garantii, asociati.

De asemenea, a dispus notificarea hotarârii debitorului, creditorilor, Directiei Generale a Finantelor Publice a judetului Arad si Oficiului Registrului Comertului de pe lânga  Tribunalul Arad, pentru efectuarea mentiunii de radiere si publicarea în Buletinul procedurilor de insolventa

Pentru a hotarî astfel, prima instanta a constatat ca prin încheierea comerciala nr. 1076/14.06.2011 s-a admis cererea formulata de debitorul SC SS SRL Arad prin lichidator CAML IPURL Arad; s-a deschis procedura insolventei prevazuta de Legea nr.85/2006 si s-a numit lichidatorul judiciar.

Având în vedere împrejurarea ca, în data de 19.06.2012 lichidatorul judiciar a prezentat raportul final însotit de situatiile financiare finale si considerând ca, punctul de vedere al creditorului AVAS Bucuresti privind continuarea procedurii si identificarea persoanelor responsabile de aparitia starii de insolventa a debitorului exprimat prin înscrisul înregistrat în data de 6.04.2012 este neîntemeiat fata de împrejurarea ca, raportul privind cauzele si împrejurarile care au determinat starea de insolventa a debitorului a fost întocmit de catre lichidatorul judiciar dar din continutul acestuia nu rezulta incidenta art.138 din  Legea nr. 85/2006 si fata de împrejurarea ca, la adunarea generala a creditorilor convocata pentru data de 16.09.2011 nu s-a prezentat nici un creditor care sa-si exprime pozitia fata de modul de desfasurare a procedurii, judecatorul sindic a facut aplicarea dispozitiilor art.129 alin.2, art.132 alin.2, art.135 si art.136 din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei sentinte a formulat recurs creditoarea AFP, solicitând admiterea recursului si casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentintei atacate în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar continuarea procedurii si formularea unei actiuni de atragere a raspunderii materiale a fostului administrator, precum si desfiintarea sentintei comerciale recurate.

În motivarea recursului s-a aratat ca potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa, situatie care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de masuri si diligente pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Daca contrar acestor initiative nu se pot identifica bunuri urmaribile care sa acopere pasivul debitoarei, daca din evidentele contabile rezulta ca nu au ramas bunuri în inventar, precum si daca se constata cu certitudine ca nu sunt persoane carora le poate fi imputata vina de a fi provocat starea de insolventa, abia atunci se poate propune judecatorului sindic închiderea procedurii, potrivit Legii nr. 85/2006.

Se considera ca este imposibil de acceptat o solutie de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectata o dispozitie imperativa a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizarii scopului declarat al legii enuntat în art. 2 din Legea 85/2006; ca potrivit doctrinei, raspunderea administratorului pentru ajungerea societatii comerciale în insolventa este reglementata de dispozitiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societatii, astfel ca lichidatorul judiciar, în considerarea retributiei primite, are datoria de a întocmi si depune un raport asupra cauzelor si împrejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila si de a cere atragerea raspunderii materiale a fostilor administratori pentru lipsa lor de diligenta în conducerea activitatii societatii, atragerea raspunderii având eficienta doar înainte de închiderea procedurii.

Se mai invoca faptul ca în derularea procedurii de lichidare judiciara nu a fost desemnat administratorul special de catre adunarea generala a actionarilor care sa poata primi raportul final si situatiile financiare finale ale procedurii; ca acelasi raport final si bilantul de închidere trebuiau sa fie comunicate creditorilor, judecatorul sindic având obligatia convocarii adunarii creditorilor în termen de 30 de zile de la afisarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiectii la raport, neîndeplinirea acestei obligatii fiind un motiv de casare a hotarârii de închidere a procedurii, conform doctrinei.

Recurenta considera ca daca ar fi fost convocata adunarea generala a creditorilor, avea posibilitatea invocarii acestor motive, dar în situatia data, face aceste precizari în calea de atac.

În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131, 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 si 304¹ Cod procedura civila.

Împotriva aceleiasi sentinte a declarat recurs si creditoarea AVAS Bucuresti, solicitând admiterea recursului, casarea sentintei recurate cu trimitere spre rejudecare.

În motivarea recursului, s-a aratat ca hotarârea recurata este nelegala, fiind data cu aplicarea gresita a legii si cu încalcarea dispozitiilor legale aplicabile în cauza; ca lichidatorul judiciar a apreciat ca nu se impune aplicarea art. 138 din Legea 85/2006.

Recurenta considera ca întrucât nu s-a acoperit tot pasivul datorat, se impune aplicarea disp. art. 138 din Legea 85/2006 pentru a atrage la masa credala sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a cauta modalitati de recuperare a patrimoniului pentru a putea plati cât mai multe dintre creantele debitoarei; ca pornind de la izvorul creantei sale, respectiv creanta pe care debitoarea o datora CAS Arad, o aplicare a dispozitiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezinta de fapt, gasirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat si folosite în alte scopuri decât cel prevazut de lege, respectiv virarea sumelor retinute catre CAS, ceea ce constituie o încalcare a dispozitiilor art. 94 din OUG 150/2002.

Astfel, mai arata ca Statul român prin A.V.A.S. a suferit un prejudiciu, a carui existenta certa se stabileste prin constatarea de catre judecatorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plati ci si a împrejurarii ca obligatiile fata de creditori nu pot fi platite integral din averea debitorului; ca lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile raspunderii prev. de art. 138 din Legea 85/2006, aratând ca aceste fapte trebuie privite în contextul starii de insolventa a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau conditii care au dus sau au favorizat ajungerea societatii în încetare de plati; ca prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichiditati tocmai pentru ca a fost administrata cu rea-credinta sau cu neglijenta, creditorii nemaiputându-si recupera creantele, scopul acestei dispozitii legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa-si acopere creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii în incapacitate de plata, atât in ceea ce priveste judecarea acestora, cât si in ceea ce priveste probatiunea, legea instituind prezumtii de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.

Recurenta AVAS considera ca lichidatorul nu este executor judecatoresc care ar avea doar obligatia de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei ci atributiile sale sunt mult mai complexe. În acest context, conform art. 25 din Legea 85/2006, prima atributie a lichidatorului este examinarea activitatii debitorului asupra caruia se initiaza procedura simplificata în raport cu situatia de fapt si întocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si împrejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, aceasta analiza fiind premisa declansarii unor actiuni în baza art. 138 din Legea 85/2006.

În drept, invoca art. 304 pct. 9 si 304 ind. 1 Cod procedura civila Legea 85/2006.

Lichidatorul judiciar CAML IPURL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor si mentinerea hotarârii primei instante ca temeinica si legala, aratând în esenta, ca prima instanta a dispus în mod corect închiderea procedurii în temeiul art. 132 din Legea 85/2006, ca motivele recurentelor sunt nefondate si netemeinice, ca demersurile administratorului judiciar au constat în parcurgerea tuturor etapelor prevazute de Legea 85/2006, în timp ce recurentele nu s-au prezentat la Adunarea creditorilor convocata pentru data de 16.09.2011.

Se mai arata ca bunurile debitoarei au fost valorificare, ca niciuna dintre recurente nu a contestat planul de distribuire a sumelor; ca recurentele pe parcursul derularii procedurii nu au manifestat nici interes si nici rol activ, iar daca ar fi apreciat ca exista motive temeinice pentru formularea unei actiuni în baza art. 138 din legea insolventei, creditoarele puteau sa sustina singure o astfel de cerere, ceea ce nu au facut; ca debitoarea nu are sediu, nici bunuri valorificabile sau fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar o actiune de atragere a raspunderii administratorului societar nu a fost formulata, deoarece nu s-a putut dovedi raportul de cauzalitate dintre fapte si prejudiciul suferit de catre creditori, motive pentru care judecatorul sindic în mod temeinic si legal a dispus închiderea procedurii în temeiul art. 132 din Legea 85/2006.

Examinând recursurile creditoarelor prin prisma motivelor invocate în fapt si în drept, precum si a întâmpinarii depuse de lichidator potrivit art. 304 pct.9 si 304 ind.1 Cod procedura civila, Curtea de Apel constata ca acestea sunt nefondate pentru motivele ce se vor arata în continuare.

Referitor la critica încalcarii de catre judecatorul sindic a prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006, Curtea de Apel releva ca procedura insolventei fata de debitoare s-a închis potrivit art. 132 din aceeasi lege, dupa valorificarea activului patrimonial al debitoarei si repartizarea sumelor catre creditorilor bugetaro potrivi planului de distributie.

Închiderea procedurii pe temeiul disp. art. 132 din Legea nr. 85/2006 a fost propusa de catre lichidatorul judiciar în conditiile în care s-a constatat ca nu exista bunuri în averea debitoarei si ca toate sumele au fost virate catre creditori. Aceasta situatie a fost cunoscuta de catre creditoarele recurente, la dosar existând dovada informarii lor de catre lichidatorul judiciar.

Relativ la neîntrebuintarea de catre judecatorul sindic a fondului de lichidare prevazut de art. 4 din Legea 85/2006, Curtea releva ca scopul instituit de legiuitor cu privire la acest fond nu este acela de a întrebuinta sume banesti pentru continuarea unei proceduri fara nici o sansa de reusita si fara justificarea cheltuielilor astfel efectuate. În conditiile în care debitoarea nu detine în patrimoniu nici un fel de bunuri sau valori, recurgerea la fondul de lichidare prevazut de art. 4 este nelegala si inoportuna.

Referitor la critica recurentei AFP Arad privind nedesemnarea unui administrator special al debitoarei, Curtea constata ca aceasta critica este nefondata, deoarece potrivit art. 18 din Legea 85/2006, prerogativa de a desemna un administrator special si interesul într-o atare desemnare îl detine adunarea generala a actionarilor / asociatilor debitorului persoana juridica, iar nu practicianului în insolventa si, cu atât mai putin a creditorilor.

În ceea ce priveste critica privind neaplicarea de catre judecatorul sindic a disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea releva ca aceste dispozitii nu se aplica din oficiu de catre judecatorul sindic ci la cererea persoanelor îndreptatite potrivit prev. art. 138 alin. 1 si 3 din Legea nr. 85/2006. În cauza nu a formulat cerere de angajare a raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, nici lichidatorul judiciar, nici  ceilalti titulari ai unei asemenea actiuni prevazuti alternativ de acest text normativ. Prin urmare, judecatorul sindic a închis procedura tinând seama de cadrul procesual existent.

Referitor la critica neîntocmirii de catre lichidator a unui raport privind cauzele si împrejurarile care au condus la aparitia starii de insolventa a debitorului, Curtea constata ca si aceasta critica este eronata, întrucât acest raport a fost întocmit si este depus la dosarul cauzei înca din data de 20.09.2011.

În fine, critica aceleiasi recurente referitor la neconvocarea unei adunari a creditorilor în cadrul careia aceeasi creditoare recurenta sa-si exercite dreptul la opozitie cu privire la închiderea procedurii, este profund neîntemeiata întrucât o asemenea pretentie din partea creditoarei adauga la lege, lichidatorul judiciar neavând o asemenea obligatie. De altfel, lichidatorul judiciar a informat creditoarea recurenta asupra iminentei închiderii procedurii, având în vedere ca sumele obtinute din valorificarea activului patrimonial al debitoarei au fost virate în conturile creditorilor bugetari conform planului de distribuire, iar alte bunuri sau valori nu mai exista. Curtea releva ca în aceste conditii este evidenta oportunitatea închiderii procedurii, astfel încât sa nu fie angajate noi cheltuieli fara niciun rezultat.

De asemenea, va fi înlaturata critica referitoare la neaplicarea de catre lichidator a disp. art. 73 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 31/1990, respectiv a prev. art. 272 alin. 1 pct. 2 din aceiasi lege. Astfel cele dintâi reglementari se refera la raspunderea administratorului fata de societatea comerciala administrata pe temeiul contractului de mandat, iar angajarea unei astfel de raspunderi poate fi obiectivata prin intermediul unei actiuni de drept comun în pretentii sau în dezdaunare, introdusa de societatea comerciala împotriva administratorului, iar nu în cadrul procedurii insolventei. Cea de a doua categorie de reglementari se refera la raspunderea penala a administratorului social pentru folosirea cu rea credinta a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea, fapta penala pentru care punerea în miscare a actiunii penale se poate realiza, fie la plângerea societatii comerciale lezate, fie din oficiu sau la sesizarea oricarei persoane interesate. O atare sesizare nu apartine exclusiv lichidatorului ci inclusiv creditoarei.

Asa fiind, constatând ca nu exista motive de casare sau modificare a sentintei recurate, Curtea va respinge ca nefondate recursurile.

Domenii speta

Spete similare