Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni

Decizie 52 din 14.04.2009


Potrivit art. 181 alin. 2 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.

Decizia nr. 52/R/14.04.2009 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 671/14.04.2008 a Judecătoriei Galaţi, inculpatul R. N a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 75lit. c Cod penal

În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a revocat liberarea condiţionată din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 176/25.03.2003 a tribunalului Galaţi, s-a contopit restul de 88 zile închisoare, rămas neexecutat din această pedeapsă, cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare, sporită la 3 ani şi 6luni închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi c Cod penal.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate SC Port Bazinul Nou SA Galaţi a fost acoperit integral prin restituire.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, în ziua de 17.11.2005, inculpatul R. N, împreună cu inculpaţii minori E.R şi E. S, au pătruns, printr-o spărtură a gardului, în incinta părţii vătămate  SC Port Bazinul Nou SA Galaţi, de unde au sustras mai multe bucăţi de fier vechi.

Partea vătămată a apreciat valoarea prejudiciului creat la suma de 24 lei şi, deoarece fierul sustras i-a fost restituit, nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva sentinţei penale nr. 671/14.04.2008 a Judecătoriei Galaţi a declarat recurs, în termen legal, inculpatul R. N, criticând-o pe motive de netemeinicie.

În principal a susţinut că datorită prejudiciul mic, de numai 24 lei, raportat la patrimoniul părţii vătămate şi faptul că bunurile sustrase au fort restituite, fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. b1 C. proc. pen.

În subsidiar a susţinut că a recunoscut şi regretat fapta, situaţie în care poate beneficia de circumstanţe atenuante, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 548/A/17.12.2008 a Tribunalului Galaţi, apelul declarat de inculpatul R. N a fost admis dar numai sub aspectul înlăturării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c Cod penal.

Prin decizia penală nr. 52/R/14.04.2009 a Curţii de Apel Galaţi, recursul declarat de inculpatul R. N a fost admis.

S-a casat în totalitate decizia penală nr. 548/17.12.2008 A Tribunalului Galaţi şi în parte sentinţa penală nr. 671/14.04.2008 a Judecătoriei Galaţi şi, în rejudecare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a în ref. la art. 10 lit. b1  C. proc. pen., inculpatul R: N. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c şi art. 37 lit. a Cod penal.

S-a reţinut că datorită valorii mici a prejudiciului de numai 24 lei, a naturii bunurilor sustrase – bucăţi de fier vechi şi a faptului că prejudiciul a fost acoperit integral prin restituire, atingerea adusă patrimoniului părţii vătămate este minimă şi prin conţinutul său concret fapta săvârşită este în mod vădit lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.