Omisiunea instanţei de recurs de a cerceta unul dintre motivele de modificare sau de casare. revizuire.

OMISIUNEA INSTANŢEI DE RECURS DE A CERCETA UNUL DINTRE MOTIVELE DE MODIFICARE SAU DE CASARE. REVIZUIRE.

–Art.318 Cod procedură civilă

–Art.322 Cod procedură civilă

Nepronunţarea de către instanţa de recurs asupra tuturor motivelor de recurs nu este un motiv de revizuire a sentinţei, ci ar putea fi eventual unul de contestaţie în anulare, respectiv cel vizând omisiunea instanţei de recurs de a cerceta unul dintre motivele de modificare sau de casare.

(Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale – decizia civilă nr.1073/26.05.2010)

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel P., revizuienta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata intimata SC P.M. SRL, revizuirea deciziei civile nr.1525 din 30 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel P., în dosarul nr.6202/105/2008, solicitând instanţei ca prin decizia ce va pronunţa să anuleze în parte decizia atacată, să rejudece recursul şi să oblige intimata la plata sumei de 30.000 de euro, respectiv 114.000 lei daune morale şi 6.000 lei daune materiale.

În motivarea cererii, revizuienta a arătat, în esenţă, că, prin cererea de recurs formulată împotriva sentinţei civile nr.299/04.02.2009 a Tribunalului P., a solicitat obligarea pârâtei intimate la plata despăgubirilor morale şi materiale şi, deşi instanţa a admis recursul şi a modificat hotărârea atacată, nu s-a pronunţat asupra motivelor de recurs privind obligarea la daune morale şi materiale.

Un alt motiv de revizuire îl reprezintă faptul că a descoperit înscrisuri noi deţinute de intimată, respectiv adresa nr.60/13.03.2009 şi fişa de identificare a factorilor de risc profesional, înscrisuri de care a luat cunoştinţă prin intermediul Tribunalului P. abia la data de 08.02.2010. A mai arătat că avocatul său a apărat-o cu viclenie şi nu a studiat dosarul în mod corespunzător. În drept, revizuienta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.322 pct.2 şi 3 şi art.324 Cod procedură civilă, art.274 Codul muncii şi art.998 şi următoarele din Codul civil.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC P.M. SRL a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire, iar pe fondul cauzei a răspuns criticilor revizuentei şi solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

La termenul din 28.04.2010, revizuenta a arătat că cererea de revizuire are ca temei dispoziţiile art.322 pct.5 şi nu pe cele ale art.322 pct.3 C.pr.civ., aşa cum din eroare a arătat în cererea de revizuire.

În vederea soluţionării cauzei, Curtea a dispus ataşarea dosarului nr.6202/105/2008, soluţionat prin decizia civilă nr.1525 din 30 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel P., împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, potrivit art.322 şi art.326 C.pr.civ., Curtea a constatat că prin cererea înregistrată sub nr.6202/105/2008 pe rolul Tribunalului P., contestatoarea G.M. a solicitat anularea deciziei nr.4005 din 21 august 2008 prin care a fost sancţionată disciplinar cu avertisment, emisă de intimata SC P.M. SRL, cu motivarea că în perioada 1-31 august 2008 contestatoarea se afla în incapacitate de muncă datorită faptului că se afla în concediu medical, fiind solicitată telefonic de şeful ierarhic să se prezinte la locul de muncă a dat răspuns solicitărilor efectuate, iar urmare suprasolicitărilor, în ziua de 20 august 2008, fiindu-i rău a fost nevoită să apeleze la serviciile de intervenţie medicală. De asemenea, nu este adevărat că a avut un limbaj şi un comportament neadecvat, agresiv şi tendenţios la adresa colegilor din cadrul departamentului şi în afara lui, cărora le-ar fi adresat cuvinte jignitoare. A mai solicitat şi obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 de euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa civilă nr.299 din 4 februarie 2009, Tribunalul P. a respins contestaţia, reţinând, în esenţă, că, deşi contestatoarea se afla în concediu medical, aceasta s-a prezentat la serviciu, iar atribuţiile sale de serviciu au fost îndeplinite fără a fi afectată de condiţiile dificile de la locul său de muncă.

Împotriva acestei sentinţe, contestatoarea a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, cu motivarea, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o apreciere greşită a probelor, acestea au fost apreciate fragmentat, iar unele dintre ele nu au fost luate în considerare sau au fost apreciate în favoarea pârâtei. De asemenea, din aceste probe rezulta fără putere de tăgadă că pretenţiile solicitate, respectiv 114.000 lei daune morale şi 6.000 lei daune materiale, sunt întemeiate.

Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr.1525 din 30 iunie 2009, a admis recursul declarat de contestatoarea G.M., a modificat în tot sentinţa şi pe fond a admis contestaţia, anulând decizia de sancţionare.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că în motivarea deciziei de sancţionare s-a făcut referire, printre abaterile disciplinare pretins a fi săvârşite de contestatoare, şi la faptul că ,,în mai multe rânduri a avut un limbaj şi un comportament neadecvat, agresiv şi tendenţios la adresa colegilor, atât în cadrul compartimentului, cât şi în afara lui, adresându-le cuvinte jignitoare”. S-a mai precizat că ,,a avut un comportament neadecvat şi faţă de Directorul de Achiziţii şi Marketing în momentul în care a fost numită şef de departament”.

Instanţa de recurs a mai reţinut că rezultă fără îndoială că pretinsele abateri disciplinare nu au o bază faptică concludentă, nefăcându-se referiri concrete la pretinsele abateri, care nu au niciun fel de relevanţă fiind formulate sub forma unor generalizări lipsite de corectitudine, ceea ce demonstrează că nu au bază reală faptică, aşa cum prevăd dispoziţiile Codului muncii. Totodată, nu este lipsit de importanţă şi faptul că în chiar cuprinsul deciziei de sancţionare s-au făcut referiri şi la faptul că în ziua de 20 august 2008 contestatoarea a fost nevoită să părăsească locul de muncă întrucât s-a simţit rău, fără a anunţa superiorii, or în perioada respectivă este de necontestat că aceasta s-a aflat în concediu medical. Prin urmare, instanţa de recurs a reţinut că toate acestea demonstrează până la evidenţă modul vădit tendenţios de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei, măsură nelegală.

În consecinţă, în baza art.304 şi 312 Cod pr.civilă, recursul a fost admis şi soluţia primei instanţe a fost modificată, iar pe fond contestaţia a fost admisă şi decizia de sancţionare a fost anulată.

Împotriva deciziei nr.1525 din 30 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel P., s-a formulat prezenta cerere de revizuire, aşa cum s-a arătat mai sus.

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, invocată de intimată, Curtea a reţinut că această excepţie este neîntemeiată, având în vedere că revizuenta a luat cunoştinţă de înscrisurile invocate în cererea de revizuire la data de 08.02.2010 (fila 9 dosar), astfel că cererea a fost formulată în termenul prevăzut de art.324 alin.1 pct.1 C.pr.civ.

În ceea ce priveşte adresa nr.60/13.03.2009, menţionată de revizuentă ca înscris nou deţinut de intimată, Curtea a reţinut că această adresă nu întruneşte cerinţele prevăzute de art.322 pct.5 C.pr.civ., având în vedere că a fost emisă după pronunţarea hotărârii instanţei de fond, astfel că nu putea fi cunoscută de această instanţă.

Cât priveşte susţinerea revizuentei potrivit căreia instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de recurs, respectiv asupra celui privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale, Curtea a reţinut că acesta nu este un motiv de revizuire a sentinţei, ci ar putea fi eventual unul de contestaţie în anulare, respectiv pentru omisiunea din greşeală a instanţei de recurs de a cerceta unul dintre motivele de modificare sau de casare.

Faţă de considerentele expuse, în baza art.324 şi art.326 C.pr.civ., Curtea a respins atât excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire invocată de intimată, cât şi cererea de revizuire formulată de G.M., ca neîntemeiate.

Domenii speta

Spete similare