Litigiu de asigurări sociale. Dreptul magistraţilor de a beneficia de asigurare de viaţă, sănătate şi bunuri. Condiţii

Litigiu de asigurări sociale. Dreptul magistraţilor de a beneficia de asigurare de viaţă, sănătate şi bunuri. Condiţii

Conform prevederilor art. 100 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiari de asigurare realizată din fonduri bugetare , pentru viaţă, sănătate şi bunuri în limita veniturilor pentru 15 ani de activitate. În aplicarea acestor dispoziţii Ministerul Justiţiei şi Procurorul General au fost emise ordine conform cărora despăgubirea prevăzută de lege urma să fie achitată numai în situaţia în care s-ar fi produs un eveniment legat de exercitarea funcţiei de magistrat care să dea dreptul la o astfel de plată.

Prin art. 78 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 s-a prevăzut că judecătorii şi procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional, realizată din fonduri bugetare pentru viaţă, sănătate şi bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucraţi în aceste funcţii, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.

Prin aceste prevederi legale s-a instituit în favoarea magistraţilor un drept de asigurare „ ope legis” în virtutea căruia  în măsura în care se produce un prezumtiv risc asigurat, aceştia beneficiază de despăgubirea prevăzută de lege, care nu este condiţionată de încheierea anterioară a unui contract cu o societate de asigurare.

Prin sentinţa civilă nr.197 din 13 februarie 2007, Tribunalul Mureş a  admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 27.06.2003 – 22.12.2003; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş; a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M. M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-Mureş, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş pe care i-a obligat în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.562,14 lei, actualizată în funcţie de rata inflaţiei până la data achitării  debitului, cu aplicarea dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a debitului; a respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanta, care are calitatea de magistrat, a făcut dovada, prin acte justificative legale, că a realizat din fonduri proprii o asigurare de viaţă şi de bunuri (autoturism), plătind în acest scop, în ultimii trei ani anteriori introducerii acţiunii, suma de 65.323.900 lei RON, cu titlu de prime de asigurare, sumă provenită din fonduri proprii.

S-a reţinut, de asemenea, că potrivit art. 100 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, magistraţii sunt declaraţi de lege ca având calitatea de beneficiari ai unui raport de asigurare (pentru viaţă, sănătate şi bunuri), asigurare realizată din fonduri bugetare, aceleaşi prevederi fiind reluate şi de art. 78 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, cu precizarea că beneficiul asigurării (adică despăgubirea) se acordă numai dacă se produce un anumit risc, şi anume riscul profesional (constând în afectarea vieţii, sănătăţii şi bunurilor, în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea).

Observând, totodată, că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de realizare a asigurării în favoarea reclamantei din fonduri bugetare, prima instanţă a găsit întemeiată cererea acestuia de a fi despăgubită, în temeiul art. 295 alin. 1 şi art. 269 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, raportat la art. 1073 şi art. 1075 Cod civil.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice.

Pârâţii au solicitat modificarea integrală a hotărârii primei instanţe, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei ca nefondată şi, respectiv, inadmisibilă faţă de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş.

În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susţinând nelegalitatea hotărârii primei instanţe pe considerentul interpretării eronate a prevederilor art. 100 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, text din examinarea căruia rezultă că magistraţii au dreptul să primească asigurarea de bunuri, viaţă şi sănătate, însă numai pentru risc profesional. În plus, prin Ordinul Procurorului General nr.42/29 iunie 1999, s-a prevăzut acordarea acestui drept doar în situaţia în care s-a produs un eveniment care să dea dreptul procurorului de a beneficia de o astfel de plată, iar ulterior, prin art. 78 alin. 3 din Legea nr. 303/2004, s-a precizat în mod expres că asigurarea se realizează în condiţiile stabilite prin hotărâre a guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, act normativ care încă nu a fost adoptat.

La rândul ei,  Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş,în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice,  a invocat inadmisibilitatea chemării lor în judecată, deoarece între aceste instituţii şi  reclamantă nu există raporturi juridice de muncă, prin urmare, ele nu au nicio calitate procesuală pasivă în cauză. De asemenea, a susţinut că legile bugetare anuale nu pot constitui izvor al solidarităţii pasive în cauză, întrucât Ministerul Finanţelor Publice nu se confundă cu bugetul de stat, rolul acestuia fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice.

Examinând căile de atac deduse judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Prin cererea adresată primei instanţe la data de 28 decembrie 2006, reclamanta a solicitat, prevalându-se de calitatea profesională de magistrat-procuror, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 65.323.900 lei,RON, cu aplicarea dobânzii legale şi a actualizării în funcţie de indicele de inflaţie, sumă reprezentând echivalentul primelor de asigurare pentru viaţă şi bunuri, achitate din fonduri proprii în ultimii 3 ani.

În perioada de activitate a prevederilor art. 100 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească, magistraţii beneficiau de asigurare realizată din fonduri bugetare, pentru viaţă, sănătate şi bunuri, în limita veniturilor pentru 15 ani de activitate. În aplicarea acestor dispoziţii legale, Ministrul Justiţiei a aprobat Instrucţiunile nr. 761/22 aprilie 1999, iar Procurorul General a emis Ordinul nr. 42/29 iunie 1999, acte normative conform cărora ordonatorii de credite urmau să plătească direct despăgubirea prevăzută de art. 100 alin. 1 din legea menţionată, însă numai în situaţia în care s-ar fi produs un eveniment care să dea dreptul magistratului (procurorului) la o astfel de plată, respectiv un eveniment determinat de exercitarea funcţiei de magistrat.

Rezultă, din cele de mai sus, instituirea unui drept de asigurare „ope legis”, în virtutea căruia, în măsura în care se producea un prezumtiv risc asigurat, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, se năştea şi dreptul magistratului (procurorului) de a beneficia de o despăgubire în limita veniturilor pentru 15 ani de activitate. Prin urmare, nu era necesară încheierea unui contract de asigurare, deoarece într-un astfel de caz obligaţia de dezdăunare ar fi aparţinut asigurătorului, iar nu ordonatorilor de credite.

Se conchide, astfel, că reclamanta nu este îndreptăţită, prin raportare la prevederile art. 100 alin. 1 din Legea nr. 92/1992, la restituirea primelor de asigurare generate de încheierea, din proprie iniţiativă, a unui astfel de contract, deoarece în ipoteza producerii unui eveniment în legătură cu exercitarea profesiei de magistrat, ar fi beneficiat în virtutea legii de repararea prejudiciului suferit, plata despăgubirii nefiind condiţionată, prin textul de lege menţionat, de încheierea anterioară a unui contract cu o societate de asigurare.

Ulterior, prin adoptarea Legii nr. 303/2004, privind statutul magistraţilor, (care a abrogat, începând cu data de 29 septembrie 2004, prevederile legale anterior examinate), dreptul la asigurare al acestei categorii profesionale a fost nuanţat într-un mod mai explicit, prevăzându-se, prin art. 78 alin. 1, că judecătorii şi procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional, realizată din fonduri bugetare, pentru viaţă, sănătate şi bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, în limita veniturilor pentru anii lucraţi în aceste funcţii, dar nu în mai mult de 15 ani de activitate.

În plus, conform prevederilor art. 78 alin. 3 din lege, asigurarea prevăzută la alin. 1 se realizează în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, iar potrivit dispoziţiilor alin. 3, aceasta încetează la eliberarea din funcţie. 

Raportat la prevederile legale enunţate, Curtea a constatat că nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004 nu subzistă dreptul reclamantei la restituirea primelor de asigurare, întrucât nici aceasta nu stabileşte în sarcina magistratului obligaţia încheierii unui contract de asigurare, prevăzând doar dreptul de asigurare şi durata ei în timp, precum şi limita maximă a despăgubirii. De asemenea, legea stabileşte fixarea ulterioară a cadrului concret de realizare a acestui drept, prin urmare şi a condiţiilor de exercitare, în acest scop urmând a fi adoptată o hotărâre de guvern.

Cu referire la acelaşi aspect, trebuie precizat, însă, că neadoptarea până în prezent a unui astfel de act normativ nu este de natură a nega dreptul magistratului la beneficiul despăgubirii prevăzute de art. 78 alin. 1, întrucât acesta derivă direct din lege, singura condiţie care trebuie îndeplinită fiind producerea unui eveniment care să se încadreze în categoria riscului profesional.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanţe fiind dată cu aplicarea greşită a legilor anterior menţionate.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile declarate de pârâţi au fost admise, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate şi respingerii acţiunii reclamantei ca nefondată, păstrându-se soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, a căror răspundere solidară ar fi derivat, în cazul aprecierii ca întemeiate, pe fond, a acţiunii deduse judecăţii, din prevederile art. 40 alin. 1 din Legea nr. 631/2002, art. 47 din Legea nr. 507/2003, art. 42 din Legea nr. 511/2004 şi art. 26 din Legea nr. 379/2005, raportat la art. 14 din H.G. nr. 208/2005.

Domenii speta

Spete similare