Deschiderea procedurii insolvenţei. Condiţiile de admisibilitate. Consecinţa respingerii contestaţiei debitoarei

Deschiderea procedurii insolvenţei. Condiţiile de admisibilitate. Consecinţa respingerii contestaţiei debitoarei.

Legea nr. 85/2006, republicată, art. 3 pct. 1

Potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, republicată, starea de insolvenţă se prezumă ca fiind vădită când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă nu a plătit datoria sau este iminentă, când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti datoriile exigibile, la scadenţă, cu fondurile băneşti disponibile.

Conform art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, republicată, în termen de 10 zile de la primirea copiei cererii de deschidere a procedurii, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă.

Prin urmare, debitorul, prin demersurile sale, poate să răstoarne prezumţia relativă de insolvenţă. Din moment ce s-a respins contestaţia, în condiţiile în care există la dosar şi un angajament de plată asumat de debitoare, neonorat, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru deschiderea procedurii insolvenţei.

Prin sentinţa nr. 2179 din 21 iunie 2010, judecătorul sindic desemnat în dosarul tribunalului Harghita, a admis excepţia invocată de creditoarea P.P.F. K.F.T., referitoare la tardivitatea contestaţiei formulate de debitoarea S.C. S.L.R. S.R.L. împotriva stării de insolvenţă şi în consecinţă, a respins ca inadmisibilă contestaţia, respingând şi cererea formulată de creditoare, având ca obiect declanşarea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei.

Judecătorul sindic a reţinut că prin cererea înregistrată la 3 iunie 2009, creditoarea P.P.F. K.F.T. – Ungaria, cu sediul procesual ales în România, a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006 faţă de debitoarea S.C. S.L.R. S.R.L. Gheorgheni, pentru o datorie de 45.549,21 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale şi dobândă legală.

Prin sentinţa nr. 2618 din 24 noiembrie 2009, s-a admis contestaţia debitoarei şi  s-a respins cererea creditoarei, iar în urma soluţionării recursului, prin decizia nr. 477/R/30 martie 2010 Curtea de Apel Târgu- Mureş a casat cu trimitere spre rejudecare sentinţa nr. 2618/2009, deoarece judecătorul sindic nu a analizat excepţia tardivităţii contestaţiei împotriva stării de insolvenţă.

În rejudecare, judecătorul sindic a examinat contestaţia debitoarei şi a apreciat că formularea orală nu este suficientă iar depunerea contestaţiei la termenul din 4 septembrie 2010, faţă de data la care debitoarea a fost înştiinţată şi anume 12 iunie 2009, s-a considerat că este peste termenul până la care se putea formula contestaţie şi anume 23 iunie 2010.

Judecătorul sindic a analizat însă condiţiile cumulative prevăzute de Legea insolvenţei pentru a se putea deschide procedura şi, în cazul dedus judecăţii a ajuns la concluzia că suma solicitată nu este o creanţă certă, deoarece, chiar în condiţiile semnării unui angajament de plată la data de 11 februarie 2009, motivele invocate de debitoare pun sub semnul întrebării caracterul cert al creanţei pretinse şi numai în urma promovării unei acţiuni de drept comun  se poate aprecia valoarea juridică a angajamentului de plată raportat la argumentele invocate privind refuzul de plată şi necesitatea administrării unor probe în condiţii de contradictorialitate.

Hotărârea judecătorului sindic  a fost atacată cu recurs de creditoarea P.P.F. K.F.T., care a solicitat modificarea în sensul deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. S.L.R. SRL, motivând că, potrivit  literaturii de specialitate, certitudinea creanţei există nu numai când este constată printr-un titlu executoriu, sau efect de comerţ, ci şi când se constată printr-un înscris sub semnătură privată.

Recurenta a invocat şi existenţa angajamentului de plată iar o eventuală excepţie de neexecutare nu poate să combată caracterul cert, simpla afirmare a executării necorespunzătoare a obligaţiilor neputând răsturna certitudinea creanţei.

S-a mai precizat că judecătorul sindic nu a luat în considerare că nerespectarea termenului de 10 zile pentru formularea contestaţiei, stinge toate posibilităţile debitoarei de a pune în valoare drepturile neexercitate în termenul legal, drepturi ce ar fi implicat şansa de a răsturna prezumţia de insolvenţă.

Recurenta a precizat şi că, judecătorul sindic trebuia să verifice condiţiile de admisibilitate ale cererii creditoarei strict în baza titlurilor constatatoare  iar în lipsa unei contestaţii, trebuia să aplice prezumţia de insolvenţă şi să deschidă procedura.

Debitoarea intimată a formulat Note de şedinţă, subliniind că şi în situaţia în care debitorul nu formulează contestaţie, judecătorul sindic este obligat să verifice îndeplinirea condiţiilor legale de admisibilitate ale acţiunii introductive, prin urmare, în speţă, judecătorul sindic în mod legal a procedat la verificarea stării de insolvenţă şi a concluzionat că debitoarea nu se află în stare de incapacitate de plată.

În ceea ce priveşte creanţa pretinsă de creditoare, intimata a precizat că certitudinea creanţei este îndoielnică, având în vedere raporturile comerciale între părţi, fiind necesară clarificarea în cadrul promovării unei acţiuni de drept comun.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul este fondat.

Judecătorul sindic în mod corect a constatat că debitoarea a formulat contestaţie împotriva stării de insolvenţă peste termenul legal, de altfel, acest aspect nu a fost contestat nici de debitoare.

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ce se cer a fi  îndeplinite pentru a se dispune deschiderea procedurii insolvenţei, judecătorul sindic a făcut o greşită interpretare şi apreciere a caracterului cert al creanţei în raport de actele aflate la dosar şi de împrejurarea că, din moment ce s-a formulat tardiv contestaţia, trebuia să se raporteze la actele depuse de creditoare la dosar.

Creditoarea recurentă invocă în susţinerea creanţei sale de 45.549,21 lei, cuantum care respectă condiţia valorii prag, o serie de facturi fiscale cu privire la care, potrivit actului de la fila 15 dosar fond, intitulat „angajament de plată”, debitoarea se angajează să achite suma datorată potrivit facturilor indicate în respectivul act, facturi ale căror numere coincid cu cele din cererea de chemare în judecată, cel mai târziu până la data de 11 aprilie 2009.

Mai mult, în acel angajament de plată se consemnează că debitoarea ia cunoştinţă de faptul că orice întârziere de plată a debitului îndreptăţeşte societatea creditoare să depună cerere de deschidere a procedurii insolvenţei.

Prin urmare, cel puţin la data de 11 februarie 2009, debitoarea nu numai că nu a contestat faptul că datorează respectiva sumă, dar s-a şi angajat să le plătească până în 11 aprilie 2009 şi câtă vreme nu a făcut dovada plăţii, creditoarea este îndreptăţită să formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, dovedind împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Sub aspectul prezumţiei de insolvenţă, în condiţiile formulării unei contestaţii tardive, debitoarea nu mai era în măsură să răstoarne această prezumţie.

Pentru considerentele arătate, văzând prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006 republicată coroborat cu prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa va admite recursul, va modifica hotărârea judecătorului sindic în parte, în sensul că va admite cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei, trimiţând cauza judecătorului sindic  pentru a dispune în consecinţă.

Va menţine dispoziţia prin care s-a soluţionat excepţia tardivităţii contestaţiei debitoarei.

Domenii speta

Spete similare