Procedura administrativ jurisdicţională. Excepţia prematurităţii.

Decizie 100/R din 27.01.2011


Procedura administrativ jurisdicţională. Excepţia prematurităţii.

Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003

Admiterea excepţiei prematurităţii contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, împiedică analiza legalităţii obligaţiilor fiscale imputate prin cele două acte administrativ fiscale, altfel se ajunge la contrarietatea dispoziţiilor în cadrul aceleiaşi hotărâri.

Prevderile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. au character imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii deoarece nearătarea motivelor şi dovezilor nu permite instanţei de control judiciar să verifice motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe.

Prin sentinţa nr.595 din 28 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a admis excepţia prematurităţii cererii, invocată de pârâtă şi s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. B.P.E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş, ca fiind prematur introdusă cu privire la Decizia de impunere 478 din 20 octombrie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 51 din 20 octombrie 2008, respectiv ca neîntemeiată cu privire la Decizia nr. 160 din 6 martie 2009, emisă de pârâtă.

În considerentele hotărârii s-a reţinut în esenţă că reclamanta a optat pentru procedura administrativ jurisdicţională prevăzută de art. 205, 218 din O.G. nr. 92/2003, că nu a aşteptat soluţionarea contestaţiei şi nici nu a notificat decizia de renunţare la această cale de atac, astfel că această contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. 468 din 20 octombrie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 51 din 20 octombrie 2008, apare ca  prematur formulată.

În legătură cu cererea de anulare a deciziei nr. 160 din 6 martie 2009, prima instanţă reţine că această decizie nu a fost criticată, astfel că nu se încadrează în prevederile art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Pe de altă parte, reţine că sumele stabilite prin decizia de impunere dar şi prin raportul de inspecţie fiscală sunt datorate de către societatea reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. B.P.E. S.R.L., solicitând în principal  casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii  în sensul respingerii excepţiei prematurităţii invocată de pârâta D.G.F.P. Mureş şi admisă de către prima instanţă şi soluţionarea pe fond a contestaţiei prin analizarea criticilor formulate împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.

În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanţă a admis excepţia prematurităţii contestaţiei împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală fără să ţină seama de împrejurarea că a formulat o precizare de acţiune, prin care a arătat că înţelege să conteste decizia nr. 160 din 6 martie 2009, vizând modul de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.

Prin această precizare admisă de altfel de prima instanţă, a solicitat anularea celor două acte administrative prin care  s-au stabilit  în sarcina sa obligaţii suplimentare către bugetul de stat.

Instanţa a încuviinţat şi o parte din cererile de probaţiune solicitate printre care şi expertiza financiar-contabile, însă în considerentele hotărârii nu se face nicio referire la probele administrate în cauză, la criticile formulate vizând modul de soluţionare a contestaţiei împotriva celor două acte administrativ fiscale, a omis să se pronunţe asupra punctului din contestaţie vizând înregistrarea în mod eronat a bunurilor şi serviciilor achiziţionate, asupra punctului privind înregistrarea în contul  de materii prime şi auxiliare a unor produse, a punctului privind dreptul de deducere a TVA, cele vizând  impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, persoane juridice nerezidente. La toate aceste critici prima instanţă a înţeles să răspundă  printr-o simplă frază, în sensul că societatea datorează bugetului de stat obligaţiile  stabilite prin decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală.

În drept îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile cuprinse în art. 304 pct. 7,8,9, art. 3041 şi art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul M.E.F., prin D.G.F.P. Mureş solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală, apreciind că argumentele invocate de recurentă nu au nici un suport juridic. Prin  cererea de recurs formulată practic reia argumentele pe care le-a expus în faţa instanţei de fond, argumente la care s-a răspuns prin hotărârea pronunţată de către prima instanţă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, curtea a constat că  recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs formulată se invocă ca prim motiv de casare acela că hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii.

Analizând hotărârea primei instanţe se constată că s-a admis în principal excepţia prematurităţii contestaţiei formulată de către reclamantă, împotriva deciziei de impunere nr. 478 din 20 octombrie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 51 din 20 octombrie 2008, s-a constatat, de asemenea, că prin precizarea făcută de către reclamantă – la fila 70 din dosar, şi prin care solicită anularea deciziei nr. 160 din 6 martie 2009, privind soluţionarea contestaţiei  depusă de către reclamantă împotriva deciziei de impunere fiscală nr. 478 şi a raportului de inspecţie fiscală din 20 octombrie 2008, nu este criticată modalitatea de soluţionare a contestaţiei, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 218 alin. 2 din Cod procedură fiscală, dar cu toate acestea, prima instanţă procedează la analizarea legalităţii obligaţiilor fiscale imputate reclamantei, ajungând la concluzia că societatea reclamantă datorează bugetului de stat aceste obligaţii, fără să arate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea sau să facă trimitere la dovezile care au determinat această convingere, să arate motivele pentru care au fost înlăturate criticile reclamantei, vizând modul în care organele fiscale au verificat modalitatea de înregistrare  a bunurilor şi serviciilor achiziţionate (pct. 5 din decizie),  înregistrarea în contul de  materii prime  şi auxiliare a unor produse, calculul şi deducerea TVA, calculul impozitului pe veniturile obţinute de persoanele juridice nerezidente din România (pct. 2 din decizie) sau concluziile din raportul de expertiză întocmit ca urmare a încuviinţării probei solicitate de către reclamantă.

Prin această modalitate de soluţionare a cauzei judecătorul primei instanţe a încălcat dispoziţiile art. 261 Cod procedură civilă, dispoziţii care prevăd că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată în fapt şi în drept, ceea ce presupune că judecătorii sunt obligaţi să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care le-au format convingerea să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere.

Sub acest aspect prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii pentru că fără arătarea motivelor şi a dovezilor hotărârea pronunţată este netemeinică.

Trebuie reţinută de asemenea şi contrarietatea dispoziţiilor din hotărârea recurată, întrucât, pe de o parte, judecătorul primei instanţe admite excepţia prematurităţii contestaţiei vizând decizia de impunere fiscală  şi raportul de inspecţie fiscală precum şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulată împotriva deciziei 160 din 6 martie 2009, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 218 alin. 2 Cod procedură civilă, excepţii peremtorii, care împiedică soluţionarea pe fond a cauzei, iar pe de altă parte, analizează legalitatea şi temeinicia obligaţiilor fiscale stabilite prin cele două acte administrativ fiscale contestate.

Prin modalitatea de soluţionare a cauzei au fost încălcate şi dispoziţiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii care reglementează competenţa instanţei de contencios administrativ ca în situaţia soluţionării acţiunii în anularea unui act administrativ să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

Odată ce instanţa de fond a fost sesizată prin precizarea de acţiune cu o plângere împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere  fiscală, precizare acceptată şi prin care sunt aduse critici vizând modul în care organele fiscale au înţeles să stabilească obligaţiile fiscale suplimentare, fiind criticat în mod individual fiecare punct din raportul de inspecţie fiscală cu argumente în fapt şi în drept,  o parte a acestor argumente fiind confirmate prin raportul de expertiză efectuat în cauză şi încuviinţat de către instanţă, judecătorul primei instanţe  era obligat să analizeze toate argumentele aduse  de către reclamantă şi să motiveze respingerea lor în condiţiile în care a constatat că obligaţiile fiscale stabilite sunt datorate.

Pentru toate aceste considerente, instanţa în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.7 din acelaşi cod, a admis recursul, a casat hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării instanţa de fond va stabili dacă în speţă sunt admisibile cele două excepţii, cea a prematurităţii contestaţiei  împotriva deciziei de impunere nr. 478/2008 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 51/2008, a inadmisibilităţii contestaţiei împotriva deciziei nr. 160/20009 de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, în caz afirmativ se va avea în vedere caracterul peremptoriu a celor două excepţii şi efectele acestuia, iar în situaţia în care se  va ajunge la concluzia că cele două excepţii nu pot fi admise şi se va proceda la cercetarea pe fond a cauzei, instanţa de fond va analiza legalitatea şi temeinicia actelor administrativ fiscale prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare faţă de bugetul de stat, urmând să aibă în vedere  argumentele de fapt şi de drept arătate de către reclamantă în cadrul contestaţiei, dar şi cele susţinute prin întâmpinare de către pârâtul M.F.P., prin D.G.F.P. Mureş, precum şi probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză încuviinţat.

Domenii speta