Legea insolvenţei. Calitate procesuală

Decizie 141/R din 01.02.2011


Legea insolvenţei. Calitate procesuală.

Legea nr.85/2006, republicată

În procedurile contencioase reglementate de Legea nr. 85/2006, republicată, din economia textului art. 7 rezultă că vor fi citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului sindic, în condiţii de contradictorialitate.

Neavând calitate de parte cu ocazia  unei acţiuni în anulare, creditoarea recurentă nu are nici calitate procesuală activă pentru a promova calea de atac împotriva sentinţei prin care judecătorul sindic a soluţionat acţiunea în anulare.

Prin Sentinţa nr.1173 din 26 aprilie 2010, Tribunalul Harghita a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar L.F. I.P.U.R.L., şi a dispus rectificarea tabelului definitiv al obligaţiilor debitoarei S.C. H. S.R.L., cu privire la creditoarele S.C. A.H. S.R.L., S.C. G.T.R. S.A., B.T. S.A., şi a respins acţiunea în anulare formulată de lichidatorul judiciar împotriva pârâtei S.C. H. G.S.M. S.R.L.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a constatat că se impune rectificarea tabelului definitiv al obligaţiilor, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, iar cu privire la  acţiunea în anulare s-a constatat că nu s-a dovedit intenţia de fraudare a creditorilor.

Împotriva acestei Sentinţe au formulat recurs S.C. A.P. S.R.L., solicitând admiterea recursului,  schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii în anulare.

În motivele de recurs s-a menţionat că hotărârea atacată este nelegală deoarece, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.80 din Legea nr.85/2006.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.3041 C.proc. civ., instanţa a reţinut următoarele:

Recurenta contestă o hotărâre în care  calitatea de părţi au avut-o L.F. I.P.U.R.L. (reclamant) şi S.C. H. G.S.M. S.R.L. (pârâtă), obiectul acţiunii fiind „acţiune în anulare”. Din cuprinsul recursului reiese că doar această parte din hotărâre este atacată.

Potrivit dispoziţiilor art.7 din Legea nr.85/2006, republicată:

„(1) Citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi notificărilor faţă de participanţii la proces, al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate, este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvenţă va fi realizat şi în formă electronică.

(2) În procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului-sindic, în condiţii de contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se aplică dispoziţiile din Codul de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, în măsura în care nu contravin unor dispoziţii exprese prevăzute de prezenta lege.

(3^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), prima citare şi comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune, în temeiul dispoziţiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, şi prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Instanţele judecătoreşti vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă”.

În raport de aceste dispoziţii constatăm că recurenta nu a fost citată cu ocazia soluţionării acţiunii în anulare, ci doar părţile care  se aflau în condiţii de contradictorialitate, ca urmare a formulării acţiunii în anulare de către lichidatorul judiciar.

În concret, creditoarea S.C. A.P. S.R.L. nu a fost parte, cu ocazia soluţionării în fond a acţiunii în anulare, situaţia în care nu are calitatea de parte nici în recurs.

Art.303 alin.6 C. proc. civ., face referire la împlinirea termenului de recurs pentru toate părţile, iar recurenta nu a fost parte la judecata în fond.

În aceste condiţii, S.C. A.P. S.R.L. nu are calitate procesuală activă, în sensul de a putea formula recurs împotriva sentinţei pronunţate într-un litigiu în care nu a avut calitatea de parte.

În consecinţă, în baza dispoziţiilor art.312 alin.1 C. proc. civ., instanţa a respins recursul ca nefondat.