Aspecte legate de răspunderea personală patrimonială întemeiată pe prevederile art. 138 din Legea insolvenţei, în cazul decesului fostului administrator statutar

Aspecte legate de răspunderea personală patrimonială întemeiată pe prevederile art. 138 din Legea insolvenţei, în cazul decesului fostului administrator statutar.

Legea nr. 85/2006, republicată, art. 138

Decretul – Lege nr. 31/1954

Imposibilitatea angajării răspunderii personale în raport cu faptele care cad sub incidenţa prevăzută de art. 138 din Legea insolvenţei, săvărşite de fostul administrator decedat înainte de pronunţarea unei sentinţe irevocabile. Odată cu decesul unei persoane fizice încetează capacitatea de folosinţa şi cea de exerciţiu, iar faţă de natura judiciară a acestei răspunderi personale, nu se poate angaja răspunderea moştenitorilor.

Doar în cazul decesului intervenit după angajarea răspunderii prin hotărâre judecătorească irevocabilă, este grevat pasivul succesoral, iar, prejudiciul astfel contestat este suportat de moştenitorii defunctului.

Prin Sentinţa nr. 2504/13 septembrie 2010 a Tribunalului Harghita, s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar L.F. I.P.U.R.L., în contradictoriu cu pârâţii I.I. şi I.Ş.,  dispunându-se obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de  176.764 lei reprezentând pasivul debitoarei.

În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că cei doi pârâţi au avut calitatea de administratori ai societăţii debitoare, şi că aceştia datorită pasivităţii şi a neîndeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor prevăzute de lege, au creat societăţii un prejudiciu de 180.421,29 lei, prin folosirea bunurilor şi lichidităţilor băneşti ale debitoarei în interes personal, sau în folosul unor terţe persoane, fapte ce atrag răspunderea patrimonială, potrivit art. 138 alin.1 lit. „a” din Legea nr. 85/2006, astfel încât au fost obligaţi la plata întregului pasiv de 176.764 lei.

Împotriva acestei Sentinţe a declarat recurs în termenul legal, pârâtul I.I., criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă că cererea lichidatorului judiciar este inadmisibilă şi că judecătorul sindic nu ar fi manifestat rol activ în soluţionarea cauzei.

Aceasta întrucât, în mod eronat, a reţinut că pârâtul I.Ş. ar fi avut calitate de administrator al debitoarei, că  recurentul şi-a dat demisia din funcţia de administrator al falitei la  1.12.1998, demisie aprobată de F.P.S. Harghita sub nr. 231/2512/25.10.1998.

 Mai mult, actele contabile ale societăţii au fost ridicate de organele de poliţie în 1998, fiind predate, ulterior, în 2010, lichidatorului judiciar.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele:

Având în vedere împrejurarea că pârâtul I.Ş. a decedat ulterior pronunţării hotărârii atacate, aspect justificat de pârâtul I.I., la termenul de judecată din 11 martie 2011, Curtea a constat că, urmare acestui fapt, întrucât odată cu decesul persoanei fizice încetează capacitatea de folosinţă şi cea de exerciţiu, se impune respingerea cererii de angajare a răspunderii personale  a  defunctului pârât.

În aceste condiţii, singurele aspecte cu privire la fondul cauzei, care urmează a fi avute în vedere de instanţa de recurs, sunt cele referitoare la pârâtul Ignat Ioan, limitele controlului judiciar fiind cele stabilite prin cererea de recurs de către pârât.

În aceste condiţii, este de observat că recurentul a avut calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii, până la data de 25 ianuarie 2000, când a fost suspendat din funcţie, ca urmare a A.G.E.A. a societăţii, fiind numit administrator S.C. E.C. S.R.L. TOPLIŢA; însă, debitele  reprezentând obligaţii fiscale datează din 9.10.2009, când societatea nu a virat nicio sumă către bugetul de stat, încetând plata tuturor debitelor.

Pe de altă parte, potrivit procesului verbal privind  auditarea societăţii, la data preluării societăţii de către noul administrator, respectiv S.C. E.C. S.R.L. TOPLIŢA, societatea nu avea nici un bon sau disponibilităţi băneşti, în balanţa de verificare din 30.03.1999, neexistând  stocuri în patrimoniul societăţii.

Mai mult, s-a reţinut că în perioada 1995 – 1996, pârâtul a utilizat în interes personal o parte din patrimoniul societăţi, fără a achita însă obligaţiile bugetare datorate.

Potrivit raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la insolvenţă, s-a reţinut că administrarea societăţii debitoare a revenit pârâtului, până la data preluării documentelor contabile de către noul administrator, şi că principala cauză pentru care societatea a intrat în incapacitate de plăţi, a fost deposedarea completă a patrimoniului de către administratorii acesteia, respectiv de către cei doi pârâţi.

În aceste condiţii este cert că, în perioada în care societatea a fost administrată de S.C. E.C. S.R.L. TOPLIŢA, aceasta nu avea activitate, şi că datoriile societăţii  au fost create în perioada în care aceasta a fost  administrată de pârâtul I.I., care a devalizat societatea de bunuri, consecinţa imediată fiind inexistenţa fondurilor necesare achitării obligaţiilor fiscale în cuantum de 176.764 lei.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că judecătorul sindic a făcut o aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, hotărârea atacată fiind la adăpost de critici sub acest aspect.

În consecinţă, pentru motivele expuse anterior, recursul promovat în cauză va fi admis ca întemeiat, potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, iar hotărârea atacată se impune a fi modificată în sensul celor de mai sus, respectiv cererea de angajare a răspunderii personale a pârâtului I.Ş. va fi respinsă ca urmare a decesului acestuia, şi înlăturată  solidaritatea  răspunderii cu celălalt pârât, urmând ca celelalte dispoziţii din hotărârea atacată vor fi menţinute ca legale şi temeinice.

Domenii speta

Spete similare