Punerea în executare a hotărârilor penale. Contestaţia la executare. Schimbarea încadrării juridice a faptei. Înlăturarea sau modificarea pedepsei. Deciziile pronunţate în interesul legii. Inadmisibilitate.

Punerea în executare a hotărârilor penale. Contestaţia la executare. Schimbarea încadrării juridice a faptei. Înlăturarea sau modificarea pedepsei. Deciziile pronunţate în interesul legii. Inadmisibilitate.

C.proc.pen., art. 461 alin. 1 lit. d, art. 4145

Decizia nr. IX(9) din 24.10. 2005 a Î.C.C.J.  - Secţiile Unite, dată în interesul legii

Analiza comparativă a dispoziţiilor  art. 12, 14 şi 15 Cod penal, precum şi a acelora înscrise sub art. 4145 C. proc. pen., justifică concluzia că dezlegarea dată problemelor de drept la judecata recursurilor în interesul legii de către ÎCCJ – Secţiile Unite, este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti pe data publicării deciziilor în Monitorul Oficial al României – Partea I şi numai în măsura în care din probele reţinute drept concludente în cauzele aflate pe rol, rezultă o situaţie de fapt similară aceleia avută în vedere la adoptarea lor.

Atari decizii nu au efecte asupra hotărârilor judecătoreşti definitive şi nici nu echivalează cu cerinţa de a fi intervenit “o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară”, la care se referă textele art. 14 şi 15 din Codul penal pentru a fi incidente prevederile art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă Cod proc. penală, astfel încât instanţa investită prin contestaţie la executare nu poate schimba încadrarea juridică dată faptei prin sentinţa rămasă definitivă şi nici, apoi, să reducă pedeapsa aplicată în cauză.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia penală nr. 1062/R  din 1 august 2011.

Prin sentinţa penală nr. 217 din 31 mai 2011 a Tribunalului Prahova s-a respins contestaţia formulată de condamnatul deţinut în Penitenciarul Ploieşti, privind executarea sentinţei penale nr. 193/28 martie 2006 a Tribunalului Braşov definitivă prin decizia penală nr. 1718 / 16 mai 2008 a ÎCCJ, ca neîntemeiată.

Recursul nu este fondat.

Analiza comparativă a dispoziţiilor art. 461 alin. 1 lit. d), precum şi a acelora înscrise sub art. 4145 Cod proc. penală, justifică concluzia că, dezlegarea dată problemelor de drept la judecata recursurilor în interesul legii de către ÎCCJ – Secţiile Unite, este obligatorie pentru instanţele judecătoreşti pe data publicării deciziilor în Monitorul Oficial al României, Partea I şi numai în măsura în care din probele reţinute drept concludente în cauzele aflate pe rol, rezultă o situaţie de fapt similară aceleia avută în vedere la adoptarea lor.

Atari decizii nu au efecte asupra hotărârilor judecătoreşti definitive şi nici nu echivalează cu cerinţa de a fi intervenit “o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară”, la care se referă textele art. 14 şi 15 din Codul penal pentru a fi incidente prevederile art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă C. proc.pen., astfel încât instanţa sesizată prin contestaţie la executare să poată schimba încadrarea juridică dată faptei prin sentinţa rămasă definitivă şi apoi să reducă pedeapsa aplicată în cauză.

Recurentul se află în executarea pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 193/S/28 martie 2006 a Tribunalului Braşov, modificată prin decizia penală nr. 112/Ap din 12 iunie 2007, definitivă prin decizia penală nr. 1718 din 16 mai 2008 a ÎCCJ – Secţia penală, rezultată din contopirea pedepselor de 11 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, şase luni închisoare pentru fals în declaraţii prevăzute de art. 292 Cod penal şi 2 ani închisoare pentru fapta prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, toate cu aplic. art. 37 lit. b) Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că, având calitatea de administrator al unor societăţi comerciale cu răspundere limitată şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada octombrie 2002 – ianuarie 2003, cu ocazia încheierii şi executării unui contractului comercial, acesta a indus în eroare reprezentanţii părţii civile, emiţând 10 file cec pentru plata sumei de circa 4.000.000.000 ROL, contravaloarea mărfurilor livrate, deşi cunoştea că nu are provizia necesară în contul bancar.

La data de 16 aprilie 2010, în baza art. 461 alin. 1 lit. d) C.proc.pen. condamnatul a formulat contestaţie la executare, solicitând modificarea acesteia conform Deciziei nr. IX(9) din 24 octombrie 2005 adoptată de ÎCCJ – Secţiile Unite în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 123 din 09 februarie 2006, considerată drept cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, iar pe fond  schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal, în aceea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi apoi reducerea corespunzătoare a pedepsei.

În dovedirea cazului de contestaţie s-a depus în copie declaraţia martorului audiat în cursul cercetării judecătoreşti şi care în opinia sa, contrar dispoziţiilor art. 2 Cod procedură penală s-a înlăturat ca concludentă pentru stabilirea vinovăţiei în limitele emiterii instrumentelor de plată bancară după aducerea la cunoştinţă a lipsei disponibilului din cont, reprezentanţilor părţilor civile, ajungându-se astfel, la o încadrarea juridică contrară deciziei de îndrumare sus menţionate.

Din examinarea deciziei nr. 1718/2008 a ÎCCJ – Secţia penală prin care s-a confirmat legalitatea şi temeinicia sentinţei penale nr. 193/S din 28 martie 2006 a Tribunalului Braşov modificată prin decizia penală nr. 112 Ap din 12 iunie 2007, rezultă că aceste împrejurări de fapt şi de drept au constituit apărări şi motive de apel şi recurs, formulate de condamnat la judecata fondului cauzei în ciclul procesual ordinar, instanţele judecătoreşti respingând cererea sa privind schimbarea încadrării juridice a activităţii infracţionale din înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal în infracţiunea preăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, ca neîntemeiată.

Pe de o parte s-a constatat că au fost administrate suficiente probe a căror interpretare a conturat o stare de fapt neechivocă iar pe de alta că hotărârile pronunţate în cauză au fost suficient şi convingător motivate.

Făcându-se trimitere la probele administrate în cauză, deci şi declaraţia martorului menţionat în cererea de contestaţie, s-a argumentat că încadrarea juridică dată faptei este legală, deoarece acestea se coroborează cu unele afirmaţii făcute de însuşi inculpat, respectiv “că reprezentanţilor părţii civile nu le-a fost adusă la cunoştinţă lipsa proviziunii pentru filele cec emise în cadrul acestei societăţi comerciale, că orice cec emis în cadrul unei societăţi comerciale are o funcţie şi o finalitate care prin esenţa sa ţine de efectuarea unei plăţi de către debitorul unei obligaţii comerciale şi că o filă cec îşi păstrează rolul primordial de instrument de plată, neputând fi un simplu înscris lipsit de eficienţă practică”.

Prin urmare, confirmarea condamnării de 11 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 al. 1, 3, 4, 5 Cod penal, prin decizia nr. 1718 din 16 mai 2008, cu ocazia soluţionării recursului exercitat de inculpat, nu reprezintă o încălcare a principiului legalităţii procesului penal ori o omisiune sau refuz arbitrar pentru încadrarea activităţii infracţionale în sensul dezlegării problemelor de drept conform Deciziei nr.IX(9) din 24 octombrie 2005 adoptată de Secţiile Unite, în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial la 09 februarie 2006, deci mai înaintea pronunţării hotărârilor atacate.

Dimpotrivă respingerea căii ordinare de atac reprezintă rezultatul deliberării asupra chestiunilor de fapt şi de drept, privind existenţa faptei şi vinovăţiei, astfel cum judecătorii ce au compus completele de judecată şi-au format convingerea în raport de ansamblul probelor administrate în cauză, în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate a cercetării judecătoreşti.

Sub acest aspect s-a apreciat, ca fiind dovedit faptul că la momentul încheierii şi executării contractului nr. 2098/2002, în calitatea deţinută acesta a acţionat cu intenţia de inducere în eroare a reprezentanţilor părţii civile, emiţând un număr de 10 file cec, cu titlu de plată a sumei de circa 4.000.000.000 ROL, contravaloarea mărfii achiziţionate, deşi cunoştea că nu are provizia necesară în contul deschis pentru societăţile administrate, acte materiale ce întrunesc conţinutul legal al infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal.

Or, în atare situaţie, ştiut fiind că deciziile adoptate în interesul legii produc efecte pentru viitor şi în limitele dovedirii şi reţinerii situaţiilor de fapt examinate cu ocazia soluţionării recursurilor exercitate conform art. 4142 şi urm. C.proc.pen., repunerea în discuţie a încadrării juridice a faptelor asupra cărora instanţele judecătoreşti s-au pronunţat printr-o hotărâre penală definitivă, excede dispoziţiilor art. 461 alin. 1 lit. d) C.proc.pen.

Dezlegarea problemelor de drept de către ÎCCJ – Secţiile Unite în condiţiile art. 4145 C.proc.pen., nu este identică cu cerinţa de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară în sensul art. 14 şi 15 Cod penal şi ca atare nu poate fi invocată pentru schimbarea încadrării juridice dată faptei şi apoi reducerea pedepsei aplicate în cauză, chiar dacă asupra acestora instanţa supremă de control judiciar a dispus în cursul procesului penal.

Concluzionând, sentinţa primei instanţe este justă şi conformă dispoziţiilor art. 461 alin. 1 lit. d) C.proc.pen. deoarece împrejurarea de fapt invocată ca temei pentru modificarea condamnării nu întruneşte condiţiile cumulativ cerute de lege pentru a fi primită drept cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, incident ivit în cursul executării acesteia.

Domenii speta

Spete similare