Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Caracterul irevocabil al cererii formulate în temeiul art. 320/1 alin.(1) Cod procedură penală, în faţa instanţei de recurs.

Prin sentinţa penală nr. 26 din 21.02.2012 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei, în baza art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d  Cod penal şi art. 320 ind. 1 Cod proc. pen, a fost condamnat inculpatul K.M.M. la 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei”.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. 2 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

În temeiul prevederilor art. 81 alineatul 2 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1(unu) an închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit conform art. 82 Cod penal.

În temeiul prevederilor art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat condiţionat executarea pedepselor accesorii.

În temeiul dispoziţiilor art. 359 Cod de procedură penală, s-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 Cod penal referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, cu consecinţa executării în regim de detenţie a ambelor pedepse, care nu se vor contopi.

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă L. S. ca fiind inadmisibilă în cadrul prezentului proces penal.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 11/12.09.2011, în jurul orelor 01,55 inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice  la Barului lui „G.”, a fost implicat  într-un accident de circulaţie  cu autoturismul pe care–l conducea marca „VW” Golf  cu numărul de înmatriculare M.,  pe DJ 174 pe raza comunei Şaru Dornei din direcţia Vatra Dornei spre Panaci, accidentând cu partea din faţă a autoturismului un cal aparţinând  numitului  L. S. care se deplasa pe mijlocul părţii carosabile. În urma accidentului  rutier  a rezultat moartea calului şi accidentarea uşoară a numitului M.  V., pasager pe locul din dreapta faţă a maşinii.

Prezenţi la  faţa locului lucrătorii de poliţie, ca urmare a apelului la S.N.U.A.U 112  i-au solicitat inculpatului să fie testat cu aparatul etilotest, întrucât emana miros de alcool, însă acesta a refuzat motiv pentru care, lucrătorii de poliţie l-au condus pe inculpat la Spitalul Mun. Vatra Dornei pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. Deşi a mers la spital, inculpatul a refuzat recoltarea probelor de sânge, după cum rezultă din  Buletinul de examinare clinică semnat şi parafat de medic, act ce a fost semnat şi de către inculpat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul K. M. M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivele invocate fiind consemnate în partea introductivă a deciziei de faţă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art.385/6 alin.(3) Cod procedură penală, instanţa l-a constatat neîntemeiat.

Astfel, din ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, respectiv: proces verbal de sesizare, nota telefonică nr.1932  din 12.09.2011 a Spitalului Municipal Vatra Dornei – secţia  Chirurgie, proces verbal de efectuare a actelor premergătoare, procesul verbal de cercetare la faţa locului,  buletinul de examinare clinică întocmit în original în care s-a consemnat refuzul inculpatului de a i se recolta probe biologice, semnat şi parafat de medicul de serviciu şi de inculpat, declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor M. V. şi B. F.O., certificat medico-legal nr.280/F din  15.09.2011 eliberat de Cabinetul Medico-Legal Cîmpulung Moldovenesc şi declaraţiile inculpatului de recunoaştere a infracţiunii, sens în care a solicitat şi aplicarea disp. art. 320/1 Cod procedură penală, rezultă, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, că inculpatul K. M. M, după ce a fost implicat  într-un accident de circulaţie  cu autoturismul pe care–l conducea marca „VW” Golf  cu numărul de înmatriculare M. în  noaptea de 11/12.09.2011, în jurul orei 01.55 a  refuzat ulterior să fie testat cu aparatul etilotest de organele de poliţie rutieră, după care o dată ajuns la Spitalul Municipal Vatra Dornei a refuzat  şi recoltarea probelor  biologice în vederea  stabilirii  îmbibaţiei alcoolice în sânge, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alineatul 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii în ambele faze procesuale, solicitând în faţa primei instanţe aplicarea disp. art. 320/1 cod procedură penală.

Cum din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că fapta există, constituie infracţiune şi că a fost comisă de inculpat, în mod corect prima instanţă a constatat că în cauză pot fi aplicate, la cererea inculpatului, dispoziţiile art. 320/1 Cod procedură penală, beneficiind, în consecinţă, de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu alin.(7) al acestui articol.

Curtea apreciază că, odată constatate îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 320/1 alin.(1) – (4) Cod procedură penală şi aplicate disp. alin.(7) al acestui text de lege, inculpatul nu mai poate reveni în recurs de la cererea sa şi să se procedeze la o cercetare judecătorească.

A admite contrariul, ar însemna ca de fiecare dată când un inculpat nu este mulţumit de pedeapsa stabilită de prima instanţă, să ceară în recurs administrarea de probe şi în faza cercetării judecătoreşti, în scopul obţinerii unei eventuale achitări, aşa cum a urmărit inculpatul în cauză. Acest lucru  este inadmisibil, întrucât, în eventualitatea reţinerii din nou a vinovăţiei sale, s-ar pune problema respectării principiul non reformatio in peius, în sensul menţinerii noilor limite de pedeapsă rezultate prin reducerea cu 1/3 a celor iniţiale, deşi inculpatul nu a mai recunoscut fapta/faptele reţinută/reţinute în actul de sesizare al instanţei.

Nici critica referitoare la cuantumul pedepsei stabilit de prima instanţă nu poate fi reţinută, atâta timp cât prima instanţă a făcut o justă individualizare a acesteia, în raport de criteriile prevăzute la art. 72 Cod penal, în conformitate cu care, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ori, în speţă, curtea apreciază că, raportat la aceste elemente, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului exprimă gradul concret de pericol social al infracţiunii şi periculozitatea acestuia, atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, fiind în măsură să asigure îndeplinirea scopului pedepsei, respectiv, acela de reeducare a inculpatului şi de prevenţie generală şi specială în comiterea de noi infracţiuni.

Domenii speta

Spete similare