Sentinţă pronunţată de instanţa de fond într-o plângere formulată împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată. Calea de atac împotriva sentinţei

Decizie 846 din 09.06.2011


Sentinţă pronunţată de instanţa de fond într-o plângere formulată împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată.

Calea de atac împotriva sentinţei

Având în vedere normele procesuale speciale privind judecarea căilor de atac, precum şi dispoziţiile legale generale referitoare la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de instanţa de fond în soluţionarea plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, recurs declarat împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibil.

Prin urmare, în raport de normele procesuale relative la judecarea căilor de atac, precum şi în raport de dispoziţiile legale referitoare la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de instanţa de fond, sentinţa dată de instanţa de fond în soluţionarea plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi

pentru cauze cu minori şi de familie

Decizia penală nr.846/R din 09 iunie 2011

Prin sentinţa penală nr.551 din 30.03.2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în baza art.2781 Cod procedură penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul CN împotriva rezoluţiei nr.6737/P/2009 din 29.11.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P şi a rezoluţiei nr.2703/II/2/2010 din 14.01.2011 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria P, în contradictoriu cu intimatul CV.

Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria P a reţinut că petentul CN a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr.6737P/2009 din 29.11.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P şi a rezoluţiei nr.2703/II/2010 din 14.01.2011 a Prim Procurorului Parchetului de lângă Judecătoria P, în contradictoriu cu intimatul CV, criticându-le ca fiind netemeinice şi nelegale, şi arătând că în mod greşit organele de urmărire penală au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art.220 alin.1, 2 Cod penal, precizând că din probele dosarului reiese faptul ca intimatul a comis infracţiunea pentru care s-a făcut plângere împotriva sa şi se impune ca plângerea să fie admisă, rezoluţiile atacate să fie desfiinţate, iar cauza să fie trimisă parchetului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Instanţa de fond a mai reţinut că în data de 16.07.2009 petentul a formulat plângere prin care sesiza faptul că intimatul, proprietarul terenului învecinat, i-a ocupat o porţiune de teren, tulburându-i posesia prin construirea unui gard pe toata lungimea terenului învecinat în interiorul proprietăţii sale.

Din actele premergătoare efectuate a rezultat faptul că, între proprietăţile părţilor în litigiu, împrejmuirea este compusă dintr-un gard de lemn cu stâlpi metalici în porţiunea dinspre stradă până la colţul garajului intimatului şi în jurul casei, gardul este amenajat cu stâlpi şi sârmă metalică, terminându-se până în grădină cu plăci din beton.

Pe latura din spatele grădinii, proprietatea petentului nu este împrejmuită cu gard, acesta afirmând că intimatul i-a ocupat circa 100 mp fără drept, însă nu a indicat semne ale vechiului hotar. La data de 19.10.2009 a fost începută urmărirea faţă de intimatul CV.

Prin referatul nr.6737/P/2009, organul de cercetare penală a propus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului CV, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective.

Prin rezoluţia nr.6737/P/2009 din 29.11.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului CV, iar prin rezoluţia nr.2703/II/2/2010 din 14.01.2011 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria P s-a respins plângerea petentului împotriva soluţiei procurorului. Instanţa a constatat că hotarul dintre proprietăţi s-a stabilit prin hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa civilă nr.9403/21.09.2005 pronunţată de Judecătoria P.

Potrivit expertizei specialitate topo ing. PI, hotarul dintre cele două proprietăţi respectă, în mare parte, forma şi dimensiunile stabilite prin sentinţa civilă nr.9403/21.09.2005 pronunţată de Judecătoria P, existând diferenţe foarte mici în favoarea petentului.

Instanţa de fond a mai reţinut că respectarea de către părţi a servituţilor legale poate face obiectul unui litigiu civil, neexistând nici măcar indicii de săvârşire a infracţiunii prev. de art.220 alin.1, 2 C.pen.

Împotriva aceste sentinţe a declarat recurs petentul CN, arătând că motivele le va depune printr-un memoriu separat.

Deşi s-a prezentat în instanţa de recurs, petentul recurent nu a depus la dosar motivele de recurs şi a arătat că lasă la aprecierea instanţei măsura ce se va dispune.

Curtea, verificând hotărârea recurată cu prioritate sub aspectul legalităţii exercitării căii de atac, dar şi din oficiu sub toate aspectele potrivit art.3856 alin.3 C.pr.pen., a constatat că recursul declarat este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art.2781 alin.10 Cod procedură penală, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010, Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin.8 este definitivă.

Prin urmare, în raport de normele procesuale relative la judecarea căilor de atac, precum şi în raport de dispoziţiile legale referitoare la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate de instanţa de fond, sentinţa dată de instanţa de fond în soluţionarea plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.

Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art.38515 alin.1 pct.1 lit.a teza a II-a Cod procedură penală, recursul declarat de petentul CN a fost respins ca inadmisibil, reţinându-se că petentul a exercitat o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.