Servitutea distanţei plantaţiilor. Dreptul de a sădi plantaţii la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de art. 607 Cod civil. Dobândirea dreptului de servitute prin uzucapiune.

Servitutea distanţei plantaţiilor. Dreptul de a sădi plantaţii la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de art. 607 Cod civil. Dobândirea dreptului de servitute prin uzucapiune.

C. civ., art. 607, art. 622, art. 623

Servitutea distanţei plantaţiilor este reglementată prin art. 607 Cod civil, prin dispoziţiile legale menţionate prevăzându-se că nu se pot planta arbori la o distanţă mai mică de doi metri şi nu se pot face plantaţii şi garduri vii la o distanţă mai mică de jumătate de metru faţă de linia despărţitoare a două fonduri.

Obligaţia de a respecta distanţa plantaţiilor prevăzută de art. 607 Cod civil nu mai subzistă însă în cazul în care proprietarul unic dintre imobilele învecinate a obţinut servitutea contrară, adică dreptul de a avea plantaţii la o distanţă inferioară.

Conform prevederilor art. 623 Cod civil  servituţile continue şi aparente se pot dobândi prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani.

Servituţile continue şi aparente sunt definite prin  art. 622 Cod civil, care prevede că servituţile continue sunt acelea pentru a căror exercitare sau existenţă nu este nevoie de fapta actuală a omului, iar servituţile aparente sunt acelea care se cunosc datorită unor semne exterioare.

Servitutea de a sădi plantaţii lângă zidul de foc la o distanţă mai mică  decât cea prevăzută de Codul civil este o servitute continuă, deoarece pentru exercitarea acesteia nu este nevoie de intervenţia omului, în condiţiile în care plantaţiile odată stabilite cresc în mod natural. De asemenea, servitutea în discuţie este o servitute aparentă, având în vedere că plantaţiile sunt vizibile, fiind sesizabile prin simţurile omului.

În condiţiile în care plantaţiile din curtea imobilului aparţinând reclamanţilor şi care sunt lângă zidul de foc al imobilului pârâţilor există de peste 30 de ani şi de la data stabilirii plantaţiilor respective la o distanţă mai mică decât  cea legală, acestea nu şi-au schimbat caracteristicile, iar posesia asupra lor a fost exercitată continuu, fără întreruperi sau tulburări din partea proprietarului imobilului vecin sunt îndeplinite condiţiile dobândirii prin uzucapiune a dreptului de a avea plantaţii la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de art. 607 Cod civil.

 constituie o servitute continuă şi aparentă şi ca atare, poate fi  dobândit prin uzucapiune de 30 de ani, iar în contextul în care în speţă condiţiile uzucapiunii sunt îndeplinite, soluţia instanţei de apel prin care s-a constatat că reclamanţii au dobândit dreptul de servitute, respectiv dreptul de a avea plantaţii la o distanţă inferioară faţă de cea prevăzută de lege, este legală.

Prin sentinţa civilă nr. 5812 din 7 iulie 2009, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii L.L., F.I. şi L.E., împotriva pârâţilor P.V. şi P.I.O., precum şi cererea pârâţilor de obligare a reclamanţilor la cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 286 din 24 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă, s-a admis  apelul declarat de reclamanţii L.L., F.I. şi L.E. împotriva sentinţei civile sus-menţionate şi s-a dispus  schimbarea în tot hotărârea atacată în sensul că s-a  admis cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanţi, constatându-se că reclamanţii au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de a avea sădite plantaţii lângă zidul de foc al imobilului situat în Târgu-Mureş, str. Lavandei, aparţinând pârâţilor, la o distanţă mai mică decât cea prevăzută în art. 607 Cod civil. S-a dispus înscrierea în CF nr. 4291 Tg. Mureş a dreptului de servitute amintit, în favoarea imobilului situat în Tg. Mureş, str. Lavandei, înscris în CF nr. 3998 Tg.Mureş. Pârâţii au fost obligaţi în favoarea reclamanţilor la cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâţii P.V. şi P.I.O. şi au solicitat casarea deciziei pronunţate de tribunal şi în consecinţă respingerea apelului declarat de reclamanţi şi menţinerea sentinţei civile pronunţate de judecătorie, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că pârâţii sunt din anul 1997 proprietarii apartamentului nr. 2 din imobilul situat în Tg. Mureş, str. Lavandei, şi se învecinează cu reclamanţii L.L. şi L.E., care sunt proprietari din anul 1998 ai apartamentului nr. 2 din imobilul situat în Tg. Mureş, str. Lavandei, pe toată lungimea zidului de foc, iar cu reclamanta F.I., care este din anul 1992 proprietara apartamentului nr. 1 din acelaşi imobil, nu se învecinează pe lungimea zidului de foc al imobilului aparţinând pârâţilor.

Pârâţii au mai arătat faptul că i-au acţionat în judecată pe reclamanţii din prezenta cauză în dosarul nr. 4323/320/2006 al Judecătoriei Tg.Mureş pentru nerespectarea servituţilor conform art. 607 şi art. 608 din Codul civil  şi în acel dosar reclamanţii au fost obligaţi să desfiinţeze plantaţiile de arbuşti şi flori de lângă fundaţia zidului de foc al imobilului pârâţilor din str. Lavandei nr. 17. Dosarul menţionat se află în prezent în recurs la Curtea de Apel Tg.Mureş, judecata recursului fiind suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea irevocabilă acţiunii dedusă judecăţii în prezenta cauză.

Pârâţii au susţinut că decizia atacată cu apel în prezenta speţă, este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1847 Cod civil  conform cărora uzucapiunea presupune o posesie utilă, neviciată, respectiv pentru ca să se poate prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. De asemenea, nu s-a ţinut seama de prevederile art. 607 şi 608 din Codul  civil şi ale art. 623 din Cod civil, conform cărora servituţile continue şi aparente se dobândesc prin titlu sau posesie de 30 de ani, pe când reclamanţii sunt proprietari tabulari din 1998, aşa cum reiese din CF nr. 3998 Tg. Mureş.

S-a mai relevat faptul că pârâţii s-au opus audierii martorului P.A.E., deoarece fusese deja audiată martora C.D.M., în timp ce din partea pârâţilor nu a fost audiat nici un martor şi, pe de altă parte, declaraţia martorului audiat nu este conformă cu realitatea, însă instanţa de apel în mod nelegal nu a ţinut cont de aceste aspecte cu ocazia soluţionării cauzei.

Instanţa de apel a luat în considerare nişte poze irelevante care nu au nicio bază legală şi în schimb nu a ţinut seama la pronunţarea deciziei de raportul de expertiză aflat în dosarul nr. 4323/320/2006 care a fost acvirat la prezentul dosar.

Pârâţii au mai invocat faptul că  instanţa de fond s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că în curtea imobilului din str. Lavandei, pe toată lungimea zidului de foc al apartamentului nr. 1 din imobilul situat în vecin, adică în str. Lavandei, nu există plantaţii sau flori, fapt ce este confirmat de raportul de expertiză. În schimb, pe toată lungimea zidului de fond al apartamentului nr. 2, proprietatea pârâţilor, există plantaţii care nu au fost desfiinţate niciodată şi prin urmare, s-a considerat că mărturia martorei C.D. a fost irelevantă, ea nefiind afectată de plantaţiile de lângă zidul de foc. Aceste aspecte sunt confirmate şi de constatările din raportul de expertiză.

S-a mai relevat că prin raportul de expertiză expertul a  arătat că apele pluviale provenite de la zidul de foc de-a lungul apartamentului nr. 2, nu se pot scurge afară din fâşia de 70 de cm de lângă fundaţie. De asemenea, expertul a precizat că în condiţiile în care s-ar fi făcut reparaţiile la zidul de foc, inclusiv turnarea unui trotuar de protecţie din beton, apariţia umezelii în tencuiala zidului şi a igrasiei s-ar fi putut elimina în mare proporţie. Pentru aceste motive, expertul a recomandat executarea unui trotuar de protecţie în vederea eliminării pătrunderii apelor meteorice la fundaţie zidului de foc al apartamentului 2.

Pârâţii au mai arătat că reclamanţii nu le-au permis accesul în curtea lor pentru a putea efectua reparaţii la fundaţia şi tencuielile zidului de foc al imobilului lor, aspect confirmat în procesul-verbal din data de 4 sept.2006 încheiat de firma S.C. A.I. SRL care a fost angajată pentru executarea reparaţiilor.

S-a susţinut, de asemenea, că prin decizia atacată pârâţilor le-a fost grav încălcat dreptul de proprietate prevăzut de Constituţia României şi de Codul civil .

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 Cod procedură civilă.

Reclamanţii L.L., L.E. şi F.I. au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului declarat de pârâţi şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii au susţinut că faţă de motivele de recurs invocate, nu se poate dispune casarea hotărârii recurate, în condiţiile în care normele procesual civile stabilesc, raportându-se la prevederile art. 304 Cod procedură civilă, ce fel de soluţii pot fi adoptate dacă se consideră că hotărârea recurată este criticabilă sub unul sau mai multe motive de recurs prevăzute limitativ de lege. Având în vedere prevederile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, s-a relevat faptul că pentru motivele de recurs invocate de recurenţi nu se poate pronunţa casarea, ci doar modificarea hotărârii recurate.

Majoritatea motivelor invocate  de recurenţi, se referă la o pricină care face obiectul unui alt dosar (dosarul nr. 4323/320/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş) şi în consecinţă, aceste susţineri nu pot fi primite în cazul soluţionării prezentei cauze.

Susţinerile recurenţilor vizează în mare măsură raporturile născute din relaţiile de vecinătate existente între părţi. Sub acest aspect, s-a precizat că legea civilă consacră instituţia dobândirii dreptului de a avea sădite plantaţii mai aproape de hotar decât distanţa prevăzută de lege, iar prezenta cauză are ca obiect aplicarea acestei instituţii juridice, cu toate că recurenţii în motivarea recursului fac referiri aproape exclusiv la alte aspecte ale raporturilor de vecinătate.

Reclamanţii au susţinut că  în mod eronat au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 10 Cod procedură civilă, care nu sunt aplicabile în prezenta situaţie. Astfel, prevederile art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă au fost abrogate, iar în ceea ce priveşte critica adusă deciziei în temeiul art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, acest motiv nu este motivat în textul recursului. În schimb recurenţii au contestat modul prin care instanţa de apel a stabilit starea de fapt, folosindu-se de probele aflate la îndemână, însă interpretarea dată probelor este o chestiune de fapt şi nu poate justifica invocarea acestui motiv de recurs.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a susţinut că acest motiv nu este aplicabil în cauză, întrucât Tribunalul Mureş a aplicat în mod corect legea şi a stabilit  starea de fapt în mod corect.

În acest sens a susţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru dobândirea servituţii plantaţiilor prin uzucapiune. Astfel, servitutea de a sădi plantaţii pe lângă zidul de foc este o servitute continuă şi aparentă, iar reclamanţii au exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar asupra plantaţiilor de pe lângă zidul de foc şi ca atare, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 623 Cod civil care reglementează dobândirea servituţii plantaţiilor prin uzucapiune. Critica conform căreia reclamanţii au exercitat posesia plantaţiilor doar de 8 ani,  nu poate fi primită, având în vedere că reclamanta F.I. a exercitat posesia acestor plantaţii de la data stabilirii lor.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs şi în raport de prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut următoarele:

Reclamanta F.I. este proprietara apartamentului nr. 1, iar reclamanţii L.L. şi L.E. sunt proprietarii apartamentului nr. 2 din imobilul situat în Târgu-Mureş, str. Lavandei, judeţul Mureş. Pârâţii P.V. şi P.I.O. sunt proprietarii apartamentului nr. 2 din imobilul situat  în Târgu-Mureş, str. Lavandei, judeţul Mureş.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii să se constate că au dobândit prin uzucapiune dreptul de a avea plantaţii lângă zidul de foc al imobilului situat în Târgu-Mureş, str. Lavandei, judeţul Mureş, care constituie proprietatea pârâţilor, la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de art. 607 Cod civil.

Prin Sentinţa civilă nr. 5812 din 7 iunie 2009, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi, reţinându-se că dobândirea prin uzucapiune a servituţii de a avea plantaţii la o distanţă faţă de imobilul vecin mai mică decât cea prevăzută de lege, presupune un acord tacit al proprietarului fondului aservit, manifestat pe toată durata prevăzută de lege a fi necesară pentru împlinirea prescripţiei  achizitive. S-a mai reţinut că în anul 2006 pârâţii din prezenta cauză  i-au chemat în judecată pe reclamanţi, solicitând desfiinţarea plantaţiilor de flori şi a vegetaţiei de lângă fundaţia zidului de foc al imobilului lor din Târgu-Mureş, str. Lavandei, judeţul Mureş şi ca atare acordul tacit al pârâţilor, ca proprietari ai fondului aservit, în legătură cu plantaţiile reclamanţilor a încetat la data înregistrării acţiunii pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş.

În aceste condiţii, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru dobândirea prin uzucapiune a dreptului de servitute invocat de reclamanţi, astfel că acţiunea formulată de aceştia s-a apreciat a fi neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 286 din 24 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă, sentinţa pronunţată de judecătorie a fost schimbată ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamanţi şi în consecinţă, s-a constatat că reclamanţii au dobândit prin uzucapiune dreptul de a avea plantaţii lângă zidul de foc al imobilului aparţinând pârâţilor la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de Codul civil .

Instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză reiese că plantaţiile din curtea imobilului aparţinând reclamanţilor există din anii 1955 – 1960 şi aceste plantaţii nu şi-au schimbat caracteristicile până în prezent. De asemenea, de la acel moment reclamanta F.I. a început să exercite posesia asupra acestor plantaţii, posesia fiind continuă, publică şi exercitată sub nume de proprietar. În acest context având în vedere că posesia a fost exercitată o perioadă de peste 30 de ani, fără a exista nicio cauză de întrerupere sau de tulburare a posesiei, s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru dobândirea prin uzucapiune, de către reclamanţi a dreptului de servitute invocat de ei.

Instanţa de apel a mai reţinut că servitutea de a planta la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de lege este continuă şi aparentă, astfel că în mod nejustificat s-a susţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 622 Cod civil.

Pentru aceste motive s-a apreciat că soluţia primei instanţe este greşită şi în consecinţă, se impune schimbarea sentinţei judecătoriei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

Faţă de recursul declarat de reclamanţi, curtea reţine că prin art. 607 Cod civil este reglementată servitutea distanţei plantaţiilor, prin dispoziţiile legale menţionate prevăzându-se că nu se pot planta arbori la o distanţă mai mică de doi metri şi nu se pot face plantaţii şi garduri vii la o distanţă mai mică de jumătate de metru faţă de linia despărţitoare a două fonduri.

Obligaţia de a respecta distanţa plantaţiilor prevăzută de art. 607 Cod civil nu mai subzistă însă în cazul în care proprietarul unic dintre imobilele învecinate a obţinut servitutea contrară, adică dreptul de a avea plantaţii la o distanţă inferioară.

În speţă reclamanţii au solicitat să se constate că au dobândit prin uzucapiune o astfel de servitute, invocând faptul că sunt îndeplinite sub acest aspect prevederile art. 623 Cod civil.

Conform prevederilor art. 623 Cod civil servituţile continue şi aparente se pot dobândi prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani.

Servituţile continue şi aparente sunt definite prin  art. 622 Cod civil, care prevede că servituţile continue sunt acelea pentru a căror exercitare sau existenţă nu este nevoie de fapta actuală a omului, iar servituţile aparente sunt acelea care se cunosc datorită unor semne exterioare.

Servitutea de a sădi plantaţii lângă zidul de foc la o distanţă mai mică  decât cea prevăzută de Codul civil este o servitute continuă, deoarece pentru exercitarea acesteia nu este nevoie de intervenţia omului, în condiţiile în care plantaţiile odată stabilite cresc în mod natural. De asemenea, servitutea în discuţie este o servitute aparentă, având în vedere că plantaţiile sunt vizibile, fiind sesizabile prin simţurile omului.

Ca atare, servitutea invocată de reclamanţi fiind continuă şi aparentă se impune a se analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru dobândirea dreptului de servitute prin uzucapiune.

Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor C.D.M. şi P.A.E., coroborate cu planşele foto depuse la dosar de către reclamanţi rezultă, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, că în curtea imobilului aparţinând reclamanţilor încă din anii 1955-1960 au existat plantaţii lângă zidul de foc al imobilului aparţinând pârâţilor. Astfel, lângă zidul de foc a  fost amenajat un strat de flori, martorii confirmând că de-a lungul anilor plantaţiile respective şi-au păstrat caracteristicile iniţiale. De asemenea, existenţa plantaţiilor este confirmată şi prin raportul de expertiză efectuat în dosarul nr. 4323/320/2006 aflat în prezent în recurs la Curtea de Apel Târgu-Mureş, având ca obiect acţiunea formulată de pârâţii din prezenta cauză pentru desfiinţarea plantaţiilor existente lângă zidul imobilului ce le aparţine.

Prin urmare, instanţa de recurs a reţinut că de la înfiinţarea plantaţiilor în discuţie au trecut mai mult de 30 de ani, fiind împlinit astfel termenul pentru prescripţia achizitivă.

În ceea ce priveşte posesia plantaţiilor în mod justificat a reţinut instanţa de apel că aceasta a fost exercitată neîntrerupt de către deţinătorii imobilului din str. Lavandei, de la data înfiinţării plantaţiilor, fără a exista nicio obiecţie din partea proprietarilor imobilului din str. Lavandei. De asemenea, posesia a fost publică şi a fost exercitată de către F.I. sub nume de proprietar, aceasta fiind proprietara apartamentului nr. 1 încă din anul 1950.

În ceea ce-i priveşte pe reclamanţii L.L. şi L.E., care sunt proprietarii apartamentului nr. 2 ai imobilului din str. Lavandei, instanţa de recurs a apreciat că nu are relevanţă data la care aceştia au dobândit dreptul de proprietate, deoarece servitutea este o sarcină reală a imobilului şi în speţă s-a dovedit faptul că plantaţiile există de peste 30 de ani la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de art. 607 Cod civil.

Referitor la audierea martorului P.A.E. de către instanţa de apel, din actele dosarului rezultă că tribunalul a încuviinţat această probă, apreciind că este pertinentă, concludentă şi utilă cauzei, audierea martorului fiind necesară pentru analiza criticilor din cererea de apel.

Conform prevederilor art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă instanţa va putea încuviinţat refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, dacă consideră  că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.

Prin urmare, încuviinţarea probei sus-menţionate s-a făcut cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie, astfel că în mod nejustificat se susţine de către recurenţii pârâţi că dispoziţia instanţei a fost nelegală.

Sub acest aspect nu are relevanţă faptul că pârâţii s-au opus audierii martorului pe motiv că proba nu a fost solicitată în termen, întrucât instanţa de apel a arătat motivele pentru care se impune audierea martorului încuviinţat. De asemenea, nu are relevanţă faptul că nu a fost audiat nici un martor din partea pârâţilor, având în vedere că aceştia nu au solicitat o astfel de probă, iar cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă, au precizat expres că nu solicită încuviinţarea probei testimoniale, apreciind că sunt suficiente înscrisurile depuse la dosar (fila 36 dosar judecătorie).

Referitor la conformitatea cu realitatea a aspectelor relevate de martor, declaraţia acestuia a fost coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, iar eventuala constatare a mărturiei mincinoase se poate face doar de către autorităţile penale.

Celelalte aspecte invocate de reclamanţi prin motivele de recurs în legătură cu constatările din raportul de expertiză întocmit de expertul K.L., se referă la o altă pricină, respectiv  cea care face obiectul dosarului nr. 4323/320/2006 aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş şi în care judecata a fost suspendată până la soluţionarea prezentului dosar. Având în vedere că obiectul celor două pricini este diferit, aspectele legate de soluţionarea cauzei din dosarul menţionat nu pot face obiectul judecăţii în prezenta cauză.

În ceea ce o priveşte pe martora C.D.M. cu privire la care s-a susţinut că declaraţia sa este mincinoasă, trebuie precizat că prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş din 6 august 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de această martoră pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 Cod penal. Plângerea penală împotriva acestei martore a fost făcută de pârâţii din prezenta cauză şi a vizat declaraţia dată de martoră în prezentul dosar.

Având în vedere rezoluţia  menţionată prin care s-a reţinut că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat caracterul necorespunzător adevărului al afirmaţiilor martorei, instanţa de recurs a reţinut că susţinerile recurenţilor pârâţi în legătură cu declaraţia martorei nu au putut fi primite.

Recurenţii pârâţi au mai făcut referire în cererea de recurs  la prejudiciul suferit de ei ca urmare a încălcării de către reclamanţi a obligaţiei de a respecta distanţa plantaţiilor prevăzută de art. 607 Cod civil, însă trebuie avut în vedere faptul că prezenta cauză are ca obiect tocmai constatarea faptului că reclamanţii au dobândit prin prescripţie achizitivă dreptul de a avea plantaţii la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de lege.

Aspectele invocate de pârâţi în legătură cu raporturile de vecinătate nu vizează însă condiţiile dobândirii dreptului de servitute prin uzucapiune, ci încălcarea de către reclamanţi a obligaţiei de a respecta distanţa plantaţiilor. Cele două instituţii juridice sunt diferite şi mai mult, după cum s-a mai arătat, aspectele legate de respectarea prevederilor art. 607 Cod civil fac obiectul unui alt dosar.

Pentru considerentele arătate, instanţa de recurs a reţinut că în mod justificat a constatat instanţa de apel prin decizia atacată că acţiunea reclamanţilor este fondată, în condiţiile în care plantaţiile din curtea imobilului aparţinând reclamanţilor şi care sunt lângă zidul de foc al imobilului pârâţilor, există de peste 30 de ani şi de la data stabilirii plantaţiilor respective la o distanţă mai mică decât  cea legală, acestea nu şi-au schimbat caracteristicile, iar posesia asupra lor a fost exercitată continuu, fără întreruperi sau tulburări din partea proprietarului imobilului vecin. Dreptul de a avea plantaţii la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de art. 607 Cod civil, constituie o servitute continuă şi aparentă şi ca atare, poate fi  dobândit prin uzucapiune de 30 de ani, iar în contextul în care în speţă condiţiile uzucapiunii sunt îndeplinite, soluţia instanţei de apel prin care s-a constatat că reclamanţii au dobândit dreptul de servitute, respectiv dreptul de a avea plantaţii la o distanţă inferioară faţă de cea prevăzută de lege, este legală.

Având în vedere actele şi lucrările dosarului, curtea a reţinut că instanţa de apel a interpretat corect actele deduse judecăţii, iar decizia atacată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor art. 607, art. 622, art. 623, art. 1847 şi art. 1890 din Codul civil, nefiind incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă.

Pârâţii au invocat în cererea de recurs  şi prevederile art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă, însă aceste prevederi au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 şi ca atare, prevederile respective nu pot constitui motiv de recurs, iar cererea de recurs nu se impune a fi analizată prin prisma acestor prevederi.

Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate, curtea a reţinut că recursul declarat de pârâţi este nefondat şi în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a  fost respins.

Cu aplicarea  prevederilor art. 274 Cod procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare